Semne de intrebare

[DE CE “CHAIEI SARA”?]
Numele pericopei de saptamana asta se traduce prin “viata Sarei”. Si in ea se vorbeste (cel putin in prima parte) de moartea si ingroparea Sarei. Si mai este ceva interesant: “Chaiei Sara” este a doua pericopa din Tora numita dupa o persoana. Asa cum am mai spus, sunt doar sase pericope de acest tip (Noach, Chaiei Sara, Itro, Korah, Balak si Pinchas). Sara probabil ca a facut ceva demn de luat in seama, un lucru absolut extraordinar pentru care sa merite onoarea… Oare ce?

In Midrash se povesteste ca Avraham a incercat sa propage credinta monoteista in randul barbatilor, iar Sara in randul femeilor. Si tot in Midrash, Rabi Akiva face o paralela intre Sara si Ester, cea din povestea de Purim. Ester a domnit peste cele 127 de tari ale regelui Ahashverosh, Sara a domnit peste cei 127 de ani ai vietii ei. Si – mai mult decat atat – a fost o Eshet Hail (o femeie de valoare).
Si totusi, daca pericopa vorbeste despre moartea Sarei, de ce poarta numele de “viata”?

Am citit un Dvar Tora scris de un Rabin american pe care il stimez mult, desi nu il cunosc personal. Il stimez pentru ce gandeste si spune. Si el e de parere ca viata este ca o nava. Navele sunt botezate la plecarea in voiajul inaugural. Ne punem in ele sperante si asteptari, ca vor calatori mile multe in conditii sigure si ca vor aduce profit… Ce se intampla insa la final, dupa multi-multi ani, cand navele, obosite si ruginite se intorc pentru ultima data in port. Intreaba acel rabin, “unde sunt camerele de luat vederi, multimea entuziasmata si sticla traditionala de sampanie?”

Iudaismul are momente precise si bine determinate pentru a sarbatori. De Rosh Hashana si Iom Kipur tragem linie si adunam. De Shabat, contemplam si ne odihnim. Abia cand ne detasam un pic si ne ridicam pentru a privi in ansamblu putem vedea daca lansarea navei a meritat. MOARTEA Sarei este cel mai bun prilej pentru a-i evalua VIATA. Este momentul in care toti cei 127 de ani pe care i-a trait au capatat – pe langa un sens, pe care il aveau deja – o noua dimensiune, aceea a posteritatii.

[CE A CUMPARAT AVRAHAM?]
Pe scurt, Avraham a cumparat o pestera (Machpela) langa Hebron, si un teren pe care se afla aceasta pestera. Si-a cumparat (desi pericopa ne spune foarte exact ca nu era absolut necesar sa o faca) dreptul de a-si inmormanta sotia in Eretz Israel. Si a platit pentru acea bucata de pamant o suma exorbitanta, pe care multi nu ar fi fost probabil dispusi sa o plateasca.

Si totusi, sunt multe care nu “se leaga” in pericopa Chaiei Sara.

  1. Avraham cumpara o bucata de teren care ii apartine prin promisiune divina
  2. Tora descrie cu enorm de multe detalii episodul cumpararii terenului
  3. Servitorul lui Avraham este trimis departe, sa caute o sotie pentru Itzhak

Care este legatura? Sa le luam pe rand…

Sunt pareri care spun ca “Afacerea Machpela” este o alta incercare la care a fost supus Avraham. Dumnezeu ii spune ca tara, cu tot ce e in ea (inclusiv Machpela) este a lui. Iar acum nu numai ca nu poate obtine uzufruct (profit), ba chiar mai trebuie sa si dea bani din buzunar pentru a fi a lui. Si suma nu e deloc mica… Iar Avraham nu L-a intrebat pe Dumnezeu “de ce?”…

Nicaieri in Tora nu se spune ca Sara ar fi insistat vreun pic asupra terenului de la Machpela ca loc de inmormantare. Si totusi, Avraham vrea acel loc, nu altul.

