INTREBARE:
Ce distinctii exista intre leviti si koheni, in ce priveste atributiile, statutul, restrictiile pe care le aveau la Mishkan si mai tarziu la Templul de la Ierusalim?

RASPUNS:
Levitii sunt membrii pe linie paterna ai tribului Levi (unul dintre fiii lui Iaacov si al Leei) si urmasii acestora. Kohenii sunt casta preoteasca, urmasii pe linie paterna a lui Aaron (fratele lui Moshe). Ei fac parte tot din tribul Levi, insa au fost investiti de catre Dumnezeu cu prerogative si indatoriri speciale in ritualul Mishkan-ului (Tabernacolului) si apoi al Templului din Ierusalim.

Diferentierile dintre diversele triburi isi are originea biblica in episodul Vitelului de Aur (Exodul, cap.32). Pana in acel moment, prerogativele de conducere erau asumate de intaii-nascuti, care insa le-au pierdut in favoarea levitilor (singurul trib care nu a participat in venerarea Vitelului de Aur).

Atributiile kohenilor au fost acelea de a asigura serviciul divin in Mishkan si in Templul din Ierusalim, ei fiind cei care efectuau sacrificiile animale si aduceau ofrandele de faina sau libatiile de vin prescrise in Tora ca jertfe pentru pacate, jertfe de ardere-de-tot, jertfele de pace, etc. Ei puteau de asemenea consuma anumite produse considerate sfinte: anumite parti din animalele aduse spre jertfa, teruma (o portiune din recoltele din Israel si maaserot (zeciuiala la recolte).

Levitii erau aceia care ajutau la acest ritual, ocupandu-se spre exemplu de ridicarea si strangerea Mishkanului in timpul calatoriei de 40 de ani a evreilor prin pustiu. Levitii erau de asemenea singurii care, la impartirea Israelului intre cele 12 triburi, nu au participat la tragerea la sorti pentru atribuirea pamantului, ci au primit cetatile de salvare (arei miklat – orase unde o persoana care ucisese fara intentie criminala avea dreptul si obligatia sa se refugieze pentru a scapa de razbunarea rudelor decedatului – Numeri, cap. 35). Levitii erau de asemenea cei insarcinati cu educatia in cadrul poporului evreu (de altfel, perioada petrecuta de ucigasii din culpa in cetatile de salvare era o perioada de re-educare). Levitii puteau consuma de asemenea maaserot sheni (o zeciuiala la recolte).

In general, masurile de diferentiere dintre koheni, leviti si restul populatiei erau menite sa compenseze pentru faptul ca acestia nu aveau pamant cultivabil in Israel. Ei traiau astfel printr-o reglementare sociala care impunea celorlalti evrei sa le doneze o parte din recolta, asa cum se dona si saracilor.

In Templul din Ierusalim, restrictiile de ordin social se mentineau. Exista astfel o Curte a Barbatilor, o curte a femeilor, Curte a Levitilor si o Curte a Kohenilor, in care nu aveau acces decat cei facand parte din respectivele categorii. Aceste curti erau amplasate in principiu concentric, astfel incat kohenii traversau toate celelalte curti pentru a ajunge la Sanctuar.

Odata cu reintoarcerea din exilul babilonian (aproximativ sec. 5-4 i.e.a.), apartenenta evreilor la un trib sau altul a fost pusa sub semnul intrebarii, mentinandu-se in cadrul poporului evreu trei categorii distincte, singurele cunoscute cu exactitate: koheni, leviti si Israel (membri ai tuturor celorlalte triburi).

In perioada talmudica, eligibilitatea pentru casatorie a descendentilor de koheni era mai mare decat a restului populatiei evreiesti. Astfel, fetele virgine de koheni beneficiau de un contract de casatorie dublu ca valoare fata de celelalte fete. Cu timpul insa, s-a renuntat la aceste distinctii.

In zilele noastre, kohenii beneficiaza de intaietate (fiind chemati primii) la citirea Torei si la Birkat Hamazon (rugaciunea de dupa masa), insa nu mai beneficiaza de alte prerogative decat cele de ordin strict religios. Singura restrictie ramasa in vigoare in zilele noastre pentru koheni este aceea ca ei nu au voie sa ia contact cu persoane decedate, cimitire, camere mortuare, etc., pentru a nu contacta impuritate rituala. Traditia iudaica afirma ca in zilele lui Mashiah (Mesia), prerogativele kohenilor si levitilor vor fi reinstituite, odata cu reconstructia Templului din Ierusalim si cu reintroducerea sacrificiilor animale.

Share This
Sari la conținut