Credit foto: Vladyslav Tobolenko | Unsplash
Pericopa Vaieira pe care o citim în această săptămână este plină de evenimente esențiale pentru istoria credinței și a poporului evreu: Avraham primește vizita celor trei oaspeți misterioși, Sarei i se promite un fiu, Avraham negociază cu Dumnezeu pentru salvarea Sodomei, cetățile câmpiei sunt distruse, Lot este salvat din mijlocul prăpădului, Sara este răpită, se naște Ițhak (Isaac), Hagar și Ișmael sunt alungați, iar în final, pe Muntele Moria, Avraham este pus la încercarea supremă a aducerii fiului său ca jertfă (Akeidat Ițhak). Fiecare episod este o piatră de temelie a monoteismului, a spiritualității și a iudaismului, însă printre toate acestea se ascunde și un episod extrem de sumar care conține o frază și mai sumară, foarte simplă la prima vedere, care sintetizează însă o întreagă teologie a sufletului. Este vorba despre cuvintele îngerilor către Lot, în momentul în care cetățile câmpiei sunt pe cale să fie distruse:
Fugi ca să-ți salvezi viața! Nu te uita în urma ta și nu te opri nicăieri în toată câmpia; fugi la munte, ca nu cumva să fii nimicit! – Geneza 19:17
Rași explică de ce Lot a primit această poruncă. Conform interpretării midrașului, Lot nu era cu mult mai drept decât locuitorii Sodomei, ci a fost salvat doar datorită meritului lui Avraham. Dacă nu i-ar fi fost rudă acestuia, probabil că soarta lui ar fi fost dramatică. Lot nu era vrednic să privească direct la pedeapsa celor care, spiritual vorbind, nu îi erau cu mult inferiori. (Despre subiectul conex al soartei soției lui Lot, vă invit să recitiți comentariul de la această pericopă din anul 5783.)
Un rabin modern, prolific autor al unor lucrări deosebit de interesante și utile legate de iudaism, legea mozaică și filosofie, regretatul rabin dr. Abraham Joshua Heshel Twerski, aduce însă în prim-plan și o altă dimensiune a acestor versete. Pentru el, aceste cuvinte ale Torei nu vorbesc doar despre Sodoma, ci și despre condiția fiecărui om care își dorește o schimbare în viața sa: ”Nu te uita în urma ta și nu te opri” este o regulă de aur a procesului de căință, a ceea ce în iudaism poartă numele de teșuva.
Din punct de vedere psihologic, cea mai mare piedică în calea căinței adevărate și a întoarcerii către Dumnezeu nu este viitorul și incertitudinea sa, ci povara trecutului. Omul se uită înapoi și este copleșit de rușine, de consecințele materiale, emoționale și spirituale ale propriilor greșeli, de sentimentul că este prea ”pângărit” pentru a mai putea sta înaintea lui Dumnezeu. Atunci când încercăm să ne căim, o întrebare retorică periculoasă își face adesea loc în subconștientul sau chiar în conștientul nostru: „Cum aș putea eu oare, cu toate păcatele mele, să mă reapropii de Dumnezeu, de Cel care a creat întreaga lume, de Cel care, deși milostiv, este acum atât de dezamăgit de mine?” Această întrebare, această frământare, este obstacolul maxim, uneori de netrecut, care ne împiedică în drumul nostru către teșuva. Aceasta este – după cum explică rabinul Twerski – una dintre cele mai perfide capcane pe care ne-o întinde iețer hara (instinctul rău). Atunci când te crezi dincolo de puterea căinței, nu ai cum să te căiești. Atunci când crezi că faptele pe care le-ai făcut în trecut sunt iremediabile, nu ai cum să treci dincolo de ele.
