CU ACESTEA (Aharei Mot 5784)

Primul capitol din pericopa Aharei Mot, a cărei acțiune are loc după moartea celor doi fii ai lui Aaron care s-au apropiat nepotrivit de Dumnezeu aducând ”foc străin” în Sanctuar (Leviticul 16:1), este dedicat ritualului de Iom Kipur – Ziua Iertării Păcatelor. Este un capitol relativ tehnic, în care sunt detaliate ofrandele pe care Marele Preot avea datoria să le aducă în Tabernacol și, mai apoi, în Templu, pentru a aduce ispășirea pentru întreg poporul evreu. Sunt legi și reguli pe care le citim și astăzi, din mahzor (cartea de rugăciuni pentru sărbători), în cadrul rugăciunii de adaos (musaf) pentru Iom Kipur, dar pe care nu le mai putem îndeplini.

O poruncă din primele versete ale pericopei atrage însă atenția:

Și Domnul i-a spus lui Moise: «Vorbește fratelui tău Aaron să nu vină în orice vreme în Sanctuar, dincolo de draperie, înaintea capacului care este peste chivot, ca să nu moară, căci în nor Mă voi arăta asupra capacului. Cu acestea (וזאת – bezot) să vină Aaron în Sanctuar: cu un tăuraș pentru jertfa de păcat și un berbec pentru arderea-de-tot.” – Leviticul 16:2-3

Atunci când vorbește despre toate sărbătorile iudaice, Tora ne precizează mai întâi ocazia (ziua respectivă) și abia apoi ne spune care sunt sacrificiile și jertfele care trebuiau aduse în acea zi. Însă atunci când vorbește despre Iom Kipur, Tora precizează mai întâi jertfele și ritualurile asociate zilei, și abia apoi, în finalul capitolului 16, ni se spune că toate acestea sunt asociate cu o zi specifică din calendar, ziua a zecea a lunii a șaptea (Tișrei) după calendarul biblic, ziua de Iom Kipur: ”Și să fie pentru voi ca decret veșnic: în luna a șaptea, în a zecea [zi] a lunii să vă privați pe voi înșivă și să nu faceți nicio muncă, nici băștinașul și nici prozelitul care locuiește printre voi. Căci în ziua aceasta se va face ispășire pentru voi ca să fiți curățiți de toate păcatele voastre; înaintea Domnului veți fi curățiți.”

De ce oare există această particularitate, această inversare a ordinii firești a versetelor?

O opinie din Midraș (Vaikra Raba 21:6) oferă un răspuns interesant la această întrebare, pornind de la cuvântul ebraic vezot (”și [cu] acestea”) pe care Tora îl folosește în versetul 3 pentru a descrie ritualurile menite a-l însoți pe Marele Preot când intra în Sfânta Sfintelor. Rabinul Iudan explică faptul că Marele Preot era însoțit de ”sumedenie de mițvot (porunci)” atunci când intra în Sfânta Sfintelor. El era însoțit de:

• meritul Torei (וזאת התורה – vezot ha’Tora – ”aceasta este Tora” – Deut. 4:44);
• meritul circumciziei (זאת בריתי – zot briti – ”acesta este legământul Meu” – Gen. 17:10);
• meritul Șabatului (אשרי אנוש יעשה זאת – așrei enoș iaase zot – ”ferice de muritorul care face asta,” [adică nu încalcă Șabatul] – Isaia 56:2);
• meritul Ierusalimului (זאת ירושלים בתוך הגוים – zot Ierușalaim betoh hagoim – ”acesta este Ierusalimul în mijlocul neamurilor” – Ezekiel 5:5);
• meritul celor douăsprece triburi (וזאת אשר דבר להם – vezot așer diber lahem – ”și aceasta este ceea ce le-a vorbit [tatăl lor]” – Gen. 49:28);
• meritul tribului lui Iehuda, simbolul regalității în Israel (וזאת ליהודה – vezot l’Iehuda – ”și aceasta pentru Iehuda” – Deut. 33:7);
• meritul lui Israel (זאת קומתך – zot komateh – ”aceasta este statura ta” – Cântarea Cântărilor 7:8);
• meritul donațiilor oferite de Israel pentru Dumnezeu (וזאת התרומה – vezot hateruma – ”și aceasta este donația” – Ex. 25:3);
• meritul zeciuielilor aduse lui Dumnezeu (ובחנוני נא בזאת – ubahanuni na bazot – ”și încearcă-Mă prin acestea [adică prin zeciuieli]” – Malahi 3:10);
• meritul jertfelor și sacrificiilor aduse (בזאת יבא אהרן – bezot iavo Aharon – ”cu acestea să vină Aaron” – Lev. 16:3).

