Săptămâna trecută am ”ratat” comentariul la pericopa Balak, iar timpul nu îmi permite din păcate să îl redactez nici măcar cu întârziere. Iar în această săptămână, vă ofer un comentariu special, care nu se înscrie în tema acestui ciclu, respectiv idei inspirate din scrierile rabinului Jonathan Sacks. În această săptămână, pentru pericopa Pinhas, vă ofer o traducere în română a predicii pe care o voi oferi (în engleză) în acest Șabat la sinagoga pe care o frecventez aici în Montreal, sinagoga Beth Zion.

Ofer acest comentariu totodată în amintirea lui Bernard Moldovan, originar din Sighetul Marmației, un minunat om și prieten care a încetat din viață ieri, la venerabila vârstă de 103 ani și jumătate. Fie-i amintirea binecuvântată și sufletul prins etern în buchetul vieții!

* * *

Cu mai puțin de două săptămâni în urmă, în timp ce Quebec-ul se pregătea să celebreze Ziua Națională (”Fête Nationale”), la aproximativ 10.000 de kilometri distanță, în inima Peninsulei Arabice, un eveniment istoric avea loc. O foarte stranie și discriminatorie interdicție asupra șofatului a luat sfârșit. Pentru prima dată în istorie, femeile din Arabia Saudită nu au mai fost nevoite să își angajeze ca șofer un bărbat care să le ducă cu mașina unde aveau nevoie să meargă, ci au dobândit dreptul să conducă ele însele un autovehicul.

”Este inimaginabil. Chiar conduc o mașină la mine în țară? Mă simt fericită, ușurată. Mă simt liberă”, a declarat Mona Al-Fares, de profesie doctor, care s-a urcat la volanul mașinii sale încă înainte de miezul nopții pe 24 iunie, așteptând cu nerăbdare ca interdicția veche de zeci și zeci de ani să înceteze, permițându-i astfel să își conducă mașina pe străzile orașului ei, împreună cu soțul și copiii.

”Este un moment istoric remarcabil și aș vrea ca întreaga lume să fie aici pentru a-i fi martor”, a spus o altă femeie, Baheirah Khusheim, 33 de ani, care a condus mașina în acea noapte pe exact același traseu pe care condusese ilegal împreună cu răposatul său tată, în urmă cu 15 ani, la acea vreme deghizată în hainele fratelui ei pentru a evita să fie arestată.

Într-adevăr, un moment istoric. Femeile au făcut selfie-uri și au sărbătorit public. Presa a aclamat evenimentul. Grupurile susținătoare ale drepturilor civile au fost în extaz. Voci de sprijin și încurajare s-au făcut auzite pretutindeni. Desigur, au existat și destui sceptici, la fel ca și oameni care au subliniat faptul că ridicarea acestei interdicții a fost în esență doar o picătură într-un ocean de inegalitate, discriminare și încălcări ale drepturilor omului care încă există în acea parte a lumii, un ocean prea întins pentru a fi traversat și prea adânc pentru a fi străbătut înot. Și desigur, rămâne foarte puțin probabil ca ”întreaga lume” să dea curs invitației lui Baheirah de a i se alătura, chiar și temporar, în Arabia Saudită.

Oricum, ceea ce este cert este că — păstrând proporțiile — Arabia Saudită nu este singurul loc din lume în care lipsa de egalitate în drepturi între bărbați și femei există astăzi sub o formă sau alta. Suntem departe de o societate ideală. Da, știm, în Canada, guvernul este format în proporții egale din bărbați și femei, ”pentru că este 2015”, după cum a subliniat în urmă cu câțiva ani premierul Canadei, Justin Trudeau, însă procesul este încă lent și dificil. Iar când ne uităm din perspectivă istorică, imaginea este și mai cenușie.

