Dumnezeu i-a spus lui Avram: “Pleaca din tara ta, din locul in care te-ai nascut si din casa tatalui tau catre tara pe care ti-o voi arata. Si voi face din tine un popor mare si te voi binecuvanta si iti voi face numele mare si vei fi o binecuvantare. Voi binecuvanta pe aceia care te binecuvanteaza si voi blestema pe aceia care te blestema si toate familiile pamantului vor fi binecuvantate prin tine.” — Geneza 12:1-3

 Daca ar fi sa ne uitam la citatul pe care l-am ales din pericopa Leh Leha, pare ca voi abandona in acest comentariu ideea de a vorbi despre lucruri mai putin cunoscute… In fond, majoritatea stim ca Dumnezeu i-a vorbit lui Avraham (inca pe vremea cand era doar Avram) si ca i-a poruncit sa plece din tara lui si sa mearga catre Tara Canaanului. Insa subiectul pe care doresc sa il abordez in acest comentariu este intr-adevar mai putin cunoscut… Mai mult decat atat, cu numai o zi in urma am predat o lectie despre pericopa Leh Leha unui grup de oameni si am debutat prin a ruga pe participanti sa imi spuna primul cuvant care le vine in minte atunci cand aud numele lui Avraham. Puteti incerca si voi acest exercitiu… Iata lista de cuvinte pe care am primit-o: Itzhak, Iaacov, patriarh, Sara, Sodoma, sacrificarea lui Itzhak, relatie cu Dumnezeu, evrei, iudaism…

Am lasat cam cinci minute in total pentru ca aceasta lista sa fie completata si ceea ce am observat la final (si nu este prima oara cand se intampla acest lucru) a fost ca doua cuvinte deosebit de importante, doua nume proprii, nu au fost mentionate de catre nici unul dintre cei prezenti: Hagar si Ishmael. Asa dupa cum am spus, nu este prima oara cand se intampla acest lucru… In multe alte cercuri, am constatat ca aceste doua nume, Hagar si Ishmael, desi parte integranta din povestea lui Avraham, sunt mentionate doar in treacat sau chiar sunt omise complet. Si despre unul din aceste doua personaje, despre Ishmael, as dori sa vorbesc in continuare…

La inceputul pericopei noastre, Leh Leha, Avraham intra intr-un legamant cu Dumnezeu. Iar acest legamant are trei componente, fara de care nimic din povestea biblica si nimic din istoria poporului evreu nu ar fi avut loc… In primul rand, Avraham primeste o MISIUNE: el este binecuvantat, va avea un nume mare si, asa cum mentioneaza Tora in nenumarate randuri, va fi o sursa de binecuvantare pentru intreaga omenire.

A doua componenta este o TARA, pe care Dumnezeu i-o promite inca din versetul de debut: “pleaca […] catre tara pe care ti-o voi arata” (Geneza 12:3).

Iar a treia componenta si cu siguranta la fel de importanta sunt COPIII! In fond, la ce ar folosi o tara si o misiune daca totul s-ar sfarsi odata cu moartea lui Avraham ?!? Ceea ce Dumnezeu ii promite este continuitatea, ceea ce Dumnezeu ofera este garantia ca intreprinderea monoteismul si a religiei mozaice pe care Avraham este pe cale sa o debuteze este menita sa dureze…

Insa cine este oare mostenitorul lui Avraham? Daca ne uitam cu atentie la versetele pericopei, Dumnezeu incepe prin a spune urmatoarele: “Urmasilor tai le voi da aceasta tara.” (Geneza 12:7) Nu foarte folositor pentru a determina identitatea acestor urmasi, nu-i asa? In urmatoarea intrevedere dintre Dumnezeu si Avraham, acesta din urma afla ca “toata tara pe care o vezi ti-o voi da tie si urmasilor tai de-a pururea. Ii voi face pe urmasii tai precum praful pamantului, daca va putea cineva sa numere praful pamantului, atunci iti va putea numara si urmasii.” (Geneza 13:16) Mai mult, in Geneza 15:1, Dumnezeu apare din nou si ii spune lui Avraham: “Nu te teme, Avram, Eu sunt o pavaza pentru tine. Rasplata ta este foarte mare.”

