Pericopă a Revelației Sinaitice, pericopa Itro reprezintă momentul de maxim al spiritualității iudaice. Purtând numele unui neevreu – Itro, socrul lui Moșe – pericopa debutează cu întâlnirea dintre Moșe și Itro și cu sfaturile acestuia din urmă pentru organizarea și buna funcționare a societății evreiești. Relații de familie, proceduri de judecată, legi, detalii și consecințe ale Revelației – toate se împletesc magistral în această pericopă în care spiritualitatea este democratizată, ”distribuită” întregului popor, pentru ca fiecare evreu să aibă un loc în oștirea lui Dumnezeu.
Prima oprire pe care o facem însă în această săptămână este asupra unui episod anterior Revelației, o scurtă rememorare a Exodului din Egipt, de această dată perceput nu de către evrei (dinăuntru), ci chiar de către Itro (din afară). În discursul pe care acesta îl ține atunci când se întâlnește cu Moșe, Itro vorbește despre măreția lui Dumnezeu în contextul Exodului, declarându-L pe Acesta ”mai mare decât toți dumnezeii”.
Traducerile clasice au însă o mare dificultate în a surprinde sensul exact al exclamației lui Itro din versetul 18:11. Ebraica este și ea relativ stranie: כי בדבר אשר זדו עליהם (”ki vedavar așer zadu aleihem”). Iată interpretările clasice: ”Domnul este mai mare decât toți dumnezeii” …
- [DC]: ”căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus decât ei”
- [BOR]: ”pentru că a smerit pe aceștia”
- [GG]: ”precum s-a dovedit acuma, când Egiptenii s-au purtat trufaș cu Israil”
- [NTR]: ”căci a fost mai presus de ei chiar în lucrul în care s-au purtat cu trufie”
Traduceri interesante, însă relativ neclare… De ce exact spune Itro că Dumnezeu este superior zeilor Egiptului?
Ei bine, dintre toate traducerile clasice, doar NTR oferă un indiciu asupra dificultății versetului, precizând într-o notă de subsol că ”sensul versetului este nesigur”. Și poate chiar așa și este în interpretările Septuagintei sau Vulgatei. Însă comentatorii evrei sunt capabili să răspundă la întrebare, oferind versetului o altă conotație, provenită de la cuvântul זדו (”zadu”) care înseamnă de fapt ”au complotat” sau ”au uneltit”.
Iată traducerea lui Rași, urmând și indicațiile versiunii arameice a lui Onkelos:
Acum știu că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii, căci [Exodul s-a produs] în același mod în care au uneltit împotriva lor… ! – Exodul 18:11
Conform interpretării lui Rași, Itro remarcă în acest verset că Dumnezeu este mai mare deoarece dreptatea Sa este superioară. Spre deosebire de zei (idoli) a căror noțiune de justiție – așa cum și-o imaginează desigur oamenii – este coruptă, Dumnezeu plătește מדה כנגד מדה (”mida keneged mida”) – ”măsură contra măsură”. În Egiptul, Grecia sau Roma antică muritorii se aflau permanent la mila și capriciul zeilor. Prin contrast, Dumnezeu este milos și corect în actele Sale de justiție.
În particular – explică Rași – egiptenii au încercat să distrugă poporul evreu prin intermediul apei: Faraon a poruncit ca pruncii să fie aruncați în râu. Ca răsplată, și Exodul, respectiv eliberarea evreilor de sub jugul egiptean, s-a produs tot prin intermediul apei: despărțirea Mării și înecarea egiptenilor urmăritori în adâncurile acesteia.
O interpretare interesantă și, fără îndoială, mai plină de miez și mai puțin ambiguă decât cele clasice…
* * *
Versetul 21 comportă o altă nuanță interesantă de traducere. În el, Itro îi sugerează lui Moșe să aleagă din rândurile poporului אנשי חיל (”anșei hail”) pentru a-l ajuta în misiunea sa de judecată și guvernare. Ce sunt acești ”anșei hail”?
Traducerile clasice oscilează între ”oameni destoinici” (DC), ”oameni drepți” (BOR), ”oameni de credință” (GG) și ”oameni de încredere” (NTR). Fiecare dintre aceste traduceri conțin o parte de adevăr și contribuie la sensul general al termenului, care se traduce însă mai corect și mai generic prin ”oameni de valoare”.
Interesant este însă că în comentariul său Rași oferă și o interpretare alternativă: ”oameni cu posibilități financiare” sau ”oameni bogați”, în ideea că acești oameni nu pot fi ușor corupți sau influențați prin mită, șantaj sau trafic de influență.
* * *
În versetul 19:5, Dumnezeu face o declarație de dragoste poporului evreu. Expresia pe care o folosește, în contextul în care evreii vor asculta de cuvântul Său, este והייתם לי סגלה מכל־העמים (”vihiitem li segula micol haamim”). Traducerile clasice ratează complet sensul:
- [DC]: ”veți fi ai Mei dintre toate popoarele”
- [BOR]: ”dintre toate neamurile Îmi veți fi popor ales”
- [GG]: ”dintre toate neamurile veți fi norodul meu”
- [NTR]: ”veți fi proprietatea Mea dintre toate popoarele”
Problema este că în toate aceste interpretări este pierdut sensul cuvântului ebraic סגלה (”segula”), care înseamnă ”comoară”, ”lucru de preț” sau ”lucru unic”.