Este adevărat că în ultimul secol (aproximativ), și chiar și mai mult în ultimele decenii, drepturile femeilor de pretutindeni s-au îmbunătățit considerabil. Însă această schimbare a fost practic doar atât: un fenomen pur modern. Timp de o bună parte din istoria consemnată a omenirii, între bărbați și femei a existat o imensă diferență în ceea ce privește drepturile în societate. În fapt, în ultimul secol, drepturile femeilor au crescut mai mult decât în precendentele trei milenii împreună. Dreptul femeilor de a vota, de a fi alese, de a deține proprietate, de a fi angajate, de a decide cu cine să se căsătorească, de a solicita și obține un divorț, de a se muta în alt oraș sau țară, de a nu fi supuse violenței conjugale — și lista ar putea continua — toate acestea sunt invenții relativ moderne. Marea Britanie a început să permită femeilor să voteze în 1869. Statele Unite prin anii 1880. Canada în 1921. Franța în 1945. Multe țări din America de Sud și Africa în anii 1960 sau chiar 1980. Iar Arabia Saudită (din nou) doar, incredibil, în 2015!

Timp de mii de ani, drepturile femeilor au fost foarte limitate sau au lipsit în totalitate. În plus, femeile au avut un rol preponderent domestic, desfășurându-și activitatea în casă și familie, în timp ce bărbații se ocupau de politică, războaie, economie, finanțe și practic cam tot restul lucrurilor în societate.

Este ușor desigur (și relativ tentant) să privim înapoi și să criticăm. Este ușor să privim istoria prin lentile moderne și să deplângem faptul că societăților trecutului le lipseau… valorile moderne. Însă exact aceasta este cheia: valorile respective sunt moderne, în marea lor majoritate. Analiza critică a trecutului este, în multe cazuri, sortită eșecului, deoarece societățile trebuie în general judecate după standardele vremii, și nu după standarde care vor sau pot apărea potențial în viitor, la sute sau mii de ani mai încolo.

Însă există o excepție notabilă la normele istorice: iudaismul.

Chiar analizat prin prisma istorică sau a timpurilor biblice, iudaismul este progresiv și ”modern”. El este în fapt cu multe sute de nivele peste vremea sa, în special pentru o națiune atât de măruntă numeric comparativ cu națiunile cu care a fost contemporană. Tora enumeră mai multe exemple pentru a demonstra acest lucru, iar Talmudul le preia și le transformă în lege iudaică. În societăți în care copiii nu aveau drepturi, femeile nu aveau drepturi, sclavii nu aveau drepturi, străinii nu aveau drepturi etc., Tora și rabinii au instituit drepturi pentru toți. Categoriile menționate anterior nu au fost doar incluse în treacăt, ci dimpotrivă, menționate explicit. Nu îl oprima pe străin. Protejează văduva și orfanul. Permite sclavului tău să se odihnească de Șabat. Respectă dreptul de proprietate al altora. Respectă viața de familie. Ai grijă de soția și copiii tăi. Nu îți lovi aproapele. Nu îl înșela. Nu fura. Nu fi crud cu cel de lângă tine și nici cu animalele. Viața este sacră. Demnitatea umană este o valoare supremă. Orice om este creat după chipul lui Dumnezeu și de aceea suntem cu toții demni de respect și apreciere.

Pericopa noastră, Pinhas, conține un foarte puternic exemplu în acest sens, exemplu pe care îl duce însă chiar mai departe. Relativ ascuns între genealogii de triburi, numirea lui Iehoșua ca succesor al lui Moșe și legi legate de sacrificii, există în pericopă un episod care aduce în prim-plan concepte, valori, jaloane și perspective despre egalitate și drepturi. Iată versetele:

Fiicele lui Țelofhad, dintr-o familie din tribul lui Menașe, fiul lui Hefer fiul lui Ghilead fiul lui Mahir fiul lui Menașe fiul lui Iosef — s-au apropiat. Numele fiicelor erau Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța. Ele au venit înaintea lui Moșe, înaintea preotului Eleazar, înaintea conducătorilor triburilor și a întreagii adunării, la intrarea Cortului Întâlnirii, și au spus: ”Tatăl nostru a murit în deșert. El nu a fost din grupul lui Korah care s-a reunit împotriva lui Dumnezeu, ci a murit pentru propriul său păcat; și nu a lăsat niciun fiu. De ce să fie numele tatălui nostru omis din familie pentru că n-a avut vreun fiu? Dă-ne o proprietate între frații tatălui nostru!”

