De peste o sută de ani, mai exact din anul 1904 de la Olimpiada de Vară din St. Louis, Missouri (SUA), Comitetul Olimpic Internațional decernează medalii primilor clasați în orice competiție sportivă. Mai exact, trei medalii: una de aur pentru locul întâi, alta de argint pentru locul al doilea și alta de bronz pentru locul al treilea.

De altfel, tradiția folosirii celor trei metale pentru premierea câștigătorilor se pare că datează încă din Grecia Antică, ele reprezentând în această cultură trei ere ale umanității. Mai întâi era Era de Aur, în timpul căreia — credeau grecii antici — oamenii trăiau în Olimp, printre zei. Apoi venea argintul, simbol al tinereții veșnice. Iar în cele din urmă venea bronzul, ca simbol al efigiilor multitudinii de eroi demni de a fi consemnați în cărțile de istorie.

Puțini fac însă legătura cu faptul că în pericopa acestei săptămâni, pericopa Teruma, Tora ne prezintă exact aceste trei metale ca parte dintr-un ritual mult mai vechi și cu mult mai multe semnificații. Ne spune Tora:

Dumnezeu i-a vorbit lui Moșe și i-a spus: ”Vorbește copiilor lui Israel ca să ia pentru Mine o ofrandă: de la fiecare om a cărui inimă îl îndeamnă, să iei ofranda Mea. Aceasta este ofranda pe care să o iei de la ei: aur și argint și cupru…” — Exodul 25:1-3

Desigur, în primul rând remarcăm un detaliu ”chimic”, și anume că în enumerarea din Tora nu se vorbește despre bronz, ci despre cupru. Diferența nu este prea mare, bronzul fiind în fapt un aliaj al cuprului cu alte metale (de obicei St – staniu și, mai rar, As – arsenic), menite să crească duritatea ansamblului și să-l facă mai potrivit pentru construcția de medalii, statui, efigii sau obiecte de artă.

Însă, sincer, nu îmi propun (și nici nu aș fi capabil) să țin aici o lecție nici despre istoria medaliilor olimpice și nici de chimie anorganică. Ceea ce mă interesează cu precădere sunt cuvintele Torei din pericopa Teruma…

În primul rând, să remarcăm un lucru: aurul și argintul sunt metale prețioase, ceea ce le face, probabil, foarte potrivite pentru scopul pe care îl discutăm, anume construirea unui Sanctuar care să simbolizeze prezența lui Dumnezeu în lume. Cuprul însă nu este nici foarte frumos (în comparație cu celelalte două) și nici considerat de oameni ”prețios”. El este un metal mai mult ”industrial”, din care oamenii de obicei fabrică scuturi, unelte, arme. De ce a fost inclus cuprul în această listă?

Trei principale motive sunt furnizate de către tradiția iudaică și ele au în vedere poziționarea exactă, cronologic, a poruncii de colectare a ofrandei și apoi a celei de a construi Tabernacolul. Ca ”jaloane” temporale, avem trei evenimente marcante: (1) Revelația Sinaitică, (2) venerarea Vițelului de Aur și (3) obținerea celui de-al doilea set de Table ale Legii, însoțite de iertarea divină.

O primă opinie este menționată de Zohar, o lucrare kabalistică atribuită lui Rabi Șimon bar Yochai dar apărută pentru prima dată în perioada Evului Mediu. Conform acestei interpretări, porunca de a construi Tabernacolul a fost dată de către Dumnezeu imediat după Revelație și înaintea construirii de către evrei a Vițelului de Aur.

O a doua opinie este oferită de Midraș (Tanhuma) care este de părere că porunca de a strânge ofranda pentru Tabernacol a fost dată după primirea celui de-al doilea set de Table ale Legii, odată cu instituirea sărbătorii de Iom Kipur (Ziua Iertării Păcatelor).

A treia opinie, vehiculată tot de către Zohar, este ceva mai nuanțată: ofranda a fost poruncită înainte de Vițelul de Aur, însă colectarea ofrandei și construcția propriu-zisă a Tabernacolului s-au realizat abia după acest episod.

