Intreaba pe orice evreu ce se sarbatoreste de Hanuca si raspunsul va fi simplu: minunea uleiului care a ars opt zile! Intr-adevar, una dintre ideile principale ale sarbatorii de Hanuca (poate ideea principala) este aceea a miracolului care a avut loc in Templul din Ierusalim, atunci cand o canita de ulei, in mod normal suficienta pentru aprinderea Menorei timp de o zi, a ars opt zile, pana cand macabeii au putut fabrica ulei nou, pur…
Insa mai exista o parte a povestii de Hanuca, aceea pe care o regasim mult mai pregnant in sidur, Cartea de rugaciune, in paragraful „Al hanisim” pe care il includem in Shemone Esre (rugaciunea zilnica continand 18 binecuvantari) si in Birkat Hamazon (rugaciunea de dupa masa). Conform acestui paragraf, ideea principala a sarbatorii este ca il binecuvantam pe Dumnezeu „pentru minunile si pentru salvarea si pentru faptele marete si pentru izbavirile si pentru miracolele si pentru faptele milostive si pentru razboaiele pe care le-a facut pentru parintii nostri in acele zile, in vremea aceasta”.
Insa oare ce este cu adevarat Hanuca? Vorbim despre ulei, vorbim despre victorie militara, si cu toate acestea, Talmudul (in tratatul Shabat 21b) se intreaba: Mai Hanuca? („Ce este Hanuca?”) Daca ar fi sa incercam un raspuns istoric, Hanuca a inceput de fapt cu o disputa interna a evreilor, cu un razboi civil. In Cartea Macabeilor, precum si in scrierile lui Iosefus Flavius (istoric evreu contemporan acelei perioade), debutul povestii de Hanuca a fost unul in care evreii luptau unul cu celalalt. Conducerea religioasa a Templului, atrasa de cultura elena, materialista si focalizata pe estetic si pe homocentrism, incepea sa „alunece” pe panta asimilarii. Unul dintre Marii Preoti dorea sa transforme Iudeea intr-un oras-stat al Greciei si sa „importe” Jocurile Olimpice grecesti la Ierusalim. Chiar si in povestile pe care in mod traditional le auzim de Hanuca, motivul revoltei lui Matitiahu a fost faptul ca unul din Marii Preoti era pe cale sa sacrifice un porc pe altarul Templului, ca ofranda pentru Zeus.
Povestea de Hanuca a inceput cu o disputa in familie! Iar in pericopa pe care o citim in acest Shabat, in pericopa Vaieshev, povestea lui Iosef incepe de asemenea cu o disputa in familie. In versetele de debut ale pericopei, chiar de la inceput, aflam ca „fratii [lui Iosef] au vazut ca [acesta] era cel pe care tatal lor il iubea cel mai mult si l-au urat, si nu puteau sa il vorbeasca de bine.” (Geneza 37:4) In plus, Iosef le istoriseste fratilor si tatalui vise in care acestia i se inchina, iar „fratii devin gelosi” (Geneza 37:11)
Insa adevarata legatura dintre povestea lui Iosef si Hanuca incepe atunci cand ne uitam mai atent la ritualurile pe care le urmam astazi, legat de aceasta sarbatoare. De asemenea in Tratatul talmudic Shabat (21b), o celebra disputa dintre doua scoli rabinice, Beit Shamai si Beit Hilel este prezentata. Referitor la modul in care trebuie aprinse lumanarile de Hanuca, Beit Shamai afirma ca procedura corecta este aceea de a aprinde opt lumanari in prima zi, sapte in cea de-a doua si tot asa pana la a opta zi in care trebuie aprinsa o singura lumanare. Beit Hilel inverseaza aceasta procedura: o lumanare in prima zi, doua in cea de-a doua si tot asa pana la a opta zi cand trebuie aprinse opt lumanari. Opinia pe care o urmam in ziua de astazi este cea a lui Beit Hilel.
O simpla disputa halahica, ati putea spune… Insa puse impreuna, aceste doua opinii, aceea a descresterii si aceea a cresterii in sfintenie, constituie practic esenta povestii lui Iosef, prezentata in pericopa noastra si in urmatoarele. Datorita geloziei fratilor, Iosef este deposedat de haina colorata primita de la tatal sau (Gen. 37:23) si este aruncat intr-o groapa (Gen. 37:24). El este apoi ridicat din groapa si vandut in robie in Egipt (Gen. 37:28). Si, atunci cand se parea ca nimic nu poate fi mai rau, Iosef este, dupa ce slujeste in casa lui Potifar, aruncat in inchisoare (Gen. 39:20). Povestea lui Iosef este tocmai despre decadere si inaltare! El ajunge, dintr-un simplu sclav, vice-faraon al Egiptului, urmand astfel, in final, modelul pe care Beit Shamai si Beit Hilel il propun pentru Hanuca: exista decadere, insa in final, asa cum ne arata Beit Hilel in modul in care ne spune sa aprindem lumanarile, „maalin be’kodesh ve’ein moredin” (in spiritualitate, exista o singura directie, cea ascendenta).
