AL TREILEA ÎNCEPUT (Leh Leha 5786)

Credit foto: ChatGPT | OpenAI

Probabil că multă lume știe deja că există în Tora două povești ale creării lumii: cea istorisită în Geneza 1 și cea istorisită în Geneza 2.

Dintr-o altă perspectivă însă, perspectiva pe care aș vrea să o ilustrez în rândurile următoare (inspirată din scrierile unuia din rabinii mei de la ieșiva, rabinul Avi Weiss), există de fapt trei povești.

În multe privințe, povestea lui Noah (Noe) și cea a Creației sunt paralele, ambele ajutând la explicarea versetelor pe care le citim chiar în debutul pericopei din această săptămână, a treia din Tora, pericopa Leh Leha, unde regăsim chemarea lui Dumnezeu către Avraham: לך לך מארצך ומממולדתך ומבית תאביך ( ”leh leha mearțeha umimoladteha umibeit aviha” ) – ”Pleacă din țara ta, din locul tău natal și din casa tatălui tău [...]” (Geneza 12:1).

Câteva similitudini:

Atât în povestea Creației, cât și în povestea lui Noah, apa joacă un rol central. Potopul ne amintește de momentul de la începutul narațiunii Genezei când ”duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor” (Geneza 1:2).
În ambele povești, lumina joacă și ea un rol central. În mijlocul întunericului, sub norii care aduseseră potopul, o sursă singuratică de lumină era acel țohar, în funcție de opinia comentatorilor acea fereastră sau piatra prețioasă din arcă (Geneza 6:16). Acest detaliu corespunde momentului în care lumea ia naștere, când, în mijlocul întunericului, Dumnezeu a creat lumina (Geneza 1:2-4).
În ambele povești, animalele joacă și ele un rol central. Multe versete din pericopa Noah descriu intrarea animalelor în arcă, amintindu-ne de povestea din Geneza 1, în care Dumnezeu creează toate formele de viață.
În ambele povești, poruncile lui Dumnezeu joacă și ele un rol central. Când Noah părăsește arca, i se spune să fie roditor și să se înmulțească, i se amintește că are potențialul de a stăpâni lumea și i se dau legi despre ce are și ce nu are voie să mănânce (Geneza 9:1-3). Acest detaliu ne aduce aminte de ceea ce Dumnezeu i-a spus lui Adam, primul om, la creație (Geneza 1:28-29).

Privită din această perspectivă, povestea lui Noah este de fapt o a doua poveste a creației. Omenirea, care a dat greș o dată, primește o a doua șansă de la Dumnezeu, iar Tora punctează acest lucru debutând pericopa Noah cu cuvintele: ”aceștia sunt urmașii lui Noah”, ca un simbol pentru întreaga omenire.

Din nefericire, și această a doua poveste a Creației (sau re-Creației?) are un sfârșit tragic. În capitolul 11 din Cartea Genezei, în povestea Turnului Babel, omenirea revenită pe uscat și repopulată eșuază din nou. Episodul Turnului Babel devine astfel o tranziție către un al treilea început, cel pe care îl regăsim în debutul pericopei Leh Leha, pe care o citim în acest Șabat.

În ce constă însă acest al treilea început? În alegerea lui Avraam și a Sarei de către Dumnezeu și în legământul pe care Atotputernicul îl încheie cu ei.

Care este legătura dintre episoadele anterioare și acesta? Ei bine, în povestea Turnului Babel, există un oraș, o limbă și un turn (Geneza 11:1-4). Paralela cu lumea evreiască este evidentă: și în iudaism există un oraș (Ierusalimul), o limbă (limba ebraică) și un lăcaș sfânt (Templul din Ierusalim). Cele două lumi sunt practic în oglindă, însă sunt despărțite de o diferență fundamentală: în vreme ce scopul declarat al Turnului Babel era unul egoist (”să ne facem un nume” - Geneza 11:4), Avraham, primul evreu, construiește un lăcaș sfânt, un altar, nu pentru gloria sa, ci pentru gloria lui Dumnezeu: ”și [Avraham] L-a chemat pe Domnul pe nume” (Geneza 12:8).

Primele capitole ale Torei care se întind pe parcursul primelor douăzeci de generații, de la Adam la Noah și apoi de la Noah la Avraham, sunt evocarea unei creații universale. În cadrul ei, Dumnezeu a ales omenirea dintre toate speciile pe care le-a creat, cu scopul ca ea să se ridice deasupra laturii animalice. Din păcate, după cum explică și Midrașul (Bereșit Raba 39:5), oamenii acelor vremuri nu și-au îndeplinit acest scop pentru care i-a ales Dumnezeu dintre toate creațiile, și au eșuat nu o dată, ci de două ori: provocând prin jaf și violență venirea potopului și apoi, provocând prin indiferență și egoism împărțirea limbilor după episodul Turnului Babel.

Și chiar aici începe pericopa noastră, pericopa Leh Leha, a treia poveste a Creației. Iar în ea, Dumnezeu îi alege pe Avraham și pe Sara ca părinți ai poporului evreu. (Probabil tocmai de aceea, chiar la finalul poveștii Turnului Babel, Tora ne prezintă genealogia lui Avraham și a Sarei, în Geneza 11:10-32.)

Spre deosebire de Adam și Eva, spre deosebire de Noah și soția sa nenumită în paginile biblice, rolul lui Avraham și al Sarei nu era să fie izolați, nu era doar acela de a fi ”oameni drepți, integri în generațiilor lor” (așa cum este caracterizat Noah), ci era acela de a fi o binecuvântare pentru întreaga omenire. De la ei pornește de fapt povestea Creației pe care Dumnezeu Și-a dorit-o cu adevărat, povestea din care facem și noi parte ca popor evreu, povestea în care se regăsește, în binecuvântare și în ascultare de Dumnezeu, întreaga omenire.

Șabat Șalom!