În Pirkei Avot (Învățăturile Părinților) 5:4, Mișna ne spune următoarele:

Părintele nostru Avraham a fost încercat cu zece încercări și le-a trecut pe toate, iar asta arată cât de mare era dragostea lui Avraham pentru Dumnezeu.

Cam jumătate din aceste zece încercări se regăsesc în pericopa din această săptămână, culminând cu cea despre care Tora ne spune explicit că este o ”încercare” — porunca de a îl aduce pe Ițhak ca ofrandă pe Muntele Moria: ”veHaElokim nisa et Avraham” (Geneza 22:1)

Celelalte nouă teste la care este supus Avraham sunt lăsate la latitudinea comentatorilor, care se întrec în a le înșirui în ordine, fie în concordanță strict cu textul biblic, fie combinând textul biblic cu interpretările Midraș-ului.

Rambam (Maimonide) optează pentru varianta strict biblică, marcând cele zece încercări astfel:

  1. porunca de a-și părăsi țara natală (Geneza 12:1)
  2. foametea din Țara Canaanului, imediat după ce Avraham ajunge acolo (Geneza 12:10)
  3. răpirea Sarei de către egipteni (Geneza 12:14-15)
  4. războiul cu cei patru regi (Geneza 14:1-16)
  5. necesitatea de a face un copil cu Hagar, după ce Sara rămăsese în continuare stearpă (Geneza 16:1-4)
  6. circumcizia la vârsta de 99 de ani (Geneza 17:24)
  7. răpirea Sarei de către Avimeleh, regele Gherarului (Geneza 20:1-14)
  8. alungarea lui Hagar, cu care avea deja un copil (Geneza 21:9-14)
  9. alungarea fiului său Ișmael împreună cu Hagar (idem)
  10. porunca de a-l aduce pe Ițhak ca ofrandă (Geneza cap. 22)

Rași optează pentru o variantă inspirată și din Midraș, marcând cele zece încercări astfel:

  1. Avraham este nevoit să se ascundă într-o peșteră timp de 13 ani în Ur Casdim, în timp ce regele Nimrod îl căuta activ pentru a-l omorî (Midraș haGadol, Geneza 11:28)
  2. regele Nimrod îl aruncă pe Avraham în foc pentru refuzul său de a se închina la idoli (Midraș Bereșit Raba 38:13 și Talmud, tratatele Eruvin și Pesahim)
  3. porunca de a-și părăsi țara natală (Geneza 12:1)
  4. foametea din Țara Canaanului, imediat după ce Avraham ajunge acolo (Geneza 12:10)
  5. răpirea Sarei de către egipteni (Geneza 12:14-15)
  6. răpirea nepotului său Lot și consecința acestui fapt, respectiv implicarea lui Avraham în războiul cu cei patru regi, pentru a-l salva (Geneza 14:1-16)
  7. promisiunea lui Dumnezeu că urmașii săi vor fi sclavi într-o țară străină (Geneza 15:13-16)
  8. circumcizia la vârsta de 99 de ani (Geneza 17:24)
  9. alungarea lui Hagar și Ișmael (Geneza 21:9-14)
  10. porunca de a-l aduce pe Ițhak ca ofrandă (Geneza cap. 22)

Conform interpretărilor comentatorilor, scopul principal al acestor teste nu a fost nici acela de a verifica anumite abilități ale lui Avraham și nici de a determina limitările pe care acesta le are. În fond, testele au fost administrate de către Dumnezeu Însuși, care știa deja tot ce se putea ști despre Avraham. Scopul principal — explică înțelepții — a fost acela de a îi conferi lui Avraham provocări și obstacole pentru a-i arăta lui însuși cât de sus poate ajunge dacă le depășește, cât de mare este răsplata pentru efortul depus.

De altfel, tradiția iudaică susține această afirmație, punctând că fiecare dintre patriarhi poseda o trăsătură de caracter distinctă. Pentru Avraham, această trăsătură era hesed — mila, bunătatea, iubirea aproapelui. Pentru Ițhak era gvrura — puterea. Iar pentru Iaakov era tiferet — gloria.

