[Haftara Emor: Ezekiel 44:15-31]
Într-un verset din pericopa săptămânii trecute, Kedoșim, Tora introduce o lege stranie și relativ obscură, pe care tradiția iudaică a consacrat-o simplu sub numele de שעטנז – șatnez. Este vorba despre următoarea interdicție:
Să respecți legile Mele: să nu încrucișezi animalul tău cu o altă specie, să nu semeni câmpul tău cu semințe amestecate și să nu îmbraci un veșmânt care este făcut dintr-un amestec (שעטנז) de fibre. – Leviticul 19:19
Făcând precizări pe marginea acestui verset, tradiția iudaică a consfințit faptul că ”amestecul de fibre” la care se face referire aici este în mod specific amestecul de in și lână. În iudaism, portul unui veșmânt fabricat din fibră amestecată de in și lână este absolut interzis… cu o excepție pe care o regăsim în veșmintele preoților (kohanim) care slujeau în Tabernacol și, mai apoi, în Templul din Ierusalim. Aproape paradoxal, Tora permite, ba chiar poruncește ca unele din veșmintele purtate de kohanim în timpul ritualului să fie făcute dintr-un astfel de amestec de fibre. Spre exemplu, în Exodul 28:39, Tora amintește despre אבנט – avnet, o tunică din in cu un brâu țesut din fibră amestecată de in și lână, pe care preoții o purtau în Tabernacol.
(De fapt, mai există o excepție în iudaism de la această regulă, și anume permisibilitatea de a purta ציצית – țițit, ciucuri de lână în colțurile unui veșmânt din in. Mai multe explicații sunt avansate pentru această excepție de la regulă, însă trecerea lor în revistă este dincolo de tema pe care ne-o propunem în acest comentariu.)
Revenind însă: în Haftara pe care o citim în această săptămână, profetul Iehezkel (Ezekiel) ne spune următoarele în Numele lui Dumnezeu:
Atunci când [preoții] vor intra în Curtea Interioară [a Templului], să poarte haine de in. Să nu aibă asupra lor nimic de lână când slujesc în porțile Curții Interioare și înăuntru acestora. Turbane de in să fie pe capul lor și pantaloni de in pe coapsele lor, și să nu se încingă acolo unde cineva transpiră. – Ezekiel 44:17-18
Din câte se pare, versetul din Ezekiel este o excepție… la o excepție… la o regulă. Evreii nu au voie să poarte haine din fibră amestecată de in cu lână, cu excepția kohenilor care au voie să le poarte, cu excepția situației în care slujesc în Curtea Interioară când nici ei nu au voie.
Straniu, nu-i așa?
Dacă vă interesează motivul exact pentru care există în iudaism această interdicție și excepțiile menționate mai sus… ei bine, din păcate nu vă pot ajuta. Interdicția amestecurilor de fibre (שעטנז – șatnez) este considerată de tradiția iudaică un hok, o lege divină fără vreun motiv logic sau pe care oamenii să-l poată deduce rațional sau măcar înțelege pe deplin.
Însă – veți vedea – cred că putem desprinde totuși ceva învățăminte chiar și dintr-o lege aparent fără motive logice…
Vă vine să credeți sau nu, noțiunea de diferențiere între fibrele de tip animal (lână) și fibrele vegetale (in, bumbac) nu apare pentru prima dată în paginile pericopei sau Haftarei noastre. Mai precis, ideea de diferențiere între regnul animal și regnul vegetal – din perspectivă religioasă și de ritual, desigur – este mult mai veche, ea fiind menționată de către Tora chiar în primele capitole ale Cărții Genezei:
După un timp, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus și el o jertfă de mâncare din cele mai de seamă oi întâi-născute ale turmei lui. Domnul a privit cu plăcere spre Abel și jertfa lui; însă spre Cain nu a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare și fața i l-a posomorât. – Geneza 4:3-5
Într-un episod fără vreo aparentă legătură cu Haftara noastră și cu ritualul Templului, Tora amintește așadar de două ofrande aparținând la două regnuri diferite: ofranda lui Cain din regnul vegetal și ofranda lui Abel din regnul animal. Deznodământul poveștii este, cu siguranță, arhi-cunoscut: în furia sa generată de respingerea ofrandei de către Dumnezeu, Cain își ucide fratele, apoi încearcă să fugă de răspundere, iar Dumnezeu îl pedepsește cu exilul.
Cu puțin efort de imaginație, putem așadar aparent oferi o explicație rațională pentru interdicția de șatnez. Poate că Dumnezeu nu vrea să ne amintim (sau nu vrea ca El să-Și amintească?) de momentul primei crime din istorie. Poate prin interdicția de a purta șatnez ni se atrage atenția să nu fim asemenea lui Cain: geloși, violenți și nepăsători la soarta celor din jur. Poate ni se spune că ar trebui să ne asumăm răspunderea atunci când greșim, prin contrast cu Cain care a încercat să fugă de ea. Mulți de ”poate”, multe variante de corelație între episoade și multe potențiale motive pentru o lege pe care tradiția iudaică o etichetează în ultimă instanță ca fără un motiv rațional…
Ca fapt divers – pentru că unii dintre dumneavoastră ar putea gândi că toată legătura aceasta este doar o simplă tragere la temă – e necesar de precizat că paralela dintre interdicția de amestec al fibrelor și episodul din Geneza nu este o simplă născocire de-a mea. Atât Midrașul (Bereșit Raba), cât și Zoharul și comentarii pe marginea Talmudului, o menționează și o dezbat, menținând totodată misterul asupra motivului exact și real al legii de șatnez.
