Semne de intrebare

[SUROGAT DE MOSHE ?!?]
Pericopa Haazinu, penultima din Deuteronom, contine cea din urma cantare din Tora si parte din ultimele cuvinte ale lui Moshe, chiar inainte ca acesta sa moara. In momentele in care Moshe este cel mai aproape de Tara Canaanului pe care a dorit-o atat de mult, atunci cand Dumnezeu ii spune practic sa incheie socotelile cu aceasta lume, Moshe canta o cutremuratoare serie de versete, vorbind despre toata istoria evreilor, indemnandu-i, asa cum am mai spus, sa fie cum Dumnezeu i-a dorit, sa “asculte si sa faca” dupa cum au promis la Muntele Sinai.

Dar inainte de a le spune evreilor toate acestea, Moshe mai face un lucru, pe cat de simplu, pe atat de bizar, si anume isi ia martori la aceasta cantare: “Luati aminte, ceruri, si voi vorbi! Sa asculte pamantul, cuvintele gurii mele!” [32.1-2] Desi in limba romana este mai putin vizibil acest lucru, in ebraica cele doua constructii verbale (“luati aminte” si “sa asculte”) contin o diferenta majora de diateza si timp. Pare ca Moshe striga spre cer si ii porunceste sa “ia aminte”, insa atunci cand vine vorba de pamant, tonul se mai “indulceste”… Este ca si cum Moshe ar spune: “Nu pot sa poruncesc pamantului sa ia aminte, asa ca macar sa imi auda vorbele.”

Asa dupa cum spunea un rabin american, in termeni mai pragmatici, cuvintele lui Moshe sunt asemanatoare cu udatul unei gradini: un om poate iriga folosind un furtun, insa asta ar insemna efort si ar necesita prezenta lui acolo, sau poate folosi un plan inclinat, pe care apa sa se scurga pana la flori.

Cand vine vorba sa cante, Moshe alege sa strige catre ceruri (Dumnezeu), in speranta ca si pamanturile (adica noi) vor auzi. Si nu este vorba doar de modul in care se vorbeste, ci de faptul ca oamenii au deseori tendinta sa treaca peste avertismente si sa se prefaca a nu fi auzit. Aparent, intr-unul din ultimele sale discursuri, Moshe Ii vorbeste lui Dumnezeu si Il roaga sa faca in asa fel incat si pamantul sa auda. “Ca ploaia sa curga invataturile mele! Ca roua sa cada cuvantul meu!” [32.2], spune el. Moshe Ii vorbeste lui Dumnezeu pentru ca vorbele sa Ii fie reflectate si amplificate.

Si totusi, mai exista o problema… Cu ce drept porunceste Moshe cerurilor si pamanturilor? Cu ce drept le spune el sa il asculte? Daca privim la primele versete ale pericopei, tonul este de-a dreptul arogant: “Luati aminte, ceruri, si voi vorbi! Sa asculte pamantul, cuvintele gurii mele!”  Nici nu imi dau seama bine ce este mai arogant: faptul ca Moshe vorbeste cerurilor si pamantului pe un asemenea ton, sau faptul ca se asteapta ca ele sa ii indeplineasca porunca? Oare cerurile si pamanturile nu au nimic mai bun de facut decat sa il asculte si sa vegheze daca evreii pastreaza sau nu legea?!?

Insa adevarul este ca Moshe nu se roaga si nu porunceste. In versetele pericopei Haazinu, Moshe nu Il roaga nimic pe Dumnezeu, pentru ca nu cu El vorbeste. Moshe spune doar ca in relatia lor speciala cu Dumnezeu, evreii vor mai avea un ajutor pentru a putea determina in orice moment daca sunt pe calea cea buna sau nu. Asa cum spune si rugaciunea de Shema Israel, “Si va fi, daca veti asculta de poruncile mele, pe care Eu vi le poruncesc voua astazi […] voi da ploaie tarii voastre in vremea ei, ploaie timpurie si ploaie tarzie, si vei strange graul tau, si mustul tau si untdelemnul tau. Si voi da iarba pe campul tau pentru vitele tale; si tu vei manca si te vei satura. Paziti-va insa: sa nu se amageasca inima voastra, ca sa va abateti pana a sluji unor zei straini si a va inclina lor. Caci atunci se va aprinde mania Domnului asupra voastra, si el va incuia cerul, de nu va fi ploaie, si pamantul nu va da rodul sau; si veti pieri degraba din tara cea buna, pe care Domnul v-o da voua.”

