Din intelepciunea Talmudului
Intr-o buna zi, regele Israelului urma sa calatoreasca printr-un sat si toti satenii se adunasera sa il vada trecand. Desi orb, rabinul Sheshet se alatura celorlalti care asteptau rabdatori sosirea regelui.
Stiind ca importantul rabin era orb, unul din oamenii prezenti, dorind sa isi bata joc, spuse cu cinism: „Oamenii folosesc galeti si burdufuri intregi pentru a aduce apa de la rau, insa la ce bun este sa folosesti un burduf gaurit pentru a aduce apa?” Rabinul orb intelese intrebarea vicleana a omului si isi dadu seama de intelesul ascuns al acesteia: la ce bun ca un rabin orb sa astepte sa il vada pe rege?
* * *
Rabinul Sheshet raspunse: „Prostule! Iti voi dovedi nu numai ca voi sti cand va veni regele, dar chiar ca pot sa imi dau seama de asta mai bine decat tine si ceilalti, care poti vedea.”
Cand se apropie o legiune de soldati, cinicul se alatura multimii care striga: „Vine regele! Vine regele!”
„Nu, nu este regele”, spuse rabinul orb. Si intr-adevar, legiunea se indeparta fara ca regele sa se arate.
O a doua legiune de soldati veni marsaluind pe drum spre centrul satului si din nou cinicul se alatura multimii care striga: „Vine regele! Vine regele!”
Din nou, rabinul spuse ca regele nu va veni atunci si din nou avu dreptate.
O a treia legiune marsalui si de data aceasta multimea ramase in liniste. Insa rabinul Sheshet exclama: „Acum vine regele!”
Cand il vazu pe rege, cinicul se intoarse surprins catre rabin si il intreba: „Cum de ai stiut?”
Rabinul ii raspunse: „Tora ne invata ca odata, demult de tot, Israel l-a asteptat pe Dumnezeu sa vina. Cand un vant puternic a suflat printre munti, chiar si stanci uriase au fost transformate in pietricele, dar Dumnezeu nu era in vantul acela. Dupa vant, a venit un cutremur. Dar Dumnezeu nu era in acel cutremur. Apoi a venit un foc, dar Stapanul Ceresc nu era in focul acela. Iar dupa foc”, a continuat rabinul, „o voce mica, usoara, ca o soapta, s-a auzit, iar Dumnezeu era in soapta aceea! Soaptele multimii adunate astazi mi-au spus ca regele venea intr-adevar.”
In timp ce procesiunea trecea, rabinul Sheshet rosti binecuvantarea pentru regele pe care nu putea sa il vada, iar cinicul intelese ca rabinul insusi era binecuvantat.
– Talmud, Brachot 58
Dvar Tora
In urma cateva luni, in luna ianuarie 2001, in timpul Seminarului Regional de la Galati, o activitate organizata de voluntarul Joint Danny Farkash mi-a atras in mod special atentia. Si desi nu am de gand sa vorbesc despre aceasta activitate in detaliu, cateva aspecte din aceasta activitate sunt foarte adecvate pentru a discuta una dintre ideile pericopei de saptamana aceasta. Atunci, eram un grup de vreo 30 de oameni, stransi in cantina comunitatii si ni s-a dat ca „tema”, in cadrul unei lectii despre antisemitism si xenofobie, sa inchidem cu totii ochii si sa ne imaginam cea mai cumplita figura umana la care ne putem gandi. Si, dupa cateva minute de gandire, o fiinta semi-umana, cu gheare, colti, par pe fata, cu trasaturi dure, cu sange prelingandu-i-se pe barbie si ochii iesiti din orbite, s-a conturat…
Daca este insa cineva a citit vreodata o carte despre natura raului sau despre profiluri de criminali in serie, violatori, dictatori nemilosi sau cine stie ce alte forme de reprezentare a raului, poate sustine – fara mari probleme – ideea ca lucrurile nu sunt atat de clare pe cat par. Desi poate din instinct de conservare sau din considerente dictate de constiinta, dorim sa ne imaginam ca un criminal poseda, pe langa instinctele si dorintele care il indeamna sa ucida, un semn exterior (o figura rea, ochi vicleni, etc.) adesea nu numai ca lucrurile nu stau asa, dar chiar sunt exact invers. De cele mai multe ori, oameni vinovati de cele mai cumplite crime sunt „oameni obisnuiti, cu profesii obisnuite, cu o viata sociala obisnuita, cu o istorie familiala obisnuita”. Si, de asemenea foarte des, oameni se gasesc in stare de soc atunci cand afla ca „vecinul meu, care era un om atat de dragut…” a comis o fapta infioratoare. Iar ziarele spun ca acei criminali sau violatori sunt oameni „buni”, iar activitatea lor infractionala este doar o exceptie!
