În mod evident, pentru pericopa Itro, nu avem cum să trecem cu vederea prezența în versetele ei a unui capitol deosebit de important pentru iudaism și, de fapt, pentru toate religiile monoteiste ale lumii. Capitolul 20 din Cartea Exodului conține Aseret Hadibrot, în traducere directă ”Cele Zece Enunțuri” sau ”Cele Zece Rostiri”, cunoscute însă universal sub numele de ”Cele Zece Porunci”. Parte din Revelația de la Sinai, în care Dumnezeu S-a arătat înaintea întregului popor evreu proaspăt eliberat din robia egipteană și le-a oferit Tora Scrisă și Tora Orală, Aseret Hadibrot reprezintă un moment marcant al istoriei evreilor și al omenirii în general.
Înainte de orice comentariu pe acest subiect, o precizare: numele consacrat al acestor versete, ”Cele Zece Porunci” conține în el o doză de imprecizie, putând fiind chiar considerat impropriu pentru această colecție de versete. De ce? Pentru că doar nouă din zece enunțuri pot fi înțelese a avea nuanță de imperativ. Primul enunț, ”Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei” este doar atât – un simplu enunț – neavând în iudaism conotația de poruncă.
Am scris anul trecut un foarte scurt eseu pe această temă, care încerca să răspundă la întrebarea dacă în iudaism credința în Dumnezeu este într-adevăr poruncită. Opinia majorității comentatorilor este că – deși deosebit de importantă – credința în Dumnezeu nu este poruncită. Talmudul (Berahot 33b) afirmă chiar că הכול בידי שמים, חוץ מיראת שמים (hakol biiedei șamaim, huț miirat șamaim) – ”totul este în puterea lui Dumnezeu (lit: cerurilor), în afară de teama de Dumnezeu”. Altfel spus, deși prima din Cele Zece Porunci este fundamentală pentru a stabili identitatea Celui care poruncește, ea nu este în sine un imperativ de a crede în Dumnezeu. Credința și-o formează fiecare, pe baza observațiilor, pe baza tradiției primite de la înaintași, pe baza experiențelor personale… (A nu se confunda credința în Dumnezeu cu ideea de a asculta și a respecta poruncile lui Dumnezeu, care există și este obligatorie în iudaism.)
Iată însă textul Celor Zece Porunci, conform împărțirii iudaice (am marcat atât versetele cu albastru, cât și numărul poruncii cu caractere îngroșate):
❶ 2 „Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.
❷ 3 Să nu ai alți dumnezei în prezența Mea. 4 Să nu îți faci chip cioplit și nici vreo înfățișare a ceea ce este în cerurile de sus sau pe pământul de jos sau în apele de sub pământ. 5 Să nu te prosternezi lor și să nu le slujești, căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, Dumnezeu gelos, care amintesc păcatul părinților asupra copiilor, [până] la a treia și a patra [generație] asupra celor care Mă urăsc; 6 și arăt bunăvoință la mii [de generații] celor care Mă iubesc și Îmi păzesc poruncile.
❸ 7 Să nu iei numele DOMNULUI, Dumnezeului tău, în van, căci Dumnezeu nu îl va absolvi [de vină] pe cel care Îi va lua numele în van.
❹ 8 Amintește-ți de ziua de Șabat spre a o sfinți. 9 Șase zile să muncești și să-ți faci toată munca. 10 Dar ziua a șaptea este Șabat pentru DOMNUL, Dumnezeul tău. Să nu faci nicio muncă – tu și fiul tău și fiica ta, sclavul tău și slujnica ta și dobitocul tău și prozelitul tău care este între porțile tale; 11 căci în șase zile a făcut DOMNUL cerurile și pământul, marea și tot ce se află în ea și în a șaptea zi S-a odihnit. De aceea a binecuvântat DOMNUL ziua de Șabat și a sfințit-o.
❺ 12 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ți se prelungească zilele pe pământul pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ți-l dă ție.
