De cealalta parte a Iordanului, in Tara Moabului, Moshe a inceput sa explice aceasta Tora (Invatatura)… – Deuteronom 1:5

Iar cand va veti ridica mainile [catre cer], Imi voi ascunde fata de la voi. Chiar daca va veti ruga cu fervoare, Eu nu voi auzi, mainile voastre sunt pline de sange. Spalati-va, purificati-va, alungati raul faptelor voastre dinaintea ochilor Mei, nu mai faceti rau. Invatati sa faceti bine, cautati dreptatea, imbarbatati pe cel lovit, faceti dreptate orfanului, luati partea vaduvei. – Isaia 1:15-17

Shabatul din aceasta saptamana poarta si numele de Shabat Hazon. In el, ultimul Shabat inainte de ziua care comemoreaza una dintre cele mai mari tragedii din istoria poporului evreu, ziua de Tisha Be’Av, se citeste o haftara din Isaia care incepe cu versetul „hazon Ieshaiahu ben Amotz” (viziunea lui Ieshaiahu fiul lui Amotz).

In acest Shabat, Dumnezeu incheie secventa de trei haftarot in care ii mustra pe evrei si ii roaga aproape sa se intoarca pe calea cea buna si sa asculte poruncile Torei.

Si tot in aceasta saptamana debutam ultima carte, a cincea, a Torei, in care Moshe le spune evreilor ultimele cuvinte inainte de a muri. Dupa cum spune si pericopa noastra, „de cealalta parte a Iordanului, in Tara Moabului, Moshe a inceput sa explice aceasta Tora… (Deuteronom 1:5) Insa ce era oare de explicat? Timp de patruzeci de ani, in desert, nu avusese Dumnezeu suficient timp sa explice Tora? Oare nu intelesese nimeni, in tot acest timp, despre ce era vorba cu adevarat?!?

Ei bine, raspunsul la aceasta intrebare este oferit de catre Midrash Tanchuma si de catre Rashi care citeaza aceasta explicatie: Inainte de a muri, Moshe a tradus Tora in cele saptezeci de limbi ale omenirii. De ce oare? Avea nevoie omenirea de Tora? Era oare necesar ca toata lumea sa cunoasca ceea ce Dumnezeu le oferise evreilor drept invatatura?

Explicand motivele pentru care cele doua Temple din Ierusalim au fost distruse, Talmudul ne ofera o distinctie deosebit de profunda: in timp ce Primul Templu a fost distrus din cauza idolatriei, oamenii din timpul Celui de-al Doilea Templu erau departe de astfel de pacate. Erau oameni piosi, culti, care invatau Tora zilnic, oameni – am spune, „cu frica lui Dumnezeu”. Si totusi, Talmudul explica, Cel de-al Doilea Templu a fost distrus pentru un motiv cat se poate de simplu: sinat hinam, faptul ca oamenii se urau unul pe celalalt si nu puteau convietui in pace si buna intelegere. Oameni, asa dupa cum am spus, culti si piosi, care insa nu aveau respect pentru semenii lor, nu aveau dorinta de a trai in pace si nu intelegeau de ce dragostea si intelegerea trebuie sa triumfe…

In paragraful pe care il citim in aceasta saptamana din scrierile profetului Isaia, Dumnezeu le spune evreilor ca rugaciunile lor, cat de fervente vor fi ele, cat de pline de concentrare, nu vor fi ascultate, pentru ca lucrurile care conteaza tot atat de mult ca si rugaciunile sunt „cautarea dreptatii, imbarbatarea celui lovit, dreptatea fata de orfan si vaduva.” (Isaia 1:17) Cu alte cuvinte, modul de comportament, relatiile normale intre oameni, dreptatea, pacea, compasiunea, sunt ceea ce Dumnezeu pretuieste cel putin la fel de mult cat rugaciunea. Insa ceea ce este deosebit de interesant este ca aceste cuvinte ale lui Isaia, la fel ca si intreaga Biblie de altfel, au fost traduse, asa cum ne spune pericopa saptamanii, in „cele saptezeci de limbi ale omenirii”. Cu alte cuvinte, mesajul lui Isaia nu este valabil doar pentru evrei, el este la fel de valabil pentru intreaga populatie a planetei, pentru fiecare om care s-a nascut si care traieste in aceasta lume…

Insa ce ne spune oare Isaia, tuturor celor care traim astazi? Urmarind stirile de la televizor, vedem ce face astazi sinat hinam, ura fara margini, dorinta de a spune si impune puncte de vedere cu orice pret, chiar cu pretul vietii oamenilor nevinovati. Asa dupa cum spuneam, cuvintele lui Isaia nu sunt doar pentru evrei si nimeni altcineva nu trebuie sa le asculte… Ele sunt pentru ca toata omenirea sa le auda si sa le implineasca. Ele sunt adresate oamenilor care doresc binele lumii, precum si tuturor oamenilor (sau neoamenilor) care iau vieti nevinovate, care omoara cu bombe, cu arme, cu terorism si amenintari.

