UN ȘABAT ANONIM (Teruma 5783)

În calendarul iudaic, mai multe Șabaturi de peste an poartă nume speciale. Ele sunt, în ordinea cronologică a apariției, de la Roș Hașana (Anul Nou iudaic):

Șabat Șuva – Șabatul căinței, între Roș Hașana și Iom Kipur
Șabat Bereșit – în care redebutăm citirea primei pericope a Torei
Șabat Hanuca (în unii ani, două Șabaturi) – în cele opt zile ale sărbătorii
Șabat Șira – când se citește Cântarea de la Mare din pericopa Beșalah, comemorând încheierea miraculoasă a Exodului din Egipt
Șabat Șekalim
Șabat Zahor
Șabat Para – când citim despre vaca roșie (Num. 19:1-22)
Șabat Hahodeș – Șabatul de dinainte de debutul lunii Nisan în care este celebrat Pesahul, când citim din Exodul 12:1-20
Șabat Hagadol – Șabatul de dinainte de Pesah când citim o haftara specială
Șabat Hazon – înainte de Tișa be’Av, ziua de comemorare și doliu în amintirea distrugerii Templului din Ierusalim
Șabat Nahamu – imediat după Tișa be’Av, în care profetul își exprimă consolarea față de popor în urma distrugerii Templului
Șabat Hol Hamoed – Șabaturile din zilele intermediare de Pesah și Sucot
Șabat Mevarhim – Șabatul în care este binecuvântată o nouă lună în calendarul iudaic (cu excepția lunii Tișrei).

Patru din aceste Șabaturi speciale sunt condensate într-o perioadă de aproximativ o lună și ceva, în jurul sărbătorilor de Purim și Pesah. Iar două dintre ele – cele pe care nu le-am explicat mai sus – respectiv Șabat Șekalim, care cade la începutul lunii Adar (luna cu Purimul) și Șabat Zahor, care precede Purimul, sunt chiar Șabaturile de dinainte și de după cel pe care îl celebrăm în această săptămână.

Ne aflăm așadar între două Șabaturi speciale. Însă Șabatul pe care îl celebrăm în această săptămână nu are un nume special și nici o citire specială asociată. În el citim doar pericopa Teruma, în care evreilor li se dau detalii despre donația (contribuția?) pe care să o facă lui Dumnezeu pentru construirea unui edificiu de cult, pentru ca Acesta să ”sălășluiască în mijlocul [lui Israel]” (Exodul 25:8). Sunt descrise în pericopă, cu lux de amănunte, detalii legate de construirea obiectelor de cult din Tabernacol – perdele, paravane, Chivot, masa pentru pâinile înfățișării etc. – iar narațiunea lipsește cu desăvârșire. Nimic nu pare special, însă m-am gândit că localizarea sa în timp, anume faptul că el este încadrat de două Șabaturi speciale, trebuie totuși să-i confere o semnificație aparte… Pentru a o desluși, este necesar însă să înțelegem trei lucruri: semnificația Șabatului de dinainte, cea a Șabatului de după și, desigur, mesajul aparte al pericopei Teruma din acest Șabat.

Șabat Șekalim, pe care l-am celebrat săptămâna trecută, vorbește despre contribuția de o jumătate de șekel (mahațit hașekel) pe care evreii au făcut-o pentru susținerea Tabernacolului și, mai apoi, a Templului din Ierusalim. Această contribuție, care era colectată până pe 1 Nisan, era precedată cu o lună înainte, pe 1 Adar (adică ieri în calendarul iudaic!), de o proclamație publică în acest sens. Agenții de colecție erau apoi trimiși să adune contribuția de la fiecare, iar acei bani erau folosiți pentru salariile judecătorilor, pentru întreținerea Templului, a uneltelor de cult și a zidurilor împrejmuitoare ale orașului. În Tora, în Exodul 30:11-16, Dumnezeu le poruncește evreilor să ia această contribuție, care servea totodată și la recenzarea populației, jumătățile de șekel fiind colectate de la fiecare om și apoi numărate, rezultând în numărul exact de bărbați de la vârsta de 20 de ani în sus, apți să iasă la oaste. Interesant este că Tora numește această contribuție ”argintul ispășirii” (Ex. 30:16) și precizează că el va fi o ”aducere-aminte înaintea Domnului, ca să se facă ispășire pentru sufletele [evreilor]”.

