Săptămâna aceasta am fost într-o dilemă între două subiecte foarte interesante din pericopa Vaieșev: capitolul 38 al cărții Genezei, în care citim povestea lui Iehuda și Tamar, și un episod mult mai mărunt, ascuns în capitolul 37, în care Iosef se întâlnește cu un misterios bărbat, pe drumul său către a-și vizita frații. În final, am decis să scriu despre cel de-al doilea episod, mult mai obscur, dar aș dori să vă invit totodată să aruncați o privire și asupra unui eseu mai vechi pe marginea poveștii lui Iehuda și Tamar.
Scena este următoarea: Iosef, în vârstă de șaptesprezece ani, petrece timp cu frații săi și aduce tatălui lor zvonuri și rapoarte negative despre ei. Tora ne spune apoi că Iosef visează și își povestește visele, stârnind și mai mult gelozia fraților. În final, Iacov îl trimite pe Iosef către Sihem (Șhem) pentru a vedea dacă frații săi sunt bine, iar Iosef pornește la drum. Ajungând în Sihem, el nu își găsește frații, dar are în schimb o întâlnire relativ ciudată.
Iată versetele:
Un bărbat l-a găsit și iată, rătăcea pe câmp; și bărbatul l-a întrebat, spunând: ”Ce cauți?” El a spus: ”Îi caut pe frații mei; spune-mi, rogu-te, unde păstoresc ei [turmele].” Bărbatul a spus: ”Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: Să mergem în Dotan!” Și Iosef a mers după frații săi și i-a găsit în Dotan. – Geneza 37:15:17
Numeroase întrebări se pot pune pe marginea acestor trei versete:
- Cine este acest bărbat?
- Cine rătăcea pe câmp? Bărbatul sau Iosef?
- De ce presupune Iosef că acest bărbat ar ști unde păstoresc frații lui?
- Ce semnificație are răspunsul pe care îl primește?
- Ce semnificație are întregul episod și de ce apare el în Tora?
Conform interpretării lui Rași (cf. Midraș Bereșit Raba 84:14), ”bărbatul” despre care ne vorbește Tora este îngerul Gabriel, numit chiar ”bărbatul Gabriel” în Daniel 9:21. Desigur, Tora folosește adesea cuvântul איש (iș) – ”bărbat” pentru oameni, dar acest apelativ este uneori folosit și pentru îngeri. Spre exemplu, în pericopa săptămânii trecute, în Geneza 32:25, ni se spune că Iacov s-a luptat cu un איש (iș) pe care tradiția iudaică îl asociază cu un înger, posibil îngerul păzitor al lui Esav. De asemenea, în Geneza 18:2, chiar în debutul pericopei Vaiera, Tora ne spune că Avraham primește vizita a trei אנשים (anașim), pluralul de la איש (iș), de asemenea identificați ca fiind îngeri.
(Ca fapt divers, m-am întrebat chiar dacă nu cumva și teama lui Iacov înainte de a se întâlni cu fratele său Esav nu era generată tot de prezența îngerilor, Esav fiind prezentat ca venind împreună cu ארבע מאות איש עמו (arba meot iș imo), ”cu patru sute de oameni (sau bărbați) aflați cu el” – v. Geneza 32:7. Cine știe, poate și aceștia erau îngeri?!?)
Tradițional așadar, misteriosul איש (iș) din pericopa noastră este un înger, ceea ce explică un pic întâlnirea. Să nu uităm totodată că acest episod reprezintă în sine debutul robiei egiptene. Prin drumul lui Iosef în căutarea fraților săi, o serie de evenimente este declanșată, trecând prin vânzarea sa către midianiți, întemnițarea sa în Egipt, ascensiunea sa la putere și salvarea întregii familii a lui Iacov de la foamete. Apoi, după cum știm deja, urmează schimbarea politicii lui Faraon și înrobirea poporului evreu. N-ar fi așadar oare potrivit ca – în debutul unei povești atât de importante pentru soarta națiunii – Dumnezeu să-i ofere lui Iosef o întâlnire cu voința Sa (reprezentată de acel înger), pentru a-l încuraja și a-l îndruma?
Alți comentatori preiau ideea lui Rași și o continuă. Kli Iakar, spre exemplu, scoate în evidență faptul că nu Iosef l-a găsit pe bărbatul respectiv, ci acel bărbat l-a găsit pe Iosef. El a văzut că Iosef rătăcea pe câmp, crezând că își va găsi frații, că va aplana conflictul cu ei și că va reinstaura astfel pacea în familie. Îngerul, ca mesager al lui Dumnezeu, a știut însă adevărul: că soarta lui Iosef era să înfrunte multe peripeții până la dobândirea păcii pe care o căuta.
