[Evreii] au calatorit de la Muntele Hor pe drumul catre Marea Trestiilor (Iam Suf) pentru a ocoli Tara Edomului si sufletul poporului s-a micsorat pe drum. Poporul a vorbit impotriva lui Dumnezeu si impotriva lui Moshe: “De ce ne-ai scos din Egipt pentru a muri in desert? Pentru ca nu este mancare si nici apa si sufletul nostru s-a saturat de mancarea asta usoara.” Dumnezeu a trimis serpii, cei care ard, impotriva poporului si ei au muscat poporul si un mare numar din israeliti au murit. Poporul a venit la Moshe si a spus: “Am pacatuit, pentru ca am vorbit impotriva lui Dumnezeu si impotriva ta! Roaga-te la Dumnezeu pentru a indeparta serpii de noi.” Si Moshe s-a rugat pentru popor. Dumnezeu i-a zis lui Moshe: “Fa un [sarpe] din cei care ard si pune-l in varful unei prajini si oricine se va uita la el din cei care au fost muscati va trai.” Moshe a facut un sarpe de cupru si l-a asezat in varful unei prajini. Si daca un sarpe musca un om, acesta se uita la sarpele de cupru si traia. (Numeri 21:4-9)

In comentariul la pericopa de saptamana trecuta, subiectul principal pe care l-am abordat a fost dualitatea lucrurilor pe care le intalnim in aceasta lume: ofranda de mirodenii, cu puterea ei de a distruge si de a salva, apele amare ale femeii suspectate de adulter (sota), Revelatia de la Muntele Sinai si multe alte obiecte si evenimente in care consecinte nefaste iau locul binecuvantarii in cazul in care anumite detalii sunt omise sau gresite… Saptamana aceasta, alte doua exemple sunt prezentate, iar la ultimul dintre ele as dori sa ma opresc: cenusa vacii rosii (adusa in discutie la inceputul pericopei si care avea proprietatea de a purifica pe cei impuri si de a impurifica pe cei puri – Numeri, capitolul 19) si sarpele de cupru.

Asa dupa cum se poate vedea si din fragmentul de mai sus, sarpele de cupru este un obiect confectionat de catre Moshe pentru a salva viata multora dintre evreii care “au pacatuit impotriva lui Dumnezeu si a lui”. Dar care a fost exact pacatul lor?

Midrash-ul, citat de catre Rashi, ofera ca raspuns la aceasta intrebare versetul: “Pentru ca nu este mancare si nici apa si sufletul nostru s-a saturat de mancarea asta usoara.” (Numeri 21:5) Conform explicatiilor Midrash-ului, “mancarea usoara” se numea mana si era numita asa deoarece ea era absorbita complet in corp, persoana care o manca neavand nevoie sa mearga la toaleta. De altfel, Talmudul (Tratatul Yoma 75b) si Sifrei 88 ii prezinta pe evreii care nu mai folosisera toaleta din momentul in care mana cazuse pentru ei prima oara, punandu-si o intrebare pe cat de simpla, pe atat de fireasca: “Oare poate un om care s-a nascut sa manance si sa nu elimine?!”

Raspunsul la aceasta intrebare este insa poate mai putin important decat intrebarea insasi! Si asta deoarece exista intr-adevar doua “fiinte”, sau – mai bine zis – o fiinta si un stadiu in dezvoltarea unui om cand excretia nu este necesara. In primul rand, asa dupa cum explica si Midrash-ul, ingerii nu au nevoie sa elimine reziduuri alimentare, deoarece ei nu mananca. Singura “hrana” pe care o au este bucuria de a fi in apropierea lui Dumnezeu, ei “hranindu-se” cu lumina si caldura Prezentei Acestuia. Dar oamenii mananca, in consecinta ar avea nevoie sa elimine reziduuri. Si totusi, exista asa dupa cum am spus, un stadiu in viata unui om in care alimentatia nu este insotita de excretie, cel putin nu in modul conventional. Un fetus, un copil inca nenascut, “mananca” hrana pe care o consuma mama, insa nu are nevoie sa elimine reziduuri asa cum o fac adultii. Desigur, medicina a dovedit ca exista fara indoiala un proces de excretie chiar si la pruncii inca nenascuti, prin care substantele ce trebuie eliminate sunt transferate mamei, care mai apoi le elimina, insa aceasta nu este excretia sa-i spunem “conventionala”…

In desert, evreii au mancat mana, care era o hrana neconventionala si nu au avut nevoie sa foloseasca toaleta, ceea ce era din nou neconventional. In desert, evreii refuzau sa creada de fapt ca sunt, intr-un fel, copiii “pe cale sa se nasca” ai lui Dumnezeu! Daca analizam multe dintre evenimentele petrecute in desert, aceasta concluzie va fi mult mai clara…

In primul rand, sa privim pentru un moment cele doua evenimente care incep si incheie peregrinarile prin desert. Ambele, vorbind aici desigur de despartirea Marii in cadrul Exodului din Egipt si de despartirea apelor Iordanului in cadrul intrarii in Tara Canaanului in timpul lui Ioshua, implica trecerea printr-un canal de ape. Cu doar putina imaginatie, “apele ridicate precum un zid, la dreapta si la stanga evreilor” (capitolele 13-15 din Exod), pot fi interpretate ca simbolizand imaginea unei nasteri, in care copilul trece prin canalul de nastere pentru a parasi corpul mamei si a deveni parte din lume. Si, asa cum nasterea unui copil este un proces treptat, in cadrul caruia multe schimbari se produc pentru a face acest miracol posibil, perioada de patruzeci de ani in desert este tot un proces treptat si formativ pentru poporul proaspat eliberat din robia egipteana.