Poate că ideea de ”popor ales” pe care o menționează traducerea BOR este pe calea cea bună, însă termenul ebraic este mult mai nuanțat și mai puternic. ”Veți fi o comoară pentru Mine” sau ”veți fi mai de preț pentru Mine decât toate popoarele” sunt traduceri mai aproape de original și de aceea comentatorii iudaici (ex: Rași, Sforno, Hizkuni) le și aleg în interpretarea lor.
* * *
Deoarece conține Aseret Hadibrot (”Cele Zece Spuse” sau ”Cele Zece Rostiri”) – apropo, nu sunt ”Cele Zece Porunci”, conform iudaismului prima nefiind propriu-zis o poruncă ! – pericopa noastră vine și cu multe alte nuanțe pe care traducerile clasice le ratează sau le distorsionează. Însă în acest articol nu vom putea să le cuprindem pe toate din păcate… Ce vă pot spune este că în traducerea la care lucrez, doar versetele legate de Aseret Hadibrot au peste douăzeci de note de subsol cu explicații, în timp ce întreaga pericopă are nu mai puțin de cincizeci și cinci (!) de astfel de note.
Însă în acest articol voi mai face o oprire, la versetul 20:3, care reprezintă conform iudaismului începutul celei de-a doua ”porunci” din cadrul Revelației. Traducerile clasice sunt unanime în interpretarea lor: ”Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine!” Însă această traducere ratează două nuanțe importante pe care ebraica le oferă…
În primul rând, expresia אלהים אחרים (”elohim aherim”) poate avea două sensuri: ”alți dumnezei” sau ”dumnezei ai altora”. În comentariile lor, Rași și Hizkuni optează pentru a doua interpretare, bazându-se pe ideea că existența unor ”alți dumnezei” este practic incompatibilă cu monoteismul iudaic. Conform interpretării iudaice, această sintagmă face referire la idoli, care nu sunt ”zei” ci sunt simple obiecte din metal, lemn sau piatră, cărora unii oameni le conferă – în mod eronat, desigur – așa-zise calități și puteri divine.
Iar în al doilea rând, expresia על פני (”al panai”), tradusă prin ”în afară de Mine”, înseamnă în esență ”în fața Mea” sau ”înaintea Mea”. Desigur, o traducere ad litteram ar presupune că interdicția s-ar aplica doar la idolatria practicată ”în fața lui Dumnezeu”. Avem însă voie oare să practicăm idolatria ”în spatele Lui”?
Ei bine, în comentariul său, Rași rezolvă această problemă și răspunde la întrebare. Dumnezeu este omniprezent, etern și infinit, astfel că noțiunile de ”față” și ”spate” nu pot avea o conotație fizică, reală. Niciun om nu poate exista ”în spatele” lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este prezent pretutindeni. Mai mult, eternitatea divină face ca această poruncă împotriva idolatriei să fie aplicabilă în orice perioadă istorică. Altfel spus: ”Să nu ai dumnezei ai altora!” Punct. În orice timp și în orice loc! Numai venerarea lui Dumnezeu este permisă, toate formele de idolatrie fiind în mod rezolut și total respinse de spiritualitatea iudaică.
Șabat Șalom!
Shalom,
O idee care vreau sa o pun aici ca semn de intrebare: de ce folositi termenul „dumnezeu” cand acesta se foloseste si de catre crestini, care pe de alta parte sunt pagani, idolatrii etc, de ce nu folositi Adonai Elohim, asa cum si este de fapt? doriti prin aceasta sa acceptati religiile pagane(crestine) ca fiind adevarate? date fiind raspunsurile anterioare si a negarii lui Isus ca fiind mesia sau mantuitor sau chiar dumnezeu cum il denumeste crestinismul, prin raportarea dv la Adonai sub aceeasi forma cu crestinismul, poate fi interpretata ca acceptare a zeilor pagani la care ei se inchina, si pe care i idolatrizeaza ceea ce se numeste in termeni neoprotestanti „partasie” faceti prin aceasta adnotare „dumnezeu” partasie cu aceste culte nonevreice?
Termenul ”Dumnezeu” este o denumire generică în limba română pentru Creator. Faptul că creștinismul și alte religii îl utilizează nu îi schimbă caracterul generic și din acest motiv îl utilizez și eu. De altfel, ebraica are multe nume pentru Dumnezeu: Adonai, Elohim, Șadai, Adonai-Elohim, Eloha, El etc. (fiecare cu conotațiile și semnificațiile sale) și ar fi foarte dificil pentru cititorii de limbă română ca ele să apară ca atare în traducere. De altfel, și în alte limbi mecanismul este același: spre exemplu, în traducerile Torei în engleză (evreiești și neevreiești deopotrivă) se folosesc pe scară largă termenii ”God” sau ”Lord”, deși acești termeni apar și în traduceri creștine.
Buna ziua. O alta interpretare ce am putea da faptului ca Mose a ascultat sfatul lui Itro este aceea a respectului ce trebuie acordat parintilor, persoanelor in varsta si a celor care ti-au fost aproape in viata. Sa nu uitam ca Itro l-a primit pe Mose in casa sa iar Mose l-a rasplatit intampinandu-l la Muntele Sinai ca pe un VIP. Mai e de spus ca Itro nu era o persoana oarecare. El era un teolog, un intelept si o persoana care a inteles existenta lui Hasem. Pacat ca in zilele de azi s-a pierdut acest respect ce trebuie oferit persoanelor trecute prin viata.
Absolut corect! Vă mulțumesc pentru completare.