Conform interpretării rabinului Moshe Feinstein din lucrarea sa Daraș Moșe, această opinie din Midraș sugerează chiar mai mult, anume că Aaron putea veni oricând în Sfânta Sfintelor, cu condiția ca intrarea să fie însoțită de ”uneltele” potrivite pentru a invoca mila divină și a permite accesul. (Doar urmașii lui, care se aflau pe un nivel ceva mai scăzut de sfințenie, aveau restricția propriu-zisă ca intrarea în Sfânta Sfintelor să se facă doar o singură dată pe an, în ziua de Iom Kipur.)

Ideea este semnificativă și actuală. În zilele noastre nu mai venim în Sfânta Sfintelor. Nu mai venim nici măcar în Templu, pentru că el nu există deja de aproape două mii de ani, deși îl amintim zilnic în rugăciunile noastre. Însă ne punem în continuare întrebarea: Cum putem veni înaintea lui Dumnezeu? Cum putem intra în sfințenie?

Midrașul ne sugerează variante multiple de a dobâdi o cale de acces: studiul Torei, îndeplinirea poruncilor divine, circumcizia, Șabatul, atașamentul față de Ierusalim, atașamentul față de comunitate, de obștea lui Israel, faptul de a tânji constant după mântuirea finală (simbolizat de meritul lui Iehuda, din a cărui spiță urmează să apară și Mașiah), donațiile noastre pentru cauze sfinte și pentru nevoile obștii – toate acestea se pot combina în ochii lui Dumnezeu, pentru a conferi același tip de acces pe care îl confereau și jertfele din vechime.

În rugăciunea de dimineață a fiecărei zile, după ce citim paragraful legat de jertfa necurmată (tamid) pe care strămoșii noștri o aduceau în Templu, rostim o rugăciune care spune astfel: ”De aceea, fie voia Ta, Doamne, Dumnezeul nostru și Dumnezeul părinților noștri, ca rugăciunea buzelor noastre să fie importantă, primită și satisfăcătoare înaintea Ta, ca și cum am fi adus jertfa zilnică la timpul ei, în locul stabilit și conform tuturor detaliilor prescrise.”

Aceasta este o idee revoluționară, o idee care a păstrat iudaismul în viață. Versetul din pericopa noastră – care pare să limiteze accesul la Sfânta Sfintelor – nu este de fapt menit să ne țină departe de sfințenie și de Dumnezeu. Dimpotrivă, el este menit, după cum îl interpretează Midrașul, să ne motiveze să căutăm printre poruncile pe care încă le putem îndeplini, pe acelea care pot recrea acea stare de sfințenie și puritate necesară pentru a redobândi intrarea în locul sfânt al Prezenței Divine.

Tradiția noastră iudaică milenară ne oferă prilejuri permanente de apropiere de Dumnezeu. Am avut, până ieri, sărbătoarea de Pesah, Paștele Evreiesc, când am rememorat exodul din Egipt și I-am mulțumit Atotputernicului pentru libertatea pe care ne-a oferit-o. (Continuăm desigur să ne rugăm fierbinte, în fiecare zi, pentru eliberarea tuturor fraților și surorilor noastre, aflați încă în captivitate și suferință.) Numărăm în aceste zile omer-ul, fiecare zi din călătoria noastră spirituală dinspre eliberarea fizică (de Pesah) către cea spirituală (de Șavuot). Avem în iudaism o sumedenie de sărbători, de Șabaturi și zile speciale, de simboluri. Important este să nu privim la toate acestea doar ca la momente disparate de timp, singurele când putem avea acces la Dumnezeu, ci dimpotrivă, să le vedem ca pe un întreg, ca pe o invitație permanentă și o ușă veșnic deschisă pe care El ne-o oferă, de a crește spiritual și a-I veni aproape. Dacă vrem să ne regăsim în sfințenie, o putem face. Depinde numai și numai de noi.

Șabat Șalom!