În urmă cu doar câteva zile, am avut plăcerea unui scurt interval de timp de ”colindare” pe Internet în care am vizionat, printre altele, și un scurt material video de pe Youtube, pe un canal numit Vsauce prezentat de unul dintre favoriții mei, un tânăr pe nume Michael Stevens.

Cu obișnuita lui carismă, Michael își propunea să răspundă în acest video la o întrebare care a frământat omenirea din cele mai vechi timpuri, poate tocmai pentru că din cele mai vechi timpuri oamenii practică acest ”obicei”. Întrebarea era: De ce purtăm haine?

Dincolo de motivele evidente (spre exemplu: protecția de frig, soare sau vânt), răspunsul lui Michael propunea și următoarea teorie: purtăm haine pur și simplu pentru că suntem ființe inteligente. În lumea animală, spune teoria, există două tipuri de abordări atunci când e vorba despre procreere: unele animale își dedică majoritatea timpului făcând pui, în timp ce altele își dedică majoritatea timpului îngrijindu-și puii.

Oamenii fac parte din a doua categorie. Ca mame și tați, petrecem mult mai mult timp îngrijindu-ne copiii decât procreând alții noi. Motivul principal este acela că ”puii” noștri au efectiv nevoie de îngrijirea pe care le-o oferim. Spre deosebire de multe animale care pot sta în picioare sau chiar zbura la puțin timp după naștere, puii de om (copiii) se nasc foarte neajutorați. Științific vorbind, se pare că acest lucru se datorează faptului că – pentru a ne putea naște – creierul nostru (ca, de altfel, întregul corp) este mult mai mic inițial, imediat după naștere, decât va ajunge în decursul vieții. În esență, oamenii se nasc ”sub-dezvoltați”, urmând ca pe parcursul vieții să ajungă la gradul de inteligență și, implicit, de independență adultă.

Și aici intervin hainele… Dacă ar merge pe stradă dezbrăcați, oamenii ar etala mai multă sexualitate și, implicit, ar procreea mai mult. Protejându-le anumite părți private ale corpului, hainele îi ”țin la distanță” pe potențialii parteneri sexuali, limitând astfel numărul de copii și oferindu-le oamenilor timpul de care au nevoie pentru a îngriji mai mult copiii pe care îi au deja.

Vă mărturisesc că nu mi-a plăcut prea mult explicația: prea banală și prea ”animalică”, aș spune… Și nu mică mi-a fost bucuria când am constatat că pericopa acestei săptămâni oferă o alta, mai complexă și mai aproape de sufletul meu.

De fapt, ca să fim cinstiți, pericopa Tețave nu își propune să răspundă la întrebarea generică ”De ce purtăm haine?”, ci mai degrabă la una foarte punctuală: ”La ce servesc hainele în cadrul spiritualității?

Ne spune Tora în Cartea Exodului:

Și acum tu, adu-i aproape de tine pe fratele tău Aaron și pe fiii săi împreună cu el, din mijlocul copiilor lui Israel – Aaron, Nadav și Avihu, Elazar și Itamar, fiii lui Aaron – pentru a Mă sluji. Să faci veșminte sfinte pentru fratele tău Aaron, pentru onoare (כבוד) și splendoare (תפארת). – Exodul 28:1-2

Un vechi proverb spune că haina face pe om. Iar în acest pasaj, Tora pare la prima vedere că este de acord cu ideea… De altfel, în tot ritualul iudaic, Tora și înțelepții ne-au explicat foarte clar că niciun kohen nu putea sluji în Tabernacol sau în Templul din Ierusalim fără a purta setul de haine speciale pe care Tora le descrie aici: pieptar, șorț, tunică etc.

Dar ce înseamnă oare לכבוד ולתפארת – ”pentru onoare și splendoare”?

În comentariul său asupra acestui verset, Ramban (Nahmanide) oferă nu mai puțin de zece citate din Tanah (Profeți, Psalmi, Regi etc.) pentru a explica rolul hainelor în a ”onora” și a ”înfrumuseța”. El vorbește pe larg despre faptul că hainele conferă asupra celui care le poartă un statut special. Kohenii par să poarte aceste haine ca și cum ar purta niște coroane și robe regale, fiind astfel ”ridicați” din mijlocul poporului și puși pe un piedestal al sfințeniei.