In pericopa de saptamana aceasta, un exemplu simplu si foarte concludent in acelasi timp ne este oferit. Pericopa Toldot descrie, in mare ei majoritate, lupta dintre Iaacov si fratele sau Esav, o lupta inceputa chiar in pantecul mamei lor Rivka si continuata – istoria avea sa o dovedeasca – pana in zilele noastre. Esav este descris in pericopa ca un om violent, un „om al campului”, conducator al unei armate de 400 de oameni (Geneza 33.1 – pericopa Vaislah). Esav omoara multi oameni si doreste chiar sa isi omoare fratele, dupa ce acesta primeste binecuvantarea parinteasca de la Itzhak. Si, mai mult decat atat, Esav este descris ca un om „jucandu-se pe campuri”, fraza pe care comentatorii o interpreteaza ca fiind o aluzie la acte sexuale nepermise (adulter). Cu toate acestea adunate, nici nu este de mirare cand traditia iudaica il numeste pe Esav rasa (o persoana rea).
Insa punctul final nu se pune aici… Aceeasi traditie iudaica spune ca probabil nimeni in intreaga istorie nu a fost mai atent cu indeplinirea unei porunci (ce-i drept, una singura), aceea de cinstire a parintilor. Mare invatat al Talmudului, Rabi Shimon ben Gamliel, renumit pentru enorma energie pe care o investea in indeplinirea poruncii de kibud av vaem (onorarea parintilor), spunea: „Mi-am slujit tatal toata viata cu devotament si totusi nu am reusit niciodata sa ma apropii macar de cea mai jos mod in care Esav isi slujea tatal, pe Itzhak.”
Midrash-ul puncteaza de asemenea grija cu care Esav isi slujea tatal, avand chiar si un set de haine speciale pe care le purta atunci cand facea acest lucru (set de haine care le regasim in Geneza 27.15, ca fiind acelea pe care Rivka le da lui Iaacov cand acesta merge sa primeasca binecuvantarea parinteasca).
Si iata ca in pericopa de saptamana aceasta, Esav, primul nascut, urmeaza sa primeasca o binecuvantare care ii va asigura succesul in orice va intreprinde, aceeasi binecuvantare pe care Dumnezeu Insusi i-a dat-o lui Avraham. Iar Itzhak, tatal celor doi copii (Esav si Iaacov), batran si orb, il cheama pe Esav la capataiul patului si ii spune: „Fiule! Uita-te, am imbatranit si nu stiu in care zi voi muri. Ascute-ti armele, sabia si arcul, si mergi la camp si vaneaza pentru mine. Apoi fa-mi o mancare asa cum imi place si adu-mi sa mananc, pentru ca sufletul meu sa te binecuvanteze inainte de a muri.” [Geneza 27.1-4]
Iar intrebarea pe care as vrea eu sa o ridic aici nu este alta decat motivul pentru care Itzhak a dorit sa isi binecuvanteze fiul, pe care traditia iudaica l-a numit apoi un rasha… De ce oare exista in Tora aceasta pericopa Toldot, ca sa ne spuna o poveste despre cum un batran orb este aparent inselat in a oferi binecuvantarea celui de-al doilea fiu (Iaacov) si nu primului, asa cum doreste?
Dupa cum am spun si comentatorii, motivele sunt multe. In primul rand, faptul ca doar cu cateva versete inainte, in Geneza 25.29-33, Esav, „omul campului” isi vinde catre frate sau dreptul de intai nascut, practic impreuna cu binecuvantarea parinteasca, pentru o banala farfurie de linte. Fara nemuscari, fara prea multe vorbe… „Toarna in mine, acum, din chestia aia rosie [pe care o gatesti], pentru ca sunt infometat.”, ii spune Esav fratelui sau Iaacov. „Uite ce este, eu o sa mor, la ce imi mai este bun dreptul de intai nascut?”, continua el.
Al doilea motiv pentru toata povestea din Toldot este chiar porunca de onorare a parintilor, indeplinita cu atata sarg si harnicie de catre Esav. Adica, cum poti oare sa crezi ca fiul tau nu merita binecuvantarea atunci cand te slujeste atat de bine? Cum poti sa crezi ca el este de fapt un rasha, un om despre care Tora are atatea lucruri rele de spus, incat acea unica porunca indeplinita aproape ca paleste? Si totusi, Esav omorase un om, avusese contact sexual cu o fata logodita, Il negase pe Dumnezeu si conceptul de inviere a mortilor – si toate numai in acea zi!
