Primul verset al pericopei pe care o citim în această săptămână reprezintă de fapt și primele cuvinte rostite de către Dumnezeu către primul evreu din istorie. Alături de celebrele ”La începutul Creației, Dumnezeu a spus: «Să fie lumină!»” (Geneza 1:1-3) și ”Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din Țara Egiptului” (Exodul 20:2), aceste cuvinte din pericopa noastră au o semnificație aparte pentru poporul evreu. Ele sunt chemarea la spiritualitate, ”mâna” întinsă de Dumnezeu oamenilor, invitația la a-L recunoaște, de a-L asculta și de a-I urma poruncile.

Mesajul pericopei este aparent simplu și clar:

יאמר ה’ אל אברם לך־לך מארצך וממולדתך ומבית אביך אל הארץ אשר אראך – Domnul a spus lui Avram: ”Pleacă din țara ta, și din locul nașterii tale, și din casa tatălui tău, către țara pe care ți-o voi arăta.” – Geneza 12:1

O invitație la călătorie, nu-i așa? Punctul de origine este clar: țara natală, orașul natal și casa părintească. Destinația este incertă, reprezentând (deocamdată) doar o simplă promisiune: țara pe care Dumnezeu o va revela. Însă, în orice caz, vorbim despre o călătorie…

Problemele de interpretare încep atunci când încercăm să traducem exact cuvintele לך־לך – leh leha, cele care dau și numele pericopei noastre. Sunt doar două cuvinte, ortografiate identic în ebraică: un verb și un pronume la acuzativ. Verbul este simplu, însemnând ”a pleca” sau ”a merge”. Însă pronumele complică în mod major lucrurile și tocmai sensul său vom încerca în cele ce urmează să îl elucidăm.

* * *

Prima explicație pentru לך-לך este și cea mai ”terestră”, mai banală. ”Așa funcționează limba ebraică” – spune simplu Ramban (Nahmanide) în comentariul său. Nu există niciun sens ascuns în cuvintele לך־לך, ci pur și simplu aceasta este formularea naturală în ebraica biblică, pentru a-i spune cuiva să se pună în mișcare. Simplu și la obiect.

Însă cu toate că aduce în sprijinul afirmației sale chiar și versete biblice cu formulări similare, Ramban este practic singur în interpretarea sa. Mulți alți comentatori punctează faptul că o simplă poruncă de a pleca putea fi exprimată de către Tora printr-un singur verb la imperativ (לך – ”mergi”) și nu o construcție dublă לך־לך. Așadar, versetul nostru ttrebuie să mai aibă și un alt înțeles…

* * *

Comentatorul par excellence al Torei, celebrul Rași (1040-1105), traduce cuvintele לך־לך prin ”mergi pentru tine. Citând Talmudul și Midrașul în sprijinul opiniei sale, Rași punctează faptul că plecarea din Ur Kasdim este poruncită de Dumnezeu lui Avraham spre beneficiul acestuia din urmă. Dacă ar fi rămas în Ur Kasdim, Avraham era menit să nu aibe copii, explică o tradiție menționată în tratatul talmudic Roș Hașana 16b. Totodată, plecând din Ur Kasdim la porunca divină, Avraham urma să își construiască – pentru sine și urmașii săi – un nume și un destin (Midraș Tanhuma).

Astfel, primele cuvinte din repertoriul evreiesc sunt practic cuvinte de binecuvântare, conform interpretării lui Rași. Dumnezeu dorește binele lui Avraham, îl vrea împlinit și realizat, vrea să îi dăruiască un viitor și să îl ajute să își urmeze destinul pentru care s-a născut. Prin porunca pe care i-o dă, Dumnezeu îi spune lui Avraham לך־לך, adică ”ai binecuvântarea Mea, mergi înainte cu ea și crezi în ceea ce ești menit să devii”.

* * *

În Midraș, rabinii propun o altă explicație: לך־לך – ”mergi cu tine. Conform acestei interpretări, propunerea lui Dumnezeu este una de extindere a influenței lui Avraham, un fel de călătorie metaforică de la Avram (av Aram – părintele Aramului) către Avraham (av hamon goim – părinte a multor popoare). Iată cum descrie Midrașul această evoluție:

Când Atotsfântul i-a spus lui Avraham לך־לך, cu ce se asemăna Avraham? Cu un borcan cu mirodenii plăcut mirositoare, cu un capac înșurubat bine pentru ca mireasma să nu se piardă. Imediat după ce a fost mișcat din acel loc și deschis, mireasma a început să se reverse. Așa că Dumnezeu i-a zis lui Avraham: ”Avraham, multe fapte bune există în tine. Mergi din loc în loc, astfel încât măreția numelui tău să fie cunoscută în lumea Mea.” – Midraș, Bereșit Raba 39:2

Conform acestei interpretări, sintagma לך־לך sugerează transferul valorilor pe care Avraham le întruchipa către semenii lui cu care urma să vină în contact. Probabil că o traducere corectă ad litteram aici ar fi ”transportă-te pe tine” sau ”adu-te pe tine”, în sensul de a inspira, prin exemplul personal, și pe alții pe calea spiritualității, monoteismului și ascultării poruncilor divine.

* * *

O altă interpretare ne introduce în sfera misticului: לך־לך înseamnă ”mergi către tine și este o frază menită a îl încuraja pe Avraham să se regăsească pe el însuși, să intre în legătură cu propriul suflet și să caute în sinea sa resursele cele mai tainice și mai profunde de spiritualitate. După cum explică și rabinul Sacks, לך־לך este aici un îndemn la a lăsa în urmă toate potențialele bariere în calea unui nou destin, toate ”lucrurile care ne fac să fim altcineva, căci numai pornind într-o călătorie lungă și îndepărtată, un om poate descoperi cine este cu adevărat.”