Conform Talmudului, această contribuție de o jumătate de șekel mai are însă și altă explicație, fiind motivul pentru care evreii au fost salvați de la pieire în povestea de Purim. În tratatul Meghila 16a, Tosafot ne spune că suma de 10,000 de talanți (kikar) de argint pe care Haman i-o promite împăratului Ahașveroș în schimbul exterminării evreilor (Ester 3:9) este echivalentă cu banii colectați prin mahațit hașekel. Calculele pot fi un pic dificile în acest caz, dar ele există și sunt explicate de către Bah (rabinul Ioel Sirkes, secolul XVII):

Haman a oferit 10,000 de talanți de argint, fiecare talant având 3,000 de șekeli. Suma totală, absolut imensă pentru acele vremuri, era așadar de 30 de milioane de șekeli, bani promiși de Haman lui Ahașveroș pentru exterminarea poporului evreu
În recensământul făcut în deșert, conform tradiției confirmate aproximativ și de textul biblic, circa 600,000 de bărbați evrei au fost numărați. (A se vedea și Numeri 2:32, unde numărul exact indicat este 603,550.) Fiecare din acești oameni a donat o jumătate de șekel, rezultând un total de 300,000 de șekeli.
Șekelii colectați pentru Templu erau într-o monedă numită ”șekel hakodeș” (”siclul Sanctuarului”) care avea valoare dublă față de șekelii aflați în circulație în mod normal, rezultând așadar un total de 600,000 de șekeli obișnuiți.
Obligația de a dona aceste jumătăți de șekel era făcută de evrei timp de aproximativ 50 de ani, de când împlineau 20 de ani până la vârsta de 70 de ani care era speranța medie de viață din acele vremuri. (O altă explicație a numărului 50 este asociată cu Leviticul 27:3, unde apare o evaluare personală de 50 de șekeli pentru fiecare bărbat).
În total, 600,000 x 50 = 30 milioane de șekeli, aceeași cu suma oferită de Haman pentru exterminarea poporului evreu.

Punând însă calculele deoparte, ceea ce este important de reținut este faptul că tradiția iudaică consemnează o asociere strânsă între donația de șekeli oferită de evrei (în sens pozitiv) și cea oferită de Haman (în sens negativ). Când numește donația evreilor ”argintul ispășirii”, Tora ne spune practic că un gest nobil, de contribuție voluntară și generoasă pentru cauza spiritualității și a serviciului divin, a creat în ochii lui Dumnezeu suficient merit pentru ca Acesta să intervină în povestea de Purim (deși fără a primi credit nominal), pentru salvare și mântuire.

Șabat Zahor, adică Șabatul de săptămâna viitoare, este cel imediat premergător Purimului, când citim episodul în care Amalek atacă mișelește poporul evreu pe drumul ieșirii din Egipt (Deut. 25:17-19). Conform tradiției iudaice, această lectură este asociată cu Purimul deoarece eroul negativ din Meghilat Ester, Haman, este un descendent din Agag (Ester 3:1), regele amalekiților, el reprezentând antisemitismul, ura de rasă, ticăloșia și lașitatea în cursul istoriei, manifestate față de poporul lui Israel.

Când evreii au ieșit din Egipt, nicio altă națiune nu a îndrăznit să-i atace. Miracolele făcute de Dumnezeu împotriva Egiptului, cele 10 urgii cum sunt ele numite în tradiția iudaică, au fost o dovadă suficientă pentru toți că Dumnezeu este cu poporul lui Israel. Tora ne spune însă că Amalek, un popor cuprins inexplicabil de o ură fără margini, de o dorință de exterminare neegalată în istorie, a ignorat toate aceste dovezi de sprijin divin și ”i-a întâlnit pe evrei pe drum și a lovit în [rândurile] poporului pe cei care erau la coada convoiului, pe cei istoviți din urmă […] și nu s-a temut de Dumnezeu” (Deut. 25:18). (A se vedea aici o interpretare mai amplă, inclusiv o explicație inedită, pe marginea acestui episod.)

Punând cele două explicații cap la cap, putem trage următoarea concluzie: dacă Șabatul de săptămâna trecută (Șabat Șekalim) este unul prefigurator al mântuirii prin faptul că donația evreilor generează meritul salvării, atunci Șabatul de săptămâna viitoare este unul prefigurator al condamnării lui Haman și Amalek. În porțiunea specială citită cu acea ocazie, Dumnezeu dă poruncă poporului evreu ”să șteargă amintirea lui Amalek de sub ceruri” (Deut. 25:19), acesta fiind motivul pentru care, conform tradiției, la rostirea numelui lui Haman în lectura publică a meghilei, facem zgomot.

Ce putem spune așadar despre Șabatul dintre aceste două momente de prefigurare, adică Șabatul ”de tranziție” din această săptămână?

În pericopa asociată lui, Teruma, citim indicațiile pentru o donație și pentru construcția sfântă a Tabernacolului. Ne putem gândi că prefigurarea chiar în asta constă, în faptul că Dumnezeu poruncește o construcție care se materializează, în mod evident, abia după aceea. Însă acest Șabat mai conține o nuanță de prefigurare, chiar și mai pronunțată…

Cronologia evenimentelor biblice în ceea ce privește construirea Tabernacolului este subiect de dispută între comentatori. Există spre exemplu opinii care afirmă că pericopa Teruma (și continuarea ei, pericopele Tețave și o parte din Ki Tisa) sunt anacronice în textul biblic, deoarece Tabernacolul este – în parte – modalitatea pe care Dumnezeu o propune pentru ispășirea păcatului venerării vițelului de aur, despre care urmează să citim abia în pericopa Ki Tisa, în Exodul 32. Construirea Tabernacolului precede așadar păcatul pentru care el este construit. Există însă și opinia contrară, anume că Dumnezeu a poruncit construcția Tabernacolului (pericopa din această săptămână), apoi evreii au venerat vițelul de aur și apoi textul biblic continuă cu construcția efectivă a Tabernacolului, în Exodul 35-39.

