[Haftara Behaalotha: Zeharia 2:14-4:7]

În calendarul iudaic, ziua de Iom Kipur este o zi aparte. Ea marchează momentul în care, prin post și rugăciune, evreii dobândesc iertarea păcatelor și își reînnoiesc relația cu Dumnezeu. În vechime, în perioada în care Templul din Ierusalim era încă în picioare, ziua de Iom Kipur reprezenta momentul — singurul din an — când Kohen Gadol, Marele Preot, urmaș al lui Aaron, fratele lui Moșe (Moise), intra în Sfânta Sfintelor și se ruga pentru sine și pentru popor înaintea lui Dumnezeu, pentru a obține iertarea divină. Tot în această zi, conform tradiției iudaice, Satan (Acuzatorul) era amuțit de către Dumnezeu, care primea cu milă și bunătate rugăciunile evreilor și îi curăța de păcate.

Haftara din această săptămână surprinde un astfel de moment. Deși textul biblic nu precizează explicit că ar fi vorba despre ziua de Iom Kipur, versetele prezintă o scenă similară, cu multiple metafore și alegorii:

[Dumnezeu] mi l-a arătat pe Marele Preot Iehoșua stând în picioare înaintea unui înger al Domnului și pe Satan stând în dreapta sa pentru a-l acuza. Și Domnul i-a spus lui Satan: ”Domnul te va denunța, Satan, și Domnul care alege Ierusalimul te va denunța apoi din nou. Acesta este într-adevăr o ramură de foc scăpată din flăcări.” Iehoșua era îmbrăcat cu haine murdare când stătea înaintea îngerului. [Îngerul] a vorbit și a spus tuturor celor care stăteau înaintea sa, spunând: ”Scoateți-i hainele murdare.” Și apoi i-a spus: ”Iată, am luat de asupra ta toată greșeala și te-am îmbrăcat cu haine proaspete.” Apoi a spus: ”Să i se pună pe cap un turban curat.” Și i-au pus pe cap un turban curat și l-au îmbrăcat cu veșminte. Și îngerul Domnului a rămas în picioare. Apoi, îngerul Domnului l-a avertizat pe Iehoșua, spunând: ”Așa spune Domnul, Stăpânul Oștirilor: Dacă vei merge pe căile Mele și vei păzi legile Mele, atunci tu vei administra Templul Meu și vei păzi curțile Mele și îți voi da voie să te miști printre acești [îngeri] neclintiți.” — Zeharia 3:1-7

Imaginea este parcă o copie perfectă a zilei de Iom Kipur. Se vorbește în primul rând despre Marele Preot și despre Satan, Acuzatorul, cel care încearcă în permanență — dar cu precădere în perioada numită Iamim Noraim, între Roș Hașana și Iom Kipur — să aducă păcatele evreilor la cunoștința Tribunalului Suprem Divin, pentru a fi pedepsite.

Explicând veșmintele murdare pe care le purta Marele Preot în viziunea lui Zeharia, Rași aduce în prim-plan o idee interesantă. De obicei, oamenii vorbesc despre ”copii pedepsiți pentru păcatele părinților” (a se vedea în acest sens Numeri 14:18). Însă Haftara noastră — sugerează Rași — oferă și reversul: anume ca păcatele copiilor să se reflecte în mod negativ asupra părinților și celorlalte generații anterioare. Exemplul pe care îl oferă Rași în sprijinul ideei sale este chiar legat de veșmintele murdare ale lui Iehoșua, pe care le vede ca un simbol al faptului că unii din urmașii lui Iehoșua au părăsit iudaismul și s-au asimilat în alte culturi. Mecanismul prin care așa ceva este posibil (ca numele înaintașilor să fie ”pătat” de greșelile urmașilor) este unul simplu: nu este suficient ca un om doar să aducă pe lume copii; datoria sa este și aceea de a îi educa, de a îi conduce pe calea cea dreaptă, de a le oferi un exemplu personal de corectitudine, moralitate și spiritualitate care să îi inspire să continue aceste valori.

În urmă cu doar câteva săptămâni, în comentariul la Haftara Behukotai, vorbeam despre tendința crescândă din societatea actuală de a căuta scuze pentru orice și oricine, evitând astfel responsabilitatea personală. Prin ideea pe care o lansează, Rași oferă aici o contrabalansare a ideii că fiecare este absolut 100% responsabil pentru faptele sale: există și o responsabilitate a părinților pentru comportamentul ulterior al copiilor, a profesorilor pentru dezvoltarea intelectuală și morală a studenților, a celor însărcinați cu educația sau transmiterea valorilor sociale, religioase etc. pentru viitorul celor care le primesc și le învață de la ei. În particular — sugerează comentariul lui Rași — dacă urmașii calcă strâmb este și pentru că educația și exemplul pe care le-au primit nu au fost suficient de bine formulate sau transmise și nu au avut puterea de a îi motiva să respecte tradiția înaintașilor.