Pe tot parcursul pericopei, Dumnezeu il incurajeaza pe Avraham ca totul va fi bine si ii vorbeste despre urmasi si despre mostenirea pe care acestia o vor primi… Insa exista o singura problema: AVRAHAM NU ARE NICI UN URMAS !!! Sara este stearpa iar Avraham este batran, de unde vor sosi oare acesti urmasi? Si aceasta este problema pe care Avraham o aduce in fata lui Dumnezeu: “Doamne, Dumnezeule, ce poti Tu sa imi dai, din moment ce sunt fara copii si servitorul casei mele este Eliezer din Damasc? […] Iata, nu mi-ai dat nici un urmas si servitorul meu ma va mosteni…” (Geneza 15:2)

Este momentul crucial in care aflam primul detaliu despre urmasii lui Avraham… “Iata, cuvantul lui Dumnezeu a venit la el, spunand: ‘Acela nu te va mosteni. Numai unul care va iesi din trupul tau te va mosteni!'” (Geneza 15:3) Avraham va avea un urmas si acesta va fi propriul lui copil, si nu un copil “adoptat”! Insa ceea ce ramane in continuare in dubiu este cine va fi mama acestui copil?

Si iata ca, intr-adevar, firul evenimentelor ne calauzeste mai intai, inainte de a afla despre Itzhak, catre primul fiu al lui Avraham, Ishmael. Povestea biblica o cunoastem probabil cu totii… Sara, vazand ca nu poate avea copii, ii ofera lui Avraham pe Hagar, sclava sa, pentru “a avea copii prin ea” (Geneza 16:2) Hagar ramane insarcinata si devine mai apoi aroganta, nedorind sa se mai multumeasca cu statutul de sclava. Pare sa fie, in fond, mama mostenitorului lui Avraham! Iar acesta din urma trebuie sa priveasca resemnat cum sotia sa, Sara, o alunga pe Hagar in desert.

In desert, pe drumul catre Shur, un inger al lui Dumnezeu ii vine lui Hagar in ajutor si o indeamna sa revina in casa lui Avraham si sa redevina sclava Sarei: “Intoarce-te la stapana ta si supune-i-te!” (Geneza 16:9) Insa tot in aceasta intalnire, in aceasta revelatie, fiul nenascut al lui Avraham si Hagar primeste un nume: ISHMAEL. “Dumnezeu a auzit”, un nume puternic, un nume mare, un nume care cu siguranta promite multe… Mai mult decat atat, Dumnezeu ii spune lui Hagar: “[Ishmael] va fi un ca un magar salbatic printre oameni. Mana lui va fi impotriva tuturor oamenilor si mana tuturor oamenilor va fi impotriva lui. Si va salaslui deasupra tuturor fratilor lui.”

Iar acesta este de fapt momentul de turnura al intregii pericope… Pentru ca incepand cu acest moment si pana departe de tot in desfasurarea evenimentelor, un aparent detaliu pasibil de a fi omis se manifesta aproape in fiecare verset: Avraham il iubeste pe Ishmael! Desi, asa cum s-a intamplat si in grupul despre care v-am pomenit, numele lui Ishmael nici nu a fost amintit, legatura dintre Avraham si Ishmael este deosebit de puternica. Fie ca dorim sa credem, fie ca nu, incepand cu acest moment, Ishmael este copilul pe care Avraham il considera mostenitor, copilul pe care il asteapta sa ii continue munca, traditia, religia pe care a debutat-o.

