[Haftara Șabat Șekalim: Regi II 11:17-12:17]

Un vechi proverb românesc spune: ”Cine n-are bătrâni, să-și cumpere.”

Ce facem însă cu tinerii? Cât de necesari sunt tinerii? Și care este oare relația dintre tineri și vârstnici în cadrul unei societăți? Cum se face transferul de valori, cum decurge dialogul și interacțiunea dintre generații, ce rol are fiecare grup, fiecare vârstă?

Haftara pe care o citim în această săptămână își propune să răspundă indirect la aceste întrebări. Înainte de a o explora însă împreună, o scurtă precizare: deși Șabatul acesta citim în sinagogi pericopa Vaiakhel, penultima din Cartea Exodului, Haftara asociată nu este Haftara Vaiakhel (Regi I 7:13-26). Săptămâna aceasta inaugurăm un ciclu de cinci Haftare speciale (Șekalim, Zahor, Para, Hahodeș și Hagadol), menite să ne ”conducă” tematic către sărbătoarea de Pesah.

Dar să revenim…

Protagonistul principal al Haftarei din această săptămână este Iehoaș, regele Iehudei, fiul Țiviei și al lui Ahazia, supraviețuiutor al masacrului familiei regale, pus la cale chiar de către bunica lui Iehoaș, Atalia. Din chiar genealogia sa — sumară așa cum este — putem deduce că viața lui Iehoaș nu a fost tocmai simplă. Ceea ce ne spune Haftara însă, pecetluiește această impresie:

Iehoaș avea șapte ani când a fost încoronat. În al șaptelea an al domniei lui Iehu, Iehoaș a devenit rege și a domnit timp de patruzeci de ani. Numele mamei sale era Țivia din Beer Șeva. Iehoaș a făcut ceea ce este corect în ochii lui Dumnezeu în toate zilele în care Marele Preot Iehoiada l-a îndrumat. — Regi II 12:1-3

Orfan, cu trauma pierderii familiei proaspătă în minte, probabil resimțind încă — acut și dureros —  conștientizarea faptului că părinții i-au fost uciși chiar de către bunica sa, regele Iehoaș intră în cartea de istorie cu o domnie lungă și fructuoasă. Cum a fost oare posibil așa ceva? Cum poate un copil de șapte ani — căci un copil era, chiar și în perioada în care vârsta de 13 ani a majoratului religios (Bar Mițva) era considerată pe deplin o începere a vieții adulte — să guverneze un regat? Cum poate prezenta el autoritate, cum poate lua decizii corecte, cum poate alege în cunoștință de cauză între bine și rău? Cum poate purta pe umeri nu doar responsabilitatea propriei persoane, dar și pe cea a tuturor supușilor săi?

Un posibil răspuns la toate aceste întrebări este oferit chiar în versetele de mai sus: ”Marele Preot Iehoiada l-a îndrumat.” Sfaturile pe care le-a primit, direcția în care a fost îndrumat pe parcursul domniei sale îndelungate nu veneau doar de la o persoană mult mai matură, ci chiar de la un Kohen Gadol — Mare Preot. (Unele surse istorice sugerează faptul că Iehoiada era doar kohen, nu și Kohen Gadol, însă ideea de bază rămâne valabilă.) Îndrumarea nu era așadar doar inspirată de experiența de viață mai îndelungată, ci și de poziția unică pe care Iehoiada o avea: aceea de ”mijlocitor” între Dumnezeu și poporul evreu.

În perioada funcționării Templului, kohenii și Kohen Gadol în particular erau cei care efectuau ritualul zilnic și cel de sărbătoare, asigurând astfel o ”linie de comunicare” directă cu Divinitatea. Marele Preot era cel care purta (cel puțin în perioada Primului Templu) Urim VeTumim, pieptarul prin care voința lui Dumnezeu era interpretată pentru întregul popor (a se vedea Exodul 28:13-30). Și tot Marele Preot era acela care în ziua de Iom Kipur intra în Sfânta Sfintelor și efectua ritualul care implora mila divină pentru a asigura iertarea păcatelor în anul care începea.

