Știu că, de obicei, există o legătură între pericopa săptămânii și porțiune din profeți asociată (Haftara). Ce legatură are pericopa Vayeira cu Haftora ei?

Intre pericopa Vaieira si Haftora ei (preluata din Regi II 4:1-23 sau 4:1-37 in cazul comunitatilor ashkenaze) exista o legatura foarte stransa. Ea provine din juxtapunerea celor doua personaje principale, Avraham si Elisha, fiecare confruntate cu evenimente speciale, la care au avut reactii similare. Episodul in care Elisha se roaga pentru cauza vaduvei si ii invie fiul, la fel cum Avraham se roaga pentru soarta Sodomei.

De asemenea, ideea de a rasplati binele cu bine si raul cu rau este prezenta in ambele episoade. In pericopa, Avraham pledeaza pentru ca Dumnezeu sa nu „loveasca pe cel drept impreuna cu cel nelegiuit”, iar in haftora, Elisha o rasplateste pe vaduva care – conform Talmudului – era vaduva profetului Ovadia, cel care isi cheltuise averea si isi riscase viata pentru a salva pe altii de sabia regelui Ahab.

O a treia legatura este aceea marcata de similitudinea dintre situatia Sarei si cea a femeii shunamite descrise in Regi II 4:11-17. In ambele cazuri, rugaciunea unui om drept (Avraham sau Elisha) face ca o femeie in varsta sa aiba in mod miraculos un fiu.

 

Share This
Sari la conținut