Însă după cum am amintit mai sus, tradiția iudaică mai introduce o dificultate suplimentară și neașteptată: în Templu, kohenii aveau nu doar permisiunea, ci însăși obligația de a purta șatnez! Cum putem oare explica asta?
Mesilat Yeșarim, o lucrare de etică iudaică elaborată de rabinul Moșe Chaim Luzzatto (Italia, 1707-1746) explică această ”anomalie” prin faptul că veșmintele kohenilor erau menite să îndeplinească o funcție aparte. Ele nu erau doar o simplă acoperitoare pentru trup, nu erau doar purtate pentru a proteja de ploaie sau vânt. Kohenii le purtau în timpul ritualului לכבוד ולתפארת – lehavod uletifaret – ”pentru onoare și splendoare”, după cum spune Tora în Exodul 28:2. Onoare și splendoare atât a celui care le purta (kohenul), cât și a Celui pentru Care erau purtate (Dumnezeu).
Și abia în această ultimă idee stă de fapt cheia întregului ansamblu! Pentru Dumnezeu, faptul că preoții care slujeau în Templu respectau cu sfințenie o lege pe care de fapt nu o înțelegeau crea în sine ”onoare și splendoare”. Pentru că motivul principal al respectării acelei legi nu era înțelegerea, ci însuși faptul că Dumnezeu o dăduse!
Haftara din această săptămână duce această idee încă și mai departe… Chiar utilizând paralela cu povestea lui Cain și Abel, șatnez rămâne o lege ilogică și neinteligibilă. Excepția ei (kohenii) adaugă la gradul de ilogic și neinteligibil. Iar excepția excepției – când, în profeția lui Ezekiel, Dumnezeu poruncește ca preoții să poarte doar in și nu veșmintele lor normale în care fibrele erau amestecate – ridică gradul de ilogic și neinteligibil la cote absolut imposibile.
După toate regulile, după toate statisticile, după toată rațiunea, cineva în tot acest lanț, cineva în istoria multimilenară a evreilor ar fi trebuit să spună: ”Destul! Dacă nu înțelegem, de ce urmăm această poruncă? De ce să nu o abandonăm sau suspendăm, măcar până ne este pe deplin deslușită? De ce să ne supunem orbește?”
Însă nu s-a întâmplat așa! Pentru că evreii au conștientizat și acceptat că nu Îi pot fi egali lui Dumnezeu, că nu Îi pot desluși chiar fiecare lege, că uneori motivele și semnificațiile Lui depășesc capacitatea logică și de înțelegere a noastră, a oamenilor. Și cu toată această conștientizare – sau poate tocmai din cauza ei – evreii au ales să Îi ofere lui Dumnezeu, ”onoarea și splendoarea” absolute, prin însăși ascultarea poruncilor Sale, indiferent cât de întortocheate și lipsite de sens ne par ele uneori.
Iar această abordare, această decizie pe care evreii au luat-o în relația lor cu Creatorul Lumii este un lucru din care toți oamenii pot învăța!
În lumea de astăzi – în care individul este adesea considerat rege, în timp ce Dumnezeu este ”pus să Se justifice” în fața oamenilor – Tora și profetul Ezekiel vin să ne ofere de fapt o lecție despre modestie. Chiar dacă nu înțelegem totul întotdeauna, chiar dacă explicațiile pe care textele noastre sfinte ni le oferă ne par insuficiente și deficitare – avem datoria de a rămâne conștienți înaintea Cui stăm. Indiferent dacă o înțelegem sau nu sau dacă ne place sau nu, legea lui Dumnezeu își păstrează obligativitatea și caracterul divin.
Ca oameni, rămâne datoria noastră să ne (re)cunoaștem limitele de oameni și locul pe care îl avem în relația cu Dumnezeu și cu mesajul pe care El ni l-a oferit. Rămânem, în fond, obligați să facem ceea ce chiar Talmudul ne spune în cuvintele concise dar pline de semnificații ale lui Raban Gamliel:
”Fă ca voința Lui să fie voința ta, ca și El să facă voința ta să fie ca voința Lui. Anulează-ți voința ta înaintea voinței Lui, ca și El să anuleze voința altora înaintea voinței tale.” – Pirkei Avot 2:4
Șabat Șalom!
Din ce am citit eu, sau din ce am reținut, un cohen trebuie să poarte veșminte doar de in din cap până în picioare. Îmi puteți arăta, va rog, unde scrie și de lână?
În Exodul 28:4-5: ”Acestea sunt veșmintele pe care să le facă: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică cu ciucuri, o mitră și un brâu. Să facă aceste veșminte preoțești pentru fratele tău Aaron și fiii lui, ca serviciu divin pentru Mine; să facă așadar un efod din aur și lână albastră și lână purpurie și lână cărămizie și in.” Apropo, versiunile Cornilescu și BOR traduc incorect aceste versete, menționând doar inul, însă termenii ebraici sunt clari: lână și in.