CONSTRUCTORI, NU CONSTRUCȚII (Vaieșev 5786)

Credit foto: Unsplash | jramos10

În comentariul pe care l-a publicat în pregătirea acestui Șabat, domnul Prim Rabin Rafael Shaffer oferă o idee foarte interesantă legată de Hanuca, sărbătoarea pe care o vom începe duminică seara: de Hanuca, nu sărbătorim edificiul Templului, ”ci însuși actul de reinaugurare. Sărbătorim actul de a fi reluat, de a fi reînnoit o practică religioasă care, din necesitate, a fost abandonată timp de zeci de ani.”

Este o idee plină de miez, care ar trebui să ne inspire pe toți. Aș vrea să o completez în cele ce urmează cu un gând inspirat din pericopa Vaieșev, pe care o citim în fiecare an fie în Șabatul imediat anterior sărbătorii de Hanuca, fie chiar în Șabat Hanuca.

Această pericopă o putem numi pericopa viselor. La începutul său, Iosef visează și apoi povestește visele tatălui și fraților săi, declanșând evenimente binecunoscute: invidia fraților, vânzarea lui Iosef în robie, decăderea și apoi ascensiunea sa la putere, coborârea poporului evreu în Egipt și începutul robiei egiptene. La finalul pericopei avem însă alte două vise: visul căpeteniei paharnicilor (Geneza 40:9-11) și visul căpeteniei brutarilor (Geneza 40:16-17). Detaliile celor două vise sunt similare: în fiecare vorbim despre mâncare și băutură (struguri / pâine și produse de panificație), în fiecare acea mâncarea este destinată consumului (strugurii sunt transformați în vin pentru Faraon / pâinea este mâncată de păsări) și în fiecare apare numărul trei (trei lăstari de viță / trei coșuri).

Deși visele par similare, Iosef oferă pentru ele două interpretări foarte diferite: căpeteniei paharnicilor îi tălmăcește că va fi readus la sarcina sa (Geneza 40:13), iar căpeteniei brutarilor îi tălmăcește că va fi executat (Geneza 40:19).

De ce această discrepanță majoră de interpretare pentru două vise atât de similare?

O explicație oferită adesea de comentatori – și corectă în esența ei – este că interpretarea viselor a avut parte de inspirație divină. Dumnezeu Însuși, nu Iosef, a tălmăcit acele vise, așa cum Iosef însuși recunoaște legat de visele lui Faraon, în Geneza 41:16 și 41:25. Iar Dumnezeu știe exact ce făcuseră cei doi slujbași ai lui Faraon și ce meritau să primească pentru faptele lor. Midrașul povestește chiar că motivul pentru întemnițarea celor doi era că Faraon găsise o pietricică în pâinea sa și o muscă în cupa sa. Dacă musca nu-i putea fi imputată pe deplin căpeteniei paharnicilor (căci era posibil ca ea să fi zburat și să se fi înecat în cupă după ce căpetenia paharnicilor o verificase atent), pietricica din pâine sugera neglijență în serviciu – și de aceea, poate, paharnicul a fost cruțat, în timp ce brutarul a fost executat.

Nechama Leibowitz (1905-1997), o mare personalitate a lumii iudaice moderne, comentatoare a Torei și Tanah-ului, oferă însă și o altă explicație, bazată chiar pe textul Torei. În ciuda similitudinilor dintre cele două vise, visul căpeteniei paharnicilor conține mult mai multă acțiune decât cel al căpeteniei brutarilor. Iată fragmentele semnificative din cele două descrieri:

Și cupa lui Faraon era în mâna mea și am luat strugurii, și i-am stors în cupa lui Faraon și apoi am pus cupa în palma lui Faraon. – Geneza 40:11
În visul meu, iată, erau trei coșuri de nuiele pe capul meu. Iar în coșul de sus erau tot felul de bucate [pentru] Faraon, făcute de brutar, și păsările le mâncau din coșul ce era deasupra capului meu. – Geneza 40:16

Ați remarcat diferența? În visul paharnicului există trei verbe, toate trei avându-l ca subiect chiar pe paharnic, toate trei fiind așadar acțiuni pe care el însuși le face. Prin contrast, brutarul este complet pasiv: coșurile ”erau”, în coș ”erau”, păsările ”mâncau”… În primul vis, protagonistul ne spune ce a făcut el, în timp ce în al doilea ne spune ce i s-a întâmplat.

Diferența este subtilă, dar semnificativă: acțiune/dinamism în contrast cu pasivitate.

Așa cum am spus, pericopa Vaieșev este citită în fiecare an într-un Șabat legat de sărbătoarea de Hanuca. Atunci când ne întrebăm ”care a fost miracolul de Hanuca?”, putem să oferim mai multe răspunsuri. Un răspuns clasic este că uleiul a ars timp de opt zile în loc de o zi. Însă au mai existat cel puțin două miracole înainte de acesta: miracolul că – în ciuda șanselor scăzute de reușită și a riscurilor – macabeii au decis totuși să lupte împotriva seleucizilor; și, desigur, miracolul faptuli că, după victorie, au decis să aprindă Menora în Templu, deși știau foarte bine că nu aveau ulei suficient să o țină aprinsă mai mult de o zi.

Așa cum explica și domnul Prim Rabin, miracolul de Hanuca a fost așadar că strămoșii noștri n-au rămas pasivi, ci au decis să ”reînnoiască o practică religioasă care, din necesitate, a fost abandonată timp de zeci de ani.” De atunci și până în zilele noastre, acest principiu ne-a călăuzit și ne-a ajutat să supraviețuim ca indivizi și ca popor.

Chiar dacă suntem azi la aproape două mii de ani de când Templul din Ierusalim a fost distrus, chiar dacă ne aflăm încă în exil/diaspora și nu trăim vremuri mesianice, Hanuca și aceste detalii din pericopa Vaieșev vin să ne aducă aminte că tăria poporului nostru nu stă atât în construcții, cât mai ales în constructori și, poate chiar mai important, în însuși actul de a construi. Fie pentru (re)inaugurarea Templului, fie pentru (re)inaugurarea acelui ”Sanctuar din inima fiecăruia” pe care avem datoria să-l zidim – merită să renunțăm la pasivitate și să acționăm!

Fie ca lumina de Hanuca să ne aducă în acest an nu doar speranță și bucurie, ci și o dorință reînnoită de a ne apropia din nou de moralitate, spiritualitate și tradițiile poporului nostru, de Dumnezeu și de calea pe care El dorește să mergem.

Șabat Șalom și Hanuca Sameah, o sărbătoare plină de lumină, tuturor!