❻ 13 Să nu ucizi;
❼ să nu comiți adulter;
❽ să nu furi;
❾ să nu depui mărturie falsă împotriva aproapelui tău.
❿ 14 Să nu râvnești la casa aproapelui tău; să nu râvnești la soția aproapelui tău și la sclavul lui și la slujnica lui și la boul lui și la măgarul lui și la orice este al aproapelui tău.” – Exodus 20:2-14
Ce remarcăm?
În primul rând, remarcăm faptul că împărțirea în porunci nu urmează împărțirea pe versete. Spre exemplu, porunca a doua, legată de interdicția de a comite idolatrie, se întinde pe trei versete, în timp ce versetul 13 conține nu mai puțin de patru porunci distincte. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că ambele împărțiri sunt de dată ulterioară Revelației și au evoluat independent.
În al doilea rând, remarcăm faptul că putem împărți aceste porunci în mai multe categorii.
Primele cinci porunci sunt considerate în iudaism bein adam la’Makom (adică referindu-se la relația dintre om și Dumnezeu), iar ultimele cinci sunt considerate bein adam le’havero (adică referindu-se la relația dintre un om și semenul lui). Desigur, în această împărțire, porunca a cincea pare problematică, deoarece ea vorbește despre cinstirea părinților, care este o chestiune legată de relațiile între oameni. Cu toate acestea, rabinii explică faptul că această poruncă este una ”de tranziție” între o categorie și cealaltă, referindu-se implicit și la cinstirea lui Dumnezeu. În fond, trei parteneri există în crearea unui copil: cei doi părinți (care îi dau copilului trupul) și Dumnezeu (care îi dă sufletul). Impunând cinstirea părinților, Tora ne reamintește că datorăm respect și Creatorului nostru, lui Dumnezeu (cf. Talmud Kidușin 31).
Notăm totodată – în aceeași idee a diferențierii între porunci față de Dumnezeu vs. porunci față de oameni – că dacă în primul set de cinci porunci (inscripționat pe prima tablă), Tetragrama, numele sfânt al lui Dumnezeu, apare explicit în fiecare poruncă, în cel de-al doilea set de cinci porunci (a doua tablă), el nu apare de loc, apărând totuși în porunca a cincea, care reprezintă ”tranziția” către al doilea set.
Remarcăm totodată că există porunci pozitive și negative. Șabatul și cinstirea părinților sunt imperative pe care omul trebuie să le îndeplinească, în timp ce restul poruncilor (din nou, punem deoparte primul enunț ca nefiind în sine o poruncă) sunt interdicții. De notat că în versiunea în care aceste enunțuri apar repetate în Cartea Deuteronomului, în pericopa Vaethanan, porunca referitoare la Șabat conține un alt verb: ”să păzești” (Deut. 5:12) în loc de ”să-ți amintești”. Conform iudaismului, varianta din pericopa noastră se referă la aspectele pozitive ale Șabatului (ex: porunca de a face Kiduș și Havdala), în timp ce varianta din pericopa Vaethanan se referă la aspectele negative ale Șabatului (ex: cele 39 de melahot).
Avem totodată și numeroase nuanțe și interpretări pe marginea acestor enunțuri. Spre exemplu, porunca a opta, formulată ”să nu furi”, nu este înțeleasă în iudaism ca referindu-se la furtul propriu-zis, ci la răpirea unei persoane (cf. Talmud, Sanhedrin 86a). De unde știm asta? Din simplul fapt că toate celelalte porunci din acest capitol (ex: idolatria, hula sau jurământul fals în numele lui Dumnezeu, încălcarea Șabatului, lovirea sau blestemarea părinților, crima, adulterul, mărturia falsă în cazuri ce implică pedeapsa capitală etc.) au potențialul de a conduce către pedeapsa capitală. Singurul enunț care pare nu se încadreze în această categorie este ”să nu furi”, dacă am interpreta acest imperativ în sensul clasic. Furtul simplu – deși evident interzis și pedepsit (v. Lev. 19:11-13 sau Ex. 21:37 sau Num. 5:7) – nu implică pedeapsă capitală. Însă ”furtul” unei persoane, adică răpirea, este o încălcare capitală, care putea conduce, în vremurile când Sanhedrinul funcționa, către pedeapsa capitală.