Există însă un verset în Cartea Deuteronomului care contracarează această idee. Personal, cunoșteam desigur acest verset, dar l-am redescoperit de curând, într-o nouă dimensiune și abordare, în prefața scrisă de domnul Prim-Rabin Rafael Shaffer la volumul ”Șaarei Halaha” al rabinului Zeev Greenwald pe care am avut plăcerea și onoarea să-l traduc și să-l public în urmă cu doar o săptămână la Editura Hasefer:
Și acum, Israele, ce cere Domnul, Dumnezeul tău, de la tine? Doar să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să mergi pe toate căile Lui, să Îl iubești și să slujești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta și cu tot sufletul tău. Să păzești poruncile Domnului și decretele Sale pe care eu ți le poruncesc astăzi, spre binele tău. – Deuteronom 10:12-13
În ebraică, primul verset începe cu cuvântul ועתה ( ve’ata ) – ”și acum” . Comentând pe marginea acestui verset, midrașul remarcă faptul că acest cuvânt apare adesea în contextul ideii de teșuva , de căință. Căința adevărată nu înseamnă să privești înapoi la ceea ce a fost, la greșelile pe care le-ai făcut, ci să te concentrezi pe acum. Doar așa poți să ”mergi înainte pe căile Lui, să Îl iubești și să Îl slujești.” Adevărata schimbare în viața unui om poate avea loc doar în prezent. Așa cum îngerii i-au spus lui Lot: „Fugi ca să-ți salvezi viața! Nu te uita în urma ta și nu te opri!”
Această lecție, de a nu rămâne ancorați în trecut, de a nu fi paralizați de ce a fost sau de ce am fost este o idee revoluționară în iudaism în particular, și în spiritualitate și religie în general.
În pericopa noastră, un moment de maxim este Akeidat Ițhak, când lui Avraham i se cere să-și aducă fiul ca ofrandă pe altar. Știm probabil cu toții că Avraham este văzut în iudaism ca fiind asociat cu hesed, cu bunătatea față de semeni. Animat de această valoare, Avraham pune deoparte dialogul cu Dumnezeu pentru a-și întâmpina oaspeții. Animat de ea, pleacă la luptă pentru a-l salva pe Lot. Animat pe ea, Îl înfruntă pe Dumnezeu pentru a salva Sodoma. Animat de ea, caută să-L înduplece pe Dumnezeu ca Ișmael să fie fiul ales. Animat de ea, Avraham are dificultăți în a o alunga pe Hagar.
Și tocmai această valoare de hesed, de bunătate față de toți oamenii, este pusă la grea încercare la Akeida. Ca iubitor de oameni, ca monoteist și ca părinte, lui Avraham nu-i vine deloc ușor să-și suprime propriul instinct pentru a îndeplini voința divină.
Meșeh Hohma, rabinul Meir Simcha din Dvinsk, face exact această observație în comentariul său asupra pericopei noastre, și anume că marele merit al lui Avraham a fost acela că a putut merge înainte depășindu-și nu doar propriile greșeli, ci și propriile virtuți. Această putere a lui Avraham de a-și înfrâna bunătatea – ne spune Meșeh Hohma – a fost cea care i-a dăruit poporului evreu, urmașilor lui Avraham, puterea de a nu absolutiza nici greșeala, dar nici valoarea.
Morala acestei interpretări este simplă: obsesia trecutului (fie el pozitiv sau negativ) trebuie înfrântă. În loc să ne privim înapoi cu regret sau cu mândrie la ceea ce a fost, avem datoria să trăim în mod activ prezentul și să privim către viitor. A privi constant înapoi ne împietrește. A privi înainte ne vindecă și ne propulsează înainte. Iar teșuva, căința adevărată începe în momentul în care alegem să fim, nu să fi fost.
Șabat Șalom!
Poate greșesc. Cred ca comentariul legat de Lot e greșit. Cred ca Avraham i-a spus lui Lot despre legătura sa cu Dumnezeu, legătura apreciată ca fiind corectă de către Lot, și de aceea amândoi au plecat în tara lui Canaan – spre deosebire de fratele lui Avraham care a rămas în Haran.
