Pericopa Noah vorbeste despre Potop. Datorita rautatii umane, a furtului, a relatiilor inter-umane corupte si distruse, Dumnezeu se hotaraste sa puna punct unei lumi care se indreapta catre abis si sa o ia de la capat. Noah, salvatorul omenirii, este indemnat sa construiasca o arca si este salvat de apele nemiloase, impreuna cu familia apropiata, urmand ca mai apoi, la indemnul lui Dumnezeu, sa repopuleze pamantul…

Aproape oricine cunoaste povestea Potopului. Insa chiar inainte de inceputul acestuia, Dumnezeu ii da lui Noah instructiuni precise despre cum trebuie construita arca pentru a supravietui urgiei si a oferi confortul necesar celor pe care ii adaposteste. Iar in mijlocul acestei descrieri, Tora „strecoara” un detaliu de constructie care nu pare sa isi gaseasca locul:

Tzoar taase la’teva ve’al ama tehalena milemala, ufetah ha’teva be’tzida tasim, tahtim shnaim ushloshim taase. – Sa faci un tzoar pentru arca si sa o inchei la un cot, de deasupra. Intrarea arcai sa o pui intr-o latura. Si sa faci o punte jos, una la mijloc si una sus.” – Geneza 6:16

Oricine poate intelege rostul unei intrari, a unei usi. Insa oare de ce este important „tzoar”-ul? Si, mai important, oare ce este un tzoar?!?

Cuvantul tzoar este unic in intreaga Tora, insa semnificatiile sale sunt absolut fenomenale! In comentariul sau asupra Torei, Rashi citeaza Midrash-ul (Bereshit Raba 31:8) si ofera doua traduceri posibile pentru acest cuvant. „Tzoar” este o fereastra prin care lumina intra in arca sau o piatra pretioasa care lumina interiorul arcai pentru cei care se aflau inauntru si, prin intensitatea stralucirii, le indica totodata daca afara era zi sau noapte.

Oare de ce este important acest lucru? Ce doreste Tora sa ne spuna atunci cand ne indica faptul ca arca avea o fereastra sau o piatra pretioasa care lumina? Si care ar fi diferenta dintre cele doua modele?

Povestea lui Noah este cazul tipic pe care Tora il prezinta pentru tragedia umana. In acest episod, nu numai ca vieti omenesti sunt distruse, insa distrugerea este totala. Singura „farama” de viata umana de pe fata pamantului pluteste timp de un an intreg in voia apelor, in timp ce in jur se dezlantuie prapadul. Iar problema pe care o ridica Tora in acest verset straniu despre „tzoar” este de fapt modul in care oamenii reactioneaza in fata tragediilor.

Primul model pe care Midrash-ul il indica este acela al FERESTREI. Arca trebuie luminata, pentru ca ocupantii ei sa poata exista. Insa lumina inseamna si speranta! Fereastra este de fapt relatia dintre micro-cosmosul arcai si macro-cosmosul care este pe cale sa fie distrus in afara arcai. Iar in cadrul acestui model, al ferestrei, speranta vine din exterior.

Al doilea model prezentat in Midrash este acela al PIETREI PRETIOASE. Aici, lumina si speranta nu vin din exterior, ci ele sunt inglobate in arca, ele „calatoresc” impreuna cu ocupantii arcai si sunt interne. Este deosebit de interesant faptul ca pe tot parcursul Potopului, de la primul strop de ploaie (Geneza 7:6) si pana cand pamantul este uscat complet (Geneza 8:16), practic un intreg capitol, Dumnezeu nu vorbeste deloc cu Noah si cu familia lui. Singura legatura cu lumea si suferinta exterioara si cu Divinitatea (care le promisese salvarea, de altfel) este aceasta fereastra sau piatra miraculoasa pe care o iau cu ei in arca. Iar in cadrul acestui model, al pietrei pretioase, speranta vine din interior.

Atunci cand o familie sau un individ trec printr-o situatie dificila, atunci cand tragedia (fie ea boala, suferinta sau moarte) loveste, ceea ce este intr-adevar indispensabil este SPERANTA. Speranta este singura care il poate calauzi pe om catre iesirea din situatiile de criza. Insa aceasta speranta poate veni in doua feluri, din doua directii diferite. O varianta este speranta externa: oamenii se intorc catre cunoscuti si catre prieteni, catre Dumnezeu, catre lumea din jur si cauta sa isi gaseasca alinarea in afara suferintei prin care trec. Este situatia in care, dupa o tragedie sau un deces, familiile si grupurile de prieteni se reunesc pentru a oferi mangaiere celor indoliati. Aceasta este modelul ferestrei, in care omul priveste in lumea exterioara si cauta acolo o solutie.

Al doilea model, al pietrei pretioase, este acela in care, de obicei in primele momente dupa o tragedie, oamenii intra in starea psihologica numita negare. Urmeaza apoi adesea izolarea, este refugiul in munca sau intr-o preocupare oarecare, menita sa abata atentia de la ceea ce s-a intamplat. In acest model, actiunea sau locul in care ne refugiem trebuie sa asigure „lumina” necesara, speranta de care ne agatam. Numai dupa ce propriile noastre trairi ne dau „unda verde”, putem sa ne indreptam privirea catre exterior si sa remarcam ca lumea in jurul nostru inca mai exista.