Comunicare, înțelegere și milă — iată cele trei componente pe care Kohen Gadol le simboliza. Trei calități pe care adesea și regii le au de pus în practică atunci când își guvernează poporul. Trei calități pe care, din păcate, mult prea mulți suverani în istorie nu le-au avut sau nu le-au folosit, alegând în schimb să-și guverneze supușii cu mână de fier și fără empatie, provocând suferință, revolte și, în final, căderea monarhului. Iehoaș a avut șansa să poată fi alături și să poată învăța de la un om care întruchipa aceste calități — prin însăși poziția pe care o ocupa — în fiecare zi a vieții sale.

Totodată, a avut șansa ca mentorul său să aibă experiența de viață necesară pentru a compensa vârsta fragedă la care Iehoaș și-a început domnia. În tradiția iudaică, vârsta a fost întotdeauna asociată cu înțelepciunea, tocmai pentru că înțelepciunea presupune calități care de obicei sunt dobândite prin experiență și trecerea anilor. Ni se spune în Pirkei Avot, Învățăturile Părinților:

Rabinul Iosi bar Iehuda din Kfar HaBavli spunea: Cu ce poate fi comparat cineva care învață de la tineri? Cu o persoană care mănâncă struguri necopți și bea vin direct de la presă. Și cel care învață de la vârstnici, cu ce poate fi comparat? Cu o persoană care mănâncă struguri copți și bea vin vechi. — Pirkei Avot 4:26

Interesant este însă și faptul că înțelepciunea și calitățile care definesc înțelepciunea nu sunt neapărat rezervate vârstei a treia. În chiar mișna următoare, citim următoarele:

Rabi Meir spunea: Nu te uita la ulcior ci la ceea ce conține el. Există ulcioare noi cu vin vechi și ulcioare vechi care nici măcar nu conțin vin. — Pirkei Avot 4:27

Prin influența ”ulciorului vechi” (Iehoiada), regele Iehoaș a fost un astfel de exemplu. El însuși a fost — cât timp a fost călăuzit de Iehoiada — un ”ulcior nou cu vin vechi”, o sursă de înțelepciune și bunătate pentru poporul său.

Privind din această perspectivă, putem obține un răspuns la întrebările de mai sus: regele Iehoaș a fost capabil să-și depășească traumele copilăriei și să-și călăuzească poporul pe drumul cel bun, tocmai pentru că și-a însușit calitățile înțelepciunii. El a învățat să asculte de Dumnezeu și să-și asculte semenii, a învățat să înțeleagă, să fie empatic în fața suferinței altora, reușind prin aceasta să-și înțeleagă și depășească propriile suferințe.

Însă nu doar înțelepciunea a ajutat… Sub îndrumarea lui Iehoiada, regele Iehoaș a condus poporul călăuzit de valorile spirituale esențiale ale iudaismului, de legile lui Dumnezeu. În Cartea Deuteronomului, Tora ne spune următoarele:

Când [regele] se urcă pe tronul regatului său, să scrie pentru sine o copie a acestei Legi, care să fie cu el tot timpul și să o citească zilnic, pentru a învăța să se teamă de Domnul, Dumnezeul său și să urmeze atent toate aceste cuvinte, legi și decrete, să nu se considere mai presus de frații săi israeliți și să nu se abată de la lege la dreapta sa la stânga. — Deuteronom 17:18-20

Un rege cu și alături de popor, conectat la valorile spirituale ale națiunii, învățând de la liderii religioși ai vremii și depășindu-și tarele trecutului. O poveste de succes, fără îndoială…

* * *

Însă dacă am pune punct aici, am rata finalul poveștii lui Iehoaș, care este la fel de interesant și instructiv. Ne spune textul biblic în Cartea Cronicilor:

După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iehuda au venit și s-au aplecat înaintea regelui. Și regele i-a ascultat. Și au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinților lor și au slujit idolilor. Și mânia Domnului a venit asupra lui Iehuda și asupra Ierusalimului, pentru că se făcuseră vinovați în felul acesta. Domnul a trimis la ei profeți să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de mustrările pe care le-au primit. Zeharia, fiul Preotului Iehoiada a fost investit cu Duhul lui Dumnezeu. El s-a înfățișat înaintea poporului și a zis: ”Așa vorbește Dumnezeu: Pentru ce călcați poruncile Domnului? Nu veți reuși. Pentru că ați părăsit pe Dumnezeu, și El v-a părăsit.” Și au uneltit împotriva lui și l-au ucis cu pietre la porunca regelui, în curtea Casei lui Dumnezeu. Astfel, regele Iehoaș nu și-a adus aminte bunătatea pe care tatăl lui [Zeharia], Iehoiada, i-a arătat-o, ci l-a ucis pe fiul acestuia. — Cronici II 24:17-22

Ce se remarcă în versetele de mai sus este exact absența valorilor enumerate anterior.

Regele nu mai ascultă de Dumnezeu, ci de oamenii din anturaj care ”se apleacă înaintea lui”. Rabinul Moșe Luzzato (Mesilat Ieșarim) explică această sintagmă astfel: ”toate căpeteniile lui Iehuda au început să-l lingușească și să-i exagereze meritele lui Iehoaș, mergând până la a-l compara cu un dumnezeu. Într-un final, regele i-a crezut. Așa decad conducătorii: prin lingușire.”

Regele nu mai înțelege nici mesajul divin și nici ceea ce mentorul său i-a inoculat în aproape patruzeci de ani de domnie: că regele este un simplu supus, pe de o parte în slujba voinței lui Dumnezeu, și pe de alta în slujba bunăstării poporului pe care îl guvernează.

Regele nu mai are nici milă. ”Uitând” binefacerile trecutului, el îl ucide pe fiul lui Iehoiada, care îl ajutase atât de mult. Într-un fel, prin acest act regele Iehoaș adoptă exact modelul pe care Tora îl avertizează să nu-l adopte: modelul egiptean (a se vedea Deuteronomul 17:16). În Exodul 1:8, Tora ne spune că ”un nou rege s-a ridicat asupra Egiptului, care nu îl mai cunoștea pe Iosef”. Comentatorii explică faptul că regele Egiptului nu era de fapt nou, ci doar că a ales să nu mai țină minte toate lucrurile bune pe care Iosef le făcuse pentru el. Similar cu atitudinea regelui Iehoaș față de toate binefacerile pe care i le făcuse Iehoiada…

Concluzionând: Ridicarea și menținerea la putere a lui Iehoaș au fost posibile atunci când valorile erau cele inspirate din Tora (înțelegere, milă, spiritualitate), când generațiile (tineri și bătrâni) erau interconectate și când regele își înțelegea rolul de păstrător al unei tradiții și de protector al supușilor săi. Însă când aceste valori și această înțelegere au lăsat locul lingușelilor și dorinței de mărire, când Dumnezeu a fost pus în plan secundar și tirania și-a găsit loc pe tron — puterea s-a năruit și ea, respectul a dispărut și dezastrul inevitabil s-a produs.

* * *

Am precizat la începutul acestui comentariu că Haftarele speciale din această săptămână și din cele ce urmează sunt menite să ne călăuzească tematic către sărbătoarea de Pesah. Pesah este Zman Heiruteinu, Timpul Eliberării Noastre din robia egipteană. Este momentul definitoriu al existenței noastre fizice ca popor evreu, ca popor suveran, stăpân pe propriul nostru destin. Iar Haftara Șekalim ne vorbește chiar despre primii pași necesari în definirea unui popor: valorile care călăuzesc națiunea și relațiile care trebuie formate între diversele componente ale societății, spre binele tuturor.

Un prilej de reflecție și o lecție valoroasă pentru noi toți…

Șabat Șalom!

Share This