Moșe a adus pricina lor înaintea lui Dumnezeu. Și Dumnezeu i-a spus lui Moșe: ”Fiicele lui Țelofhad au dreptate: să le dai o proprietate ereditară între frații tatălui lor; transferă-le lor partea tatălui lor. Mai mult, vorbește evreilor astfel: ‘Dacă un om moare fără fii, să îi transferi proprietatea fiicei lui. Dacă nu are nici fiică, să îi transferi proprietatea fraților lui. Dacă nu are nici frați, să îi dai proprietatea fraților tatălui său. Dacă nici tatăl său nu are frați, să îi dai proprietatea rudei celei mai apropiate din tribul său și aceasta să-l moștenească.’ Aceasta  să fie legea pentru evrei, în conformitate cu porunca lui Dumnezeu prin Moșe.” — Numeri 27:1-11

La prima vedere, cererea femeilor pentru Moșe este simplă: dă-ne moștenirea tatălui nostru! Însă dacă privim cu atenție și dacă analizăm episodul cu ajutorul comentatorilor, multe alte idei fascinante ies la iveală.

Să începem cu o idee surprinzătoare. Un comentator modern, rabinul Gil Student, fondator și editor al site-ului Torah Musings, subliniază faptul că este posibil ca acest episod să nu se refere deloc la drepturile femeilor. Fiicele vorbesc despre tatăl lor și apoi folosesc sintagma למה יגרע (”lama igara”), la masculin: ”De ce [numele tatălui nostru] să fie omis? De ce el să piardă?” Este posibil așadar ca episodul să nu se refere la drepturile femeilor, ci la drepturile unor bărbați cu o anumită situație familială. În orice caz — direct sau indirect — fiicele lui Țelofhad obțin moștenirea rămasă de la tatăl lor, ceea ce este o noutate față de standardele vremii.

O a doua idee vine din particulara sintagmă pe care o folosesc fiicele lui Țelofhad, o sintagmă care apare de altfel în Tora și într-un alt episod. Cu doar câteva capitole înainte, în Numeri cap. 9, niște evrei care nu putuseră aduce ofranda de Pesah din motive independente de voința lor, vin înaintea lui Moșe cu aceeași întrebare: למה נגרע (”lama nigara”) — ”De ce să pierdem?”. La această întrebare, Dumnezeu răspunde prin instituirea sărbătorii de Pesah Șeini (Al Doilea Pesah), o zi în care respectivilor li se oferă o nouă șansă de a recupera oportunitatea pierdută. Poate că și aici vorbim nu atât despre drepturi, cât mai curând despre o potențială pierdere a unei oportunități, aceea de a avea drepturile și obligațiile de proprietar de pământ.

Strâns legat de această idee este și faptul că episodul nu vorbește despre o bucată oarecare de pământ. Femeile cer dreptul de a iubi și avea grijă de o bucată de pământ în Israel. Să nu uităm că există o sumedenie de porunci divine care derivă direct din statutul de proprietar de pământ în Israel: teruma (porțiunea de recoltă oferită preoților), maserot (zeciuiala către leviți), peah (nesecerarea colțurilor unui ogor, în favoarea săracilor), leket (necolectarea spicelor căzute, cu același scop), bikurim (ofranda întâilor roade), unele aspecte ale orla (consumul de fructe în primii trei ani de viață a unui pom) etc.

