Sari la conținut

Tora este cuvântul lui Dumnezeu. Adevărat, pur, fără înflorituri, fără lacune sau excese – textul biblic este voința Atotputernicului pentru poporul evreu și, prin extensie, un sistem de valori menit să inspire întreaga omenire. Așa au crezut și au considerat evreii de mii de ani, deși și astăzi – ba poate chiar astăzi mai mult ca oricând – problema credinței în Dumnezeu și în legea Lui este pentru unii destul de… problematică.

Însă iudaismul, așa cum a străbătut el istoria, nu s-a bazat niciodată doar pe textul scris al Torei. Cu excepția notabilă a mișcării karaite, care pornea de la premisa că Tora Scrisă (Tora șebihtav) este singura sursă de autoritate legală și morală în iudaism (deși și ei aveau anumite tradiții exegetice și formule de interpretare a textului biblic) – cu această excepție, așadar, iudaismul a mai recunoscut o sursă de autoritate care l-a definit și format ca mod de viață, religie, sistem de valori sau filosofie. Această sursă se numește autoritatea rabinică.

Mișna, o compilație a Torei Orale (Tora șebeal pe), predată conform tradiției evreilor tot de Dumnezeu la Muntele Sinai, Talmudul, adică discuții între rabinii diverselor epoci istorice pe marginea Mișnei, sau Midrașul o colecție de legende și de exegeze ale textului scris – iată doar trei exemple de texte care ocupă și astăzi locul lor, marcant și definitoriu, în tradiția și religia mozaică.

Însă autoritatea rabinică este mai mult decât atât… Fără autoritatea rabinică, iudaismul nu ar avea fața pe care o are astăzi. Fără autoritatea rabinică, iudaismul probabil nici nu ar fi supraviețuit. Autoritatea rabinică nu numai că reprezintă o temelie a iudaismului, dar ea vine să dea sens și să pună în context însăși Tora Scrisă, adică acele cuvinte pe care le citim în primele cinci cărți ale Bibliei Ebraice.

De unde au însă rabinii atâta putere? Cine le dă dreptul să interpreteze cuvântul lui Dumnezeu care a fost consemnat în scris de către Moșe? De ce pentru un evreu trăitor astăzi scrierile rabinice, deciziile lor, hotărârile tribunalelor rabinice, volumele de responsa și interpretările comentatorilor sunt atât de importante? Cine dă rabinilor dreptul de a adăuga legi și reguli la cele scrise explicit în Tora? Spre exemplu, nu există în Tora Scrisă nici porunca de a aprinde lumânări de Hanuca, nici cea de a citi Meghila de Purim, nici explicații clare legate de cele 39 categorii de activități interzise de Șabat (deși ele sunt derivate dintr-o intepretare a unui verset biblic și au așadar statut biblic, deoraita). Și totuși, iudaismul este de neconceput o sărbătoare de Hanuca fără lumânări sau un Purim fără Meghilat Ester sau un Șabat fără regulile sale…

Ei bine, autoritatea rabinică are de fapt origine biblică, scripturală.

În pericopa Șoftim, trei versete biblice ne spun următoarele:

Dacă o pricină de judecată te depășește, între sânge și sânge, între verdict și verdict și între rană și rană, pricini de dispută în orașele tale – atunci să te ridici și să te urci la locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău. Să vii la preoții leviți și la judecătorul care va fi în zilele acelea, să întrebi și ei îți vor rosti cuvântul judecății. Să faci după cuvântul pe care ți-l vor spune din locul acela pe care Domnul îl va alege și să ai grijă să faci după tot ceea ce te vor învăța. După învățătura pe care ți-o vor preda și după judecata pe care ți-o vor spune să faci; să nu te depărtezi de la cuvântul pe care ți-l vor spune, nici la dreapta, nici la stânga  – Deuteronom 17:9-11

Cu aceste cuvinte consemnate în Tora a luat naștere în iudaism autoritatea rabinică. Ea se extinde la cazuri capitale (”între sânge și sânge”), la cazuri civile (”între verdict și verdict”) și la cazuri de impuritate rituală (”între rană și rană”) deopotrivă. Ea cuprinde așadar toate aspectele iudaismului – penale, civile, rituale – definind modul în care evreii din întreaga lume citesc, înțeleg și interpretează textele sfinte.

În monumentala sa lucrare Mișne Tora, Maimonide (Rambam) listează porunca de a-i asculta pe rabini drept una din cele 613 porunci obligatorii ale iudaismului. Mai mult – ne spune Maimonide – interpretările rabinilor nu se limintează doar la Tora, ci rabinii primesc prin acest verset și autoritatea de a da alte ”decrete, edicte și obiceiuri”, menite a defini iudaismul și a garanta prin ele respectarea poruncilor Torei (Mișne Tora, Hilhot Mamrim 1:1-2)

Parafrazată, regula condensată de Maimonide ar putea suna astfel: ”Tora nu spune ceea ce credem noi că spune. Înțelesul complet și corect al versetelor ei derivă din ceea ce tradiția iudaică, transmisă de rabini și înțelepți din generați în generație, ne spune că înseamnă.” 

Prin trei versete din pericopa Șoftim, rabinii – inițial sub forma Sanhedrinului și, în zilele noastre, sub forma tribunalelor rabinice și autorităților rabinice din diversele comunități – au primit de la Dumnezeu Însuși, din însăși versetele Torei, autoritate asupra interpretării iudaice a textului biblic.