Si dupa inmormantare, prima grija a lui Avraham este sa caute o sotie pentru fiul sau, caruia – as indrazni eu sa spun – numai de insuratoare nu-i ardea, dupa ce mama lui murise…

Raspunsul este simplu: Sara era prima evreica. O figura demna de carti de istorie… Si dupa ce aceasta adevarata personalitate a poporului evreu a murit, era nevoie de doua lucruri: de un loc demn de ea si de o continuare a ceea ce fusese Sara. Eretz Israel – cu tot ce a insemnat el atunci, ca promisiune divina si cu tot ce inseamna azi pentru cei care traiesc acolo, pentru cei care spun”Le Shana Habaa Bi’Ierushalaim” sau pentru toti cei care sunt pur si simplu evrei – Eretz Israel, deci, a fost Locul. Cel mai demn pentru o asemenea viata, pentru o viata in slujba credintei monoteiste, pentru o viata care a inspirat multe altele, pentru o viata de OM, cel mai demn pentru o figura atat de proeminenta. A fost (si este) un loc care merita cuvinte pe pagini multe. Iar evenimentul in sine, achizitionarea acestui loc, a fost garantia unei patrii. Israelul era al lui Avraham si al urmasilor lui, IN OCHII LUI DUMNEZEU. Dar de la oameni el trebuia cumparat cu bani.

Iar Rebeca, sotia pe care Eliezer din Damasc o gaseste pentru Itzhak, este continuarea. Midrash ul povesteste ca prezenta divina (Shechina) a parasit cortul Sarei atunci cand aceasta a murit si s-a reintors odata cu venirea Rebecai.

Si cred ca si locul de inmormantare, si continuarea, Sara le-a meritat din plin!

Ce putem invata pentru astazi?

[CE A CUMPARAT AVRAHAM?]
In urma cu cateva mii bune de ani, un stra-stra-stramos de-al nostru a cumparat o bucata de pamant in Eretz Israel. In urma cu doar 50, in Eretz Israel s-a luptat si s-a murit pentru fiecare bucata de pamant. Avraham a cumparat dreptul de a trai si muri in Eretz Israel. Noi il avem. Prin nastere, sau aliya, il avem. Avraham a platit cu bani grei acest drept. Si cei de acum 50 de ani, recucerind Ierusalimul, si Hebronul si Tveria. Si apoi inverzind desertul. Acum e randul nostru!…

[DE CE “HAIEI SARA”?]
A fost odata ca niciodata un rabin care se numea Hatam Sofer. Un Rabin cu “R” mare, studios, meticulos si cult cum sunt rabinii. Si omul acesta invata – ori de cate ori avea ocazia – cate ceva. Un pic de Talmud, un verset sau doua. Si de obicei ii trebuiau SAPTE ANI (!) pentru a termina tot acest studiu. Iar cand termina, dadea o masa mare, la care invita prieteni si familie…

Si iata ca intr-un an – la doar cateva luni dupa ce terminase de studiat Talmudul si lumea inca isi mai amintea cu placere de masa oferita, Hatam Sofer a anuntat un nou festin, o noua celebrare. Motivul: terminase – pretindea el – un nou ciclu de Talmud. Si toata lumea a fost socata: ii luase 7 ani pana acum, cum a reusit sa termine studiul in cateva luni? Si cand toti s-au adunat, Hatam Sofer a explicat: “Pana acum, obisnuiam sa invat la ore si in momente prestabilite. Si se intampla de multe ori sa nu am timpul acela, sau sa intervina altceva… De data asta, am hotarat sa folosesc si cele 5 minute de la statul la coada, si cele 10 de dinainte de a incepe vreo festivitate, si ora de calatorie zilnica… Si toate momentele astea scurte, toate minutele astea adunate laolalta mi-au salvat peste 6 ani de studiu!”

* * *

Azi – am mai spus-o si cu alte prilejuri – ne este greu, din ce in ce mai greu, sa ne “rupem” de viata pe care o traim. Despre viata lui Avraham, Tora spune ca “Acestea sunt ZILELE ANILOR vietii lui Avraham” [25:7] Este doar o figura de stil pentru a ne spune ca in timp ce viata noastra se masoara in ani, vietile lui Avraham si Sara s-au masurat in zile. Si poate ore, minute… Zilele lor au fost PLINE!

De multe ori suntem tentati sa spunem ca lucrurile ar fi stat altfel cu noi insine daca am fi avut parte de o viata mai usoara, cu mai putine griji, cu mai mult “timp liber”… Poate. Dar ganditi-va la Avraham, care a trecut prin 10 incercari, care de care mai dificile. Si ganditi-va la Sara care a fost incapabila sa aiba copii timp de 90 de ani care a fost rapita si silita sa devina sotia altcuiva in doua randuri, care a trebuit sa se impace cu gandul ca sotul ei ii ia copilul pentru a-l sacrifica…

