Pericopa Vaieira contine foarte multe subiecte care pot fi abordate si dezbatute: intalnirea lui Avraham cu Dumnezeu la stejarii lui Mamre (Geneza 18:1), promisiunea divina ca Sara sa aiba un copil (Geneza 18:10), dialogul dintre Avraham si Dumnezeu legat de distrugerea de vieti nevinovate in Sodoma (Geneza 18:16-33), salvarea lui Lot din orasul in flacari (Geneza cap. 19), incestul dintre Lot si fiicele sale (Geneza 19:31-38) sau Akeida, sacrificarea lui Itzhak (Geneza cap.22)…

Si cu toate acestea, un singur verset al Torei va fi sursa comentariului din aceasta saptamana… Dupa ce, in aproape tot capitolul 21 din Geneza, Tora ne povesteste despre intalnirea lui Avimeleh cu Avraham si juramantul care a fondat orasul Beer Sheva (Geneza 21:22-32), versetul care incheie acest capitol este pe cat de scurt pe atat de criptic:

“Va’ita eshel biVeer Shava va’ikra sham be’shem Hashem E-l olam.” — Si a plantat un eshel in Beer Sheva si a chemat acolo Numele lui Dumnezeu, Dumnezeul vesnic. — Geneza 21:34

Despre ce este oare vorba? Ce este un eshel? De ce l-a plantat Avraham? De ce in Beer Sheva? Ce inseamna ca a “chemat acolo Numele lui Dumnezeu”? Si oare traducerea “Dumnezeul vesnic” este cea corecta? 

In tratatul Sota (10a), inteleptii Talmudului discuta despre sensul cuvantului “eshel” si lanseaza doua posibilitati. Conform opiniei lui Resh Lakish si a lui Rabi Iehuda, un eshel este o livada in care Avraham a plantat felurite soiuri de pomi fructiferi, ale caror fructe le folosea pentru a isi servi oaspetii, calatorii prin desert. Conform opiniei lui Rabi Nehemia, un eshel este un han pe care Avraham il ridicase pentru a hrani si adaposti pe cei care calatoreau prin desert. In aceasta a doua explicatie, eshel este un acronim in ebraica de la cele trei activitati care au de obicei loc la un han: ahila” (mancare), shtia” (bautura) silevaia” (escortare [atunci cand sunt pe cale sa plece]).

Probabil ca nici una din aceaste explicatii nu vine ca o surpriza pentru multi… Avraham este gazda prin excelenta! La inceputul pericopei, in versetele 18:1-8, Avraham ii primeste pe ingeri si le ofera mancare si bautura. Avraham este cel despre care Midrash-ul spune ca si-a ridicat cortul in mijlocul desertului si ca l-a construit cu intrari pe toate cele patru laturi pentru ca un calator obosit sa nu fie nevoit sa ocoleasca, ci sa poata intra imediat pentru a primi hrana, apa si adapost. Insa in versetul pe care il privim in acest comentariu, Avraham face mai mult decat sa isi plaseze cortul si sa primeasca oaspeti! Avraham planteaza un eshel in Beer Sheva…

Si care este diferenta majora intre a isi aseza cortul si a planta (in ebraica “lintoa”)? Ei bine, diferenta este aceea ca Avraham a dorit prin acest act de “plantare” sa lasa in urma lui ceva mult mai durabil, sa se asigure ca actiunea si ideile lui vor “prinde radacini”… Ceea ce face el in Beer Sheva nu mai este simpla bunatate a unui strain ospitalier, ci se transforma intr-o intreprindere permanenta, intr-un proiect pe termen lung, poate chiar vesnic… Ceea ce face Avraham prin aceasta plantare este sa afirme trei lucruri:

In primul rand, spune faptul ca este hotarat sa ofere “servicii complete”: un eshel este, asa cum am spus, fie o livada (care da fructe, umbra, miros placut, adapost), fie un han (care ofera mancare, bautura si un loc de odihna). Pentru calatorii prin desert, nu exista jumatati de masura. Totul trebuie evaluat, totul trebuie oferit (mancare, bautura, un loc de dormit, escortare atunci cand sejurul se incheie)…

