Momentul de maxim al poveștii lui Iosef, momentul suprem în care emoțiile ating cote dincolo de imaginație se regăsește în pericopa acestei săptămâni. După un aparent joc de-a șoarecele și pisica, după acuzații și comploturi demne de un roman polițist sau film de acțiune, Iehuda se apropie (”vaigaș”) de Iosef și se oferă pe sine însuși ca sclav în schimbul eliberării lui Beniamin, mezinul familiei. Iar Iosef le cere atunci tuturor slujitorilor egipteni să iasă afară și își face cunoscută adevărata identitate:
Eu sunt Iosef. Tatăl meu mai este în viață? […] Eu sunt Iosef, fratele vostru, eu, cel pe care l-ați vândut Egiptului. Iar acum, nu vă îngrijorați, nu vă faceți reproșuri că m-ați vândut aici, căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă țin în viață.” – Geneza 45:3-5
Iar această dezvăluire este doar începutul unui nou capitol… Frații se reîntorc în Țara Canaanului, la tatăl lor, Iaacov, și apoi ”coboară” cu toții (acesta este termenul pe care Tora îl folosește!) în Egipt pentru a începe – nu imediat evident, dar nici la prea mult timp după – o perioadă de 210 de ani de sclavie amară.
Iar Tora ne dezvăluie că, dacă Exodul din Egipt despre care vom citi în următoarea carte, Sefer Șemot, a avut ca obiect un popor de aproximativ 3 milioane de persoane (din care aproximativ 600.000 de bărbați), sosirea evreilor în Egipt s-a făcut în efectiv mult mai restrâns, cu doar ”șaptezeci de suflete” (Geneza 46:27)
De altfel, Tora ne prezintă, în versetele 46:8-27, toate numele celor șaptezeci de suflete din familia lui Iaacov care au venit în Egipt. Există însă două amănunte extrem de interesante în această enumerare: în primul rând, sintagma folosită este: כל הנפש לבית יעקב הבאה מצרימה שבעים – în traducere exactă ”tot sufletul (la singular!) din familia lui Iaacov care a venit în Egipt: șaptezeci.” Iar în al doilea rând, Tora listează doar șaizeci și nouă de nume, nu șaptezeci.
Desigur, pornim de la premisa că fiecare suflet corespunde unei persoane și unui nume unic. Însă câte suflete au fost de fapt? Unu? Șaizeci și nouă? Șaptezeci? Alt număr?
Citând Midrașul, Rași adaugă la cele șaizeci și nouă de nume listate explicit de către Tora pe cel al lui Ioheved, mama lui Moșe, pentru a reîntregi totalul de șaptezeci (apropo, simbol al perfecțiunii și totalității, același cu cel pe care tradiția iudaică îl asociază cu numărul popoarelor și limbilor întregii lumi). Conform versetului 26:59 din Cartea Numeri, Ioheved era ”fata lui Levi, care i s-a născut lui Levi în Egipt”. Însă – explică Rași – Ioheved nu a fost concepută în Egipt, ci în Țara Canaanului, ea doar s-a nascut în Egipt. Prin urmare, Ioheved ar fi al șaptezecilea suflet venit în Egipt, pentru că ea exista ca și suflet atunci când călătoria către Egipt a început.
De altfel, Talmudul (Bava Batra 123a-b), explică faptul că Ioheved s-a născut chiar la ”graniță”, imediat după ce evreii au intrat în Egipt, însă sarcina mamei sale a fost de fapt ”completă” înainte de acel moment. Conform acestei explicații, Ioheved era din generația evreiască pre-Egipt. De fapt, în Egipt existau două generații de evrei. Unii erau cei veniți din Canaan, oameni născuți liberi, născuți în Țara Sfântă, suflete pe care opresiunea sclaviei și, în special, influența nefastă a politeismului și depravării egiptene nu îi puteau atinge și corupe. Și alții, născuți după sosirea și stabilirea în Goșen a celor șaptezeci de suflete, care considerau Egiptul ca și ”casa lor”, care cunoșteau Canaanul doar din povești și care se identificau mult mai pronunțat cu tradițiile și cultura egiptene.
Rabinul Menachem Mendel Schneerson, rabinul din Lubavitch, explică faptul că Ioheved era de fapt acel suflet care exista în ambele ipostaze, în ambele lumi: un suflet trăitor și în era pre-exil, și în cea post-exil. Un suflet cu rădăcini în trecutul liber, dar care se născuse în prezentul sclaviei. Un evreu care avea puterea să transforme Egiptul fără a fi transformat la rându-i de către acesta. Să nu uităm aici că în Egipt, Ioheved (alături de fiica sa, Miriam, sora lui Moșe) a fost – conform interpretărilor Midrașului – una dintre cele două moașe care a refuzat să asculte porunca Faraonului de a ucide nou-născuții băieți (Exodul 1:17).