Cum se leaga viata Sarei de ce ni se intampla noua azi?, puteti intreba. De multe ori, prinsi in “tornada” din jurul nostru, ne pierdem. Stiu pentru ca mi se intampla deseori si mie. Am lucruri de facut, lucruri pe care le consider importante, lucruri despre care cred ca merita sa te trezesti dimineata si sa ajungi acasa seara tarziu. Si deseori suna telefonul, sau “trebuie facut altceva”, sau “avem un vizitator”…

Mi se intampla deseori sa stau la sfarsitul unei zile pe care o incepusem de dimineata cu ganduri mari, cu idei care “muta muntii”, sa stau si sa socotesc zecile si zecile de minute pierdute cu lucruri care – aparent marunte – consuma timp si nervi si energie. Si ceea ce este si mai rau este ca deseori imi dau seama ca din toata ziua aceea, cu toate lucrurile care s-au intamplat, cu toate problemele si telefoanele, nu a ramas mai nimic. Doar oboseala, poate ceva, o particica mica din ceea ce imi propusesem, realizat, si nimic mai mult. Este poate lipsa de organizare. Sau poate este neputinta mea de a spune “NU”. Dar stiu ca se intampla multora. Ne pierdem de multe ori in detalii, uitand problema de ansamblu de care ne aducem aminte cand este foarte tarziu.

Despre Sara se poate spune ca nu a pierdut trenul niciodata. Ea a invatat din tot ce i s-a intamplat, a crescut cu fiecare zi si eveniment care trecea. A pornit de la o viata banala, normala in zilele acelea, si a intrat in istorie. Pe usa din fata. Sara a fost prima evreica Iudaismul este – putem spune – creat de ea si de Avraham. Si iudaismul acesta, pe care noi azi il traim de multe ori pentru ca “ne-am nascut evrei” (si gata), iudaismul acesta spune ca FIECARE ZI ESTE IMPORTANTA. Si fiecare ora, si fiecare minut. Se poate invata ceva din cele mai banale si aparent neinteresante lucruri. Se pot face fapte mari cu minim de efort. Putem citi o pagina pe zi, in tramvai. Putem sta de vorba 15 minute cu cineva mai destept decat noi. E drept, nu am fost acolo atunci (nimeni dintre noi nu a fost) dar sunt convins ca Sara a “crescut” tocmai prin asta.

Si pentru a fi ca Sara ne mai trebuie ceva: sa ne alocam – separat de orice – un pic de timp pentru noi insine. In Pirkei Avot (Invataturile Parintilor) un rabin sfatuia: “Nu spune maine voi invata. Poate nu vei avea timp.” Este celebrul “Nu lasa pe maine ce poti face azi!” De multe ori insa, noi aplicam continuarea acestei zicale: “Lasa pe poimaine, poate nu mai e nevoie!” Ne sta in putinta sa schimbam situatia. Putem aloca cateva minute pe zi pentru a creste un pic. Cateva minute sfinte! Care sa nu fie bruiate, in care sa nu sune telefonul, in care sa nu planga copilul, in care mancarea sa nu dea in foc… “E nebun – veti spune – nu pot sa stau cu cartea in brate toata ziua. Am familie, copii, servici, trebuie sa mananc si sa dorm, nu?!?…”. Asa-i. Iudaismul spune doar ca totul trebuie sa aiba un scop.

Ca descendenti ai lui Avraham si Sara, ca evrei, avem o mostenire si un scop. Mostenirea este credinta lor si faptele lor si gandurile lor. Scopul: TIKUN OLAM – Sa facem o lume mai buna! In primul rand pentru noi. Viata lor, a lui Avraham si Sara, a fost plina in fiecare secunda.

Iar noi primim in fiecare zi un cont. De 86.400 de secunde (la fel de valoroase ca 86.400 de dolari). Iar maine, contul de azi e anulat si secundele-dolari se pierd. Si nu le mai recuperam niciodata. Nu intervine nici statul, nici alta banca, nimeni in afara de noi. E clar ca putem sa gestionam “cu cap” aceste secunde, sa le investim in lucruri care merita. Pentru a putea avea parte, la un moment dat, cand tragem linie, de camerele de luat vederi si de sticla de sampanie.

INVESTITIA ESTE SIGURA. DEPINDE INSA DE NOI SA LUAM DOBANDA.

“Pentru acasa”

1. De ce repovesteste Eliezer porunca lui Avraham de a gasi o sotie pentru Itzhak?
2. De ce apare in pericopa Ishmael? Ce inseamna “a fost adaugat la poporul lui” [25:17]

Shabat Shalom!

Share This