Am auzit săptămâna trecută o idee care își are originea în scrierile rabinului Menachem Mendel Morgensztern din Koțk (1787-1859), cunoscut sub numele de Koțker Rebbe. Comentând asupra versetului 1:5 din Geneza, rabinul oferă o interpretare inedită a sintagmei ויהי ערב ויהי בקר יום אחד (”vaiehi erev vaiehi boker – iom ehad”). Traducerea este desigur: ”și a fost seară, și a fost dimineață – o zi”, această idee finalizând prima zi a Creației.
Rabinul din Koțk folosește însă acest verset pentru a ne oferi o lecție despre oameni și valori umane. Ce simbolizează seara și dimineața? – se întreabă rabinul. Seara, atunci când lumina descrește, simbolizează decăderea spiritului uman. Iar dimineața, atunci când lumina crește, simbolizează creșterea umană în spiritualitate. ”Seara” este procesul prin care cineva ajunge să fie un rașa, o persoană rea, fără merite și mițvot. ”Dimineața” este procesul prin care cineva ajunge să fie un țadik, un om drept și corect, temător de Dumnezeu și practicant al legii Acestuia. Și care este de fapt diferența între aceste două extreme, între un rașa și un țadik? ”O zi” – ne spune Tora în Geneza. Ceea ce alegem să facem astăzi – aceasta este diferența! În fiecare moment al existenței noastre, avem posibilitatea să facem o faptă bună sau una rea, să creștem sau să descreștem în spiritualitate. ”O zi” (metaforic, desigur) este tot ce separă extremele spiritualității umane. Și misiunea fiecăruia dintre noi este aceea de a folosi această zi, acest ”astăzi”, pentru a deveni oameni mai buni. Sau cum spunea și Rabi Nahman din Breslov într-un citat ilustrat și pe prima pagină a site-ului DvarTora: ”Dacă mâine nu ești un om mai bun decât ești astăzi, atunci ce nevoie ai de ziua de mâine?”
Această idee, a importanței fiecărei alegeri și a fiecărui pas, este prezentă și în pericopa pe care o citim în această săptămână. Într-un celebru comentariu asupra primului verset al pericopei, Rași face o paralelă între Noe (Noah) și Avraham:
”Aceștia sunt urmașii lui Noe, Noe era un om drept și integru în generația lui.” – […] Există rabini care explică acest verset spre rușinea lui Noe, astfel: În comparație cu generația sa a fost Noe într-adevăr drept, însă dacă ar fi trăit în generația lui Avraham, el nici nu ar fi fost menționat. – Rași, asupra Geneza 6:9
O paralelă interesantă între două personaje biblice, însă nicidecum singura de acest gen. De altfel, între Noe și Avraham există numeroase paralele pe care Tora le face indirect, sub variate forme. Iată câteva dintre ele:
În Geneza 6:9, Tora ne spune că את האלקים התהלך נח (”et haElokim hithaleh Noah”) – ”Noe a mers cu Dumnezeu” și totodată că Noe era תמים (”tamim”) – ”integru”. Prin contrast, în Geneza 17:1, Dumnezeu îi spune lui Avraham: התהלך לפני והיה תמים (”hithaleh lefanai veheie tamim”) – ”mergi înaintea Mea și fii integru”. Integritatea este prezentă la ambele personaje, adică din acest punct de vedere, Noe și Avraham pornesc de pe poziții de egalitate, cu același potențial. Ceea ce îi separă însă sunt alegerile pe care le fac: unul merge ”cu Dumnezeu”, celălalt ”înaintea lui Dumnezeu”.
Pentru a clarifica însă ce înseamnă aceste două sintagme, trebuie să privim mai atent și mai global, la explicațiile pe care Tora însăși ni le oferă. Dumnezeu îi vorbește lui Noe poruncindu-i să facă o arcă care va supraviețui Potopului. Tora îi consemnează reacția lui Noe în fața amenințării cu distrugerea: ”Noe a făcut precum tot ce îi poruncise Dumnezeu; așa a făcut.” (Geneza 6:22). Prin contrast, Avraham se revoltă atunci când Dumnezeu amenință să distrugă Sodoma și Gomora. ”Judecătorul întregului pământ nu va face dreptate?!?”, Îl întreabă el pe Dumnezeu în Geneza 18:25. Noe urmează orbește hotărârea lui Dumnezeu, în timp ce Avraham încearcă din răsputeri să o schimbe.
