As vrea explicatii la porunca a 3-a, Exodul 20:7, Ce inseamna a lua Numele Domnului in desert? Multumesc anticipat.
Inainte de a raspunde, o precizare: conform impartirii traditionale iudaice a versetelor Torei, porunca de a nu lua Numele lui Dumnezeu in desert este in versetul 20:6 (si nu 20:7) din Exodul. Acest lucru se datoreaza faptului ca primele doua porunci, „Eu sunt Dumnezeu…” si „Sa nu ai alti dumnezei” sunt considerate in iudaism ca facand parte dintr-un singur verset, Exodul 20:3.
Sursa principala care explica porunca iudaica „Lo tisa et shem Hashem Elokeha la’shav” (in traducere aproximativa: „Sa nu iei Numele Domnului, Dumnezeului tau in van”) este un fragment din tratatul talmudic Shevuot 29a. Acolo, Mishna spune urmatoarele: „Daca un om jura ceva este impotriva lucrurilor cunoscute omului, daca jura ca un stalp din piatra este din aur sau daca jura ca un barbat este femeie sau invers, acesta este un juramant in van. Daca jura ceva ce este imposibil, cum ar fi ca a vazut o camila zburand in aer […], acesta este un juramant in van. Daca a jurat pentru a anula o porunca a Torei, cum ar fi a jurat ca nu va construi o suka, ca nu va folosi lulavul sau nu va purta tefilin – acestea sunt juraminte in van. Daca a jurat urmatoarele: ‘Jur ca voi manca aceasta paine. Jur ca nu o voi manca.’ […] Al doilea este un juramant in van [deoarece este obligat conform Torei sa isi respecte primul juramant]”
De asemenea, un om care jura un lucru evident (spre exemplu, jura ca un mar este un mar) a incalcat porunca Torei referitoare la juraminte. (Rashi)
Ideea de a nu lua Numele lui Dumnezeu in desert este absolut similara. Cineva care jura in van in Numele lui Dumnezeu a incalcat porunca Torei. Practic, atunci cand Numele lui Dumnezeu este mentionat intr-un context in care ideile exprimate sunt fie inutile, fie complet imposibile, acest lucru constituie o incalcare a poruncii Torei din Exod.
O alta idee legata de aceasta porunca a Torei mentioneaza un aspect cu totul aparte. Conform lui Ramban (Nachmanide), mentionarea fara rost a Numelui Divin, chiar in afara cadrului unui juramant formal, constituie o incalcare a poruncii Torei impotriva „luarii Numelui lui Dumnezeu in desert”. Este unul dintre motivele pentru care evreii utilizeaza in afara contextului rugaciunii si ritualului un „pseudonim” pentru Dumnezeu, Hashem (in traducere literala: „Numele”).
Desigur, subiectul este departe de a fi epuizat…
Mă refer la aceste versete (de plural) din Psalmi:
Dumnezeu sta in adunarea lui Dumnezeu; El judeca in mijlocul dumnezeilor. (Ps.82:1)
Eu am zis: „Sunteți dumnezei, toți sunteți fii ai Celui Preaînalt.” (Ps.82:6)
Nimeni nu este ca Tine intre dumnezei, Doamne, ți nimic nu seamănă cu lucrările Tale. (Ps.86:8)
Lăudati pe Dumnezeul dumnezeilor, căci in veac tine indurarea Lui! (Ps.136:2)
Te laud din toata inima, cant laudele Tale înaintea dumnezeilor. (Ps.138:1)
Însă, la versetul din Samuel I 1:3, citat de mine din trad. DC, am vizat expresia ”Domnului Oștirilor”, informație despre o altă ”față” a lui Dumnezeu (peste cele obișnuite de iubire, iertare, vindecare) și nicidecum nu pe Eli ai cărui fii, preoți, se aflau deja în acel loc de închinare, deci preoți care cunoșteau acest aspect (”chip” de conducător de oștiri).
Nu?
Căutați insistent sensuri și explicații care nu există în iudaism… 🙂
Versetele pe care le citați au cu totul alte interpretări. Acele exprimări (poetice de altfel, adică nu menite a fi interpretate ad literram) Îl compară pe Dumnezeu cu îngerii, cu făpturile celeste sau – în alte contexte – cu ceea ce uneori oamenii asociază eronat cu ideea de ”divinitate” (idolii). În acele comparații și asocieri, imaginea este de superioritate a lui Dumnezeu în fața oricăror alte forțe ”divine”.
Dar trebuie înțeles foarte clar: iudaismul este o religie monoteistă, nu politeistă. Nu există în iudaism ”dumnezei” mai mici și mai mari, nu există o panoplie de zei cum există spre exemplu în mitologia greacă sau romană. Există într-adevăr diverse manifestări, ”fațețe”, atribute divine, cum ar fi mila, justiția, compasiunea, dragostea etc., dar și acestea sunt formulări cvasi-antropomorfice menite a-L face pe Dumnezeu mai inteligibil oamenilor. Dumnezeu este o entitate unică și indivizibilă, infinită, incomparabilă și imposibil de descris și înțeles pe deplin.
Mulțumesc mult pentru răspuns.