In primul rand, Ishmael este intruchiparea promisiunii divine… Sa ne aducem aminte de ceea ce a spus Dumnezeu: “Numai unul care va iesi din trupul tau te va mosteni! (Geneza 15:3) Ishmael este iesit din trupul lui Avraham! Mai mult, atunci cand un om are primul copil la 86 de ani (varsta pe care o avea Avraham cand s-a nascut Ishmael), dupa ce a incercat fara succes sa aiba copii o viata intreaga, nu cred ca se mai gandeste la inca un fiu… In al doilea rand, timp de 13 ani dupa nasterea lui Ishmael, Dumnezeu nu i se mai arata deloc lui Avraham (Geneza 17:1). Pare ca totul este clar de acum si ca nimic neobisnuit nu se mai poate intampla…

Insa la inceputul capitolului 17, Dumnezeu apare din nou si ii spune lui Avraham trei lucruri… Primul, ca numele nu ii va mai fi Avram ci Avraham, pentru ca va fi “parinte a multe popoare”. Apoi, ca trebuie sa intre in legamantul circumciziei si ca Tara Canaanului va fi deveni mostenirea vesnica a familiei lui Avraham. Si, in final, SURPRIZA, ca Sarai isi schimba si ea numele, in Sara, si ca urmeaza sa aiba un fiu! Iar acest fiu va fi mostenitorul…

Nu vi se pare sincer o pilula cam dificil de inghitit pentru Avraham? A asteptat 86 de ani pentru a avea un copil, l-a dobandit printr-o minune, si-a pus toata speranta si toata dragostea si toate asteptarile in el si acum urmeaza sa aiba un altul care sa ii ia locul ?!? Pentru prima data in istorie, Avraham rade… Ceea ce este interesant este ca intrebarea sa retorica: “Oare se va naste un fiu unui om de 99 de ani?” s-ar fi potrivit la fel de bine si la 86 de ani! Oare nu este la fel de improbabil, poate chiar imposibil biologic, ca un om de 86 de ani sa aiba un fiu? Si totusi, Avraham rade si este neincrezator abia acum, cand urmeaza sa il aiba pe Itzhak… Mai mult decat atat, in versetul 17:18, Avraham ii spune lui Dumnezeu simplu: “Fie ca Ishmael sa traiasca inaintea Ta!”

Sincer, in aceasta ultima fraza, eu as pune accentul pe cuvantul Ishmael: “Fie ca Ishmael sa traiasca inaintea Ta!” Cred ca ceea ce vrea Avraham sa Ii spuna lui Dumnezeu este ca nu isi doreste neaparat un alt fiu. Ca Ishmael este suficient, el este cel pe care il iubeste, de ce mai este necesar inca unul? Din punctul de vedere al lui Avraham in acest moment, ISHMAEL ESTE MOSTENITORUL! El este cel puternic, el este luptatorul, care va se va ridica impotriva oamenilor, care va “salaslui deasupra fratilor lui”! Chiar privind la numele celor doi copii, unul este Ishmael (Dumnezeu a auzit) iar celalalt urmeaza sa fie Itzhak (provenit in ebraica de la verbul “litzhok” – a rade). Oare cine are numele predestinat pentru marire, pentru putere, pentru a conduce?

Si totusi, planul lui Dumnezeu este altul… Itzhak, al doilea frate, cel al carui nume inseamna “ras” (poate chiar “batjocura”) — el este cel ales, mostenitorul, continuatorul de traditie… Dar cum poate oare Dumnezeu sa “scape” de Avraham si de rugile sale de a il face pe Ishmael mostenitor? Ei bine, versetele 17:21-22 rezolva si aceasta problema: “Insa Imi voi stabili legamantul cu Itzhak pe care Sara ti-l va naste tie la timpul hotarat anul viitor. Si cand a terminat de vorbit cu el, Dumnezeu S-a ridicat de la Avraham.” Pare ca Dumnezeu a incheiat conversatia fara a lasa timp pentru vreun apel, pentru vreo rugaciune suplimentara… Intr-un episod similar descris de catre Midrash, Dumnezeu este prezentat ca incuind portile cerului si dand porunca tuturor ingerilor sa nu aduca rugaciunea lui Moshe (care dorea sa fie lasat sa intre in Tara Sfanta) in fata Tronului Divin…

