Credit foto: Angerboy / Flickr | CC BY-NC SA 2.0
Există o poruncă în finalul pericopei din această săptămână care probabil că nu are nevoie de nicio introducere specială: porunca de a purta țițit, ciucuri cu împletitură specială în colțurile veșmintelor. Versetele Torei sunt foarte explicite, însă desigur – ca și în multe alte cazuri – legea mozaică pe care evreii o urmează în legătură cu această poruncă biblică este mult mai detaliată. Ce voi încerca în continuare este o trecere în revistă a principalelor aspecte legate de porunca de a purta țițit. Iată versetele:
Domnul i-a spus lui Moise astfel: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le să își facă ciucuri în colțurile hainelor lor, pentru generațiile lor, și să pună în ciucurii colțului un fir turcoaz. Și să vă fie vouă drept ciucuri și să îl vedeți și să vă aduceți aminte de toate poruncile Domnului și să le înfăptuiți; și să nu umblați după inimile voastre și după ochii voștri, după care vă desfrânați. Ca să vă aduceți aminte și să înfăptuiți toate poruncile Mele și să fiți sfinți pentru Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am scos din țara Egiptului ca să vă fiu Dumnezeu, Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.” – Numeri 15:37-41
Și iată, pe scurt, detaliile halahice (de lege mozaică) ale acestei porunci:
Care este de fapt obligația?
Obligația este de a purta fire de țițit (vom clarifica acest termen mai jos) în fiecare colț al unui veșmânt cu cel puțin patru colțuri. Firele trebuie să aibă o împletitură specială și trebuie să fie fixate în colțurile cele mai îndepărtate ale veșmântului.
Porunca de țițit este ceea ce tradiția iudaică numește ”poruncă de oportunitate”. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu există propriu-zis o obligație de a purta un veșmânt cu patru colțuri, însă dacă un evreu poartă un astfel de veșmânt, el este obligat să pună țițit în colțurile lui. Obiceiul încetățenit este însă de a nu evita intenționat această poruncă (nepurtând un veșmânt cu patru colțuri), ci dimpotrivă, de a purta voit un veșmânt special cu patru colțuri, numit talit katan, tocmai pentru a crea oportunitatea de a purta țițit.
De ce se poartă țițit?
Răspunsul cel mai simplu și clar este că Dumnezeu ne-a poruncit să facem acest lucru. Tora precizează însă și o motivație pentru această poruncă (așa cum nu se întâmplă cu toate poruncile), și anume ”să îl vedeți și să vă aduceți aminte de toate poruncile Domnului și să le înfăptuiți”. Acești ciucuri purtați în colțurile veșmintelor au așadar rolul de a ne aduce aminte de cele 613 porunci ale Torei.
Cum se produce această aducere-aminte? Ei bine, există o ghematria (numerologie) interesantă pentru cuvântul ebraic ציצית (țițit). (Ca fapt divers, această ghematria funcționează doar atunci când cuvântul este scris în forma sa completă, cu două litere iod, deși în pericopa noastră el apare în formă condensată: ציצת – pronunțat tot țițit, dar ideea de bază rămâne.) Valoarea numerică a literelor din cuvântul ציצית este 600 (90+10+90+10+400). Împreună cu cele 5 noduri tradiționale și cele 8 fire (4 fire dublate), se ajunge la totalul de 613, care este același cu numărul tradițional al poruncilor Torei.
Cine poartă țițit?
Obligația de a purta țițit este pentru evreii bărbați adulți, adică cei care au împlinit vârsta de 13 ani. Băieții minori nu au obligația de a purta țițit, însă începând cu vârsta educației (estimată a fi între 3 și 9 ani, în funcție de opinia rabinică), ei sunt adesea îndemnați de părinți să poarte un veșmânt cu țițit, de obicei un talit katan, fără a rosti binecuvântarea aferentă, pentru a-i obișnui cu detaliile acestei porunci.
