Ceea ce încerc să fac în aceste zile nu este întotdeauna un lucru ușor. Pentru că nu am putut redacta și publica anul trecut comentarii pe marginea tuturor secțiunilor rugăciunii de Șmone Esre, încerc acum să public două seturi de comentarii săptămânale: unul din ciclul de anul trecut, dedicat rugăciunii, și unul de anul acesta, legat de pericopa curentă.
Săptămâna aceasta însă misiunea mea este mult mai simplă. Și asta pentru că pericopa Vaiețe introduce în fapt însăși noțiunea de rugăciune. Episodul visului lui Iaakov, cel în care el vede ”îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând pe [scara cerurilor]” (Geneza 28:12), este și cel pe care rabinii Talmudului îl asociază cu instituirea rugăciunii de seară. În tratatul Brahot 26b, Talmudul îi identifică pe cei trei patriarhi ca fiind inițiatorii celor trei rugăciuni zilnice: de dimineață (Avraham), de după-amiază (Ițhak) și de seară (Iaakov). Este un subiect pe care l-am abordat pe larg în comentariul legat de ”personalizarea” rugăciunii (anul trecut) și l-am amintit totodată și în alte ipostaze, cum ar fi în comentariul ”Locul sfințește omul” (în urmă cu trei ani).
Acesta este motivul pentru care în această săptămână am decis să public un singur comentariu care să pornească desigur de la pericopa Vaiețe, dar care să atingă și subiectul rugăciunii pe care îl avem încă în discuție.
Povestea este simplă. Iaakov pleacă din Beer Șeva și merge către Haran. Se oprește într-un loc pentru a înnopta și are celebrul vis cu scara cerurilor pe care l-am amintit anterior. Dumnezeu îi vorbește și îi spune că va avea urmași nenumărați care vor moșteni țara promisă lui Avraham și Ițhak, că va fi o binecuvântare pentru toate familiile pământului și că Dumnezeu va veghea în permanență asupra lui. Confruntat cu această viziune, Iaakov realizează – proaspăt trezit din somn – că locul în care se află este special și rostește următoarele cuvinte:
Cu siguranță Domnul este în acest loc și eu nu am știut! […] Cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta este însăși casa lui Dumnezeu și aceasta este poarta cerurilor! – Geneza 28:16-17
Desigur, un episod care nu poate stârni decât invidie… Iaakov se află în ”casa lui Dumnezeu”, la ”poarta cerurilor”, în locul în care Îl poate percepe cel mai de aproape pe Atotputernic, în locul care favorizează maxim interacțiunea între uman și divin. Câți dintre noi nu și-ar dori oare să fie în aceeași postură, în același loc cu cel în care a stat odinioară Iaakov? Câți nu și-ar dori ca rugăciunile pe care le rostesc să găsească poarta cerurilor? Ce nu am da oare să cunoaștem ”rețeta” unei astfel de întâlniri, să știm ce și cum să facem pentru a o reproduce?
Ei bine, există o explicație care pornește de la scrierile hasidice și care oferă nici mai mult și nici mai puțin decât exact această ”rețetă” mult căutată. Cheia se află chiar în versetele de mai sus și ea pune rugăciunea iudaică într-o lumină cu totul specială.
În ebraică, primele cuvinte ale versetelor menționate anterior sunt: אכן יש ה’ במקום הזה ואנכי לא ידעתי – ”ahen ieș Hașem bamakom haze ve’anohi lo iadati”. Traducerea pe care am oferit-o (”Cu siguranță Domnul este în acest loc și eu nu am știut!”) este corectă, însă – conform acestei interpretări – incompletă, deoarece unul dintre cuvintele în ebraică este redundant și trebuie explicat suplimentar. Acel cuvânt este termenul אנכי – ”anohi”. La origini nici măcar un cuvânt în ebraică ci în egipteană (și de asemenea – foarte interesant – primul cuvânt din Cele Zece Porunci), cuvântul אנכי înseamnă simplu:”eu” (pronumele personal, persoana I singular). Problema este însă că în ebraică – la fel ca și în română de altfel – conjugările verbelor includ în forma lor (în special la timpul trecut și viitor) și persoana, nefiind necesară menționarea ei în mod explicit. Astfel, putem spune fără probleme הייתי – ”am fost”, באתם – ”ați venit” sau יקרא – ”va citi” în loc de ”eu am fost”, ”voi ați venit” sau ”el va citi”.