Însă ideea de ”imposibil de înțeles pe deplin” nu (îmi) pare prea încurajatoare spre studiu ci mai degrabă ca invitație spre monopolul unor dogme, posibil departe de adevăr.
Nu am contestat monoteismul (nici în iudaism) ci aspectul ”delegării de autoritate” în ”manifestare”, așa cum apare acesta în versete (către îngeri cu misiuni diferite, posibili ”dumnezei”).
Dovada:
Îngerul Domnului i-a zis: „Îți voi înmulți foarte mult sămânța, și ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărata.” (Fac.16:10)
sau
Îngerul Domnului a chemat a doua oara din ceruri pe Avraam (Fac.22:15)
Este oare necesară și benefică, doar de dragul interpretărilor (unora), o egalitate (asimilare sau confuzie) între Îngerul Domnului (oricare dintre ei, pot fi mai mulți) și Domnul Dumnezeu, contrar (sau diferit) celor scrise (în mod repetat) în versetele din Tora?
Asta era dilema (mea) cu Numele Domnului luat în deșert.
Mulțumesc.
Ideea de ”imposibil de înțeles pe deplin” este normală. Noi suntem finiți, El infinit. Noi suntem oameni, El Dumnezeu. Noi suntem supuși limitării condiției noastre umane, El nu are nicio limitare. A-L considera pe Dumnezeu imposibil de înțeles pe deplin este rezultatul realizării propriei noastre condiții umane, nicidecum o dogmă. Desigur, avem datoria și libertatea să căutăm să înțelegem cât mai mult, dar a pretinde că un om Îl va putea înțelege vreodată pe deplin pe Dumnezeu este absurd.
Îngerii nu trebuie confundați cu Dumnezeu. Absolut că nu. Însă textul biblic ne spune că uneori ei primesc misiuni de la Dumnezeu, menite a-I duce la îndeplinire voința. În iudaism, îngerii nu primesc nume decât odată cu misiunea sau rostul care le sunt îndredințate. Spre exemplu, Mihael înseamnă ”cine este ca D-zeu” (מי כאל), Gavriel înseamnă ”puterea lui Dumnezeu” (de la גבורת אל – gevurat El – ”puterea divină”) iar Rafael înseamnă ”tămăduirea lui D-zeu” (רפואת אל – refuat El – ”tămăduirea lui D-zeu”). La asta mă refer când spun că noțiunea de înger este ceva ce oamenii au asociat cu manifestarea voinței divine.
Legat de ”luarea numelui Domnului în deșert” – în iudaism, expresia se referă la jurăminte false sau inutile invocând Numele divin. Spre exemplu, cineva care jură în numele lui D-zeu că noaptea e zi și ziua noapte încalcă porunca de a lua numele Domnului în deșert. Idem, și cineva care jură că ziua e zi și noaptea e noapte, deoarece acel fapt este unul evident, pentru care nu este necesar un jurământ.
Mulțumesc pentru răspuns și de acord cu dumneavoastră:
Îngerii nu trebuie confundați cu Domnul Dumnezeu pentru că în caz contrar, fiecare înger ar putea genera o altă religie sau poate genera chiar și o altă biblie, așa cum a apărut și biblia satanică (Anton S. LaVey).
Poate că ”a nu lua Numele Domnului în deșert” poate însemna și interdicția de a te ruga împotriva ploii atunci când ai o umbrelă sau ai (primit) cunoașterea necesară pentru a ți-o construi, iar asta depinde de tine.
Fie într-un singur verset sau eronat divizat în două versete la traduceri, apare o dilemă:
Exod 20:2
Eu sunt … (singular)
Exod 20:3
Să nu ai alți dumnezei afară de Mine. (singular)
însă:
Geneza 1:26
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră … (plural)
Psalm 82:1
Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor. (plural)
Și atunci apare întrebarea:
Nu cumva acel Dumnezeu (singular și Unic) din Exod a fost și este doar unul dintre Dumnezeii (plural) menționați în Geneză și Psalmi?
Există o altă explicație?
Mulțumesc!
Nu. Dumnezeu este unic și indivizibil. Interpretarea dvs. este eronată. Pronumele ”nostru/noastră” care apare în Geneza se referă la faptul că Dumnezeu S-a consultat cu îngerii și/sau cu restul creației atunci când l-a creat pe om, sau a folosit pluralul majestății (de tipul: ”noi, regele”).
Mulțumesc pentru răspuns,
însă era o întrebare, o dilemă, nu o interpretare.
Cum rămâne atunci cu dumnezeii (plural) amintiți în Psalmi, sunt aceștia subalterni în ”ierarhie” (ca îngeri) sau și /sau descendenți (fii) ai acestora? Sau ai cui?
Neglijez faptul că în budism apar patru fețe, la alții treimi care împacă cumva și ”capra” și ”varza”, plus noțiunea de dumnezeu al oștirilor (nu doar al iubirii, iertării, vindecării).
”Omul acesta se suia in fiecare an din cetatea sa la Silo, ca sa se închine înaintea Domnului oștirilor și sa-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni si Fineas, preoți ai Domnului. (1Sam.1:3) etc.