Aceasta este simbolistica acelui „tzoar” pe care Noah a trebuit sa il construiasca sau sa il amplaseze in peretele arcai. Atunci cand ploaia si valurile au transformat pamantul in ruina, cand marea a sters si a acoperit fara mila degradarea conditiei umane, Noah si familia sa au avut nevoie de ceva care sa ii tina in viata si sa le ofere certitudinea ca vor fi salvati… Iar speranta in aceasta lume inchisa a sosit fie din exterior, fie a fost „imbarcata” si ea pe arca in momentul plecarii…

Insa ceea ce este deosebit de interesant este si faptul ca arca cu lumina sa (exterioara sau interioara) nu este singurul model pe care Tora ni-l indica pentru reactia omului in fata distrugerii… Intr-un alt episod din Geneza, in capitolul 19, Lot trebuie sa se salveze din Sodoma care este pe cale sa fie distrusa. In povestea lui Lot insa, acesta nu se refugiaza intr-o arca (in mijlocul evenimentelor) ci trebuie sa fuga fara a privi inapoi. Iar sotia sa, care nu poate respecta aceasta conditie, se transforma intr-un stalp de sare (Geneza 19:26). In fata urgiei din Sodoma, nimeni nu poate supravietui retragandu-se intr-un spatiu inchis, asa cum a facut-o Noah in arca. Poate pentru ca distrugerea este prea mare, poate pentru ca Lot nu este Noah, poate pentru ca nu este la „nivelul” spiritual al acestuia… Ceea ce este cert este ca speranta pentru Lot se afla inaintea sa, in cetatea in care fuge. Pentru Lot, speranta nu poate exista in locul de unde fuge, asa cum se intampla uneori cand, in fata tragediei fugim si noi, incercand sa nu privim inapoi pentru ca este mult prea dureros…

Si, ca ultim model prezentat de catre Tora, povestea lui Pinhas, din Numeri 25:7-15, in care tragedia este „solutionata” prin lupta. In aceasta poveste, Pinhas opreste o molima abatuta ca pedeapsa divina asupra evreilor, inlaturand cauza care o provocase intr-un mod violent insa decisiv. Atunci cand unul dintre evrei este imoral in public si datorita acestei imoralitati Dumnezeu aduce distrugerea in randurile evreilor, Pinhas „pune mana pe o sulita, se ia dupa omul acela pana la cortul lui si ii strapunge in pantece,”, pe el si pe femeia midianita cu care acesta avea relatii sexuale. Iar Tora ne spune (Numeri 25:8) ca „a incetat urgia care izbucnise in mijlocul fiilor lui Israel”. Acesta este modelul luptei cu tragedia, a neacceptarii infrangerii…Pinhas nu fuge si nu se inchide, ci ridica arma. Probabil ca pentru oamenii de rand, aceasta este cea mai grea dintre variante, care presupune tarie si incredere, ceea ce adesea, in momente de criza, nu avem…

Acestea sunt asadar modelele prezentate in Tora pentru reactia umana in fata tragediei. Atunci cand oamenii trebuie sa supravietuiasca urgiei, ei urmeaza de cele mai multe ori una din aceste cai. Unii devin Noah – protejat intr-un spatiu inchis in mijlocul nenorocirii, cautandu-si speranta fie in afara, la altii si la Dumnezeu, fie in interior, in propriile experiente si trairi. Altii aleg sa fie Lot, sa fuga si sa incerce sa uite, sa nu priveasca inapoi de teama ca durerea ii va coplesi. Iar altii, precum Pinhas, aleg sa lupte cu ceea ce simt, uneori sa isi suprime moralitatea si trairile si sa se exteriorizeze, uneori devenind chiar violenti…

Iar ceea ce este de asemenea foarte interesant este ca in toate aceste episoade exista un cuvant, sau o particula a unui cuvant, care apare de fiecare data, recurent: particula „tzar”, insemnand in ebraica „durere”, „stramtorare” sau „necaz”. Fie ca este vorba despre „tzoar” (ortografiat cu hei), fereastra sau diamantul lui Noah, fie ca este cetatea Tzoar (ortografiat cu ain) in care fuge Lot, fie ca este vorba de numele femeii midianite pe care a omorat-o Pinhas, Cozbi bat Tzur… O legatura aparent minora, insa care spune multe despre relatia dintre aceste trei episoade…

Va doresc tuturor sa nu fiti niciodata obligati de imprejurarile vietii sa alegeti intre unul dintre aceste modele si va doresc ca in toate experientele prin care treceti, tzoar sa reprezinte nu necaz si stramtorare, ci sa fie un simbol pentru „fereastra” catre Dumnezeu si „nestemata” luminoasa care calauzeste…

Shabat Shalom!

Share This
Sari la conținut