Mariano Barbasán Lagueruela (1888) | Domeniu public
După cum probabil știți, mă ocup de ceva vreme cu studiul și traducerea Cărții Psalmilor (Tehilim). Există un verset în Psalmul 40 pe care Midrașul îl leagă de un verset din pericopa Mikeț pe care o citim în această săptămână. Iată cele două traduceri:
Și a fost la sfârșitul a doi ani de zile: și Faraon visa și iată, stătea deasupra Fluviului. – Geneza 41:1
Ferice de bărbatul care și L-a pus pe Domnul ca încredere și nu s-a îndreptat spre aroganți și spre cei ce se abat după falsitate. – Psalmi 40:5
Înainte de a discuta legătura dintre aceste versete, o precizare de nuanță. La versetul din Psalmi, ebraica spune אשרי הגבר אשר שם ה’ מבטחו (așrei haghever așer sam Hașem mivtaho), care nu înseamnă ”ferice de omul care își pune încrederea în Domnul” (cum apare în versiunea Cornilescu) și nici ”ferice de omul care se încrede în Domnul” (cum apare în versiunea NTR). Ebraica este mult mai precisă și emfatică, identificând aici un om pentru care Dumnezeu reprezintă încrederea absolută, Sursa tuturor binecuvântărilor pe care le primește în viața sa.
Să revenim însă… Midraș Raba comentează: ”«Demn de laudă este bărbatul care și L-a pus pe Domnul ca încredere» – aceasta se referă la Iosef; «și nu s-a îndreptat către aroganți» – pentru că Iosef i-a spus căpeteniei paharnicilor Faraonului, la finalul pericopei anterioare, (Gen 40:14): «Măcar dacă mă vei pomeni împreună cu tine [...] și mă vei pomeni lui Faraon și mă vei scoate din această casă». De aceea, Iosef a trebuit să rămână în închisoare încă doi ani.”
Pe de o parte, Iosef este lăudat pentru că L-a considerat pe Dumnezeu sursa absolută a salvărilor. Pe de altă parte însă, el este criticat pentru că i-a cerut ajutorul căpeteniei paharnicilor. Iar de aici se naște o întrebare: cum trebuie să procedeze un om? Are el voie să se bazeze exclusiv pe intervenția divină? Are voie să ceară ajutor și de la alții în viață?
Tiferet Țion, un comentator din secolul XIX, explică următoarele: proporția evenimentelor în care cineva se bazează pe intervenția divină față de cele în care se bazează pe propriile puteri sau pe puterile altora de a-l ajuta depinde mult de forța credinței acelui om. Iosef, care era complet devotat lui Dumnezeu și era obișnuit cu intervenția divină în viața lui, obișnuia să se bazeze pe Dumnezeu în tot ce făcea. Spre exemplu, midrașul ne spune că, înainte de fi azvârlit în temniță, Iosef obișnuia să se roage înainte de a începe orice sarcină pe care i-o încredința stăpânul său. Pentru un om cu o credință atât de mare, a se baza pe intervenția oamenilor era greșit.
Hazon Iș nuanțează însă această explicație. Da, Iosef știa cu certitudine că Dumnezeu este Sursa tuturor binecuvântărilor. Nimeni și nimic în afară de El nu putea să-l salveze din temniță. Nimeni și nimic nu îl putea elibera de necazuri. Însă orice om – chiar și unul atât de credincios ca Iosef – are totuși obligația să depună efort constant și să facă tot ce-i stă lui în putință pentru a ieși dintr-o situație dificilă. Greșeala lui Iosef nu a fost atât aceea că a apelat la un om pentru a fi salvat, ci că a apelat tocmai la acel om, căpetenia paharnicilor, pe care Midrașul îl numește ”arogant”, un om care a uitat pe loc fapta bună pe care o făcuse Iosef pentru el și nu i-a răsplătit binele cu alt bine, punând o vorbă bună pentru el înaintea lui Faraon.
Desigur, nimeni nu cunoaște viitorul și nimeni nu este perfect. Pentru greșeala sa (dacă într-adevăr era o greșeală), Iosef a plătit cu încă doi ani din viață în temniță. Însă lecția pentru noi rămâne: avem datoria să fim în permanență încrezători în Dumnezeu și în puterea Sa de a ne elibera și binecuvânta. Dar avem totodată și datoria de a nu ne dezice de propriile obligații, de ceea ce putem face noi înșine pentru a depăși dificultățile și a merge înainte în viață.
Șabat Șalom și Hanuca Sameah!
Poate greșesc. Nimic nu este întâmplător. Suferința te sfințește și te apropie de Dumnezeu, pt ca te faci să conștientizezi și să apreciezi toate lucrurile mărunte și simple, lucruri pe lângă care marea majoritate trecem, dar care sunt lucruri bune făcute prin voia lui Dumnezeu. Ca ești doar o frunză în vânt.
Asta nu înseamnă ca tb sa încurajăm suferința și să găsim plăcere în provocarea suferinței. Tb să cazi ca să te poți ridica mai sus decât crezi.
Iosef a stat câțiva ani în temniță ca să ajungă vicerege al Egiptului și salvatorul tuturor membrilor familiei lui Iacov – conform planului lui Dumnezeu, numele Lui să fie lăudat.
Iar Moshe a ajuns de la poziția de fiu al ficei lui faraon, la poziția de păstor la marginea deșertului (profesie disprețuită de egipteni), pt o perioadă de peste 40 de ani – ceea ce a făcut ca Dumnezeu să îl aleagă să facă minunile din fața lui faraon și să conducă poporul evreu, numele lui Dumnezeu să fie lăudat.
Planul lui Dumnezeu este necunoscut pt noi, lucrarea Lui nu s-a încheiat în prima săptămână a creației, ci continuă și azi.
Ferește-te de rău și fă binele
Caută pacea și o urmează pe ea