Care este deosebirea dintre termenii SABRA, EVREII SEFARZI si acei oameni care se numesc si GOIMI?
Termenii pe care ii aduceti in discutie nu au aproape nimic in comun unul cu altul.
„Sabra” (in ebraica „tzabar”) este numele fructului unei specii de cactus si – utilizat pentru descrierea unei persoane – indica un evreu nascut in Israel, cu alte cuvinte un evreu israelian nativ. Este un termen utilizat in contrast cu termenii „ole” (masc.) si „ola” (fem.) care sunt folositi pentru a indica un evreu nascut in afara Israelului si care a venit ulterior in Israel ca emigrant.
Evreii sefarzi sunt evrei de origine spaniola sau originari din nordul Africii. Pentru mai multe informatii despre subiect, va invit sa consultati acest raspuns disponibil pe site-ul DvarTora.
Termenul „goi” (plural „goim”) inseamna in ebraica „popor” si desemneaza in general toate popoarele lumii, cu exceptia poporului evreu care este numit „am Israel”. In argou, termenul a acumulat din pacate, in anumite contexte, si o conotatie peiorativa, insa sensul sau initial este mentinut in continuare.
Opinii recente