In Tora, Dumnezeu le da evreilor un fel de “aparat” care le masoara gradul de apropiere de El si de poruncile Lui. Iar Moshe, inainte de moarte, doreste sa le reaminteasca evreilor ca dispun de acest instrument si ca il pot folosi. Lui Moshe nu i s-a urcat gloria la cap si nici nu se asteapta ca pamantul si cerurile sa il asculte, ci doar incearca sa le faca evreilor viata mai usoara. Pana atunci, el, Moshe, a fost cu ei si i-a legat de Dumnezeu, chiar si atunci cand nu prea voiau sa fie legati de El. Pana atunci, Moshe le-a spus de fiecare data ca fac bine sau ca gresesc, le-a aratat cum trebuie sa se schimbe, i-a ajutat sa depaseasca momentele dificile. Insa acum este timpul ca ei sa stea pe propriile lor picioare, sa invete sa foloseasca toate instrumentele de bord si sa continue sa conduca “vaporul”…

Astazi noi nu il mai avem pe Moshe, si nici pe Iehoshua care i-a urmat atunci la conducere. Nu mai avem acel lider care sa ne spuna cand gresim, care sa ne laude cand facem bine. Si probabil ca nu mai stim nici sa ne uitam la ceruri si pamant si sa le ascultam laudele sau mustrarile. Insa trebuie sa ramanem cu un lucru in minte: pentru fiecare dintre noi exista acel instrument care sa ne spuna cat de aproape suntem de Dumnezeu. Poate fi o serie de lucruri bune sau rele care ni se intampla, poate fi un zambet al cuiva caruia i-am facut un bine, sau un simplu sentiment de bine sau de rau pe care il incercam la un moment dat. Trebuie sa invatam cum sa cautam acest instrument, pentru ca asta ne este scopul pe lume. Si mai este ceva ca parte din acest instrument: TORA (cuvantul adevarat al lui Dumnezeu) este si ea un surogat de ceruri si pamant, un surogat de Moshe care reflecta ceea ce El crede despre noi. Iar misiunea noastra este sa facem in asa fel incat sa creada numai lucruri bune…

Ce putem invata pentru astazi?

[RETETA PENTRU MOARTE]

Se iau cateva zeci de ani de INDOCTRINARE si se presara cu FANATISM predicat in asa-zise “scoli”. Se iau doua avioane pline cu pasageri si doua blocuri turn, simbol al unui stat democratic. Se adauga cateva linguri pline cu varf de COMPLOT si se amesteca bine cu multa URA. Se serveste cu multe lacrimi, cu fum, distrugere si vieti secerate.

Pare cinic, nu-i asa? Sau poate chiar macabru… Ei bine, ne aflam astazi la exact un an de cand au existat niste indivizi (“oameni” mi se pare complet exagerat) care au avut o pofta nebuna sa prepare aceasta reteta. Au dorit mult sa ii simta gustul de moloz si flacari, sa vada cum o lume intreaga plange, cum vieti sunt curmate si familii sunt distruse. Au vrut sa vada cum arata MOARTEA, cum poate ea sa loveasca fara mila, cum poate spulbera cateva mii de suflete… A trecut un an de la ziua aceea neagra de 11 septembrie 2001, ziua in care America, si impreuna cu ea intreaga lume civilizata, a plans…

De ce s-a intamplat – nu se stie. Cum a fost posibil – iar nu se stie. Ceea ce se stie este ca au ramas multi copii fara parinti si multi parinti fara copii, ca au murit mii de oameni si au plans alte milioane. Si se mai stie ca responsabili pentru asta sunt niste “fiinte” despre care pericopa Haazinu de saptamana aceasta ar spune ca “via lor este din Sodoma si din tinutul Gomorei. Strugurii lor sunt struguri otraviti, bobitele lor sunt amare. Vinul lor este venin de serpi, este otrava cumplita.” [32.32-33]