Apoi, Lot a fost binecuvântat la fel ca Avraham cu bogățiile care reprezentau etalonul în acele vremuri : cirezi de vite, robi și roabe, etc – binecuvântare care a venit pt ca Lot a încercat să urmeze regulile lui Dumnezeu, în Dumnezeul în care se încredea Avraham.
Greșeala majoră a lui Lot a fost când s-a încrezut în puterile lui și a ales valea râului Iordan în care erau cetățile Sodoma, Gomora, Adma și Teboimul – când s-a încrezut în puterile lui și mintea lui, în loc să îl întrebe pe Dumnezeu ce alegere să facă cetăți care nu urmau regulil lui Dumnezeu.
Atât soția lui Avraham, cat și soția lui Lot au fost, ceea ce în ziua de astăzi numim, suflete slabe, deși cunoșteau ambele puterea lui Dumnezeu pt ca văzuseră binecuvântările și grija lui Dumnezeu pt familie lor; totuși, ambele se îndoiau în inima lor ca aceea putere este atât de mare și își doreau să creadă în puterea omului și a colectivităților umane
Lot a fost salvat pt ca Dumnezeu l-a găsit ca un om care face și gândește despre bine, despre lumina Cuvântului lui Dumnezeu
Avraham nu a cerut lui Dumnezeu să îi salveze neamurile, ci să îi salveze pe oamenii buni. Iar Lot era un om bun – dupa cum rezulta din modul in care a primit trimisii lui Dumnezeu in Sodoma; Lot se temea de Dumnezeu. Tocmai ca urmare a credintei lui Lot, chiar daca ficele lui Lot au facut răul, săvârșind un păcat grav: incestul, nu tb sa uitam vremurile in care s-a săvârșit păcatul.
Vremuri în care Avraham era căsătorit cu sora sa. Din cauza credinței lui Lot, și a legăturii sale cu Dumnezeu, copii ficelor lui Lot au condus țările lui Amon și Moab
Ferește-te de rău și fă binele. Trăind în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Caută pacea și o urmează pe ea.
Îmi pare rău, dar în mod cert și fără echivoc, greșiți.
Lot este un personaj foarte controversat. În loc să se așeze într-un loc cu influență pozitivă (cum a făcut Avraham), el a ales Sodoma, un oraș unde domneau nedreptatea, jaful și violența. Deși Lot a fost într-adevăr bun cu oaspeții săi, dar și-a oferit totuși propriile fiice fecioare, ca modalitate de domolire a unei gloate violente. (Ce ”om bun”, ce părinte face așa ceva?) Nu există nicio dovadă că Lot ar fi fost salvat în meritul său propriu. Nu există nicio dovadă că Lot ar fi urmat regulile lui Dumnezeu. etc. etc.
În comentariul dvs. avansați o sumedenie de idei care nu au nicio fărâmă de suport în textul biblic. Nicăieri nu este scris că ”Lot era un om bun”. Nicăieri nu este scris că ”Avraham i-a cerut lui Dumnezeu să salveze pe oamenii buni”, ci dimpotrivă citim că a încercat să salveze pe toți locuitorii acelor orașe, folosindu-se într-adevăr de meritul celor drepți care locuiau și erau o minoritate acolo. Nicăieri nu este scris că ”Lot gândește despre bine, despre lumina Cuvântului lui Dumnezeu”. Nicăieri nu este scris că ”Lot a fost salvat datorită credinței sale”. Nicăieri nu este scris că ”Lot avea vreo legătură cu Dumnezeu”. Nicăieri nu este scris că ”de aceea copiii fiicelor lui au condus țările Amon și Moab”.
Toate acestea (și altele) sunt doar opiniile dvs. personale. Desigur, aveți dreptul la ele, dar din păcate ele nu au niciun suport în Tora, ba chiar multe sunt infirmate clar de textul biblic. Vă adresez așadar rugămintea să fiți mai atent pe viitor în formularea acestor opinii.
Multumesc pentru invatatura!
Intotdeauna am fost fascinat de Avraam mai ales de faptul ca a ales monoteismul in dauna politeismului sau inchinarii la vreun zeu anume.