In al doilea rand, prin plantarea unei livezi sau a unui han, Avraham ii implica si pe altii in proiectul pe care il debuteaza. Aceasta este de altfel o alta trastura caracteristica a lui Avraham, ilustrata foarte clar de versetele din debutul pericopei noastre: “Avraham s-a dus repede in cort la Sara si i-a zis: ‘Ia repede trei masuri de faina alba, framanta si fa azimi.’ Si Avraham a alergat la vite, a luat un vitel tanar si bun si l-a dat unui servitor (sau, conform unor comentatori, fiului sau) pentru a-l gati.” (Geneza 18:6-7) Pentru contrast, in povestea lui Lot din capitolul 19, acesta din urma nu numai ca nu isi implica deloc familia in primirea oaspetilor, dar chiar este pregatit sa isi ofere propriile fiice locuitorilor nelegiuiti ai Sodomei, folosindu-le practic ca “moneda de schimb”. In toata povestea lui Lot, ceea ce nu aflam deloc de altfel este numele sotiei si fiicelor lui. Si aceasta, as indrazni eu sa spun, pentru ca Lot nu intelege sa le implice in vreun fel mai semnificativ in naratiune…

Iar in al treilea rand, Avraham se gandeste si la viitorEshel-ul pe care il planteaza va avea radacini adanci, va rodi, va prospera, se va extinde… Aceasta este latura vizionara a lui Avraham, care intelege ca atunci cand proiectele, oricat de bune ar fi ele, se opresc la generatia curenta, totul este zadarnic.

Prezentate in acest mod, doua alte concepte din versetul pe care il discutam capata un sens clar: Beer Sheva nu este doar un oras! Beer Sheva este orasul al carui nume se traduce prin “Fantana Juramantului” sau “Fantana Celor Sapte”. Este orasul in care, cu doar cateva versete inainte, Avraham si Avimeleh incheie un pact de neagresiune si fac un juramant ca se vor purta cinstit unul cu celalalt, ca isi vor recunoaste drepturile, ca se vor respecta unul pe celalalt. Sa citim doar doua versete: “Jura-mi acum aici”, ii spune Avimeleh lui Avraham, “pe Numele lui Dumnezeu, ca nu ma vei insela niciodata, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepotii mei si ca vei avea fata de mine si fata de tara in care locuiesti ca strain aceeasi bunavointa pe care o am si eu fata de tine. Si Avraham a spus: ‘Jur!'”

Insa nici un juramant nu ramane in picioare etern atunci cand nu facem ceva pentru a ne asigura ca si generatia urmatoare il cunoaste si il respecta! Nici un juramant nu este deplin daca nu ne asiguram ca oferta pe care o facem este completa! Si nici un juramant nu va ajunge departe daca suntem singurii care lucram la acest proiect…

Iar cel de-al doilea concept care devine clar in urma actiunii lui Avraham si a eshel-ului pe care l-a plantat este cea de-a doua jumatate a versetului: “Va’ikra sham be’shem Hashem, E-l olam” (“si a chemat acolo Numele lui Dumnezeu, Dumnezeul vesnic.”) In ebraica “E-l olam” poate fi tradus in doua feluri, iar comentatorii Torei au parerile impartite referitor la acest subiect… Prima traducere este “E-l le’olam” – “Dumnezeul vesnic”, care are o legatura foarte profunda cu ceea ce am remarcat mai devreme, si anume faptul ca in cadrul oricarui proiect trebuie sa existe preocupare pentru viitor, pentru generatia urmatoare. Iar a doua traducere posibila este “E-l ha’olam” – “Dumnezeul Lumii”, care are o legatura foarte profunda cu ideea de a ii implica si pe ceilalti in proiectele pe care le debutam. Numai in acest fel, Dumnezeu poate deveni “Dumnezeul Lumii”… In Talmud, in tratatul Sota 10a, rabinii ne spun ca versetul poate fi citit si:“Va’ikri sham be’shem Hashem”. Diferenta: “va’ikra” inseamna ca Avraham a chemat Numele lui Dumnezeu. Va’ikri inseamna ca Avraham a facut ca Numele lui Dumnezeu sa fie chemat (si) de catre altii!

Avem si noi, in viata si activitatea noastra, multe proiecte, multe idei, multe lucruri de care suntem pasionati… Ne dorim ca aceste lucruri sa reuseasca, sa fie apreciate, sa se mentina cat mai mult timp… Cred sincer ca o solutie este cea pe care ne-o ofera pericopa Vaieira, cu cele trei componente ale sale: (1) sa gandim global; (2) sa ii implicam si pe altii in proiectele pe care dorim sa le promovam si (3) sa fim vizionari si sa ne asiguram ca ideile si munca noastra sunt continuate si dincolo de generatia in care traim.

Va doresc tuturor, in ceea ce intreprindeti, acelasi succes pe care l-a avut Avraham in raspandirea monoteismului, aceeasi relatie cu Dumnezeu, aceleasi reusite in a convinge si atrage pe cei din jur in proiectele la care lucrati si, mai ales, dorinta si capacitatea de a privi catre viitor…

Shabat Shalom!

Share This