Însă contrar explicațiilor lui Ramban, fenomenul purtării hainelor pentru a indica statutul și, în special, pentru a indica un statut de ”onoare și splendoare” este unul complet inedit. Nicăieri până în acest moment din Cartea Exodului nu avem vreun paragraf în care Tora să fie de acord cu sintagma ”haina face pe om”.

Este drept, exemple de haine apar în Tora încă din primele capitole din Geneza. Însă în toate acele episoade, hainele au o cu totul altă semnificație…

Prima acțiune a oamenilor imediat după încălcarea poruncii divine de a mânca din Pomul Cunoașterii a fost conștientizarea absenței hainelor: ”Te-am auzit în grădină și mi-a fost teamă pentru că eram gol și m-am ascuns.” (Geneza 3:10)

Desigur, și primul act de hesed, de bunătate, făcut de Dumnezeu pentru primii oameni imediat după același episod a fost tot acela de a le face haine (Geneza 3:21): ”Adam și-a numit soția Eva (în ebraică: חוה – Hava), pentru că ea urma să devină mama tuturor celor vii. Dumnezeu a făcut veșminte din piele pentru Adam și soția sa și i-a îmbrăcat.”

Deosebit de interesantă însă este o idee avansată de Rabinul Lord Jonathan Sacks, Fostul Șef-Rabin al Marii Britanii, care punctează faptul că acest moment complex al realizării și apoi acoperirii goliciunii coincide și cu prima dată când oamenii au devenit conștienți de propria lor identitate. Momentul primelor haine este și momentul în care Tora utilizează pentru prima dată în istorie numele proprii cu care ne-am obișnuit deja: Adam și Eva.

Ca și concluzie, în primele capitole din Geneza, hainele sunt intrinsec legate de rușine, identitate și de relația dintre om și Dumnezeu.

Însă mai există și numeroase episoade în Tora în care hainele au o cu totul altă semnificație: înșelătoria. Iosef poartă o ”haină multicoloră” care este folosită de frați pentru a-l păcăli pe Iaacov în a crede că Iosef a murit (Geneza 37:3). Însuși Iaacov folosește ”hainele cele bune” (Geneza 27:15) pentru a-și păcăli tatăl și a obține astfel binecuvântarea în detrimentul fratelui său, Esav. Tamar își schimbă ”hainele de văduvie” (Geneza 38:14) cu un alt set de haine, de prostituată, menite a-l atrage pe Iehuda în capcană. Iosef primește un set de haine speciale chiar de la Faraonul Egiptului (Geneza 41:14).

Și mai avem, desigur, și povestea pe care o vom citi doar peste câteva zile, de Purim, în care hainele sunt simbol al măririi și decăderii. Spre exemplu, lui Mordehai îi este dat un set special de haine atunci când este onorat de către Haman (Cartea Esterei 6:7-11). Iar lui Vaști, Regele Ahașveroș îi poruncește să danseze în fața invitaților purtând ca ”haine” doar coroana regală, după cum explică Talmudul versetul din Cartea Esterei 1:11.

Ce avem așadar până acum? Rușine, sexualitate, identitate, decepție, statut social, ritual și relație cu divinitatea. O enumerare foarte solidă de semnificații pentru niște obiecte atât de banale, niște obiecte aparent menite doar să ne apere de soare și să declare (pentru cine oare?) că suntem ființe inteligente care dorim să ne creștem copiii mai mult timp…

Însă totuși la ce servesc hainele în pericopa noastră, Tețave? De ce este atât de important ca în Tabernacol kohenii să poarte haine ”pentru onoare și splendoare”, haine care să îi ”sfințească” în ochii poporului?