Insa mai exista si o alta conexiune, poate si mai stranie, intre Iosef si povestea de Hanuca… In pericopa Miketz, in versetele 41:42-43, Iosef este ridicat la rang regal: „Si Faraon si-a scos inelul de pe mana si l-a pus pe mana lui Iosef. Si apoi l-a imbracat in haine de bumbac si i-a pus un lant de aur de gat. Si l-a plimbat in a doua caleasca si au proclamat inaintea lui: ‘Avrech!’ (‘Acesta este vice-regele!’) Si l-a numit [stapan] asupra intregii Tari a Egiptului.” Numirea lui Iosef, celebrarea reusitei sale, celebrarea faptului ca a triumfat si a ajuns in culmea puterii, este un eveniment public! La fel si lumanarile de Hanuca, ce trebuie aprinse la usa sau la fereastra, pentru a face pirsumei nisa, pentru a face publica minunea de Hanuca…
In plus, Hanuca este o sarbatoare unica in traditia iudaica. In Talmud (Shabat 21b), Rabi Iohanan ne spune ca aprinderea lumanarilor de Hanuca poate fi facuta de la caderea intunericului ad she’tehale regel min ha’shuk, pana cand toti trecatorii de pe strada au plecat acasa. Desigur, la prima vedere, Rabi Iohanan se refera la momentul de timp cand trebuie aprinse lumanarile, insa mai exista si un alt mesaj, poate mult mai important: Lumina Menorei trebuie aratata intregii lumi! De Hanuca, minunea trebuie facuta publica tuturor, evrei si neevrei deopotriva… Hanuca este sarbatoarea la care facem publica lumina Menorei, lumina atasamentului nostru fata de Dumnezeu si fata de iudaism, este sarbatoarea la care suntem, asa cum avem de fapt misiunea, or la’goim (lumina pentru [toate] popoarele).
Hanuca este si simbolul pastrarii culturii iudaice in momente de restriste. Povestea lui Iosef contine acelasi element, in variate forme si culori… Odata cu numirea ca vice-faraon, lui Iosef i se da numele egiptean de Tzafnat-Paneah, Talmacitorul de vise (Gen. 41:45), nume pe care Iosef nu il foloseste insa niciodata. Asa dupa cum ne spune si Rashi comentand acest verset: „nu exista nici un cuvant similar in intreaga scriptura”. Iosef ramane Iosef, refuza sa devina egiptean, refuza sa se asimileze! Iosef este cel care isi numeste copiii Manashe si Efraim, nume evreiesti si nu egiptene, Iosef este cel care, desi vorbeste cu fratii printr-un translator, nu uita limba ebraica. Iosef este cel pe care sotia lui Potifar il numeste „sclavul acela evreu” (Gen. 39:17), deoarece era evident tuturor ca era evreu. Iosef este evreul public, iar Hanuca este sarbatoarea iudaismului public, sarbatoarea in care celebram public restaurarea Templului, simbolul religiei mozaice si restaurarea independentei nationale evreiesti prin victoria macabeilor!
In zilele noastre, trecem probabil prin povesti similare… Uneori ne este greu sa ne vedem in varf, la capatul drumului, ne este greu sa urmam doar calea ascendenta in sfintenie (maalin be’kodesh). Uneori chiar si „Menora”, lumina care ar trebui sa ne insoteasca, nu straluceste pe cat ar trebui… Insa acesta este mesajul Hanucai si mesajul pericopei Vaieshev, acela ca intotdeauna avem datoria de a face pirsumei nisa, de a face publica identitatea pe care o avem, de a fi Oameni cu „O” mare si Evrei cu „E” mare, atat in cadrul „familiei”, cat si „la usa sau fereastra”, in public, acolo unde ar trebui sa arda de asemenea lumina lui Dumnezeu.
Va doresc tuturor o Hanuca plina de lumina si multe succese in tot ceea ce faceti!
Shabat Shalom! Hanuca Sameah!
Opinii recente