Rabinul hasidic Pinhas HaLevi Horowitz (Polonia și Germania; 1731-1805) pornește de la această aparentă redundanță pentru a formula o idee absolut uimitoare: fraza אנוכי לא ידעתי (”anohi lo iadati”) poate fi tradusă și prin sintagma ”pe mine (אנוכי) nu m-am știut”.
Ce obținem din această interpretare inedită? Ideea că rugăciunea în iudaism nu este doar o formă de venerație. Ea este o forță transformatoare și o ”călăuză”, care ne ajută să ajungem mai aproape de Dumnezeu. Și ce trebuie rugăciunea să conțină? Un abandon temporar de sine. ”Uitând” pentru un moment de noi înșine, făcând abstracție (măcar temporar) de propriul ego și punându-ne propriile dorințe în plan secund, creăm în sufletul și mintea nostră un ”spațiu” în care Dumnezeu poate exista. ”Să-mi facă un Sanctuar și Eu voi sălășlui în mijlocul lor.” – spune Tora în Exodul 25:8. În mijlocul lor, nu în mijlocul locului. Crearea Sanctuarului (Mișkan) este o întreprindere care ne permite să Îi ”deschidem poarta” lui Dumnezeu. Iar o celebră maximă hasidică spune că ”Dumnezeu poate fi găsit în orice loc în care este lăsat să intre.” Și aceasta este ideea pe care versetul pericopei noastre o aduce în prim-plan. Aceeași idee cu cea pe care Dumnezeu Însuși a folosit-o – conform Kabalei – atunci când S-a retras în Sine Însuși (țimțum) pentru a putea genera un spațiu gol în care să creeze lumea.
În Geneza 18:27, Avraham spune: ”Eu sunt doar praf și cenușă.” La Akeida, Ițhak se lasă adus ca ofrandă pe altar pentru a îndeplini porunca divină. Iar în pericopa Vaiețe, Iaakov Îl descoperă pe Dumnezeu doar atunci când ”nu se mai știe pe sine”.
Aceasta este rugăciunea în iudaism. Chiar în puterea nopții și întunericului, lumina lui Dumnezeu poate ajunge până la noi. Cum? Închizând ochii la propriile noastre nevoi și deschizând sufletul pentru o relație adevărată. Sau, după cum spunea rabinul Sacks:
Trecând dincolo de persoana întâi singular, putem ajunge, asemenea lui Iaakov, să spunem: ”nu mă știu pe mine”. Acolo, în tăcerea lui ”eu”, putem întâlni cu adevărat pe ”Tu” al lui Dumnezeu. – Rabin Jonathan Sacks
Șabat Șalom!
Felicitari d-le Rabin Sorin ! Un exceptional comentariu,mi-a placut.
Auzeam o varianta tare interesanta legata de Iacov si sotiile lui: orice barbat se casatoreste cu Rachel(femeia visurilor lui) iar a doua zi se trezeste cu Lea(cea pe care Dumnezeu a pregatit-o pentru el)
laban nu a fost Dumnezeu.
este adevarat ca iubire nu inseamna sa muncesti 7 ani precum ar fi o zi ca sa obtii o femeie pentru ca nu-i nici femeia masina sau apartament.
in ceea ce priveste teoria conform careia rahela l-a „iubit” (dorit) pe iacov :)))) atat pot scrie: asa mult l-a „iubit” (dorit) incat l-a vandut pentru mandragore :))
daca iacov o iubea pe rahela intelegea faptul ca nu este dorit de barbat si ca trebuie sa se multumesca cu leea, sa o faca fericita si sa-si cresca copii nu pentru ca laban i-a bagat-o pe gat ci pentru ca rahela nu si l-a dorit deloc si defel pe iacov de barbat.