Deși porunca este legată în versetul biblic de ideea de a ”vedea ciucurii”, un nevăzător are și el obligația de a purta țițit și trebuie să rostească o binecuvântare când îmbracă veșmântul. În acest caz, se recomandă ca acel om să inspecteze tactil ciucurii înainte de a îmbrăca veșmântul, la fel cum o persoană văzătoare ar inspecta vizual ciucurii.
Femeile nu au obligația de a purta țițit, deoarece această poruncă este considerată a fi o mițva ase șehazman grama, adică o poruncă pozitivă a Torei limitată în timp (deoarece ea se aplică doar în timpul zilei, nu și noaptea). Deși în cazul altor porunci din această categorie (ex: șofar, lulav, suca etc.) femeile își pot asuma voluntar obligația de a îndeplini porunca și pot chiar rosti binecuvântarea pentru îndeplinirea ei, în cazul acestei porunci există o dispută halahică dacă o femeie are voie să-și asume voluntar obligația de a purta țițit. Majoritatea opinilor rabinice recomandă împotriva acestei asumări voluntare, susținând că o femeie nu trebuie să poarte țițit.
Cele două veșminte
Pentru a îndeplini porunca de a purta țițit, evreii îmbracă două veșminte tradiționale care au țițit în cele patru colțuri.
Primul veșmânt se numește talit katan și este un veșmânt foarte simplu, asemănător unui poncho, care se îmbracă peste cap și are țițit în colțurile sale. Acest veșmânt se poartă adesea pe sub haine, dar poate fi purtat și pe deasupra. Acesta este și veșmântul pe care copiii minori sunt încurajați să-l poarte înainte de vârsta la care devin obligați să poarte țițit.
Al doilea veșmânt se numește talit gadol și este șalul purtat în timpul rugăciunii. În tradiția așkenază, bărbații evrei nu poartă talit gadol până la căsătorie, cu anumite excepții (ex: atunci când oficiază rugăciunea sau când sunt chemați la Tora). Obiceiul de a asocia purtatul de țițit (ciucuri) cu căsătoria este, se pare, bazat pe alăturarea a două versete din Cartea Deuteronomului: ”Ciucuri (termenul ebraic este ghedilim acolo, dar sensul este similar) să-ți faci la cele patru colțuri ale veșmântului tău cu care te acoperi. Dacă un bărbat își va lua o soție […]” (Deut. 22:12-13) Cu toate acestea, porunca de țițit rămâne valabilă și pentru bărbații necăsătoriți, începându cu vârsta de Bar Mițva, asocierea cu căsătoria referindu-se doar la purtatul de talit gadol. Prin contrast, talit katan trebuie purtat începând de la Bar Mițva, adică de la vârsta de 13 ani.
Tradiția sefardă este mai simplă, în sensul că toți băieții evrei peste 13 ani (Bar Mițva) trebuie să poarte țițit, îmbrăcând inclusiv talit gadol la rugăciune.
Când se poartă țițit?
După cum am amintit mai sus, porunca de a purta țițit poate fi îndeplinită pe tot parcursul zilei, însă nu și noaptea. Momentul de la care se poate pune țițit dimineața este numit în iudaism mișeiakir, și este momentul la care lumina naturală este suficient de puternică încât un om să-și poată recunoaște prietenul de la o distanță de 4 amot (coți), adică aproximativ 2 metri. Alte opinii halahice, citate în Talmud, definesc acest moment ca fiind acela când, în lumină naturală, cineva poate deosebi între două culori apropiate, cum ar fi turcoaz și verde-praz. Ora exactă a acestui moment de timp poate fi găsită în calendare sau online (iată, spre exemplu, un astfel de site care oferă ora exactă pentru toate momentele semnificative ale zilei iudaice, în funcție de dată și de locația geografică).
