Daca ati gasi timp sa imi lamuriti si mie scrierile urmatoare „Geneza 1:5 Lumina a numit-o Dumnezeu ziua, iar intunericul l-a numit noapte. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intai.” In mod obishnuit, cand spunem zi intelegem dimineata si apoi seara. Iar in cazul dat ce se are in vedere? Va multumesc anticipat.
Aveti dreptate, insa noi suntem cei care am inteles gresit… 🙂
De fapt, ziua incepe seara si nu dimineata. De altfel, in calendarul iudaic, zilele incep intotdeauna la caderea intunericului (aparitia stelelor) si nu la rasaritul soarelui, terminandu-se in ziua urmatoare, la apusul soarelui. Perioada dintre aparitia stelelor si rasarit este „noapte”, perioada dintre rasaritul soarelui si apus este „zi”. Iar perioada dintre apusul soarelui si aparitia stelelor este o perioada ambivalenta, intre zi si noapte (in ebraica: bein hashmashot).
Nu este nici o justificare să spui că ziua biblică începe dimineața. Biblia numește cronologic desfășurarea evenimentelor și spune clar că întâi a fost întuneric. Dacă Dumnezeu e autorul luminii și a întunericului de ce să nu-L credem ce a spus el, că întâi a fost întuneric?
Nu ma pricep la traduceri, dar in contextul nou expus nu s-ar putea interpreta:
și a fost seară și a fost dimineață și a fost zi? În acest caz ar fi justificat ca intervalul de 24 de ora sa înceapă seara.
Nu sunt sigur că înțeleg motivul pentru care propuneți respectiva traducere și cum ea ar justifica intervalul de 24 de ore început seara…
O clarificare ar fi foarte binevenită. Mulțumesc.
Scuze pentru intarzierea raspunsului, dar nu intru prea des pe forumuri si bloguri.
Ceea ce spuneam mai sus era: Si a fost seara si a fost dimineata si a fost zi ar putea exprima succesiunea seara-dimineata-zi. La aceasta m-am gandit.
Intre timp, am mai gasit o justificare pentru inceperea zilei seara. In biblia ortodoxa, am gasit in capitolul 3 izgonirea lui Adam. Acolo scrie ca Dumnezeu se plimba prin rai in racoara serii. Asta inseamna ca discutia si sentinta data lui Adam a fost seara. Nu spune ca sentinta a fost executata imediat, dar nu spune nici contrariul. In cazul in care sentinta s-a aplicat imediat, este clar ca prima zi a lui Adam pe pamant a inceput seara. Daca insa sentinta nu a fost aplicata imediat (de exemplu in ziua urmatoare) atunci argumentatia nu mai sta in picioare.
Pentru ca lumea începe cu o noapte. ,,Pământul era pustiu şi gol. Peste suprafaţa adâncului era întuneric,, Aceasta înseamnă ca întunericul a fost înaintea luminii. Întunericul (noaptea) era iar, acum urmează lumina , seara se referă la sfârșitul luminii care este noapte iar dimineața este sfârșitul nopții care este lumina. Deci o noapte și o dimineață formează o zi
degeaba. tot se contrazice.
a fost o seara, apoi o dimineata , si asta a fost prima zi. cuvantul ziua…
lumina=zi
intuneric=noapte
asa ca o seara si o dimineata nu au cum sa alcatuiasca o zi, daca ziua=lumina. intre seara si dimineata exista noapte, care e intuneric. intunericul poate fi numit zi? ……
Conform DEX Online, cuvântul ”zi” are în limba română (cel puțin) două sensuri distincte:
ZI, zile – Interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale;
ZI, zile – Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui;
Așadar, nu există nicio contradicție.
multumim de explicatii, dar trimiterile dv nu intotdeauna merg, si dau eroare…au fost sterse?
Trimiterea din acest răspuns funcționează.
Într-adevăr, este posibil ca anumite trimiteri (link-uri) din alte articole să nu funcționeze. În decursul timpului, site-ul a trecut prin mai multe variante și platforme de implementare, așa că anumite link-uri nu au fost actualizate corespunzător. Încerc să corectez aceste erori atunci când le remarc sau când îmi sunt semnalate, însă am avut până acum timpul necesar pentru a trece riguros prin toate materialele (foarte multe, de altfel), pentru a le verifica și corecta.
si la noi ziua liturgica incepe seara desi si pentru mine este neclar.
daca a fost seara si apoi dimineata ziua intai inseamna ca prima zi a inceput cu rasaritul soarelui si s-a incheiat cu urmatorul rasarit al soarelui.
in geneza 1:3 scrie asa: „si a zis dumnezeu „sa fie lumina” si a fost lumina”
deci ziua a inceput cu lumina apoi a fost seara urmata de o noua dimineata, ziua intai.
nu gasesc logica in inceputul zilei liturgice seara. prima zi a creatiei incepe cu lumina in biblia mea nu cu intunericul care era de la inceput caci pamantul era netocmit si gol si duhul lui Dumnezeu se purta pe desupra apelor.dupa lumina a fost seara (adica dupa rasarit) apoi dimineata (adica apus si noapte urmata de un nou rasarit ziua a doua). cum se justifica inceputul zilei seara?
Lumina despre care Tora amintește în Geneza 1:3 nu are nicio legătură cu Soarele. Iată o scurtă explicație aici.
Așadar, pentru determinarea zilelor, tradiția iudaică se bazează pe versetele în care Tora vorbește despre ziua determinată de Soare, afirmând: ”Și a fost [mai întâi] seară și [abia apoi] a fost dimineață – ziua X.” De aceea ziua începe seara în calendarul iudaic.
De ceva vreme, studiez această problemă, si anume, când începe ziua biblică?! Acum am dat peste acest forum, si peste explicatia dvs, ca raspuns. As dori, dacă se poate, sa dati măcar câteva argumente, care sa sprijine afirmațiile dvs, precum ca „ziua biblică începe seara. Bineinteles, argumentele, trebuie sa fie 100% bibllice.
Va multumesc si astept un raspuns ! Cu respect, va salut !
Păi însuși versetul din Geneza 1:5 (”și a fost seară, și a fost dimineață – o zi”) nu e un argument 100% biblic?
Pentru ca lumea începe cu o noapte. ,,Pământul era pustiu şi gol. Peste suprafaţa adâncului era întuneric,, Aceasta înseamnă ca întunericul a fost înaintea luminii. Întunericul (noaptea) era iar, acum urmează lumina , seara se referă la sfârșitul luminii care este noapte iar dimineața este sfârșitul nopții care este lumina. Deci o noapte și o dimineață formează o zi