O explicație interesantă a celor șaizeci și nouă de suflete transformate în șaptezeci, însă nu singura explicație existentă…
Într-un alt Midraș (Bereșit Raba 82:8), o altă opinie rabinică menționează faptul că, pentru fiecare căpetenie de trib, pentru fiecare fiu al lui Iaacov care s-a născut, o soră geamănă s-a născut odată cu el. Rași sugerează faptul că acele surori gemene probabil au murit înainte de sosirea în Egipt și de aceea ele nu au fost menționate de către Tora în aceste versete. Însă ideea că de fapt poporul evreu al acelor vremuri număra (poate) mai mult de șaptezeci de suflete rămâne…
Și dacă tot l-am citat pe Rași atât de intens, îmi mai permit să o fac o dată… În cadrul aceluiași comentariu pe versetul 46:26, Rași oferă și o explicație posibilă la forma de singular ”tot sufletul care a venit în Egipt”: având aceeași credință într-un Dumnezeu unic, toate sufletele evreiești coborâte în Egipt erau de fapt ca și unul singur. În fapt – punctează aici Rași – credința îi forma și definea pe evreii acelor vremuri, de așa natură încât ea îi făcea să se ”confunde”, să se ”solidifice” într-o singură entitate spirituală.
De altfel, această ultimă idee a unității spirituale revine în prim-plan și în Haftora asociată pericopei din această săptămână. În versetele 37:15-17 din cartea omonimă, urmând chiar celebrei profeții despre valea oaselor, profetul Iehezkel (Ezekiel) spune următoarele:
Cuvântul lui Dumnezeu a venit la mine, spunând: ”Acum tu, fiul omului, ia o bucată de lemn și scrie pe ea: «Pentru Iehuda și copiii lui Israel, tovarășii săi.» Și ia o altă bucată de lemn și scrie pe ea: «Pentru Iosef, lemnul lui Efraim, și toți copiii lui Israel, tovarășii săi.» Și adu-le aproape de tine, una de cealaltă, precum o singură bucată de lemn, și ei vor deveni uniți în mâna ta.”
În pericopa acestei săptămâni, dincolo de finalizarea ”complotului” lui Iosef sau poate tocmai din cauza acestei finalizări, Iehuda și Iosef sunt uniți. Inițiatorul vânzării lui Iosef ca sclav și obiectul acestei vânzări se regăsesc ca frați de sânge și de credință. Familia lui Iaacov, singura familie de la începuturile lumii în care frații nu se mai ceartă – sau, mai precis, în care, în final, nu se mai ceartă – este gata să înfrunte sclavia egipteană doar pentru că au tăria să redevină un singur suflet. Un suflet cu individualități, cu particularități, cu șaizeci și nouă de fațete conectate profund la realitatea pre-exil și o fațetă (a lui Ioheved) cu puteri transcendentale și tranziționale, așa cum au avut de fapt evreii în întreaga lor istorie, de atunci și până în prezent…
Deși aparent promovând o aritmetică ”șchioapă”, pericopa Vaigaș ne oferă de fapt secretul existenței milenare a poporului evreu: am ehad be’lev ehad – un singur popor cu o singură inimă!
Șabat Șalom!
Cuprinzator si interesant comentariu d-le Rabin,imi place ce ati scris. La itrebarile : unu? 69 ? 70 ? eu ma opream aici,dar dvs ati continuat cu o alta intrebare,care nu se gasea la mine in minte : alt numar? Eu incerc sa cred ca acesta e raspunsul corect,alt numar pe care numai DUMNEZEU il stie,dar numarul pe care El a vrut sa-l stim noi este cel scris…asta ce am acum in minte la miez de noapte cind am re- citit comentariul dvs(ah,titlul imi place mult,aritmetica schioapa)
SHALOM RABBI! MULTE DATE INEDITE, IN ACEST COMENTARIU. AS AVEA O SINGURA INTREBARE: NU S-A STRECURAT O MICA EROARE DE DEACTILOGRAFIERE? ACOLO SCRIE CA AU FOST” 230 DE ANI DE ROBIE AMARA”. NU AU FOST 430 DE ANI?? KOL TUV! SHAVUA TOV!! Avram ben Shulim
Aveți dreptate, parțial… 🙂 Există într-adevăr o eroare (pe care am corectat-o în comentariu), însă numărul corect este 210 ani, nu 230 cum am menționat eu inițial și nici 430 cum sugerați dvs. Mai multe detalii despre subiect: aici.