Artist: Alex Cabanel (1883) | Domeniu public
În pericopa Haiei Sara, pe care o vom citi în acest Șabat, Tora ne povestește cum Eliezer, slujitorul lui Avraham, este trimis de acesta să găsească o soție potrivită pentru Ițhak. Ajuns la o fântână, Eliezer Îi cere lui Dumnezeu un semn pentru a recunoaște tânăra potrivită:
Fie ca tânăra căreia îi voi spune: ”Apleacă-ți, te rog, ulciorul ca să beau” și care va spune: ”Bea și eu voi da apă și cămilelor tale” – pe ea să o fi hotărât Tu pentru slujitorul tău, pentru Isaac, și prin ea voi ști că Ți-ai făcut milă de stăpânul meu. – Geneza 24:14
La prima vedere, criteriul ales de Eliezer pare simplu și clar: generozitatea. El caută ca mireasă pentru Ițhak o fată dispusă să ajute benevol și dezinteresat un străin, fără să aștepte nimic în schimb. Rași explică faptul că o asemenea tânără ar fi cu adevărat demnă să intre în familia lui Avraham, o familie caracterizată prin gmilut hasadim, adică prin acțiuni binevoitoare și faceri de bine față de alții. (Să nu uităm în acest sens toate versetele și interpretările legate de ospitalitatea lui Avraham: acel eșel amintit în Geneza 21:33, un han sau o livadă din Beer Șeva, unde Avraham își primea oaspeții; sau cele legate de cortul său, deschis către cele patru zări pentru ca oaspeții să nu fie nevoiți să-l înconjoare; sau ospitalitatea sa față de musafirii veniți să-l viziteze la începutul pericopei trecute, Vaieira.)
Kli Yakar (rabinul Șlomo Efraim Luntschitz, 1550-1619) dezvoltă aceeași idee, subliniind că adevărata generozitate se manifestă atunci când cineva oferă mai mult decât i se cere. Eliezer solicită apă doar pentru sine, însă Rebeca (Rivka) se oferă să adape și cămilele, asumându-și astfel o muncă suplimentară care presupunea un efort considerabil.
Malbim (rabinul Meir Leibuș ben Iehiel Michel Wisser, 1809-1879) adaugă și el o perspectivă interesantă. În interpretarea sa, faptul că Eliezer nu încercase să ia singur apă, ar fi putut s-o facă pe Rebeca să presupună că acesta avea un defect fizic care îl împiedica să facă acest lucru. Iar dacă într-adevăr omul nu era capabil să se descurce singur, cu atât mai puțin și-ar fi putut adăpa cămilele! Prin urmare, gestul fetei demonstrează nu numai bunătate, ci și capacitatea de a înțelege nevoile celuilalt chiar și atunci când ele nu sunt exprimate explicit. O calitate cu siguranță foarte importantă pentru fata cu care Ițhak avea să-și petreacă restul vieții…
Sforno însă, comentând același verset, propune o interpretare cu implicații morale și mai profunde:
Se cuvine ca un om care cere să solicite mai puțin decât are nevoie, pentru a nu-l împovăra pe semenul său; iar un om generos trebuie să adauge de la sine și să-i ofere celui care cere tot ceea ce îi lipsește sau chiar mai mult.
Observați subtilitatea acestei explicații! Sforno nu vorbește doar despre obligațiile morale ale celui care oferă ajutor, ci și despre responsabilitatea celui care îl solicită. Relația ideală dintre oameni – ne spune el – presupune două comportamente complementare: modestie și considerație din partea celui care cere, generozitate și atenție din partea celui care oferă.
De ce este însă necesară această dublă perspectivă? N-ar fi oare suficient ca Tora să îndemne oamenii să fie pur și simplu generoși?
Ei bine, cred că răspunsul poate fi găsit într-o altă subtilitate a relațiilor interumane. Atunci când solicităm ajutorul cuiva, suntem preocupați, în mod firesc, de propriile nevoi. Dar cât de des ne gândim oare și la efortul pe care îl presupune, pentru celălalt, satisfacerea acelor nevoi? Sforno ne atrage atenția că generozitatea nu trebuie să fie doar o calitate pe care o așteptăm de la ceilalți, ci și una pe care trebuie să o practicăm noi înșine, inclusiv prin moderația și bunul simț care trebuie să însoțească propriile cereri.
Desigur, Sforno nu sugerează că oamenii aflați în dificultate ar trebui să se rușineze să ceară ajutor sau să-și ascundă nevoile reale. Dimpotrivă, idealul este unul al atenției și respectului reciproc, în care fiecare este preocupat nu doar de propriile nevoi, ci și de situația și posibilitățile celuilalt.
Acest mesaj, cred eu, este extrem de util în lumea de astăzi…
Ca să-i conștientizăm importanța, imaginați-vă o societate în care fiecare ar insista să primească absolut tot ceea ce i se cuvine, oferind în schimb doar strictul necesar. (Desigur, nici nu-i prea greu de imaginat așa ceva, pentru că o parte semnificativă a acestui scenariu a stat și mai stă încă la baza unor modele sociale și politice pe care le cunoaștem prea bine chiar.) Într-o asemenea societate, relațiile dintre oameni ar ajunge să fie guvernate aproape exclusiv de calculul drepturilor și obligațiilor proprii: ce pot pretinde eu de la ceilalți și cât de puțin sunt dator să le ofer în schimb. Dar oare o societate în care fiecare se preocupă doar de ceea ce i se cuvine, fără să se gândească și la nevoile celorlalți, mai poate fi considerată cu adevărat dreaptă?
Modelul propus de Sforno inversează această logică: fiecare să solicite cât mai puțin de la ceilalți și să ofere cât mai mult din ceea ce poate! Nu pentru că drepturile sau nevoile personale ar fi lipsite de importanță, ci pentru că relațiile umane nu se pot construi exclusiv pe revendicarea drepturilor. Într-o societate civilizată și corectă, nu contează doar ce drepturi am eu, ci și ce pot face, dincolo de obligațiile mele stricte și punctuale, pentru cei cu care interacționez.
Poate că tocmai aceasta este lecția profundă a întâlnirii de la fântână. Eliezer caută o soție pentru Ițhak, dar, în realitate, caută pe cineva capabil să continue moștenirea spirituală a lui Avraham. Iar acea moștenire nu consta doar în credința într-un singur Dumnezeu, ci și într-un anume mod de a-i privi pe ceilalți: cu atenție, cu generozitate și cu respect.
Șabat Șalom!






Opinii recente