Care este versetul din Psalmi la care vă referiți?
Legat de versetul din Samuel I 1:3, Eli este un nume de persoană, nicidecum numele lui Dumnezeu. De altfel, acel nume Eli este ortografiat עלי (cu litera ”ain” la început) și nu אלי – ”Dumnezeul meu” (cu ”alef”).
P.S.
Dacă nu greșesc, percep cel puțin patru ”fețe” (funcțiuni) diferite:
1. Domnul mi Se arata de departe: „Te iubesc cu o iubire veșnica; de aceea iți păstrez bunătatea Mea! (Ier.31:3)
2. A doua zi, Moise a zis poporului: „Ați făcut un păcat foarte mare. Am sa ma sui acum la Domnul: poate ca voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.” (Exod.32:30)
3. Vindeca-ma Tu, Doamne, și voi fi vindecat; mântuiește-mă Tu, și voi fi mântuit; căci Tu ești slava mea! (Ier.17:14)
4. În plus: David ajungea tot mai mare, și Domnul Dumnezeul oștirilor era cu el. (2Sam.5:10)
Adică 1. iubire, 2. iertare, 3. vindecare, însă și 4. oștiri (la nevoie).
Este corect?
N-am prea înțeles. Dumnezeu se manifestă în multe feluri și are multe atribute: milă, justiție, bunătate, dragoste, intransigență etc. Ideea de Dumnezeu al Oștirilor este o imagine în care Dumnezeu este referit ca fiind deasupra oștirii cerești a îngerilor și diverselor manifestări ale forței și voinței divine.
Da, mulțumesc,
însă Oștirile (cerești ale îngerilor sau pământene) nu par a avea atribute de milă, bunătate și dragoste, din moment ce justiția și intransigența sunt manifestări (aparent) opuse sau incompatibile cu atributele de milă, bunătate și dragoste, invocate de dvs.
În tradiția iudaică există și îngeri care poartă rugăciunile oamenilor mai aproape de D-zeu. Îngerii care apar în Geneza (în povestea lui Avraham sau Hagar) sunt și ei o parte din ”oștirile cerești” și totuși mesajul lor este pozitiv, plin de dragoste, de compasiune, de tămăduire…
Da,
însă în episodul cu Hagar (Agar) chiar Dumnezeu a auzit (direct) glasul copilului (Ismael, frate cu Isaac, fii lui Avraam) și a trimis pe Îngerul lui Dumnezeu ca să o strige pe Agar, care se temea de iminenta moarte a copilului.
Tot Dumnezeu (direct) i-a deschis ochii lui Agar pentru a vedea izvorul cu apă salvator, iar aceasta a acționat cu mâinile ei.
”Dumnezeu a auzit glasul copilului; și Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar și i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.” (Fac.21:17)
Și Dumnezeu i-a deschis ochii și ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă și a dat copilului să bea. (Fac.21:19)
Adică, în acest episod, îngerul nu a purtat rugăciunea lui Agar (ea nu s-a rugat) mai aproape de Dumnezeu ci doar invers, a transmis încurajarea și voința lui Dumnezeu, către Agar.
Nu?
Acel episod este complex. Am pus și o notă în volumul ”Tora și haftarot”, la pagina 56. Sintagma ”un înger al DOMNULUI” apare de patru ori în versetele 7-12, de fiecare dată substantivul fiind nearticulat. Textul subliniază astfel importanța fiecărei părți a mesajului (Radak), făcând totodată posibilă și interpretarea că fragmentul s-ar referi la patru îngeri diferiți, fiecare cu câte o misiune și un mesaj aparte pentru Hagar (Rași, cf. MBR 45:7). Primul înger a avut misiunea să o întrebe de unde a plecat și să-i dea ocazia să decidă singură să revină la Sara (versetele 7-8). Al doilea înger i-a comunicat direct că are obligația de a se întoarce și a i se supune Sarei (versetul 9). Al treilea înger i-a promis lui Hagar urmași (versetul 10). Iar al patrulea înger i-a oferit profeția despre destinul lui Ișmael (versetele 11-12).
Chiar și dacă admitem că ar fi un singur înger, misiunea acestuia a fost să-i salveze pe Hagar și Ișmael, o misiune care presupunea mai multe componente: dialogul, purtarea rugăciunilor către Dumnezeu, transmiterea mesajului de încurajare și profeției divine, salvarea propriu-zisă etc.
Da, așa este, mulțumesc,
aceasta a fost misiunea îngerului (sau poate a îngerilor) cu privire la Agar (Hagar) și Ismael (Ișmael),
însă asta pentru că Avraam (Avraham) nu doar că se ruga Domnului Dumnezeu, putea și dialoga (direct), uneori, iar Dumnezeu l-a ascultat (pe Avraam):
Și Avraam a zis lui Dumnezeu: „Sa trăiască Ismael înaintea Ta!” (Fac.17:18)
Dar și cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face sa crească și îl voi înmulți nespus de mult; doisprezece voievozi va naște, și voi face din el un neam mare. (17:20)
Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac … (17:21)
Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălțat de la Avraam. (17.22)