Un vechi proverb românesc spune că ”Omul sfințește locul.” Adesea, înțelepciunea populară nu prea poate fi contrazisă și nici nu oferă vreun prilej de a o pune la îndoială. În cazul proverbului citat, lucrurile sunt perfect adevărate, pentru că, de cele mai multe ori, un om implicat cu adevărat în locul în care trăiește poate schimba radical destinul unei întregi societăți.
Însă în pericopa pe care o citim în această săptămână, asistăm la un fenomen straniu: un exemplu al acestui proverb în oglindă. Pentru a înțelege exemplul și fenomenul este suficient să privim cu atenție la un termen care abundă în pericopa acestei săptămâni: cuvântul ebraic המקום – ha’makom, în traducere simplă: ”locul”.
În chiar debutul pericopei, Iaacov este nevoit să plece de acasă. În prima sa noapte petrecută departe de părinți, Tora ne descrie următoarele:
Iaacov a plecat din Beer Șeva și a mers către Haran. Și a ajuns într-un loc și a petrecut noaptea acolo, pentru că soarele apusese: și a luat dintre pietrele acelui loc și le-a pus sub cap și s-a culcat în acel loc. – Geneza 28:10-11
O celebră viziune, aceea a scării sprijinite pe pământ având însă vârful în ceruri, se desfășoară tot în acel loc special. În visul său profetic, Iaacov vede această scară, cu îngeri urcând și coborând continuu pe ea și are o revelație în care Dumnezeu Însuși îi face promisiunea reînnoirii legământului lui Avraham. Însă atunci când se trezește din somn și din revelație, Iaacov vorbește nu despre viziunea pe care tocmai a avut-o, ci mai degrabă despre locul în care se află și în care ea s-a produs:
Și Iaacov s-a trezit din somn și a spus: ”Cu siguranță Dumnezeu este în acest loc; și eu nu am știut.” Și s-a temut și a spus: ”Cât de impresionant este acest loc! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” Și Iaacov s-a sculat de dimineață, a luat piatra pe care pusese capul și a pus-o ca stâlp de aducere-aminte și a turnat untdelemn asupra ei. Și a pus numele locului aceluia Beit-El; însă mai înainte el se numea Luz. – Geneza 28:16-19
În comentariul său asupra acestor versete, Rași ne oferă mai multe detalii despre locul în cauză: Luz, redenumit acum de către Iaacov: Beit-El, este de fapt Muntele Moria unde Avraham l-a adus pe Ițhak drept ofrandă. Iar conform tradiției iudaice, acest loc este și cel în care va fi construit, peste ani, însuși Beit HaMikdaș, Templul Sfânt din Ierusalim. De altfel, chiar numele pe care Iaacov îl folosește ca urmare a viziunii sale, Beit-El, face aluzie la această explicație: Beit-El înseamnă în limba ebraică ”Casa lui Dumnezeu.”
Însă spre deosebire de Avraham, care a numit locul sale întâlnirii cu Dumnezeu ”munte” (Geneza 22:2) și spre deosebire de Ițhak care a numit același loc ”câmp” (Geneza 24:63) – Iaacov numește locul întâlnirii sale cu Dumnezeu ”casă” sau, și mai simplu, ”loc”. Conform interpretării lui Rambam (Maimonide), Casa lui Dumnezeu, Templul din Ierusalim, posedă trei caracteristici esențiale:
- este locul unde Dumnezeu a ales să-Și facă simțită cu precădere prezența în această lume;
- este locul unde, în vechime, se aduceau sacrificii menite să-l apropie pe om de divinitate;
- este locul unde, în timpul a trei mari sărbători din calendarul iudaic, practic întregul popor evreu mergea în pelerinaj.