Veți întreba poate la ce servesc aceste motive, în ce fel sunt importante și cum se leagă ele de prezența metalelor în pericopa noastră. Ei bine, o explicație absolut superbă care reunește toate aceste trei potențiale motive vine din partea rabinului Menachem Mendel Schneerson (1902-1994), cunoscut și sub apelativul de Lubavitcher Rebbe sau Rabinul din Lubavitch:

În existența lor în deșert, evreii au trecut prin trei etape marcante… Imediat după Revelația de la Sinai dar înainte de a venera Vițelul de Aur, evreii erau fără păcat (țadikim). După venerarea Vițelului de Aur, evreii păcătuiseră și aveau nevoie acută de purificare, aveau nevoie de a reveni în relație cu Dumnezeu. Iar după primirea celui de-al doilea set de Table ale Legii în ziua de Iom Kipur, evreii au redevenit oameni fără păcate sau, mai precis, oameni cu păcatele iertate și reîntorși pe calea cea bună (baalei teșuva).

Aceasta este — în opinia rabinului din Lubavitch — și semnificația celor trei metale…. Aurul este rezervat ”campionilor” celei mai mari încercări, adică acelora reveniți pe calea cea bună (baalei teșuva), deoarece ei au ”gustat” și din latura negativă și degradantă a vieții și totuși au avut tăria și puterea să se schimbe în bine. Argintul este simbolul celor care nu au experimentat niciodată păcatul, deoarece — deși constanți în puritatea lor — ei au și un merit și efort mai mici, neavând de trecut peste greutățile celor dintâi. Iar, în final, cuprul (de culoare mult mai închisă decât celelalte două metale) este simbolul celor păcătoși, care însă au potențialul — asemenea cuprului — de a redeveni ”strălucitori” dacă au cu adevărat dorința să se curețe de păcat.

O interpretare interesantă, nu-i așa?

O altă explicație a celor trei metale se concentrează în exclusivitate pe ideea de teșuva — reîntoarcerea către Dumnezeu și poruncile Sale. Conform acestei explicații, aurul era menit să aducă iertare (teșuva) pentru venerarea idolatră a Vițelului de Aur și să reconecteze omul cu Creatorul său. Argintul (în ebraică: כסף — kesef) era menit să aducă iertare pentru כיסופים — dorințele pe care oamenii le au în inima lor și care, adesea, nu sunt neapărat nici bune pentru ei și nici în concordanță cu ceea ce Dumnezeu așteaptă de la ei. Iar cuprul, un metal aparent inferior, era menit să simbolizeze purificarea acțiunilor omului, adesea considerate (mai ales de către alte religii și nu de către iudaism și aproape deloc justificat) ”inferioare” credinței pure în Dumnezeu.

Însă semnificațiile metalelor folosite în Tabernacol nu se opresc aici…

În continuarea pericopei, atunci când Tora începe să descrie obiectele din care era compus Tabernacolul, cele trei metale apar adesea nu singure, ci în combinații cu alte elemente nemetalice. Trei exemple ies în evidență: ארון — Chivotul Legământului, în care erau păstrate Tablele Legii, מזבח — Altarul și שולחן — Masa pe care erau puse pâinile. În toate cele trei episoade, Tora ne descrie că respectivul obiect de cult trebuia fabricat întâi din lemn și abia apoi acoperit cu aur. În plus, deși partea vizibilă era aurită, Talmudul insistă pe ideea că respectivul obiect de cult era considerat ca fiind în esență un obiect din lemn, deoarece aurul care intra în componența sa nu putea funcționa independent de structura de lemn.

Conform explicațiilor rabinilor, lemnul este un element dinamic, viu și potențial schimbător: arborii înfloresc, fac fructe, se mișcă în bătaia vântului. Prin contrast, metalul este static, imuabil, rigid și mort. Pentru a funcționa ca obiect de cult în Sanctuarul lui Dumnezeu, obiectele trebuiau să aibă în primul rând proprietățile lemnului, pentru a le reaminti oamenilor că și ei trebuie să fie la fel. Pentru a obține o relație cu Dumnezeu, oamenii trebuie să aibă — asemenea lemnului — capacitatea de schimbare, dorința și deschiderea de a accepta alte căi și posibilități, alte precepte, alte idei decât cele cu care au venit. Dacă un om vine de pe poziția fixă și rigidă a ”metalului” atunci legătura și dialogul său cu Dumnezeu pot fi îngreunate sau chiar imposibile.