Interesanta idee: Dumnezeu Însuși — conform Kabalei — S-a retras în Sine Însuși (țimțum) pentru a putea genera un spațiu gol în care să creeze lumea, tot asa ni se „cere” si noua sa ne retragem pentru a „crea” un spatiu pentru Creator; ciudat suna: creatura sa faca loc in ea insasi pentru propriul Creator.
nu este ciudat este halucinant. Creatorul nu are nevoie de a patrunde in noi pentru ca ne cunoaste din varful parului pana in varful unghiei de la piciorul stang. Dumnezeu stie si ce urmeaza sa mancam peste 5 zile.
exista insa in religiile idolatre o teorie conform careia daca individul renunta la dorinte da iluminarea sau creatorul peste el. iluminarea si creatorul nu va da in veci de vecie peste el in schimb va da foamea, mizeria, saracia, boala si implit moartea.
omul poate patrunde in creatia lui Dumnezeu, poate astfel accede la cunoasterea partiala a lucrurilor create dar nepalpabile sau necunoscute marii majoritati (tora a fost cunoscuta de catre patriarhi) conditia fiind tocmai DORINTA de viata(de la care pornesc o gramada de alte dorinte ca si in cazul lui iacov: sa aibe mancare, sa aibe ce imbraca, dumnezeu sa-l povatuiasca in a-si gasi sotie pentru a face urmasi etc.) si frica de moarte. asa s-au realizat si marile descoperiri din stiinta: curentul electric, penicilina etc.. fara dorinta de viata si frica de moarte am trai si astazi in pestera ca analfabeti.
numai barbatii trebuie sa renunte la dorintele lor in raport cu femeile pentru a cunoaste dorintele femeilor si a le satisface. insa si in acest caz dorintele femeilor devin dorintele barbatilor, prin urmare nu vorbim de renuntarea la dorinte. daca iacov era mai atent la dorintele rahelei atunci ar fi stiut cine a furat idolii lui laban dar eu cred ca nu ar fi cazut nici in pacatul casatoriei cu doua surori. asa cum avraam si isak au pacatuit si iacov a facut-o. nu au fost perfecti.
rugaciunea este un subiect pe cat de complex pe atat de greu chiar daca unora dintre noi ni se pare ca acest subiect este unul simplu, cu atat mai mult cu cat toata lumea se roaga macar o data in viata, nu-i asa?
rabinul Pinhas HaLevi Horowitz pare sa aibe o idee despre iacov, idee, care cred ca pare sa-l descrie cel mai bine pe iacov si sa-l diferentieze de ceilalti doi patriarhi.
mintea lui iacov este si piatra de sub cap dar si scara sprijinita de pamant.
„soarta”, daca o pot numi asa, i-a harazit lui iacov pe lea deoarece, conform obiceiurilor locului, cunoscute sau necunoscute de iacov, fata cea mare, adica lea, trebuia sa se marite inaintea celei mai mici, adica a rahelei iar laban i-a rezervat umilinta dar si constiinta faptului ca de cuvant se tine doar dumnezeu, nimeni altcineva, cu atat mai putin un idolatru dar si constiinta faptului ca de inteles te intelege doar dumnezeu care cunoaste si ceea ce simtim si ceea ce gandim.
piatra acopera fantana din care rahela trebuia sa adape animalele tatalui ei. piatra este in acelasi timp si scara si pamantul pe care se sprijina scara. asa cum scara este mintea lui iacov , pamantul pe care acesta se sprijina este armonia dintre mintea si inima lui, este israel caci nu-i asa, urmasii lui vor fi ca pulberea pamantului. urcarea si coborarea sfintilor este urcarea si coborarea lui iacov adica tot iacov. iacov tot a urcat pana cand inima l-a tras in jos la bolovanul lui sau la pamantul din care a fost creat si pe care se sprijina scara.
Iacov, cazand in pacatul casatoriei cu doua surori, a fost fortat sa coboare scara pana la pamantul care o sustinea fie pentru a intra in pamantul din care a fost creat pana la venirea lui Mesia fie pentru a creste, a se inmulti si a se binecuvanta intr-u urmasii lui toate neamurile pamantului pentru ca nimeni niciodata care doreste sa urce scara sa nu mai cada sau sa nu mai coboare de pe scara ci sa ajunga la dumnezeu.