Multiplele opriri ale evreilor pe traseul lor prin desert pot fi de asemenea asemuite cu diversele etape ale procesului de nastere si imediat dupa aceea. Asa cum un copil proaspat nascut cauta caldura mamei si uneori se simte mai bine daca este infasurat strans in scutece (acest lucru simuland, intr-un fel, mediul uterin de dinainte de nastere), tot asa si evreii plecati din robie isi spun cu voce tare, in repetate randuri, dorinta de a se intoarce la starea de dinainte de “nastere”, la sclavia din Egipt. Asa cum un copil are la inceput dificultati si trebuie sa invete si sa se obisnuiasca cu suptul de la sanul mamei sau din biberon, tot asa si evreii cer, de mai multe ori in decursul peregrinarilor, mancare ca in Egipt, refuzand “hrana aceasta usoara”, mana.

De ce sunt pedepsiti insa evreii cu serpi? Tot Rashi, folosindu-se de Midrash, ofera chiar doua sugestii in acest sens… In primul rand, in Geneza 3:5, vedem ca pedeapsa pe care o primeste sarpele este datorata faptului ca, folosindu-se de cuvinte rauvoitoare, a convins-o pe Eva sa manance din Pomul Cunoasterii. In al doilea rand, pedeapsa data de Dumnezeu sarpelui in Cartea Genezei, explicata si de tratatul talmudic Yoma (75a) este aceea ca toata mancarea pe care o va manca sa ia, in gura lui, gustul prafului. In pericopa noastra, evreii se plang si rostesc cuvinte rauvoitoare la adresa celei mai bune mancaruri din lume, hrana pe care o primesc direct de la Dumnezeu, mana. In plus, pedeapsa divina este ca sarpele, cel pentru care toate mancarurile au acelasi gust, sa ii loveasca pe cei care ponegresc o hrana cu nenumarate gusturi, fiecare dupa dorinta celui care o consuma.

Ceea ce este si mai interesant este modul in care Moshe, cu ajutor divin, ii salveaza de la moarte pe nemultumiti: “Fa un [sarpe] din cei care ard si pune-l in varful unei prajini si oricine se va uita la el din cei care au fost muscati va trai.” (Numeri 21:8) Tot in comentariul sau, Rashi pune urmatoarea intrebare, citand Talmudul: “Oare sarpele putea intr-adevar aduce moarte sau da viata?!” Raspunsul sau, inspirat din Talmud Rosh Hashana 29a: “De fapt, [sarpele din varful prajinii ii facea pe evrei sa se uite in sus.] Atunci cand Israel privea si isi indrepta inima catre Tatal lor din ceruri, ei erau vindecati, daca nu, erau pierduti.”

Asa dupa cum am sugerat mai sus, peregrinarea evreilor prin desert era o “nastere”, un proces formativ care sa ii ridice definitiv de la stadiul de robi la cel de oameni liberi, care pot construi, guverna si trai intr-o tara a lor. Iar in timpul acestui proces formativ, rabufniri din trecutul de sclavi vin permanent in prim-plan si singura solutie pentru a le infrunta si invinge este aceea de a privi in sus, catre Divinitate.

Sa ne uitam la procesele formative prin care trecem noi astazi, ca indivizi, de la copilarie la adolescenta, la viata adulta si mai apoi la batranete! Sa ne uitam la procesele formative prin care trecem in Romania, dupa ce ne-am “nascut” din nou in urma cu aproape 17 ani! Sa ne punem intrebarea cum infruntam si cum invingem noi reminiscentele trecutului, cum luptam cu dorinta pe care o mai simtim cateodata de a da timpul inapoi, de a reveni la lucruri mai bune sau mai rele, insa cunoscute, refuzand sa luam viata in piept si sa incercam sa transformam necunoscutul care ne sta inainte! Sa ne intrebam de cate ori privim in sus si cautam sa invatam de la Dumnezeu, de la parinti sau de la oameni mai intelepti decat noi, pentru a evita anumite greseli care ne-ar putea costa scump! Si sa ne intrebam de cate ori recunoastem si mergem sa multumim celor care, asemenea lui Moshe in episodul din desert, sunt aproape si intervin ca sa ne salveze! In limba ebraica, cuvantul “sarpe” (nahash) si cuvantul “cupru” (nehoshet) au aceeasi radacina… Moshe a stiut sa gaseasca “leacul”, facand pentru evrei un “sarpe de cupru” (nahash nehoshet) pentru ca a stiut sa priveasca in sus cu luare-aminte si sa asculte vocea care l-a indrumat.

Sa ne uitam si noi in sus, cel putin din cand in cand, “prin partile esentiale”, si sa ne dam seama ca avem numai de castigat…

Shabat Shalom!

Share This