Desigur – așa cum ne-am obișnuit deja în comentariile biblice – interpretarea lui Rași nu beneficiază de aprobare unanimă. Spre exemplu, Ibn Ezra sugerează că acel איש (iș) era un simplu călător. Să fie așadar o coincidență întâlnirea lor? Ei bine, un răspuns la această întrebare poate fi dedus și din interpretarea de sinteză a lui Ramban (Nahmanide), care sugerează că respectivul era într-adevăr un simplu bărbat, dar care fusese trimis acolo de către Dumnezeu ca מלאך (malah) – ”sol” sau ”înger”.
Ceea ce spune Ramban este profund: uneori, oamenii sunt ghidați de către Dumnezeu, dar nu sunt neapărat conștienți de misiunea care le-a fost încredințată. În această postură, ei sunt capabili să transmită mesaje din ceruri către pământ, influențând soarta oamenilor, oferindu-le îndrumări, semne, balize pentru a-i ajuta pe drumul pe care merg. Și desigur, această explicație se sincronizează de minune și cu numele pe care acest misterios personaj îl primește în comentariul lui Rași și în Midraș, numele de Gabriel (Gavriel) însemnând ”puterea lui Dumnezeu”.
Dar Tora nu îl numește Gabriel, ci simplu ”un bărbat”. De ce? Pentru că păstrând anonimatul acestui personaj, Tora subliniază ideea că Dumnezeu este veșnic prezent, chiar și atunci când Prezența Sa trece neobservată. În curiozitatea lor inerentă și în dorința lor de a oferi explicații raționale la orice, oamenii uită că unele evenimente sunt supranaturale, că nu au explicații raționale mulțumitoare. Și asta nu pentru că ”știința nu a găsit încă o explicație” (idee vehiculată în mod curent), ci pentru că acele evenimente doar par terestre, dar sunt în esență divine. După cum spune și un vechi proverb idiș:”O coincidență este atunci când Dumnezeu alege să rămână anonim”.
* * *
Interesantă este desigur și ipostaza în care bărbatul îl întâlnește pe Iosef. Tora ne spune că acesta era תעה בשדה (toe basade) – ”rătăcitor pe câmp”. Desigur, la nivel de bază, Iosef pur și simplu căuta pe câmp colibele unde se odihneau de obicei păstorii. Dar conform interpretării lui Daat Zekeinim, verbul תעה (toe) – ”a rătăci” este aici o aluzie la exilul și peregrinarea pe care Iosef urma să o debuteze. Astfel, prima literă, ת (tav), are valoarea numerică 400, simbol al exilului de 400 de ani din Egipt. A doua literă, ע (ain), are valoarea numerică 70, simbol al exilului babilonean. Iar ultima literă, ה (hei), are valoarea numerică 5, simbol al ultimilor 5 ani ai exilului curent, care durează de la distrugerea celui de-al doilea Templu, până la instaurarea propriu-zisă a Erei Mesianice. (Vă mărturisesc că, în ciuda încercărilor mele, nu am putut găsi o sursă sau referință pentru ultima aluzie sugerată, aceea de 5 ani din exilul curent.)
Posibil de asemenea ca Iosef să nu fi rătăcit deloc pe câmp, ci, mai degrabă, să colinde pe câmp, căutându-și asiduu frații. Aceasta este interpretarea pe care o sugerează Rașbam și Sforno, explicând faptul că detaliul este menit a scoate în evidență devotamentul lui Iosef față de Iacov. Astfel, Iosef nu s-a mulțumit să meargă doar în Sihem și apoi să se reîntoarcă la tatăl său cu vestea că nu și-a găsit acolo frații. Dimpotrivă, el a colindat împrejurimile, încercând să găsească un indiciu despre unde ar putea fi aceștia.
Ce este cert este că Iosef caută ceva, rătăcind, colindând sau hoinărind pe câmp. Spre deosebire de el, îngerul nu caută, ci doar găsește. Și acest detaliu este semnificativ în relația dintre om și Dumnezeu: atunci când omul [Îl] caută, Dumnezeu îl găsește (a se vedea și episodul cu Moise la tufișul arzător, din Exodul 3:2-4). Sau – conform unui alt aforism cunoscut – ”Unde este Dumnezeu? Acolo unde este lăsat să intre.”
* * *
Întrebarea și răspunsul din acest fragment au și ele o semnificație aparte, mai ales dacă trecem un pic dincolo de pșat, adică de nivelul de înțelegere fundamentală a textului. ”Îi caut pe frații mei” este o frază pe cât de cunoscută, pe atât de interesantă. (Dacă îmi amintesc bine, această frază este brodată și pe acoperitoarea pentru amvon de la Templul Coral din București, ca simbol al legăturii dintre Federația Comunităților Evreiești din România și American Jewish Joint Distribution Committee, organizație care a ajutat, financiar și logistic, vreme îndelungată, pe evreii din întreaga lume.)