Fiicele lui Țelofhad iubeau mult pământul Israelului. Acest aspect este punctat de Rași în comentariul său unde subliniază faptul că Tora ne oferă o genealogie completă a acestor femei: ”fiicele lui Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Ghilead, fiul lui Mahir, fiul lui Menașe, fiul lui Iosef”. Până la Menașe inclusiv această genealogie este necesară, deoarece pământul Israelului era destinat a fi împărțit între triburi, iar Menașe era unul dintre aceste triburi. Însă de ce este necesar ca Iosef să fie menționat explicit aici? Pentru a arăta că ”fetele lui Țelofhad iubeau pământul Israelului” — explică Rași. La fel cum Iosef a solicitat explicit să fie exhumat din Egipt și adus în Israel, tocmai pentru că iubea pământul atât de mult, tot așa și fiicele lui Țelofhad iubeau pământul Israelului și nu doreau să-și piardă partea din acesta care urma să revină familiei lor. Conform acestei interpretări, cererea femeilor se baza nu pe lăcomie, sau mândrie de familie, sau dorință de îmbogățire, ci pe o dragoste și apreciere pentru pământul Israelului, darul lui Dumnezeu către poporul evreu.

Episodul oferă totodată și jaloane pentru modul în care trebuie formulate cererile în general. Talmudul în Tratatul Bava Batra și Midrașul în Yalkut Șimoni și Bamidbar Raba subliniază faptul că fiicele lui Țelofhad au fost foarte pragmatice în cererea lor. Pentru ele, problema nu era un simplu exercițiu intelectual, ci o problemă practică care avea nevoie de o soluționare practică. Spre deosebire de multe grupuri astăzi care vorbesc în mod constant despre egalitate și drepturi la modul abstract, pentru a ”menține problema vie în conștiința populară”, femeile din pericopa noastră au așteptat până la momentul deciziei practice și atunci și-au formulat cererea. Talmudul concluzionează: ”Fetele lui Țelofhad au fost femei înțelepte, căci și-au prezentat cererea la momentul oportun.” (Talmud, Bava Batra 119b)

Și destinatarii cererilor, cei care au obligația de a le soluționa, pot învăța ceva de aici. Mulți conducători astăzi sunt jigniți când primesc solicitări de drepturi sau plângeri legate de discriminare sau inegalitate. Se simt amenințați. Se simt lezați în onoarea proprie. Adesea, aleg să evite conversația. Cum adică, vrei să spui că eu nu sunt un lider / politician / judecător bun? Vrei să insinuezi că până acum am greșit în modul în care am condus? Mă ataci? Răspunsul simplu pe care îl oferă Tora la toate aceste întrebări retorice este: nu, o cerere primită nu înseamnă nicidecum acest lucru. Înseamnă doar că nimeni nu e perfect, ci perfectibil. În plus, viața nu este statică. Valorile evoluează. Oamenii își dau uneori seama să se poate și mai bine. Și atunci când cereri de ”mai bine” sunt formulate, ele ar trebui analizate prin prisma propriului lor merit și cu o minte deschisă, și nu aruncate la gunoi din teamă, vină sau jenă.

O altă idee interesantă este și modul în care cererea femeilor este rezolvată în pericopa noastră. Nu de către o instanță umană, ci de către Dumnezeu Însuși. Nu ca o măsură temporară, ci una permanentă. Prin intermediul versetelor pericopei noastre, dreptul femeilor de a își moșteni tatăl este încetățenit ca regulă de lege mozaică, cu același statut și valoare ca și porunca de a-L iubi pe Dumnezeu sau de a respecta Șabatul. Nu asistăm aici la o concesie, ba chiar Dumnezeu este foarte clar în exprimare: ”Fiicele lui Țelofhad au dreptate.” La care Rași (din nou) face un comentariu interesant: ”Ferice de acela ale cărui vorbe sunt confirmate de către Atotputernicul!”