De altfel, Noe își începe povestea ca un erou. ”Acesta ne va aduce odihnă, de la munca noastră și de la truda mâinilor noastre, din pământul pe care Domnul l-a blestemat.” – spune Tora în Geneza 5:29. La nașterea sa, Noe are potențial, Noe are un destin. Prin contrast, Avraham vine din Ur-Casdim și din Aram-Naharaim, și chiar și numele său inițial sugerează că este destinat să rămână acolo (Avram, numele inițial al lui Avraham înseamnă ”av Aram” – ”părintele Aramului”).
În debutul poveștii sale, Noe ”găsește bunăvoință în ochii Domnului” (Geneza 6:8), pentru ca doar un verset mai târziu, Tora să îl identifice ca un om drept, un țadik. Prin contrast, povestea lui Avraham nu prefigurează aparent nimic bun. Tatăl lui Avraham este, conform Midrașului, făuritor de idoli, iar Avraham însuși crește într-o societate și într-o atmosferă dominată de idolatrie și absența lui Dumnezeu din conștiința oamenilor.
Finalul poveștii celor două personaje reflectă însă opusul: Noe se îmbată și se înjosește în cort (Geneza 9:20). Prin contrast, Avraham ajunge ”o binecuvântare pentru cei care îl binecuvântează” (Geneza 12:3), dând naștere la monoteism și poporul lui Israel.
Pe Noe, Dumnezeu îl caută. Prin contrast, Avraham este cel care Îl caută pe Dumnezeu.
Noe are urmași fără niciun efort. Prin contrast, Avraham se roagă și așteaptă aproape întreaga viață pentru ca Dumnezeu să îi ofere urmași.
Dintre urmașii lui Noe, niciunul nu este binecuvântat în mod direct. Lui Șem, Noe îi spune: ”Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul lui Șem”. Iafet (conform tradiției, strămoșul Greciei antice) este binecuvântat doar sub aspect fizic, dar nu și spiritual, cu frumusețe și sensibilitate artistică. Al treilea fiu, Ham, este blestemat (Geneza 9:26-27). Iar în generația imediat următoare, urmașii lui Noe sunt la un pas de a repeta istoria Potopului, doar mila divină schimbându-le soarta și decretând exilul și împrăștierea în locul distrugerii (Geneza 11:1-9). Prin contrast, ambii copii ai lui Avraham sunt binecuvântați, Ișmael în Geneza 21:18-20 iar Isaac în Geneza 26:24.
În toată viața sa – așa cum se desprinde ea din paginile Torei – Noe nu face niciun efort să își educe copiii. El se rezumă doar să le salveze viața îmbarcându-i pe arcă, însă nu se preocupă să le salveze sufletul. El îi critică doar pentru faptele lor, în Geneza 9:26-27, dar nu își pune niciodată întrebarea de ce au ajuns în situația respectivă și cum ar putea fi ei ajutați să se schimbe. Prin contrast, Avraham este ales de către Dumnezeu tocmai pentru că are grijă de generația următoare, instruindu-și copiii și motivându-i să îi urmeze calea (Geneza 18:19).
Noe primește de la Dumnezeu o singură încercare, aceea de a convinge lumea să se schimbe și să evite astfel distrugerea. (Rabinii oferă această explicație pentru faptul că Noe a construit arca pe un munte, timp de 120 de ani, pentru a atrage atenția generației în care trăia că, în absența unei schimbări radicale de atitudine, Potopul urma să vină și să curețe lumea.) Conform Midraș Tanhuma, Noe eșuează în această unică încercare, el nefiind în stare să convingă nici măcar un singur om să se lepede de rău și să revină pe calea cea bună. Zoharul oferă o imagine chiar și mai plastică:
De ce Potopul poartă în Isaia 54:9 numele de מי נח (”mei Noah”) – ”apele lui Noe”? Pentru că Noe este vinovat de acele ape – căci nu a implorat mila lui Dumnezeu ca lumea să fie salvată – Zohar
Prin contrast, Avraham are zece încercări și le trece cu bine pe toate.