Comentand evenimentele din Israelul acestor zile, sunt voci care doresc sa arunce vina asupra soldatilor israelieni, sa spuna ca ofensiva din Liban este o greseala, ba chiar o crima. Insa oricine se intoarce cu spatele si nu doreste sa stie ca oameni nevinovati mor zilnic in Israel si in alte parti ale lumii ca victime ale terorismului, are mainile patate de sange! Oricine neaga dreptul la o existenta fireasca, in pace, a celor care locuiesc in Israel, oricine ii acuza pentru ca se apara, are mainile patate de sange! Multi orfani si multe vaduve au ramas de pe urma urii, de pe urma bombelor plasate in autobuze sau restaurante, in Israel si in intreaga lume, de pe urma avioanelor deturnate si izbite de World Trade Center, de pe urma atacurilor teroriste impotriva ambasadelor, a civililor nevinovati, a scolilor si spitalelor. Atacurile teroriste au ca tinta civili nevinovati, barbati, femei si copii care incearca sa traiasca in pace, si acestor atacuri si amenintarilor cu moartea sau „stergerea de pe harta” trebuie sa le tinem piept… Cine vede si nu ia atitudine in fata acestor atrocitati, in fata terorii si uciderii folosite ca arma are mainile patate de sange! Nici un raid al armatei israeliene nu a avut ca tinta copii sau femei, la fel cum nu a avut ca tinta nici barbati civili lipsiti de vina si de aparare. Ceea ce incearca soldatii israelieni, punandu-si propria viata in pericol, este „sa faca bine, sa caute dreptatea, sa il imbarbateze pe cel lovit, sa faca dreptate orfanului si sa ia partea vaduvei”, a tuturor celor loviti, a tuturor orfanilor si tuturor vaduvelor victime ale terorismului in intreaga lume. Iar atunci cand oameni nevinovati cad victime in lupta, ar trebui sa ne vina in minte cuvintele rostite cu ani in urma, in imprejurari similare, de catre Golda Meir, fost prim-ministru al Israelului: „Ceea ce nu le pot ierta niciodata arabilor este ca ii obliga pe copiii nostri sa ii omoare pe copiii lor.”

In Shabat Hazon, atunci cand evreii se pregatesc sa comemoreze distrugerea Templului din Ierusalim, a locului lui Dumnezeu in aceasta lume, mesajul tradus din Tora in toate limbile pamantului este acela ca intreaga omenire trebuie sa lupte impotriva sinat hinam, a urii fara justificare si fara margini. Ni se spune tuturor ca Dumnezeu nu poate exista printre noi daca nu putem sa Ii cladim un loc al pacii si intelegerii. Este un mesaj nu doar in ebraica, nu doar in limba evreilor, ci este un mesaj pentru toti oamenii, de orice religie, de orice rasa, de orice orientare politica, de orice nationalitate sau cetatenie.

Istoria cheama astazi pe toti oamenii ca in numele tragediei de acum doua milenii cand singuri, prin faptele lor rele, evreii au distrus Templul din Ierusalim, omenirea sa nu comita aceeasi greseala si sa nu inchida ochii. Dreptatea si pacea trebuie sa triumfe, viata trebuie sa primeze, teroarea, crima si ura trebuie sa dispara. Avem o datorie fata de noi insine, fata de Dumnezeu si fata de copiii nostri, sa facem sau sa refacem o lume in care sa triumfe ahavat hinam, dragostea intre oameni cu tot ce are ea mai sfant.

Sa ne rugam in aceste zile de dinainte de Tisha Be’Av pentru toti cei carora trebuie sa le facem dreptate, sa ne rugam pentru a gasi puterea si intelepciunea de a o face, sa ne rugam pentru a fi de partea pacii si pentru a gasi o cale sa Ii facem din nou loc lui Dumnezeu pe pamant, aproape de noi…

Shabat Shalom!

Share This
Sari la conținut