Rași merge chiar mai departe cu această idee. Comentând sintagma ”la dreapta sau la stânga” din versetele pericopei noastre, Rași explică:

[Autoritatea rabinică rămâne valabilă] chiar și dacă rabinii ți-ar spune că dreapta este stânga și că stânga este dreapta. Cu atât mai mult [ea este valabilă] atunci când îți spun despre dreapta că este dreapta și despre stânga că este stânga. – Rași asupra Deut. 17:11, cf. Sifrei 154:5

Relativ bizară interpretarea lui Rași… Chiar dacă unui om i se pare (atenție: i se PARE) că interpretarea sau verdictul rabinilor este greșit, acea interpretare și verdict rămân în continuare valabile și obligatorii. Cum adică?

Explică Talmudul poziția lui Rași:

Am putea crede că trebuie să asculți de rabini chiar și când îți spun că dreapta este stânga și stânga este dreapta. De aceea, Tora ne spune: ”la dreapta sau la stânga” – pentru a clarifica faptul că doar dacă rabinii spun despre dreapta că e dreapta și despre stânga că e stânga suntem obligați să îi ascultăm. – Talmud Yerușalmi, Tratatul Horayot (parafrază)

Altfel spus, decretele rabinilor trebuie urmate doar atunci când sunt corecte. Păi pare că ne-am întors de unde am plecat… Cum decidem când ele sunt corecte? Pe ce criterii? Cine decide, de fapt?

La toate aceste întrebări, un posibil răspuns vine din partea lui Nahmanide (Ramban), care ne spune că ”rabinii și judecătorii [Sanhedrinului] au inspirație divină atunci când emit verdictele de lege iudaică”.

Kli Yakar, rabinul Șlomo Efraim ben Aaron Luntschitz din Praga (1550-1619), oferă o altă explicație:

Explicația este că pentru orice lucru care este impur sau pur, există multe modalități de a-l vedea impur și multe modalități de a-l vedea pur. Dacă Tora îl numește ”pur”, asta se datorează doar faptului că există mai multe modalități de a-l eticheta ca pur decât modalități de a-l eticheta ca impur, și viceversa. La fel este și pentru lucruri permise sau interzise, acceptabile sau neacceptabile… Și de aceea trebuie să acceptăm ceea ce spun rabinii, chiar și atunci când spun că ”dreapta” este ”stânga”. Pentru că există și modalități de a vedea ”dreapta” ca fiind ”stânga” și viceversa. – Kli Yakar

Desigur, unii ar numi această interpretare relativism. Alți poate ar numi-o post-modernism. Alții poate nu o vor înțelege deloc.

Eu unul o numesc doar realitate. Pentru că realitatea comportă într-adevăr multe fațete ale aceleiași probleme. Niciunul dintre noi, individual, nu avem înțelepciunea lui Dumnezeu și nici perspectiva pe care o are El asupra lumii. Niciunul dintre noi nu deține individual adevărul absolut, iar noțiunile de care dispunem sunt într-adevăr relative și limitate. Iudaismul nu este o religie a indivizilor, ci un sistem de valori colectiv. Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut la Sinai nu a fost cu evreul X sau evreul Y, ci cu poporul evreu în ansamblul lui. Cine are așadar autoritatea de a decide într-o chestiune care ”ne depășește”, cum spune pericopa noastră? Poporul, prin înțelepții săi, prin tradiția pe care a menținut-o și urmat-o, prin ceea ce a fost predat atunci înaintașilor noștri la Sinai și care ni s-a transmis, oral sau în scris, din generație în generație, până astăzi.

În ciuda aparențelor, în ciuda concluziilor superficiale, Tora nu exprimă în pericopa noastră un îndemn la obediență oarbă. Dimpotrivă, aceste versete sunt un îndemn la respect și încredere.

RESPECT pentru decizii izvorâte nu din convingeri sau dorințe personale, nu din înțelegeri strâmbe ale textului provenite din citiri și mai strâmbe sau din ambiții personale de a ieși în evidență, de a șoca sau a obține foloase de orice fel, ci dimpotrivă, dintr-o analiză și interpretare onestă a textului biblic, în conformitate cu tradiția anterioară și cu exegezele transmise din generație în generație. Respect pentru autoritate în general, pentru colectivitatea poporului lui Israel, pentru un sistem de legi și valori pe care Dumnezeu Însuși ni l-a încredințat la Sinai și pe care ne îndeamnă să-l studiem, să-l elucidăm și să-l respectăm.

ÎNCREDERE în sistemul legislativ iudaic, în lanțul propagării corecte și neîntinate a tradiției din generație în generație, în procesul de analiză și interpretare exegetică și în faptul că toate acestea au pornit de la Sursa tuturor lucrurilor, Dumnezeu Însuși care le-a oferit primilor evrei, așa cum ni le oferă și nouă astăzi. Încredere în viitor, așa cum ne este el sugerat de tradiția noastră. Încredere în noțiuni ca dreptatea, justiția, binele, spiritualitatea, corectitudinea și onestitatea intelectuală. Încredere, în ultima instanță, în cei pe care îi respectăm – părinți, profesori, rabini, judecători – pe care i-am ales, individual și colectiv, să ne călăuzească și să ne inspire.

Șabat Șalom!

Share This