Și exemplele ar putea probabil continua…
* * *
În esență, poveștile lui Noe și Avraham sunt practic două fațete ale unei aceleiași monede. Fiecare dintre cei doi are potențial. Fiecare are în viață încercări și obstacole pe care le are de trecut. Fiecare are posibilitatea să se înscrie pe o traiectorie spirituală ascendentă sau pe una descendentă. Fiecare are ocazia să își definească o relație specială cu Dumnezeu. Fiecare are copii și opțiunea de a-i lăsa să crească precum buruienile sau a-i instrui și călăuzi pe calea cea bună. Fiecare are ocazia să își influențeze semenii și să devină un model și un lider.
Iar Tora ne spune că acolo unde Noe eșuează, Avraham reușește. De ce? Din cauza alegerilor pe care le face. Acolo unde un personaj (Noe) se vede doar pe sine și familia sa, celălalt (Avraham) se vede parte din umanitate, dintr-un întreg. Acolo unde unul se vede ca un simplu executant, celălalt se vede ca un conducător. Acolo unde unul se gândește doar la prezent, celălalt privește atent spre generația viitoare. Acolo unde unul pornește de sus și apoi se lasă să decadă spiritual, ratând toate oportunitățile de redresare, celălalt pornește de jos și luptă constant pentru a crește. Acolo unde unul se lasă doar căutat, celălalt este el însuși în căutare.
Dacă ne gândim bine, între Noe și Avraham este de fapt acea proverbială ”zi” despre care amintea rabinul din Koțk. O decizie, un moment, o acțiune – asta este ceea ce face diferența! În viața lor, la fel ca și în viața noastră, fiecare secundă, fiecare gând și fiecare concretizare a un gând contează!
Vorbindu-ne despre Noe și Avraham, trăitori cu mii de ani în urmă, Tora ne spune de fapt povestea noastră. Ne spune că avem cu toții potențial și un destin care ne așteaptă, și că diferența între eșec și reușită – în viața personală, în cea profesională sau în relația cu cei din jur și cu Dumnezeu – stă doar în mâna noastră.
Șabat Șalom!
Aşa este!
Citirea, ca studiu, fie şi cu interpretări (de dorit cât mai corecte), creează FRUMUSEŢE prin cercetare, apropiere de adevăr şi nu prin „îndoială” (sens de incertitudine).
Deut.17:19:
„Va trebui s-o aiba cu el [o copie a acestei Legi] si s-o citeasca in toate zilele vietii lui, ca sa invete …” (DC) sau „Si sa fie aceasta [cartea legii] la el si el sa o citeasca in toate zilele vietii sale, ca sa invete …” (BOR) – poruncă valabilă cel puţin pentru „împărat”.
Oare se mai aplică sau a fost substituită (exclusiv) cu … „orale”? 🙂
„5. La cine se referă expresia ”stăpân în poporul său” din Leviticul 21:4.”
În sens de „stăpân pe sine”, percep că se referă la preoţi (preot), însoţitor, călăuzitor, iluminat, clarvăzător (sau mai „stăpân” pe „direcţie”).
בעל apare tradus în „husband” (sau soţ /însoţitor), iar în traducerea D.C. ca fruntaş, în timp ce în traducerea BOR … nu mai apare traducere ci doar: „De nimeni altul din poporul sau sa nu se atinga, ca sa nu se spurce.”
La cine se referă? … pare evident (în percepţia mea) încă din versetul 1 (Lev.21) : „… vorbeşte preoţilor …” (DC) sau „… grăieşte preoţilor …” (BOR)
şi „… să nu se atingă de niciun alt mort” (DC Lev 21.3) sau „De nimeni altul [mort] din poporul sau sa nu se atinga…” (BOR Lev21. 4), cu completare în verset 5: „Sa nu-si rada capul, sa nu-si tunda marginea barbii si sa nu-si faca taieturi pe trupurile lor pentru morti.”