Chiar daca poligamia a fost acceptata de evrei pana acum aproxmativ 1000 de ani, casatoria cu doua surori a fost si este interzisa. (judec aceasta pornind de la premiza ca legile si poruncile lui Dumnezeu au existat, exista si vor exista independent de cunoasterea noastra sau a patriarhilor. tora a fost revelata evreilor in intregime dar mai tarziu pentru ca evreii sunt poporul ales in acest scop, insa asta nu inseamna ca poruncile nu au existat inainte de revelatia de pe muntele sinai sau ca ele nu exista sau nu vor exista numai pentru ca noi nu le cunoastem. nici laban nu le cunostea si nici nu le simtea cum au facut-o patriarhii si sotiile acestora )
eu cred ca laban, fiind un idolatru nici macar nu s-a gandit ca il va supara pe iacov dandu-i prima data pe lea de nevasta atata vreme cat oricum, timp de 7 ani, nu o promisese pe rahela nimanui altcuiva. nu trebuie uitat nici faptul ca atunci cand eliezer a plecat sa-i caute si sa-i aduca sotie lui isac, s-a dus cu o gramada de animale si daruri pentru familia rebecai. probabil acestea erau obiceiurile locului. iacov s-a dus sa-si aduca sotie cu mainile goale. nu trebuia sa muncesca pentru familia rahelei? nu stiu. probabil ca da, probabil asta era obiceiul.
in sfarsit, din acesta intamplare se vede clar cum datorita neintelegerilor dintre israel si idolatrul laban in loc ca iacov sa urce scarile pana la Dumnezeu ajunge sa le coboare pana aproate la exterminarea totala in pamantul egiptului, pentru ca idolatrii creeaza probleme de inima care te obliga si te forteaza sa cobori scarile deoarece nu-ti permiti un clivaj intre minte si inima sau intre psihic si zona spirituala a mintii. ca sa mergi mai departe, ca sa poti urca scarile pana la Dumnezeu, trebuie sa existe armonie intre minte si inima sau intre psihologic si spiritual, armonie care in cazul de fata a fost distrusa de catre idolatrul laban. nu ma refer la acea „armonie” care inseamna defapt pacat, obscuritate si mocirla morala (si care se refera la impulsul animalic care este servit de mintea constienta) ci ma refer la acea armonie care creeaza echilibrul dintre psihic si zona spirituala, care ti se cuvine sa il ai in limitele decentei atunci cand nu iti este calcata in picioare de catre labanii zilelor noastre si a tuturor timpurilor.
cred ca laban a calcat in picioare demnitatea lui iacov. premeditat sau nu. nu stiu ce a existat intre iacov si laban. probabil neintelegeri in comunicare datorita idolatriei lui laban sau pur si simplu inselatoriei premeditate din partea lui laban. nu stiu nici daca iacov avea o alta optiune legata de casatorie. a fost pus la un moment dat in fata „sortii” sa aleaga dintre doua rele. sa se consoleze cu „soarta” sau sa cada in pacat. iacov a ales pacatul cel mai mic si a respins asa zisa „soarta” pentru ca a crezut in promisiunea facuta de catre Dumnezeu cand i s-a aratat la capatul scarii „iata, eu sunt cutine si te voi pazi in orice cale vei merge”. iacov a facut dreptate si a respectat tora. era absurd si halucinant ca iacov sa se consoleze cu o „soarta” pusa in brate de un laban idolatru. halucinant. cum sa te consolezi cu asa ceva? cand faci asta nu mai exista nici o diferenta intre tine si oricare alt idolatru. nu dumnezeu i-a harazit „soarta ” despre care vorbeam ci obiceiurile pe care le tinea si le practica laban. pe de alta parte cum sa te casatoresti cu doua surori? insa in iudaism orice porunca poate fi calcata cu exceptia idolatriei. eu consider ca iacov ar fi cazut in idolatrie daca se consola cu o „soarta” pusa in brate de niste idolatri.