Dumnezeu stie ca Avraham ar fi continuat conversatia daca i s-ar fi dat ocazia. Avraham il iubeste pe Ishmael si nu doreste sa il piarda ca mostenitor… Intr-un alt celebru dialog prezentat de catre Midrash in legatura cu porunca pe care Dumnezeu i-o da lui Avraham in Geneza 22:2, de a-l sacrifica pe Itzhak pe altar, Avraham vorbeste explicit despre aceasta dragoste. In acel verset, Dumnezeu ii porunceste lui Avraham: “Ia pe fiul tau, pe unicul tau fiu, pe care il iubesti, pe Itzhak, si mergi in tara Moria si adu-l acolo ofranda pe unul dintre muntii pe care ti-l voi spune.” Midrash-ul vorbeste despre multitudinea de termeni pe care Dumnezeu ii foloseste si transforma acest verset intr-un dialog: “Ia pe fiul tau!”, spune Dumnezeu. “Dar am doi fii”, raspunde Avraham. “Pe unicul tau fiu!”, continua Dumnezeu. “Fiecare este unic in felul sau,” da replica Avraham. “Pe cel pe care il iubesti!, face Dumnezeu o a trei incercare. “Dar ii iubesc pe amandoi!”, raspunde Avraham. “Pe Itzhak!”

Relatia lui Avraham cu fiul sau Ishmael, cu cel care nu va primi mostenirea, care nu va continua traditia, care va deveni o natiune mare dar va lupta cu poporul lui Itzhak — aceasta relatie este deosebit de profunda… Si nu pot sa nu ma gandesc la vremurile moderne si la familiile moderne, la exemplele din lumea cotidiana in care parintii isi iubesc copiii indiferent de ceea ce fac acestia, indiferent de ceea ce devin… Si, desigur, parintii doresc ca fiii si fiicele lor sa reuseasca, sa prospere, sa aiba ce este mai bun…

Insa cateodata exista si deceptii… Exista copii care nu merg pe calea pe care ar dori-o parintii. “Trebuie sa te faci medic, pentru ca de sapte generatii au fost numai medici in familia noastra!”, se aude cateodata. “Dar mama, tata, eu vreau sa ma fac sofer de autobuz, medicina nu ma atrage catusi de putin…” Uneori, parintii afla la 86 sau la 99 de ani ca imaginea pe care au avut-o in minte, visul pe care l-au visat pentru copiii lor nu este ceea ce a confirmat realitatea. Uneori realitatea dezamageste, alteori ea intrece in asteptari chiar si cel mai optimist vis… Un singur lucru ramane, imperturbat si imperturbabil: ramane DRAGOSTEA PARINTEASCA, aceea care nu se stinge si nu dispare, chiar daca asteptarile sunt realizate, chiar daca nu, chiar daca viata urmeaza planul, chiar daca nu…

Iar aceasta este si viata lui Avraham. Este viata celui care sufera atunci cand afla ca fiul in care si-a pus sperantele nu va fi ceea ce a dorit el. Este viata celui pe care il doare atunci cand este nevoit sa isi goneasca fiul, pe Ishmael, de acasa (Geneza 21:11). Este viata celui care in final, in Geneza 22:2 exclama: “Dar ii iubesc pe amandoi!” Este, intr-un cuvant, viata unui parinte… Dincolo de credinta sa, de dubiile sale religioase sau sociologice, de misiunea lui si de ceea ce a realizat pentru iudaism si pentru omenire, Avraham este un parinte. Si cred ca este deosebit de util si pozitiv sa il privim si in aceasta lumina, sa ne uitam si la latura personala, intima aproape, a patriarhului nostru si sa incercam sa ii contemplam si, sper, intelegem mai bine, emotiile… Cred ca ne va oferi tuturor un excelent punct de plecare pentru propriile noastre emotii si actiuni, pentru bucurii si dezamagiri, pentru suferinte si reusite, pentru asteptari si pentru perceptia realitatii…

Shabat Shalom!

Share This