Dar să mergem chiar mai departe cu semnificațiile…

O altă componentă a simbolisticii metalelor în pericopa Teruma provine nu din ceea ce este prezent în versetele biblice, ci din ceea ce este absent. Probabil cel mai ”popular” metal al tuturor timpurilor, fierul, lipsește din pericopa Teruma. De altfel, el lipsește cu desăvârșire din tot Tabernacolul și, mai apoi, chiar din Templul din Ierusalim. Descriind modul de construcție al Templului, un verset din Cartea Regilor ne spune următoarele:

Doar blocuri tăiate la carieră au fost folosite și nici ciocan și nici daltă și nicio altă unealtă din fier nu a fost auzită la locul de construcție al Templului cât timp el a fost construit. — Regi I 6:7

Aparent, acest verset vorbește doar despre locul exact unde au fost tăiate pietrele: la carieră sau la locul de construcție. Însă Mișna (Avot 5:6) vorbește despre un animal fantastic pe care Dumnezeu l-a creat în ziua a șasea, chiar înainte de primul Șabat al lumii. Este vorba despre שמיר — șamir, un vierme capabil să taie roca pe care era pus să se târască și care, conform tradiției, a fost utilizat de către Regele Solomon, în locul uneltelor de metal, pentru a ciopli pietrele din care au fost construiți pereții Templului. Simbolistica este absolut fenomenală: fierul reprezintă armele, moartea. Fierul este capabil să distrugă, să aducă durere și suferință, așa cum a și făcut, de altfel, pe parcursul istoriei… În cel mai sfânt lăcaș de pe pământ, în Sanctuarul construit în onoarea Sursei Vieții și a Binelui, în onoarea lui Dumnezeu, armele și moartea nu au ce căuta. De aceea, a fost necesară o altă metodă, implicând ceva viu și nu un simbol al distrugerii și morții, pentru a tăia pietrele Templului.

Iar în final, o ultimă scurtă idee legată de metale și rolul lor în Tabernacol și în Templu…

Comentând asupra versetului menționat în debutul comentariului și, mai exact, citând explicit exact partea legată de metale (aur, argint, cupru), Rași spune următoarele:

Toate aceste materiale au fost adunate în mod voluntar. Fiecare individ a dat atât cât l-a îndemnat inima, cu excepția argintului care a venit în proporție egală de la fiecare individ, fiecare donând câte o jumătate de șekel. — Rași

Pentru a realiza un proiect precum cel al Tabernacolului, menit să-L aducă pe Dumnezeu mai aproape de creațiile Sale, oamenii au trebuit în primul rând să-și consulte inimile. Să vadă cât sunt dispuși să dea, ce sunt dispuși să sacrifice — din cele mai importante posesiuni pe care le aveau, metalele prețioase — pentru binele comunității și pentru gloria lui Dumnezeu. Însă, totodată, a fost necesară în acest exercițiu și o doză de egalitate, izvorâtă probabil tocmai din faptul că nu toți aveau aceleași posibilități și nici toți exact aceleași dorințe. Edificiul pe care Dumnezeu l-a poruncit a fost menit să aparțină tuturor în proporții egale, o adevărată ”casă de rugăciune a tuturor popoarelor. (Isaia 56:7)

Oscilând cu semnificațiile între sacru și profan, între rigid și maleabil, între donat voluntar și colectat în mod egal în urma unei porunci divine, între capacitatea de a simboliza păcatul sau reîntoarcerea pe calea cea bună — metalele din pericopa Teruma ne oferă o incursiune în fascinanta lume a ritualului iudaic antic dar, mai ales, în cea a legăturii complexe și eterne între om și Dumnezeu.

Șabat Șalom!

Share This