În contextul acestor versete, ceea ce ar vrea Iosef să știe este dacă cei pe care îi caută mai sunt într-adevăr ”frații lui”. Mai au ei dragoste frățească? Îl mai consideră ei membru al familiei? Mai există vreo șansă pentru relația dintre ei?
De altfel, multe din întrebările pe care (și) le pune Iosef sunt pline de tâlc. Aici, în pericopa noastră, întrebarea este despre propria sa identitate și identitatea în raport cu frații săi. La finalul poveștii, după ce frații se căiesc și Iosef alege să-i ierte, relația dintre ei se clarifică, însă dubiul rămâne asupra relației cu tatăl lor: ”Eu sunt Iosef. Tatăl meu mai trăiește?” (Geneza 45:3)
Ce ne prezintă Tora aici sunt întrebări existențiale majore, grele și emoționante. Și poate tocmai de aceea, ele sunt strecurate în dialoguri aparent banale… Pentru că a defini și a înțelege cine suntem și cum relaționăm cu cei din jur ar trebui să fie o preocupare constantă a omului. În viața pe care o trăim, nu avem întotdeauna luxul să punem totul pe pauză și să ne gândim la cine suntem. Viața este grea, complicată, rapidă. Cine are timp să mediteze? Tot ce putem face, dacă ne dorim acest lucru, este să înglobăm aceste dileme existențiale în evenimentele prin care trecem zi de zi.
Ce face Iosef aici este o dovadă că el nu dorește ca viața lui să funcționeze ”pe pilot automat”. Ce face este o formă de meditație, de introspecție și analiză, pe care o realizează organic și natural, în cursul unui dialog banal, dintr-o situație banală, într-un loc fără vreo semnificație anume. Acolo și atunci, pe nepregătite, Iosef formulează și adresează întrebările filosofico-existențiale ale omenirii: Cine suntem? Cum ne raportăm la cei din jur? Încotro ne îndreptăm? Ce suntem meniți să facem în această lume, pentru ca viața noastră să capete sens?
Și care este răspunsul? Frații tăi ”au plecat de aici”. Nu mai sunt frații tăi, nu te mai iubesc, nu te mai consideră frate, nu mai au milă față de tine. Și-au pierdut (din fericire, doar temporar) umanitatea. Ba chiar – explică Daat Zekeinim – au părăsit chiar și ideea de a fi fii ai lui Israel, valoarea numerică a cuvântului זה (ze) – ”[de] aici” sau, mai precis, ”[din] aceasta” fiind 12, aceeași cu numărul triburilor lui Israel. Tu îi cauți pe frații tăi, dar ei îți caută pricină, caută o lege, o justificare pentru a te omorî (cuvântul Dotan provine de la דת (dat) – ”lege”).
Este un răspuns greu de acceptat. Poate tocmai de aceea el vine de la un înger, pentru a-i atenua un pic din duritate și cruzime.
Este un răspuns pe care Iosef nici nu vrea să-l accepte, el continuându-și călătoria către Dotan, deși mesajul era clar: ești în pericol dacă mergi. Poate că Iosef era în incapacitatea de a accepta realitatea. Poate era încă un copil la cei 17 ani pe care îi avea și mintea lui nu putea să înțeleagă așa ceva. Poate credea în Dumnezeu și în planul Lui. Sau poate, dimpotrivă, spera că mesajul nu este real, că acel ”bărbat” se înșela sau îi dădea doar o simplă indicație geografică menită să-l îndrume către frații lui.
Indiferent de motivație, Iosef alege să meargă mai departe. Și acesta este, în esență, detaliul final al acestui episod, anume că suntem datori să mergem mai departe. Avem obligația să deschidem ochii, să căutăm și să cercetăm, să ne punem întrebări existențiale dificile, dar avem și obligația să nu fim paralizați de răspunsurile pe care, uneori, le primim la acele întrebări. Dumnezeu ne-a pus în această lume pentru a trece prin viață, pentru a ne îndeplini misiunea, pentru a realiza ceva, iar obstacolele nu au de ce să ne sperie. În fond, El este deasupra și veghează.
Șabat Șalom și Hanuca Sameah!
P.S. Pentru cei interesați, vă recomand și pagina specială de Hanuca de pe site-ul DvarTora, cu eseuri și interpretări pe marginea acestei sărbători atât de îndrăgite. O sărbătoare plină de lumină tuturor!
Opinii recente