După cum am mai punctat și în alte comentarii, una din ideile călătoriei spirituale iudaice este și aceea de a încerca să ne realizăm propriul potențial, de a fi cu adevărat cine ne-a imaginat Creatorul. Pentru aceasta este necesară o apropiere între material și spiritual, între finit și infinit, între trup și suflet.

În iudaism, trupul și sufletul sunt două părți distincte însă inseparabile ale ființei umane. Când sufletul părăsește definitiv trupul, omul moare. În prima rugăciune rostită odată cu trezirea, ”Mode ani”, evreii Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că le-a reînnoit sufletul, suflet care fusese ”îndepărtat” de trup în timpul somnului (cf. Midraș Bereșit Raba 14:9). Pentru rabinii Talmudului, sufletul și trupul sunt parteneri în îndeplinirea voinței divine, completându-se și sprijinindu-se reciproc. A trăi o viață ancorată doar în material reprezintă o piedică în calea spiritualității. Nici o viață trăită eminamente în spiritual nu este potrivită, condiția umană fiind distinctă de cea angelică. Pentru ca un om să existe și să prospere, materialul și spiritualul trebuie să fie conectate și să existe un echilibru optim între cele două componente.

În acest context, putem înțelege sintagma לך־לך ca pe o invitație a reunirii trupului și sufletului în slujba lui Dumnezeu, o invitație la reechilibrarea ființei lui Avraham din perspectivă fizică și spirituală. ”Mergi către tine” înseamnă aici reconectează-te cu propria ta spiritualitate. Sincronizează-ți trupul și sufletul, pune-ți puterea fizică în slujba scânteii de divinitate care te menține în viață și vei realiza multe – pare să îi spună Dumnezeu lui Avraham.

* * *

Și o ultimă interpretare, de data aceasta purtând semnătura 100% originală a rabinului Sacks.

Numai un om care are curajul să fie singur, singular și unic, poate să îl slujească pe Dumnezeu, care este singular și unic. – rabin Jonathan Sacks

Ce înseamnă לך־לך în acest caz? ”Mergi doar cu tine sau, altfel spus, ai curajul să mergi pe propriul tău drum! Un drum care poate nici nu există încă, pe care poate tu trebuie să îl creezi acum, un drum care va fi urmat (poate) și de alții dar care acum, în acest moment de debut al istoriei iudaismului, este în întregime al tău și numai al tău spre a fi construit.

Îndemnul divin de a purcede înainte singur, de a lăsa în urmă influențe și credințe străine, de a sta cu demnitate și curaj înaintea lui Dumnezeu și a construi o întreagă religie care urma să influențeze și să stea la baza credințelor și ritualurilor pe care le urmează peste jumătate din populația lumii de astăzi – iată propunerea pe care Dumnezeu i-o face lui Avraham.

Este o propunere pe care nu orice om o poate accepta, o propunere care necesită atât curaj, cât și determinare și perseverență. Privită din această perspectivă, porunca לך־לך pe care Dumnezeu i-o dă lui Avraham în debutul pericopei noastră este probabil și cea mai grea încercare din cele zece cu care îl creditează tradiția iudaică. Aproape nimănui nu îi place să fie singur. Aproape nimeni nu își dorește să străbată cărări încă nebătute, să se lupte cu pericole necunoscute pentru a explora orizonturi potențial incerte sau periculoase. Desigur, nu vorbim aici despre cercetători sau inovatori, care zilnic împing înainte granițele științei sau tehnicii. Nu vorbim nici despre vreun tânăr pasionat să țină în mână și să folosească cea mai nouă descoperire științifică, cel mai nou gadget. Vorbim despre un om matur, ba chiar în vârstă, cu o viață și o tradiție în spate, cu rădăcini adânci familiale într-un trecut idolatru, cu legături din cele mai profunde cu lumea antică a politeismului.

Rostind memorabilul לך־לך, Dumnezeu îi dă lui Avraham o șansă la imortalitate, dar totodată îi lansează și o provocare. Ești capabil să-ți lași toată viața în urmă și să mergi mai departe singur, către un ideal pe care nici nu îl vei atinge personal? Ești dornic să înfrunți istoria ”singular și unic”, să fii eternul העברי – ”haivri” însemnând ”cel de dincolo”? Ai curajul să fii șlefuitor de valori și creator de ritual? Și – poate la fel de important – ai oare tăria să faci toate acestea din pură credință, fără nicio dovadă palpabilă a vreunei recompense imediate, doar din dragoste față de Creator și din dedicație pentru copiii pe care încă nici nu îi ai, pentru generațiile următoare nenăscute?

* * *

Iată așadar câteva posibile interpretări ale primelor cuvinte din vocabularul iudaic: o chemare la a descoperi binecuvântările lui Dumnezeu; o invitație la regăsire spirituală; un îndemn la a deveni o sursă de binecuvâtare pentru toate națiunile lumii; și o provocare la integritate și unicitate. Patru nuanțe ale unei simple porunci în ebraică (לך-לך) care definesc în ultimă instanță iudaismul și spiritualitatea iudaică. Patru jaloane care ne invită și astăzi să ni le însușim, continuând astfel miraculoasa călătorie peste veacuri, alături de Dumnezeu, a lui Avraham și poporului său.

Șabat Șalom!

Share This
Sari la conținut