Aici, pare ceva mai „blând” ca restricţie doar pentru preoţi (de data asta), faţă de textul din Num 5.2-3:
„Porunceste copiilor lui Israel sa izgoneasca din tabara … si pe oricine … este intinat prin atingerea de un mort … ca sa nu spurce tabara in mijlocul careia Imi am Eu locuinta.” (DC).
Cât despre „contrast” (subiect /topic), există demonstraţia matematică prin metoda de reducere la absurd (prin contrast) care conduce tot la adevăr dar şi prin inversare (negarea negaţiei).
Poate că metoda raţională (nu admite greşeli!) este mai greu accesibilă sau (încă) necunoscută în logica emoţională sau mistică, cu postulate diferite:
Raţional: 1 nu poate fi (simultan) egal cu -1.
Emoţional: 1 poate fi (temporar) egal cu -1 (iubire şi ură, simultan amestecate).
Mistic: 1 îl exclude pe -1 (pe altul).
Este corect?
Leviticul 21:4 – în funcție de comentariul / opinia aleasă, se poate referi fie la un preot căsătorit cu o femeie care îi era interzisă conform legilor din Leviticul 21:7 (Rași); fie la un preot oarecare, numit astfel datorită funcției importante pe care o ocupă (Ibn Ezra); fie la Marele Preot, cel mai important dintre preoți (Hizkuni).
Mulţumesc mult!
Este totuşi posibil ca textele de mai sus să se refere în principal la „igienă” (spiritual-energetică) prin/cu evitarea atingerii de „Duhul Morţii” (efectele acestuia), pentru preoţi?
Tot aşa cum şi mâinile trebuie spălate în prealabil cu evitarea oricărei „atingeri” şi „contaminări” ulterioare (Exod 30:19-21) înainte de orice intervenţie „chirurgicală” benefică.
Regulă neexplicată dar corectă şi confirmată ştiinţific în medicină, abia după multe mii de ani.
Vă întreb asta pentru că textul din Levitic 21:4 (şi 1-3) se referă, în percepţia mea, la o interdicţie clară de atingere (contact) între un preot şi un mort, însă cu îngăduinţă (ca excepţie) pentru rudele apropiate preotului, respectiv mama, tata, fiul, fratele sau (condiţie) sora sa fecioară şi nemăritată care trăieşte (stă) lîngă el (preotul).
Însă, nici această excepţie nu îi este admisă Marelui Preot (Lev.21.11) – respectiv pentru „niciun mort”; îi este interzis să se apropie şi să se atingă chiar şi de tatăl sau de mama sa, iar ca nevastă îi poate fi doar o fecioară din poporul său (13), tot din motive de puritate.
De altfel, se pare că şi unele obiecte (sau locuri) neînsufleţite pot fi „contaminate” şi pot păstra în ele energii (info-energii) negative care pot fi detectate şi „curăţate” pentru a deveni ulterior obiecte sau locuri benefice, sau măcar „neutre”.
Dar aceste „tehnici” depăşesc cadrul discuţiei.
Mulţumesc!
Corect, în mod cert respectivele versete vorbesc despre tuma și tahara, respectiv necurățenie și curățenie rituală. Ceea ce punctam este că o sintagmă precum cea din Leviticul 21:4 (”baal beamav” – ”stăpân în poporul său”) poate aplica acele concepte de curățenie/necurățenie mai multor indivizi. A pretinde că putem înțelege textul biblic doar citindu-l pe el în sine, fără comentarii și interpretări, presupune că am putea să înțelegem 100% corect la ce se referă acea sintagmă. Și, după cum am explicat, cel puțin trei explicații complet diferite sunt oferite de comentatori. De aceea este nevoie de interpretări și comentarii, chiar dacă ele sunt uneori contradictorii sau divergente!