Avem de asemenea nuanțe legate de modul de a cinsti părinții, de ce înseamnă exact ”jurământ în van”, de ce înseamnă ”chip cioplit” (adică așa numitul פסל (pesel) din ebraică), de modul în care iudaismul relaxează interdicția de a ucide în cazuri de legitimă apărare, și multe altele. În humașul ”Tora și Haftarot” am adăugat zeci de note explicative la acest fragment și la cel similar din Cartea Deuteronomului și, credeți-mă, nici măcar nu am început să explic cum se cuvine aceste versete… Cărți întregi, biblioteci poate, au fost scrise pe marginea acestor cuvinte.
Care este însă statutul acestor enunțuri în iudaism? Sunt ele oare considerate mai importante decât alte porunci ale Torei? Mai speciale?
Talmudul, în tratatul Berahot 12a, notează că înțelepții au intenționat inițial să confere un statut special acestor versete, introducând Cele Zece Porunci în ritualul sinagogal, alături de rostirea rugăciunii Șema Israel, pe care Tora o impune de două ori pe zi (Deut. 6:6-7). În final, Talmudul precizează că această sugestie a fost respinsă, tocmai pentru ca restul popoarelor să nu susțină cumva – în mod eronat, desigur – că doar Cele Zece Porunci ar fi adevărate sau valabile, spre deosebire de restul Torei, tocmai datorită faptului că ele apar explicit în rugăciunea iudaică.
Desigur, temerea rabinilor Talmudului în acest sens nu numai că a fost justificată atunci, dar ea rămâne justificată și astăzi. Conform multor interpretări creștine spre exemplu, Cele Zece Porunci sunt singurele (sau printre singurele?) care își păstrează statutul obligatoriu. Există numeroase interpretări creștine care susțin că restul poruncilor Torei ”nu mai sunt obligatorii”, sunt ”desuete”, sau ”au fost deja împlinite”.
Desigur, din perspectivă iudaică, aceste idei nu au niciun suport. Conform iudaismului și religiei mozaice, toate cele 613 porunci ale Torei au fost și rămân valabile și obligatorii. Știm desigur că unele din ele nu mai pot fi îndeplinite în absența Templului din Ierusalim și ritualului său, dar știm totodată că există sute de alte porunci ale Torei – legate de kașrut, sărbători, relații interumane, modul în care ne comportăm, legi agricole, civile etc. – care rămân obligatorii pentru toți evreii. (Conform unui calcul sumar, 369 din totalul de 613 porunci pot și trebuie să fie încă îndeplinite în zilele noastre.)
Cele Zece Porunci nu sunt așadar mai importante sau mai speciale în iudaism decât alte legi și porunci divine. Singura ”onoare” pe care o primesc ele este că atunci când sunt citite din Tora în sinagogi – de Șavuot și în Șabat Itro (acest Șabat) și Șabat Vaethanan – ne ridicăm în picioare pentru a le asculta. De ce? Pentru a rememora și a repune în scenă momentul Revelației de la Sinai, când am stat cu toții în picioare înaintea Atotputernicului care ni le-a oferit de pe munte. Totodată, la această citire în sinagogi, oficiantul folosește un set special de note cantoriale (taam haelion), spre deosebire de setul de note cantoriale obișnuit, contribuind astfel la solemnitatea momentului.
Ce ar mai fi de spus? Imens de multe… Ca și în alte cazuri, ca poate în toate cazurile pe care le dezbatem în acest ciclu de comentarii despre poruncile Torei, subiectul este departe de a fi epuizat. Mă opresc însă aici, cu speranța că v-am oferit o interesantă prezentare (sumară) pentru Aseret Hadibrot. Dacă există întrebări pe marginea acestui articol sau pe marginea subiectului, le puteți adresa în comentarii sau pe Facebook.
Șabat Șalom!
Opinii recente