Iar Iaacov reușește în visul său să înglobeze toate aceste trei aspecte… În primul rând, Iaacov simte că Dumnezeu alege să Își facă simțită prezența cu precădere în acel loc („Cu siguranță Dumnezeu este în acest loc”). În al doilea rând, Iaacov transformă aproape imediat locul respectiv într-un altar, pe care și aduce o ofrandă de untdelemn. Și, desigur, tot Iaacov inaugurează și noțiunea de pelerinaj prin faptul că – în finalul pericopei – el ajunge la un alt ”loc” (același apelativ ca și Beit-El), unde din nou întâlnește îngeri și despre care Tora ne spune că reprezintă un loc al dualității cer-pământ: ”Iaacov a mers pe drumul său și îngerii lui Dumnezeu l-au întâlnit. Și Iaacov a spus când i-a văzut: Aici este o tabără a lui Dumnezeu!” Și a numit acel loc: Mahanaim [în ebraică ”Două Tabere”]. (Geneza 32:2-3)
Însă întâlnirea lui Iaacov cu Dumnezeu nu se oprește aici… În ton cu viziunile trăite și de tatăl și bunicul său, Ițhak și Avraham, Iaacov realizează că locul în care se oprește pentru a înnopta este unul complet unic și special. Experiența lui Iaacov este însă diferită, în primul rând pentru că în acel loc există o scară.
Ce este o scară? În mod normal, o scară este o legătură între două nivele diferite în cadrul unei aceleiași structuri, de exemplu o casă. Însă în cazul lui Iaacov, scara este mai mult decât atât… Ea este în primul rând o manifestare fizică a unui concept abstract, acela de apropiere dintre om și Dumnezeu. Pe scara lui Iaacov, îngerii urcă și coboară. Sfințenia este fluidă, ea transcende lumea lui Dumnezeu și ”curge”, alunecă încet în jos către lumea oamenilor. Și, totodată, pe scara lui Iaacov, dorințele, visele, rugăciunile oamenilor transcend lumea noastră, terestră și finită, și se ridică, purtate de îngeri, către Creatorul tuturor lucrurilor.
În Casa lui Dumnezeu (Beit-El), Iaacov cunoaște și recunoaște de fapt manifestarea supranaturalului în lumea naturală și totodată posibilitatea naturalului de a de își transcende condiția și a deveni supranatural. În acel makom, în acel ”loc” special și particular, Iaacov realizează că are în față o cale de acces directă și rapidă către viitorul său, către idealurile sale, către destinul său. De fapt, în acel ”loc”, Iaacov ajunge mai aproape de HaMakom, de această dată ortografiat cu majusculă, unul din numele lui Dumnezeu în tradiția iudaică:
המקום ינחם אתכם בתוך שאר אבלי ציון וירושלים – HaMakom yenahem ethem betoh șear avlei Țion v’Ierușalaim – Dumnezeu să vă consoleze împreună cu cei care jelesc pentru Sion și Ierusalim.
Aceasta este formula pe care tradiția iudaică o utilizează pentru a consola pe cei aflați în doliu. Imediat după decesul unei rude apropiate sau imediat înainte de intrarea Șabatului în săptămâna de doliu, această formulă este adusă în prim-plan pentru a oferi mângâiere și alinare, pentru a da curaj și tărie de a continua. Iar Numele divin utilizat în ea este identic cu cel pe care și Tora îl folosește în pericopa noastră: HaMakom (”Locul”).