Poate greșesc
Totuși, cred ca interpretările profund diferite realizate de oameni pt. acelasi text al Torei nu pot aduce nimic bun
Nu pot exista doua ipoteze total opuse ale aceluiasi enunț logic, ipoteze ce nu se pot concilia, pt ca aduc îndoiala cu privire la interpretarea corecta a textului Torei
De aceea creștinismul are atâtea interpretări fundamentale diferite corespunzătoare fiecărei congregatii diferite
Nu cred ca Dumnezeu, ziditorul cerului și al pământului dorește ca oamenii sa interpreteze textul in stătea direcții diferite aducând îndoiala in inima cititorilor
Pt ca îndoiala in cuvântul lui Dumnezeu îți permite sa te increzi in puterea ta, sa nesocotești supremația lui Dumnezeu asupra universului si a lumii
Nu cred ca Avraham este superior lui Noah
Sunt perioade diferite de timp si încercări diferite
Un om nu poate merge înaintea lui Dumnezeu
Un astfel de enunț este contrar textului
Conform principilor lui Maimonides: “Dumnezeu este unic și nu exista o alta entitate sau unicitate care sa se asemene cu a Lui”.
Înainte de nașterea lui Noah doar Enoh a umblat cu Dumnezeu
Și pt ca Enoh a umblat suficient de mult cu Dumnezeu l-a luat la El.
Dacă Avraham ar fi umblat suficient de mult cu Dumnezeu ar fi avut soarta lui Enoh
Iar după Noah, Moshe a umblat la fel cu Dumnezeu
Iar conforme aceluiași Maimonides Moshe este cel mai mare dintre profeți, Tora nu va fi schimbată și nici un alt profet nu va ajunge la nivelul lui Moshe
Toate încercările prin care a trecut Enoh, Noah, Iakov, Moshe etc inclusiv fiecare dintre noi, au existat pt ca sunt permise de Dumnezeu
Dumnezeu in mila lui le-a dat celor dinainte de noi și ne da și noua soluția încercărilor, soluție care vine din Tora
Omul nu poate prin propriile puteri si simțuri sa găsească soluții, sa schimbe legea lui Dumnezeu, scrisă in Tora, poruncile si orânduirile date de Dumnezeu
Omul trebuie sa se teama de Dumnezeu
Omul nu poate sa meargă înainte de Dumnezeu
Dumnezeu i-a spus lui Moshe: omul nu se poate sa vada fata lui Dumnezeu si sa trăiască
Toată puterea vine de la Dumnezeu
Nu exista putere, inteligenta, înțelepciune prin puterea mâinilor sau a minții omului ci toate sunt prin mila lui Dumnezeu
De aceea atunci când Moshe se îndoiește sa meargă in fata lui faraon pt ca este bâlbâit Dumnezeu ii spune clar ca toata puterea simțurilor omului vine de la El.
Dumnezeu sa se îndure de noi
Ca sa putem binecuvânta numele sau sfant
Ca si cei dinainte de noi
Cu siguranță greșiți. Textul biblic comportă (ba chiar încurajează) multiple interpretări, deoarece cuvântul lui Dumnezeu conține numeroase nuanțe, straturi și subtilități. Interpretările și ipotezele variate, adesea contradictorii, stau la baza înțelegerii cuvântului lui Dumnezeu. Ele nu crează ”îndoială”, ci dimpotrivă, frumusețe, universalitate și profunzime.
Dacă nu mă credeți, iată câteva ”provocări”:
1. Cine a dat cui zeciuială? Malhițedek lui Avraam sau invers? (Geneza 14:20)
2. Ce înseamnă ”ketonet pasim”, termenul care descrie haina lui Iosef? Haină lungă și aleasă? Haină pestriță? Altceva? (Geneza 37:3)
3. De picioarele cui atinge Țipora prepuțul copilului? De picioarele copilului sau ale lui Moise? (Exodul 4:25)
4. Care sunt animalele necurate menționate în Leviticul 11? (Citiți mai multe traduceri și veți vedea că ele diferă major.)
5. La cine se referă expresia ”stăpân în poporul său” din Leviticul 21:4.
… și mai pot continua cu nenumărate exemple.
Conform iudaismului, Tora Scrisă nici nu poate fi înțeleasă ca atare, corect și complet, fără Tora Orală, tradiția predată de Dumnezeu lui Moise tot pe Muntele Sinai, în cadrul Revelației.