O altă imagine legată de veșmintele murdare ale lui Iehoșua este și cea formulată de Talmud pe marginea episodului descris în Cartea lui Daniel cap. 3, în care Hanania, Mișael și Azaria sunt aruncați de către regele Nevuhadnețar (Nabucodonosor) într-un cuptor încins. Salvarea miraculoasă pe care Dumnezeu o orchestrează pentru cei trei îl determină pe Nabucodonosor să încerce să repete minunea, aruncându-i apoi în foc pe alți trei: doi falși profeți, Ahab și Țedekia, precum și pe eroul Haftarei din această săptămână, Marele Preot Iehoșua. Conform tradiției punctate de Midraș și Talmud, Ahab și Țedekia au murit într-adevăr în flăcări (a se vedea și Ieremia 29:21), în timp ce Iehoșua a fost salvat în mod miraculos, nu înainte însă ca veșmintele să îi fie murdărite și arse.

Desigur, imaginea Haftarei, în care îngerul îi schimbă hainele lui Iehoșua cu unele noi este o mărturie asupra atotputerniciei lui Dumnezeu și, desigur, alegoric, asupra răsplatei pe care o pot aștepta cei care rămân dedicați legii și cuvântului Acestuia. Însă faptul că inițial, hainele lui Iehoșua sunt murdare — deși Iehoșua era un om drept și pios și fusese salvat din flăcări în mod miraculos — sugerează o idee interesantă: că nici cei mai drepți oameni nu pot rămâne complet neafectați de lucrurile care îi înconjoară. De altfel, această idee este una deosebit de profundă: probabil tocmai pentru că oamenii drepți simt și înțeleg suferința celorlalți, pentru că dau dovadă de empatie și milă față de cei din jur — tocmai din acest motiv ei sunt oameni drepți!

Spre deosebire de alte culturi și religii, iudaismul propovăduiește implicarea activă în lumea care ne înconjoară. Adesea, pentru a încerca să elevăm lumea în care trăim, este necesar să ne identificăm cu ea, cu suferințele ei, cu problemele ei, iar această identificare lasă de cele mai multe ori urme — uneori adânci — și în sufletul și conștiința noastră. Nu putem încerca să soluționăm probleme din ”turnul de fildeș”. Răutatea din jurul nostru ne afectează, fie că vrem sau nu. La fel și suferința celorlalți, lacrimile lor, cruzimea sau nedreptatea lor. În mod similar, suntem influențați și de bunătatea, bucuria, inocența sau dragostea celor cu care venim în contact. Iar acesta este o parte din simbolistica hainelor lui Iehoșua, cele murdare și apoi cele curate.

În final, Marele Preot Iehoșua mai primește de la Dumnezeu un dar: în directă relație cu gradul de ascultare și cu faptele sale bune, lui Iehoșua i se permite să ”se miște printre îngerii neclintiți.” (Zeharia 3:7) Și aici, simbolistica este uimitoare… Îngerii, acei ”neclintiți” sau, după cum îi numește textul ebraic, העמדים — haomdim — ”stătătorii în picioare”, sunt ființe capabile doar să urmeze și să îndeplinească voia lui Dumnezeu. Ei nu au păcate, pentru că Dumnezeu nu are păcate. Ei nu au tentații, pentru că Dumnezeu nu are tentații. Ei nu au înclinație către rău (în ebraică יצר הרע — iețer hara) pentru că Dumnezeu nu are înclinație către rău. Ei pot doar ”sta în picioare”, imobili, incapabili de schimbare, la fel de incapabili de a crește în spirituatitate pe cât sunt de a scădea în spiritualitate. Ei doar există, veșnic la fel, fără provocări, fără șovăieli, fără regrete.

Prin contrast, Iehoșua este un om, capabil să sufere dar și să spere, să decadă dar și să se ridice, capabil să fie tentat dar și capabil să reziste tentației. Iehoșua este aici exponentul și simbolul oamenilor în general, cu problemele lor dar și cu imensul lor potențial de a crește în spiritualitate, de a face alegeri corecte, de a schimba lumea în care trăiesc, de a fi parteneri ai lui Dumnezeu în procesul continuu de creare și recreare a lumii pe care tradiția iudaică îl numește יצירה — iețira (a se vedea Talmud Sanhedrin 38a și comentariul la pericopa Bereșit 5775). Prin calitatea sa de om, Iehoșua este capabil să ”se miște”, în timp ce îngerii rămân nemișcați. Iar acesta este poate cel mai important dar pe care Dumnezeu l-a oferit omului…

Iată așadar câteva simboluri legate de condiția noastră de oameni și de posibilitățile pe care le avem de a ne ridica pe noi înșine și de a ajuta și pe alții — contemporani și urmași — să se ridice în spiritualitate, credință și devotament pentru Dumnezeu. Într-o imagine făcând aluzie la Iom Kipur, ziua în care oamenii devin la fel de curați precum îngerii, Haftara Behaalotha ne oferă un prilej de meditație despre cine suntem și ce putem realiza în această lume, cu toate bunele și relele ei.

Șabat Șalom!

Share This