Ne aducem aminte de ce s-a intamplat acum un an si nu prea stim ce sa spunem. S-a intamplat atunci in America, se intampla astazi (si s-a tot intamplat) in Israel, s-a intamplat – la o alta scala, desigur – in urma cu 60 de ani. Pare ca din timp in timp, reapare o dorinta macabra de a face rau. Pare ca din timp in timp, apar unii sau altii cu reteta pentru moarte in mana, dornici sa o prepare, sa o “puna in aplicare”. Si ne intrebam ce se poate face…

Se poate lupta, oameni buni, se poate lupta, impotriva INDOCTRINARII si FANATISMULUI, impotriva COMPLOTULUI si URII. Se poate lupta cu SOLIDARITATE si cu EDUCATIE, cu MORALITATE si DRAGOSTE. Si asta sta in puterea fiecaruia dintre noi…

Iar ceea ce nu sta in puterea noastra, ceea ce tine deja de Cel de Deasupra, este promisiunea pe care El o face tot in pericopa de saptamana aceasta: “A Mea e razbunarea si Eu voi rasplati cand va incepe sa le alunece piciorul! Caci ziua nenorocirii lor este aproape si ce asteapta nu va zabovi.” [32.35]

Sa ne aducem aminte de cei care au murit, acum un an in America, acum 60 de ani in Europa, acum o luna sau o saptamana in Israel, sa ne aducem aminte ca suntem oameni si avem datoria sa luptam impotriva retetei pentru moarte. Sa ne indeplinim noi partea noastra, de solidaritate, educatie, moralitate si dragoste, si sa fim increzatori ca si El Isi va indeplini, de acolo de sus, partea Lui. Caci a promis si se tine intotdeauna de cuvant…

[“ZIUA CARTITEI”]
Am vazut, in urma cu ceva timp, un film numit daca nu ma insel “Ziua cartitei”, in care eroul principal ramasese prins intr-un fel de bucla in timp si retraia o anume zi, o zi in care practic trebuia sa incerce sa se schimbe pe el insusi, sa devina o persoana mai buna… Desi poate insela la prima vedere, filmul nici macar nu avea substrat SF, era practic doar o alegorie menita a ne arata cat de scurt este de fapt timpul care ne este dat si cat de important este sa il folosim cum se cuvine…

Si iata ca lecturand pericopa de saptamana aceasta m-am aflat in fata unui fapt asemanator cu mesajul filmului de care va vorbeam. In versetul 32.48-52 din Deuteronom, Tora ne spune ca beetzem haiom haze (“in mijlocul acelei zile”) Dumnezeu a vorbit cu Moshe si i-a spus: «Suie-te pe muntele acesta Avarim, pe muntele Nevo, in tara Moabului, in fata Ierichonului si priveste Tara Canaanului pe care o dau in stapanire copiilor lui Israel. Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui si vei fi adaugat la poporul tau […] Tu vei vedea doar de departe tara dinaintea ta, dar nu vei intra in tara pe care o dau copiilor lui Israel. »”

Poate putin cam dur, poate foarte transant, veti gandi. Insa nu despre acest lucru doresc sa vorbesc… Motivul pentru care lectura acestui fragment mi s-a parut a fi un fel de “ziua cartitei” este acela ca zile din acestea, asemenea “beetzem haiom haze”, mai exista in Tora. Am vorbit despre zile din acestea in pericopa Bo sau in pericopa Lech Lecha. Noah s-a urcat in arca sa beetzem haiom haze, dupa ce a petrecut 120 de ani construind-o. Evreii au iesit din Egipt beetzem haiom haze, dupa ce a fost nevoie de 10 urgii abatute asupra tarii pentru a-l indupleca pe faraon sa ii lase sa plece. Iar in pericopa de saptamana aceasta beetzem haiom haze (“in mijlocul acestei zile”) apare din nou.

De ce? Si – mai important – este oare vorba de aceeasi “zi”, de acelasi concept? In primul rand, se poate spune ca Tora accentueaza faptul ca anumite lucruri au fost facute IN MIJLOCUL ZILEI pentru ca oamenii au tendinta de a le trece oarecum sub tacere. Spre exemplu, un om care fuge din calea unei urgii iminente (Noah) si stie precis ca toti ceilalti, sortiti pieirii, vor incerca sa il opreasca, va incerca sa fuga pe ascuns, nedetectat. Sau cand un popor se elibereaza din sclavie, de teama ca stapanii sa nu il pedepseasca, va incerca de asemenea sa plece pe ascuns, fara prea multa valva. Iar in pericopa de saptamana aceasta, cand – Midrashul povesteste – evreii nu au dorit sa il lase pe Moshe sa urce pe munte, stiind ca el va trebui sa moara acolo si nedorind sa se desparta de el, Dumnezeu spune din nou ca “plecarea” lui Moshe trebuie sa aiba loc in vazul tuturor, beetzem haiom haze. Care este legatura?