Desigur, este permis a purta țițit și înainte de această oră, însă cineva care poartă respectivul veșmânt nu rostește binecuvântarea aferentă. Într-o astfel de situație, binecuvântarea trebuie rostită (sau repetată, dacă a fost rostită din greșeală înainte de vreme) după mișeiakir. Este permis a purta țițit și pe timpul nopții (chiar și în timpul somnului), fără ca acest lucru să fie însă obligatoriu și fără a rosti o binecuvântare.
La ce veșminte trebuie pus țițit?
Conform obiceiului sefard, doar veșmintele cu (cel puțin) patru colțuri făcute din lână sau in implică obligația biblică de a pune țițit. Celelalte materiale implică doar o obligație rabinică, și de aceea este preferabil să purtăm un veșmânt cu patru colțuri din lână sau in, la care să atașăm țițit. Așkenazii consideră că toate materialele (cu câteva excepții) necesită țițit, dar și în această tradiție veșmintele din lână sau in sunt preferabile.
Veșmintele din piele nu necesită țițit, iar legea mozaică consemnează dispute halahice în ceea ce privește veșmintele din materiale sintetice (ex: poliester), unii considerând că și aceste materiale sunt excluse de la porunca de țițit.
Există multe reguli legate de dimensiunea minimă pe care trebuie să o aibă un veșmânt pentru a fi inclus în această obligație, însă minimul absolut pare să fie 1×1 coți (cu toate că există și o opinie halahică, din Aruh Hașulhan, care nu consemnează nicio dimensiune minimă). În unități de măsură moderne, dimensiunea minimă este de cca. 50x50cm, deși în practică veșmintele la care se atașează țițit au întotdeauna dimensiuni mai mari.
Pentru a necesita țițit, veșmintele trebuie să aibă colțuri drepte, nu rotunjite.
Anumite veșminte sunt excluse din obligație, pentru că nu sunt considerate haine propriu-zise, ci mai curând obiecte funcționale sau accesorii vestimentare. Spre exemplu, nu trebuie pus țițit la o eșarfă sau la un prosop sau o pătură, și nici la un sorț cu care cineva se acoperă în timp ce se tunde (care este folosit doar temporar).
Cum se împletesc ciucurii?
Versetele biblice amintesc de o culoare ”turcoaz” pentru unul din firele din ciucure. De fapt, în iudaism, această culoare se numește teheilet și este o culoare specială, creată de un pigment extras dintr-un melc marin. Vreme îndelungată în istoria poporului evreu, identitatea exactă a acestui melc marin nu a fost cunoscută, și de aceea multe comunități au preferat să folosească fire albe pentru țițit. În ultimii ani, acel melc marin a fost reidentificat și astăzi există și țițit cu un fir de culoare teheilet.
Pentru țițit-ul fără teheilet (utilizat pe scară largă), împletitura tradițională este făcută cu un fir alb mai lung decât celelalte, în patru secțiuni separate între ele de noduri duble. În aceste secțiuni, firul lung se înfășoară în jurul celorlalte fire de 7, 8, 11 și respectiv 13 ori. Pentru a completa ciucurele, se face apoi încă un nod dublu, adică 5 noduri duble în total. Există și alte opinii legate de această tradiție de împletire, însă cea prezentată mai sus este opinia cea mai des întâlnită.
Există numeroase metode de împletire atunci când se folosește și un fir de culoare teheilet, însă le voi omite în acest articol, din considerente de spațiu.
Întreținerea veșmintelor și a ciucurilor
O atenție specială trebuie acordată ciucurilor și veșmintelor la care sunt atașate. Există obligația de a verifica țițit-ul înainte de a îmbrăca veșmântul, pentru a nu purta un veșmânt cu patru colțuri care nu are țițit corespunzător. În majoritatea cazurilor, un ciucure rupt sau care are un fir rupt trebuie reparat sau înlocuit. Dacă un ciucure nu mai este valid din punct de vedere al legii mozaice, veșmântul nu poate fi folosit până la repararea sa, adică nu putem folosi un veșmânt cu 3 ciucuri funcționali și unul defect. Legile exacte de verificare, reparare, validare etc. sunt complexe și nu fac obiectul acestui articol. Cineva care se află într-o situație anume și are o întrebare specifică legată de țițit trebuie să consulte propriul rabin pentru a determina ce trebuie să facă.