„Si totusi binecuvantarea a fost luata de catre Iaacov prin inselaciune…”, ati putea spune. E deosebit de interesant de studiat insa dialogul dintre Iaacov si tatal sau Itzhak, un dialog in care Iaacov se straduieste, chiar si atunci cand minte, sa fie cat mai aproape de adevar. „Avi (tata)!”, spune el. Apoi se opreste si asteapta… „Ma va recunoaste tata?”, se intreaba el pe sine.”Anohi. Esav behoreha.” Traducerea in romana schioapata deseori: in Tora nu sunt semne de punctuatie, iar fraza trebuie impartita (conform opiniei lui Rashi) astfel: „Eu sunt (cel care sunt). Esav este fiul tau cel mare.” [Geneza 27.19] Iaacov incearca sa nu minta, iar Itzhak recunoaste acest lucru: „Vocea este vocea lui Iaacov, insa mainile sunt mainile lui Esav.”, spune el in Geneza 27.22. „Am inteles cine esti (vocea), insa modul in care vrei sa iei aceasta binecuvantare de la mine este cel tipic fratelui tau Esav (mainile)”.
Dar cel mai important lucru este modul in care povestea se incheie. Midrash-ul povesteste ca la rostirea binecuvantarii catre Iaacov, lui Itzhak i-a aparut inaintea ochilor o viziune divina, ceea ce la asigurat de faptul ca binecuvantarea merge catre cel care trebuie intr-adevar sa o primeasca. (In fond, promisiunea pe care Dumnezeu a facut-o Rivkai, aceea ca „fiul cel mare va sluji celui mic” [Geneza 25.23] trebuia si ea indeplinita). Atunci cand Esav a revenit de la camp si a cerut si el o binecuvantare, Midrash-ul spune ca lui Itzhak i-a aparut inainte viziunea Geheenei (Iadului). Abia atunci a inteles Itzhak ca lucrurile nu sunt asa de simple precum par si ca sub fata unui om obisnuit, cu o viata sociala obisnuita si cu un comportament (aparent) obisnuit se poate intr-adevar ascunde un criminal. Abia atunci a auzit Itzhak, asemenea rabinului Sheshet din povestea talmudica, acea soapta mica, spunandu-i ca numai prin Iaacov, caruia ii acordase deja binecuvantarea, viitorul poporului evreu va fi cu adevarat binecuvantat.
Sa ne cunoastem ritualurile
MEZUZA
Dupa un comentariu detaliat (in trei parti) despre rugaciunea Shema Israel, saptamana aceasta rezerv un loc (ce-i drept, mult mai mic) pentru una dintre poruncile cuprinse in aceasta rugaciune, si anume pentru mezuza. Nepretinzand de asemenea ca informatiile oferite aici sunt complete (exista carti intregi scrise numai pe tema mezuzei), sper ca un – sa-i spunem – „mic ghid practic” despre mezuza ar putea fi util.
Mezuza este cuvantul ebraic pentru „tocul usii”. De asemenea, numele este asociat cu un pergament pe care un scrib autorizat (sofer) scrie doua fragmente din Tora, din Deuteronom 6.4-9 („Shema Israel…” – „Asculta, Israele…”) si Deuteronom 11.13-21 („Vehaia im shamoa…” – „Si se va intampla, daca vei asculta de poruncile mele…”). Pergamentul este rulat si introdus intr-o cutie de metal, lemn, plastic sau sticla (aproape orice material este permis) care are inscriptionat la exterior cuvantul „Shadai” – „Shomer dlatot Israel” (Pazitorul usilor lui Israel sau Atotputernicul). Uneori, cutia pentru mezuza are o fereastra transparenta prin care cuvantul „Shadai” inscriptionat pe spatele pergamentului este vizibil.
Mezuza poate avea trei origini: din punct de vedere religios, se considera ca porunca din Deuteronom 6.9 si 11.20 de a „scrie aceste cuvinte pe usile caselor tale si pe portile tale” este originea mezuzei. Tot in Tora, faptul ca evreii au facut un semn cu sange de miel pe tocul usii, cu ocazia celei de-a zecea plagi asupra Egiptului, poate de asemenea fi considerat ca origine pentru mezuza. Si, in fine, exista obiceiul egiptean de a pune documente considerate sacre la intrarea in casele lor, obicei sustinut si de Psalmi („Dumnezeu te va veghea la iesire si la intrare…”)
Mezuza se fixeaza pe tocul usii, la toate camerele cu exceptia baii, in partea dreapta a usii (cum se intra), in treimea superioara. Se plaseaza la un unghi de 45 de grade, cu partea de sus spre interior. La fixarea mezuzei, se spune: „Baruh Ata A.donai, E.loheinu Meleh haolam, asher kideshanu bemitzvotav vetzivanu likvoa mezuza” (Binecuvantat fii Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele Universului, care ne-ai sfintit prin porunci si ne-ai poruncit sa fixam mezuza). Obiceiul este de a atinge mezuza cu degetele si de a le saruta, atunci cand se intra in incapere.
SHABAT SHALOM!
Opinii recente