Niciuna din cele 613 porunci nu apar explicit în pericopa Bamidbar pe care o citim în această săptămână, în Șabatul de dinainte de Șavuot. Cu toate acestea, există o interdicție practicată în lumea iudaică, la care Tora face aluzie în această pericopă și care merită explorată în amănunt: interdicția de a număra evrei în mod direct.

Iată ce îi spune Dumnezeu lui Moșe în debutul Cărții Numeri, într-o pericopă care se ocupă pe larg de recensăminte și numărători ale poporului lui Israel:

Faceți numărătoarea întregii obști a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casa părinților lor, după numărul numelor, toți cei de parte bărbătească, după recensământul lor. – Numeri 1:2

După cum puteți observa, versetul Torei nu exprimă vreo interdicție clară și explicită de a număra direct. Dimpotrivă, limbajul legat de modul de numărare este ambiguu, ba chiar am putea concluziona că numărarea directă este permisă și poate recomandată. Sursa principală a interdicției provine dintr-un alt verset al Torei, din Cartea Exodului, unde citim următoarele:

Când vei face recensământul copiilor lui Israel, după numărul lor, fiecare să dea Domnului răscumpărare pentru sufletul lui când îi vei număra; ca să nu fie molimă peste ei când îi vei număra. Aceasta să dea fiecare care trece prin recensământ: o jumătate de siclu, după siclul Sanctuarului (siclu de douăzeci de ghera), o jumătate de siclu, donație pentru Domnul. – Exodul 30:12-13

Ceea ce surprinde înainte de toate, nu atât din versete, ci mai curând la nivel conceptual, este faptul că Tora abordează o astfel de chestiune. La prima vedere, recensămintele par simple chestiuni administrative, însă în iudaism ele ating o zonă sensibilă, încărcată de profunzime teologică, riscuri spirituale și dezbateri legale.

Ce ne spune însă Tora? În Exodul 30:12, Dumnezeu precizează că fiecare individ inclus în recensământ trebuia să contribuie cu o jumătate de siclu, numărătoarea realizându-se apoi prin monedele colectate. Comentatorii explică motivația poruncii, concentrându-se pe fragmentul ”ca să nu fie molimă peste ei când îi vei număra”. Rași explică faptul că numărarea atrage după sine עין הרע – ain hara, adică deochiul (lit: ”ochiul rău”), punând în pericol sănătatea și chiar viața celor numărați.

Comentând asupra unei pagini din tratatul Ioma 22a din Talmud, Anaf Iosef (rabinul Hanoh Zundel ben Iosef din Polonia secolului 19) dezvoltă această idee și precizează că numărătoarea individuală îi separă pe indivizi de protecția colectivă a poporului evreu, expunându-i astfel, individual, la judecată divină. În cadrul poporului, fiecare evreu beneficiază nu doar de protecția propriilor sale merite, ci și de protecția meritelor înaintașilor, ale înțelepților și de protecția rezultată din legământul colectiv făcut de Dumnezeu cu poporul lui Israel. Atunci când un individ este însă indicat individual prin numărare, această protecție colectivă dispare (sau se diminuează) și atenția divină se concentrează pe acel individ. Altfel spus: când o parte dintr-un colectiv are o carență, o deficiență de orice fel, acea carență sau deficiență poate fi trecută cu vederea dacă ansamblul este pozitiv. Însă dacă partea este privită individual, protecția colectivității nu se aplică.

În legea mozaică, numeroase surse discută dacă această interdicție este de natură biblică (deoraita) sau de natură rabinică (derabanan). În primul rând, trebuie notat că această interdicție nu rezultă doar din versetele Torei. Ea este confirmată în mai multe episoade biblice, dintre care probabil cel mai cunoscut este cel amintit în Samuel II, capitolul 24, unde David face un recensământ direct și mii de evrei mor într-o molimă.

În esență însă, Rambam (Maimonide) consideră interdicția de natură biblică, poziție care este preluată și susținută și de unii rabini moderni. Există însă și poziția lui Rav Saadia Gaon și alții – și ea preluată și susținută de alți rabini moderni – conform căreia interdicția este doar de natură rabinică.

Ce facem însă în practică, în zilele noastre, în recensămintele oficiale, în ritual sau în alte situații, cum ar fi numărarea copiilor într-o clasă la școală sau numărarea persoanelor prezente la un minian (cvorum de rugăciune)?

Ei bine, pentru minian, legea mozaică are o soluție creativă: în loc să numărăm 1,2,3… folosim un verset biblic care are în ebraică zece cuvinte (numărul necesar pentru minian): ”Hoșia et ameha uvareh et nahalateha ureem venaseem ad haolam” – ”Salvează pe poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, păstorește-i și înalță-i până în veci!” (Psalmi 28:9). Desigur, și numărarea în gând, fără a rosti numerele, este permisă.

O altă practică acceptabilă este numărarea degetelor sau mâinilor ridicate ale persoanelor prezente, această soluție fiind folosită în Templul din Ierusalim pentru a alege kohenul care făcea slujba zilnică. Și alte forme de numărare indirectă sunt permise, cum ar fi cea pe care a folosit-o regele Șaul în Samuel I 11:8, când și-a numărat oștenii prin intermediul unor cioburi colectate de la fiecare.

Legat de recensămintele moderne, multe autorități rabinice – în special din tabăra care consideră interdicția de natură rabinică – permit numărarea, mai ales că ea nu se face de obicei direct, ci folosește mai curând metode statistice sau administrative, sau simple declarații legate de numărul persoanelor prezente într-o locuință. Există însă – ca și în alte subiecte legate de halaha (legea mozaică) – dispute și între autoritățile moderne, anumite grupuri sugerând că recensămintele de populație din Israel ar trebui evitate sau făcute în alt mod care să nu încalce litera și spiritul versetelor biblice

În concluzie: interdicția de a număra evreii este o idee subtilă și profundă, care are la bază o temă foarte importantă în iudaism: puterea forței colective. După cum am explicat, această idee nu este doar una strict legală, ci este o expresie a unei viziuni despre comunitate, despre protecția spirituală pe care comunitatea o oferă și despre responsabilitatea colectivă. Într-o lume marcată adesea de individualism, interdicția de a număra evreii ne reamintește nu doar de valoarea intrinsecă a fiecărui individ, ci și de valoarea fiecăruia ca o parte inseparabilă și semnificativă dintr-un întreg.

Șabat Șalom și Hag Șavuot Sameah!

Share This