Binecuvântări la îmbrăcarea acestor veșminte
Atunci când îmbrăcăm talit katan, rostim binecuvântarea ”așer kideșanu bemițvotav vețivanu al mițvat țițit” – ”care ne-a sfințit prin poruncile Sale și ne-a poruncit în legătură cu țițit”.
Atunci când îmbrăcăm talit gadol, rostim binecuvântarea ”așer kideșanu bemițvotav vețivanu lehitatef bațițit” – ”care ne-a sfințit prin poruncile Sale și ne-a poruncit să ne înfășurăm în țițit”.
Dacă cineva poartă mai multe veșminte care necesită și au atașat țițit, binecuvântarea se rostește doar pe primul veșmânt îmbrăcat, având intenția de a include toate veșmintele în acea rostire. În acest caz, se recomandă ca toate veșmintele să fie îmbrăcate unul după celălalt, pentru a nu crea o pauză nejustificată între binecuvântare și îndeplinirea poruncii.
Dacă cineva a uitat să rostească binecuvântarea aferentă la îmbrăcarea unui veșmânt cu țițit, binecuvântarea poate fi rostită oricând după, cât timp veșmântul este încă purtat.
Binecuvântarea nu trebuie repetată dacă cineva pune înapoi pe umeri un talit gadol care a alunecat de pe umeri și nici dacă îl scoate temporar (cu intenția de a-l pune înapoi) și îl pune înapoi după câteva minute.
* * *
Există desigur – ca și pentru alte porunci ale Torei – și numeroase alte legi, reguli și obiceiuri legate de țițit, talit katan și talit gadol. Mă voi opri însă aici, cu speranța că informațiile prezentate se vor dovedi utile și instructive.
Șabat Șalom!
Eu nu sunt evreu, așa ca este posibil ca opiniile mele să fie greșite
Porunca de a purta țițit nu este în mod obligatoriu pt curăția/sfințenia omului, cat despre sfințirea comunității – comunitate care vede haina pe care o porți și ar trebui să i-a seama la simbolul/sensul hainei
Este adevarat omul se uită la hainele lui, dar o face o perioadă foarte scurtă de timp, de obicei atunci când se îmbracă
În antichitate nu existau oglinzi mari
Iar sticla era un produs de lux
Existau foarte puține oglinzi mici, scumpe , făcute din alamă șlefuită, sau alte metale, dar claritatea lor era discutabilă
Haina pe care o porți te reprezintă în ochii comunității în care trăiești
Multă lume analizează persoana în funcție de hainele pe care le poartă
Uitând ca tot ce ai, inclusiv hainele tale, sunt consecința binecuvântării Celui de Sus
Hainele, ce mănânci, ce vorbești, ce si cum gândești, te reprezintă ca om sau ajunge să te reprezinte și atunci când nu ești constient de asta
Reprezentarea ta ca om nu trebuie niciodată să te împingă pe tine sau pe comunitatea în care trăiești spre a face răul (a urma pornirile inimii tale/ale comunității și ale ochilor tăi/comunitații)
Pt ca societatea de azi și cultura de azi au ca etalon pornirile inimii și ale ochilor
Pt ca sfințenia te păstrează lângă Dumnezeu
Și este singura cale spre binecuvântarea ta și a comunității în care trăiești
Dacă faci binele vei fi bine primit, dar dacă faci răul dorința lui se ține după tine, păcatul pândește la ușă, dar tu să-l stăpânești
Ferește-te de rău și fă binele
Caută pacea și o urmează pe ea