Așadar, ne spune Tora, în ceea ce privește moștenirea femeile au drepturi. Și nu doar în această privință, după cum explică Rași din nou în comentariul său:

”De ce să fie numele tatălui nostru omis din familie pentru că n-a avut vreun fiu?”, întreabă fiicele. Rași le interpretează vorbele: ”Dacă noi, fetele, suntem considerate în locul unui fiu, atunci dă-ne moștenirea tatălui nostru. Iar dacă femeile nu sunt considerate urmași ai decedatului în ceea ce privește moștenirea, atunci mama noastră să meargă să îndeplinească ritualul căsătoriei prin levirat cu fratele tatălui nostru, [căci în acest caz ar trebui considerat că tatăl nostru a murit fără urmași.]” — Rași asupra Numeri 27:4

Ceea ce fiicele lui Țelofhad subliniază aici este faptul că nu ar trebui să existe discrepanțe deloc în ceea ce privește egalitatea sexelor. Egal înseamnă egal. Dacă într-o problemă religioasă (cum este leviratul), fiicele sunt luate în considerare ca urmași ai decedatului, atunci ele trebuie luate în considerare și într-o problemă civilă (cum este moștenirea); și viceversa. Legea civilă și cea religioasă trebuie să fie în acord, nu în dezacord.

Toate acestea sunt idei cu adevărat remarcabile și revoluționare, în special pentru vremea lor:

  1. Bărbații și femeile trebuie tratați egal, fără discriminări.
  2. Cererile pentru drepturi egale nu trebuie etichetate ca ”dovadă de frondă”, ci înțelese ca provenind din dragoste și devotament.
  3. Egalitatea este universală, o creație a lui Dumnezeu, și în consecință nu ar trebui lăsată la bunul plac al conducătorilor sau al ”modei” vremii.
  4. Drepturile vin la pachet cu responsabilități și obligații.
  5. Cererile pentru drepturi sau schimbare trebuie formulate la momentul oportun și în maniera corectă și trebuie tratate corect, în conformitate cu propriul lor merit.
  6. Valorile religioase trebuie puse de acord cu valorile civile, ele completându-se reciproc în beneficiul societății și al indivizilor care o alcătuiesc.

* * *

Sunt absolut sigur că multe alte idei pot fi extrase din aceste versete. Însă pentru mine, cea mai fascinantă idee este aceea că Tora vorbește atât de deschis despre aceste subiecte: egalitate, drepturi, îndatoriri, oportunități. Ne-am aștepta poate ca, fiind un text religios, ea să fie mult mai rigidă, mult mai preocupată doar de drepturile elitelor religioase, mult mai ancorată strict în valorile vremii în care a fost redactată. Și totuși nu este, ba chiar este departe de astfel de blocări și ancore. Este un text modern, viu și care oferă valori care pot schimba total viața oamenilor.

Sincer, nu știu dacă anularea interdicției asupra șofatului în Arabia Saudită va da naștere la evenimente istorice cu adevărat demne de menționat. Nu știu dacă va deveni o sursă de inspirație sau un moment de cotitură în viața oamenilor care trăiesc acolo, în activitatea grupurilor de dialog civil, a mișcării de eliberare a femeii sau a oricărui alt grup sau mișcare care activează acolo sau altundeva. Ceea ce știu însă cu siguranță este că textul pe care îl studiem în fiecare zi, în fiecare săptămână și în fiecare lună, cel care a generat o bună parte a valorilor noastre contemporane, Tora, este într-adevăr istoric remarcabil și inspirațional.

Suntem astăzi aici, în acest moment al istoriei, tocmai grație unor cereri precum cea formulată de fiicele lui Țelofhad și grație totodată răspunsurilor de tipul celor oferite în pericopa noastră de Moșe și de Dumnezeu. Inovația, valorile sociale, drepturile și responsabilitățile nu iau naștere în vid. Ele sunt ecouri ale evenimentelor trecute, ale modului în care se produc schimbările, ale felului în care Dumnezeu Și-a imaginat lumea și ale felului în care oamenii au înțeles și au pus în aplicare voința Lui.

Fie un precursor al mișcării feministe moderne, fie un apel general uman pentru egalitate, cererea fiicelor lui Țelofhad continuă să inspire și să instruiască. Măcar dacă liderii zilelor noastre, cei care conduc organizațiile și națiunile de astăzi, i-ar asculta și înțelege mesajul!

Șabat Șalom!

Predică oferită la Sinagoga Beth Zion din Montreal
Șabat, 7 iulie 2018

Share This