Legatura este ca Dumnezeu nu se ascunde! Oamenilor din vremea lui Noah li s-a oferit posibilitatea sa se schimbe si sa obtina astfel un “bilet” pe Arca Salvarii. Dar ei au refuzat… Faraonului i s-a oferit de asemenea posibilitatea de a lasa poporul evreu sa plece din proprie initiativa, fara sa fie necesar sa indure rusinea. Dar el a refuzat… Evreilor pe care Moshe i-a calauzit prin pustiu li s-a oferit posibilitatea de a il asculta, de a nu cauta permanent cearta cu el, de a il respecta ca pe un lider si om de valoare. Dar ei au refuzat… Iar Dumnezeu a decis, in toate aceste trei cazuri, ca lucrurilor trebuie sa li se spuna pe nume. Si atunci a “inventat” acest beetzem haiom haze, care revine constant pe parcursul Torei si ne aminteste ca trebuie sa avem grija cu sansele care ni se ofera…

Iar ACEASTA ZI mai are un loc in Tora unde se regaseste, un loc, sau mai precis un moment de timp, care astazi ne este foarte apropiat: in Leviticul 23.27-30, Dumnezeu ii spune lui Moshe: “In ziua a zecea a acestei a saptea luni, va fi Ziua Iertarii. Atunci sa aveti o adunare sfanta, sa va indurerati sufletele si sa aduceti Domnului jertfe mistuite de foc. Sa nu faceti nici o lucrare in ziua aceea caci este Ziua Iertarii, cand trebuie facuta ispasire pentru voi inaintea Domnului, Dumnezeul vostru. Oricine nu se va smeri in ziua aceea va fi nimicit din poporul lui. Pe oricine va face in ziua aceea vreo lucrare oarecare, il voi nimici din mijlocul poporului lui.”

Care este legatura? De Iom Kipur (caci la asta se refera pasajul din Levitic), sentinta decretata de Rosh Hashana si in Cele Zece Zile de Pocainta este sigilata si devine definitiva. Pentru un an intreg. De Iom Kipur, vointa lui Dumnezeu devine lege si suntem readusi la realitate, fie ca ne place, fie ca nu. De Iom Kipur, Dumnezeu ne da jos mastile si ne priveste asa cum suntem noi cu adevarat, cu fapte bune si pacate, cu ceea ce am facut si ceea ce trebuia sa facem si nu am facut. De Iom Kipur suntem fara mancare, fara bautura, fara farduri, fara pantofi (de piele), suntem doar un suflet in fata Creatorului. Si atarnam in balanta dintre Cartea Vietii si Cartea Mortii, pentru tot ce am facut si tot ce trebuia sa facem si nu am facut… De Iom Kipur suntem BEETZEM HAIOM HAZE, in mijlocul zilei, in plina lumina, cu Dumnezeu uitandu-se la noi asa cum suntem cu adevarat.

Si tot ce se cere de la noi pana atunci (tot ce se cere de la noi in fiecare zi, de altfel) este sa ne uitam la noi insine si sa facem un bilant, o socoteala. Sa facem acel heshbon nefesh, acea “preevaluare”, pentru a putea sa ajungem la Marea Evaluarea din ziua aceea de Iom Kipur cat mai curati, cat mai buni, cat mai fara pata.

Opriti-va Shabatul acesta pentru cateva minute si ganditi-va la ce-a fost bine si la ce-a fost rau! Veti vedea ca o sa va simtiti mai bine dupa asta, veti vedea ca poate mai este timp sa cereti iertare cuiva fata de care ati gresit sau ca va gasiti un strop de timp pentru a iesi cu copilul in parc, desi i-ati promis asta in urma cu multe luni… Veti vedea ca nu e greu si ca ajuta. Veti vedea ca Ziua Aceea va va gasi mai linistiti si mai buni.

GMAR HATIMA TOVA (sfarsit cu semnatura buna, in Cartea Vietii) tuturor!

Shabat Shalom!

Share This