Dacă privim cu atenție la toate încercările lui Avraham, o parte din ele vizează exact această trăsătură definitorie de caracter sau, mai exact suprimarea ei temporară, în favoarea ascultării lui Dumnezeu. Spre exemplu, când Dumnezeu îi spune să își părăsească familia, Avraham știe că urmează să lase în urmă un părinte bătrân și probabil neajutorat. Când este nevoit să iasă la război pentru a-l salva pe Lot, știe că va trebui să omoare oameni pentru a-și atinge scopul. Când Dumnezeu îi poruncește să își alunge concubina (pe Hagar) și fiul (pe Ișmael), Avraham știe că acestora nu le va fi deloc ușor să supraviețuiască în deșert.

O a doua categorie de teste este de natură să îl încerce pe Avraham exact în credința fermă în Dumnezeu pe care și-a asumat-o și pe care o propovăduiește. Spre exemplu, când Nimrod îl pune să aleagă între idolatrie și moarte, Avraham trebuie să decidă dacă renunță la Dumnezeu pe care L-a descoperit și pe care Îl urmează, sau dacă își pune propria viață în pericol. Idem, în cazul poruncii de a-și aduce propriul fiu ca ofrandă: ce contează mai mult pentru Avraham: credința în Dumnezeu sau viața propriului său fiu?

Și exemplele pot continua…

Există însă un episod biblic în pericopa acestei săptămâni care — deși nu este menționat pe nicio listă de încercări — apare exact ca o a ”unsprezecea încercare” a lui Avraham și nu are legătură cu niciuna din aceste două categorii.

Episodul în cauză este distrugerea Sodomei și orașelor adiacente, atunci când Avraham ”negociază” cu Dumnezeu pentru salvarea acestora (Geneza 18:23-25)

În comentariul său asupra textului biblic, Rași explică faptul că cinci orașe (și nu doar unul!)  urmau să fie distruse pentru răutatea și comportamentul imoral al locuitorilor lor: Sodoma (cel mai mare dintre orase și de aceea menționat explicit de textul biblic), Gomora, Adma, Țevoim și Țoar (supranumit și Bela). Pentru conformitate, aceste orașe sunt aceleași pe care Tora le menționează și în pericopa Leh Leha (săptămâna trecută), în episodul care descrie războiul celor 5 regi (Geneza 14:8-9).

Ca paranteză: cum ne demonstrează Rași o asemenea afirmație, anume că ”negocierea” lui Avraham implică cinci orașe și nu doar unul? Ei bine, chiar versetele biblice oferă un indiciu. Poate sunt ”cincizeci de oameni drepți”, spune Avraham — reprezentând zece oameni (un minian sau cvorum comunitar) în fiecare oraș. Patruzeci și cinci — reprezentând nouă oameni drepți în fiecare oraș, la care Dumnezeu se putea alătura pentru a completa cvorumul. Patruzeci, treizeci, douăzeci sau zece — reprezentând ideea că dacă toate orașele nu vor putea fi salvate, măcar să fie salvate patru, trei, două sau unul din ele, în cazul în care s-ar găsi în acel oraș un cvorum de oameni drepți capabili să influențeze comunitatea pe calea cea bună.

Însă nici măcar zece oameni nu sunt de găsit în vreunul din orașe și toate par sortite pieirii… Și totuși, unul din orașe este salvat în final, oferind credibilitate acestui episod ca o a ”unsprezecea încercare” a lui Avraham. În versetele 19:16-23, Tora ne relatează un dialog între Lot și îngerii care îl salvează din Sodoma pe care urmau să o distrugă:

[Lot] a întârziat, așa că îngerii l-au luat de mână și de mâna soției sale și de mâna celor două fiice, în mila lui Dumnezeu asupra lui: și l-au scos afară [din Sodoma] și l-au lăsat în afara orașului. Și s-a întâmplat când l-au scos, îngerul i-a spus: ”Fugi și salvează-ți viața! Nu te uita înapoi și nu te opri nicăieri în câmpie; fugi la munte, căci altfel vei fi distrus.” Iar Lot le-a spus: ”Vă rog, nu! Doamne — Iată, slujitorul Tău a găsit milă în fața Ta și cu bunătate mi-ai salvat viața; însă nu pot fugi la munte, ca nu cumva răul să se alipească de mine și să mor. Iată, rogu-Te, acest oraș este suficient de aproape pentru a fugi în el și este mic; voi fugi aici — nu e oare mic? — și fie ca sufletul meu să trăiască.” Și Dumnezeu i-a răspuns: ”Iată, ți-am ascultat și această dorință, de a nu distruge orașul despre care ai vorbit. Grăbește-te, fugi acolo, pentru că nu pot face nimic până când tu nu ajungi acolo”. De aceea i-a pus acelui oraș numele Țoar (mic).