Sforno, unul din comentatorii medievali ai Torei, ne oferă un răspuns pe cât de simplu, pe atât de ingenios: sintagma ”לכבוד ולתפארת – pentru onoare și pentru splendoare” nu se referă câtuși de puțin la koheni. Ea vorbește despre Dumnezeu Însuși. Prin hainele pe care le purtau în timpul ritualului, kohenii atrăgeau atenția asupra rolului pe care îl îndeplineau în Tabernacol, acela de a Îl sluji pe Dumnezeu. Dumnezeu era cel a cărui ”onoare și splendoare” era promovată în ochii privitorilor. El era cel la care oamenii care vedeau ritualul trebuiau să se gândească, El era cel către care trebuiau să-și îndrepte gândurile și rugăciunile.

În Tabernacol și Templu, kohenii fără hainele speciale erau la fel ca și Adam și Eva: fără identitate, fără scop. Odată îmbrăcați însă cu bigdei kehuna, cu hainele prescrise de Tora, ei deveneau simboluri ale unei relații colective mult mai ample decât un simplu ritual. Ei deveneau un mediu pentru kedușa (sfințenie), permitându-le oamenilor să comunice și să interacționeze cu Dumnezeu.

Și așa au continuat lucrurile timp de multe sute de ani… Însă după Distrugerea Templului și începuturile Diasporei, hainele speciale ale kohenilor și-au pierdut (temporar) semnificația. Astăzi nu le mai purtăm și nici nu mai privim la cei care le poartă ca la un mijloc de a veni mai aproape de divin. Astăzi putem alege dacă și ce haine să purtăm și, aparent, mesajul lor s-a pierdut definitiv. În era secularizării, hainele zilelor noastre au doar menirea de a ne proteja, de a ne ridica în ochii altora și poate cea sugerată de videoul lui Michael, nu-i așa?

Ei bine, nu-i deloc așa!

În doar câteva zile, de Purim, hainele pe care le vom purta vor spune poate mai mult despre noi decât cele pe care le purtăm acum. Atunci, în loc de fustă, haină sau cravată, vom purta măști și costume de Purim pe care, superficial, le putem privi doar ca amuzament sau ca mijloc de ascundere a identității. Însă faptul că alegem să le purtăm de Purim, על הניסים ועל הפרקן ועל הנפלאות, în amintirea miracolelor și minunilor făcute de Dumnezeu pentru noi, în amintirea istoriei noastre presărate cu Estere și Mordehai și Hamani – readuce semnificația hainelor în prim-plan. Pentru că de Purim, actul de a purta haine speciale ne conferă nouă înșine mai multă identitate decât am putea exprima în cuvinte. De Purim, prin hainele pe care le purtăm, ne afirmăm ca evrei. De Purim, hainele pe care le alegem, cât de fistichii și stranii ar fie ele, fac parte din aceeași categorie de ”onoare și splendoare” pentru Dumnezeu pe care o promovau și kohenii în Tabernacol.

Când vă îmbrăcați costumele de Purim anul acesta, gândiți-vă la faptul că acum 5775 de ani, Dumnezeu însuși le-a dat, în bunătatea Sa, un set de haine strămoșilor noștri și, odată cu ele, i-a îndemnat să își asume o identitate și un nume. Probabil nu întâmplător, în exact acel episod din Geneza, termenul בגדי עור (”haine de piele”) este interpretat de către Midraș ca fiind o aluzie la בגדי אור (”haine de lumină”) – ambele sintagme pronunțate la fel, ”bigdei or”. O lumină mai apoi regăsită și în pericopa noastră, Tețave, acolo unde Dumnezeu îi vorbește lui Moșe – chiar în versetele de dinainte de a-i pomeni de hainele pentru Aaron – despre aprinderea luminii Menorei.

Lumina începuturilor de lume, împletită în hainele lui Adam și ale Evei… Lumina Menorei, reflectată pe hainele kohenilor din Tabernacol… O lumină clară și fără umbre, o lumină reflectată astăzi și pe hainele noastre, purtate ca simbol al apartenenței pe care ne-am asumat-o – pentru noi și pentru copiii noștri – în mijlocul poporului lui Israel.

Șabat Șalom!


* Cu rugăciuni și urări de רפואה שלמה – însănătoșire grabnică și completă pentru Hannah bat Sarah.

 

Share This
Sari la conținut