Deși subtilă și aparent inexplicabilă la prima vedere, legătura dintre ritualul de doliu și viziunea lui Iaacov există și este manifestă. Dacă ne gândim bine, în pericopa din acestă săptămână, Iaacov fuge de fapt de moarte. El este nevoit să renunțe la cei dragi, la părinți și la locurile natale tocmai de teama morții, mai exact de teama amenințărilor cu moartea ale fratelui său, Esav. În fuga sa de acasă, Iaacov călătorește prin noapte. Este singur, este trist, este îngrijorat. Viitorul îi este neclar. Întrebările abundă: Oare va supraviețui? Oare va depăși momentul de criză? Oare va mai fi vreodată omul de dinainte de amenințări și fugă? Oare Dumnezeu îi va fi aproape? Oare va găsi vreodată consolare și sprijin. Întrebări similare cu o persoană aflată în doliu… Întrebări similare cu un om care a pierdut pe cineva drag, cu un om care – în esență – a pierdut o ”ancoră” în această lume și acum este nevoit să navigheze în întuneric pe o mare agitată, fără a ști încotro îl vor arunca valurile…
Și în chiar momentul maxim de criză și temere a lui Iaacov – Dumnezeu îi oferă sanctuar în hamakom, în locul unde, peste ani, va fi construită chiar Casa Lui, unde toți oamenii vor căuta sanctuar. În momentul în care Iaacov este singur și înfrigurat, întunecat la suflet și bâjbâind printr-un întuneric și mai mare decât cel din sufletul lui – Dumnezeu Se transformă în consolator și în sprijin, Dumnezeu se identifică prin HaMakom, Cel care oferă suport tuturor celor împovărați de griji, tuturor celor care ”jelesc pentru Sion și Ierusalim”.
Viziunea lui Iaacov de la Beit-El este mai mult decât o simplă profeție. Ea este o realizare a legăturii permanente și indestructibile dintre scânteia de divinitate din fiecare om și Sursa acelei scântei, Cel care a pus-o de fapt în sufletul omului – Dumnezeu Însuși. Viziunea lui Iaacov este o concretizare punctuală și individuală a sentimentului de siguranță, de legătură, de acasă, pe care fiecare om îl are când sufletul său realizează conexiunea cu originea sa și cu sursa puterii sale.
Prin scara lui Iaacov, la Beit-El, fiecare om realizează că are potențialul de a se împlini spiritual. În identificarea cu viziunea lui Iaacov, fiecare om își poate vedea visele și rugăciunile plutind către înalt și poate vedea de asemenea răspunsuri divine venind în întâmpinarea acelor vise și rugăciuni. Prin fluxul continuu de îngeri ca mesageri ai dorințelor oamenilor și ai voinței lui Dumnezeu, prin omniprezența sa (să nu uităm că termenul ”ha’makom” nu indică în ultimă instanță un loc precis, delimitat în spațiu) și prin momentul în care Dumnezeu alege să ofere acest refugiu (în clipele de maximă frământare) – viziunea și scara lui Iaacov reprezintă o adevărată sursă de încredere și sprijin pentru orice individ. După cum explica și Maharal (Rabinul Iehuda Loew ben Bețalel din Praga, 1520-1609): în orice moment oricât de sumbru, pentru orice om oricât de neînsemnat și în orice loc oricât de întunecat – Dumnezeu oferă necondiționat atributul Său de mekaiem (Susținător), provenind în limba ebraică de la aceeași rădăcină cu cuvântul ”makom” – ”loc”.
Prin scara lui Iaacov, HaMakom îl sfințește pe om. Rămâne doar să deschidem larg ochii, să privim în sus și să începem – încet dar sigur – să urcăm.
Șabat Șalom!
nu pot spune decat un singur cuvant:
AMEN
Excelent comentariu ! Merita citit, si re-re-citit ! Ma intreb,de ce Iacov nu da nici o descriere asupra ingerilor ?
MULTUMIM FRUMOS! ASA DE MULT MI-A PLACUT -SI NUANTELE SI ADINCIMILE ANALIZEI PERICOPEI,INCIT SI ACESTA VA AJUNGE LA URECHILE TUTUROR ASCULTATORILOR EMISIUNII MELE ,FIE EI IN FATA APARATULUI DE RADIO,FIE ASCULTIND EMISIUNEA MEA SAPTAMINALA,PE INTERNET,LA ADRESA http://www.radioblaj.ro.
SHABAT SHALOM!! Eugenia si Avram Faibis- Rio de Tirnave