Ca sumar: Avraham — cu toate meritele sale, primul monoteist proeminent al lumii, părintele a unei multitudini de națiuni, Patriarhul prin excelență — se roagă și luptă cu Dumnezeu pentru a salva orașul Țoar și totuși eșuează. În schimb însă, Lot — fără absolut niciun merit decât acela de a fi poate un pic mai bun decât îngrozitorii oameni ai Sodomei — spune doar un simplu ”te rog” și Dumnezeu este instantaneu de acord?!?

Asta da încercare pentru Avraham, poate chiar mai dură și mai grea decât sacrificarea propriului fiu, unde măcar mai poți avea credința că un miracol se va produce și nu vei fi nevoit să duci la capăt ritualul! Dar să vezi cum meritele tale, toate meritele tale, toate eforturile, toate strădaniile și rugăciunile sunt aparent fără valoare, să vezi cum rugăciunile tale sunt respinse, în timp ce alții — fără merit sau efort — reușesc din prima exact acolo unde tu ai încercat și ai eșuat… Să nu fii deprimat pentru că totul oricum pare pierdut? Să nu renunți și să încerci să emulezi pe cei care au succes facil acolo unde tu nu ai deloc? Să nu te revolți împotriva lui Dumnezeu care lasă toate aceste lucruri să se întâmple?

Personal, cred că răspunsuri la întrebarea ”de ce s-a întâmplat așa?” pot fi oferite. Unele poate vor satisface, altele probabil că nu…

Poate că Dumnezeu l-a evaluat pe Lot la un standard mult inferior, ceea ce însemna că orice rugăciune sinceră a acestuia să conteze în balanță mai mult decât toate rugăciunile lui Avraham reunite.

Poate că rugăciunea unui om în pericol iminent de moarte (Lot) valorează în ochii lui Dumnezeu mult mai mult decât a unuia care doar se roagă pentru alții.

Poate că în cazul lui Lot, Dumnezeu a ales să-Și folosească doar atributul milei, în timp ce Avraham I-a ”reamintit” (poate fără să vrea) și de atributul justiției întrebându-L: ”Judecătorul întregului pământ nu va face dreptate?!?” (Geneza 18:25) Iar după toate normele absolute ale justiției și în absența totală a milei divine, toate cele cinci orașe meritau într-adevăr distruse.

Poate că Lot era și el parte dintr-un plan divin și de aceea a trebuit să rămână în viață. (Să nu uităm aici și episodul biblic imediat următor (Geneza 19:30-38), în care fetele lui Lot își seduc tatăl și concep cu el doi copii, unul numit Amon și celălalt Moav, din genealogia căruia se va trage și Rut Moabita, bunica regelui David și inițiatoarea liniei lui Mașiah.)

Poate…

Însă ideea principală care pe mine unul m-a mișcat este una pe care o găsesc valabilă și în ziua de astăzi: a lupta pentru o cauză dreaptă este o datorie a fiecăruia, indiferent de rezultatul acelei lupte.

Ba chiar, în lumea de astăzi, această idee este mai vie și mai necesară ca oricând! A nu abandona când dai de obstacole, a nu striga revoltat când alții primesc fără efort lucrurile care ție ți-au fost refuzate, a nu regresa în mentalitatea efortului minim și așteptărilor maxime, a nu cădea în plasa dezinteresului sau egoismului, a nu adopta strategia ”modelării” după majoritate sau a ”corectitudinii politice” în tot și în toate — aceasta este adevărata provocare pe care Tora ne-o lansează tuturor.

Și — vă întreb eu — oare câți dintre noi se pot mândri că (mai) au tăria de a trece astăzi cu capul sus de această a unsprezecea încercare a lui Avraham?

Șabat Șalom!

 

Share This