Să fie așadar Tabernacolul o construcție necesară pentru ispășirea păcatului venerării vițelului de aur? Sau să fie – cum ne spune pericopa Teruma – o construcție menită a le oferi evreilor un loc fizic în care să se bucure și să se apropie mai ușor de Prezența metafizică a lui Dumnezeu?

În ambele interpretări, Tabernacolul descris în pericopa Teruma pare să fie o prefigurare: a ispășirii sau a apropierii de Dumnezeu. Sau poate este o prefigurare a amândurora, o încercare de a defini un cadru fizic, cu dimensiuni, ritual și reguli, pentru ca spiritul uman să nu ”colinde liber”, ci să funcționeze între balize impuse chiar de către Dumnezeu.

Deși cuvântul teruma este adesea redat ca ”ofrandă” sau ”contribuție” sau ”donație”, numele pericopei Teruma vine de fapt de la לרם (larum) – ”a eleva”, pentru că prin actul de a da, atât obiectul donat capătă un statut aparte în ochii lui Dumnezeu, cât și – mult mai important – persoana care dă. Prin actul de donație, sufletul evreiesc se înalță. După cum spunea și rabinul Jonathan Sacks în comentariile sale: ”Cel mai bun mod de a-L întâlni pe Dumnezeu este a da”.

Însă în esența sa, actul de a da este unul neutru. De unde știm asta? Pentru că în Șabat Șekalim, evreii au dat o jumătate de șekel pentru ispășirea lor. Iar în povestea de Purim, Haman (pe al cărui strămoș în amintim în Șabat Zahor) a dat și el, pentru exterminarea evreilor. Imaginându-ne aceste pericopa ca pe o carte, Șekalim și Zahor sunt coperțile, balizele actului de a da, între bine și rău. Și probabil tocmai de aceea Șabatul trecut și cel următor au nume speciale – pentru că de obicei există ceva scris pe coperțile unei cărți.

Acest Șabat însă, Șabatul pericopei Teruma are ca subiect ideea de a da în forma ei cea mai pură. Fără ocazii speciale, fără motive suplimentare, neîncercând nici să generăm ”bile albe” față de Dumnezeu pentru ca El să ne salveze ulterior, și nici să folosim donația pentru a obține, asemenea lui Haman, aprobare pentru genocid. Probabil de aceea acest Șabat nu poartă niciun nume special, căci actul de a da – și, în special, cel de a da pentru cauza nobilă a slujirii lui Dumnezeu – este universal și nu are nevoie de etichetă. Atunci când Îi dăm lui Dumnezeu o facem pentru că și El ne-a dat: viață, sănătate, putere de a crea, produce și agonisi ceea ce Îi dăm acum. Actul de donație față de Dumnezeu este la bază unul de recunoștință, un ”mulțumesc” pentru ceea ce primim, o recunoaștere a Creatorului și a binefacerilor pe care le oferă în viața noastră, ceas de ceas. Pentru așa ceva nu este nevoie de nume. Pentru așa ceva nu este nevoie de ocazie specială.

Propria noastră viață este un dar de la Dumnezeu, și din ceea ce El ne-a dat, în pericopa Teruma, Îi dăm și noi Lui. Și mă văd din nou nevoit să-l citez pe rabinul Sacks, cu explicațiile sale succinte și pline de miez: ”[În pericopa Teruma,] Tora ne spune ceva simplu și practic: Dă și vei ajunge să vezi viața însăși ca pe un dar. Nu ai nevoie să poți dovedi că Dumnezeu există. Ai doar nevoie să fii recunoscător că exiști, și restul va decurge din aceasta.”

”Cartea” noastră, pe a cărei primă ”copertă” este Șabatul special de săptămâna trecută (Șekalim) și pe a cărei ultimă copertă, în loc de ISBN, este Șabatul special de săptămâna viitoare (Zahor) în pregătirea sărbătorii de Purim, ne oferă o lecție valoroasă tocmai prin simplitatea și anonimitatea sa. Suntem datori să apreciem permanent ceea ce avem, să folosim ce ni se dă pentru a da mai departe (pay it forward), pentru a ne sluji Creatorul și a-I mulțumi constant pentru ceea ce primim.

”De când începe luna Adar, crește bucuria”, ne spune Talmudul în tratatul Taanit 29a. Poate că această bucurie nu este doar cea ocazionată de faptul că am fost salvați de la pieire în vremea lui Ester și Mordehai, în Imperiul Persan, ci și pentru că Dumnezeu ne-a hărăzit să existăm și astăzi, să ne bucurăm de viață, să facem bine și să ne folosim resursele și inteligența pentru a ne eleva pe noi înșine și a eleva lumea care ne înconjoară.

Șabat Șalom și o lună Adar plină de bucurii!