Shabatul din aceasta saptamana poarta si numele de Shabat Shira (Shabatul Cantarii), nume datorat unei marete si minunate cantari a lui Moshe si a poporului evreu si care alcatuieste mare parte din pericopa. Fiecare comunitate evreiasca din lume a ales o melodie (evident, uneori aceeasi) pentru a citi aceasta portiune a Torei. Cantarea este atat de importanta pentru traditia iudaica, incat ea este inclusa si in ritualui de rugaciunea zilnic, in Shaharit (rugaciunea de dimineata). Practic, aceasta cantare ne-a insotit mereu, in calatoriile noastre de pe malurile Marii si pana in zilele noastre.
Cantarea de la Mare, ca orice alta cantare, are mai multe parti. Ea contine cuvinte, versuri, si de asemenea si cateva teme muzicale care apar atunci cand ea este intonata. Exista o anume melodicitate a versetelor, care este utilizata la fiecare citire si care ramane in urechea ascultatorilor, chiar dupa ce cuvintele au fost uitate…
De aceea Shabatul din aceasta saptamana este Shabat Shira, pentru ca melodia lui Moshe si a poporului evreu a ramas alaturi de noi dincolo de cuvintele pe care le auzim, si dincolo de „melodiile” care apar in fiecare perioada istorica, in fiecare tara, in fiecare etapa a vietii noastre…
O istorisire povestita de un rabin din Canada vorbeste de un profesor de filosofie, pe nume Emil Fackenheim, care a predat in Toronto in ultima parte a secolului 20. El era evreu, un evreu nereligios, care insa a scris multe lucrari in care vorbea despre Torei si oferea elucidari asupra acesteia. Intr-o intalnire dintre rabin si acest profesor, cel din urma i-a povestit despre un incident petrecut in copilaria sa, in scoala din Germania la care invata pe atunci, si unde, printr-o decizie a directorului, toti copiii au fost obligati sa cante colinde de Craciun. Tatal domnului Fackenheim, de asemenea un evreu nereligios, a considerat ca elevii evrei nu ar fi trebui obligati in acest sens, si s-a adresat directorului scolii. In cele din urma, dupa o discutie lunga, tatal si directorul au ajuns la un compromis: elevii evrei nu vor fi obligati sa cante cuvintele colindelor, ci doar sa fredoneze melodia, laolalta cu ceilalti. Profesorul Fackenheim, acum la o varsta respectabila si trecut prin toate ororile razboiului si Holocaustului, a declarat vorbind despre acel episod din copilaria sa: „Nu ar fi trebuit nici sa fredonam melodia!”
In viata de astazi exista multe melodii, cu sau fara cuvinte. Iar compromisul pe care il facem cateodata, si pe care poate ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte de a-l face, este acela ca ne amagim cu idei de tipul: „nu voi canta cuvintele, insa o sa fredonez melodia.” Avem uneori senzatia ca daca nu imbratisam pe deplin „cuvintele”, continutul ideatic pe care il promoveaza adesea societatea in care traim, si daca doar existam in ea si incercam sa trecem neobservati, „fredonand doar melodia”, incercand sa parem asemenea celorlalti, sa nu iesim in evidenta, sa nu fim altfel – credem ca asa vom trai mai bine.
Iar intrebarea primordiala in societatea evreiasca astazi este ce melodie cantam sau fredonam? Melodiile pe care le auzim in jurul nostru sunt uneori unele care canta despre dezbinare, lipsa de spiritualitate, societate de consum, materialism, chiar asimilare si abandonarea valorilor iudaice si a identitatii. Exista astazi evrei care cunosc cuvintele marelui nostru cantec, insa au uitat melodia. Sunt evrei care nu mai au o legatura cu Tora, cu ritualul religios evreiesc, cu sinagoga si traditiile. Si exista de asemenea evrei care nu mai stiu cuvintele insa melodia inca exista, fredonata undeva in subconstient. Pentru toti acestia, mai exista poate speranta de a regasi, fiecare in functie de ce-i lipseste, cuvintele sau melodia. Insa sunt si multi care nu au stiut niciodata cuvintele si nici melodia nu au auzit-o si care, incet dar sigur, dispar din viata evreiasca.
Noi, cei care ne mai aducem aminte fie melodie, fie cuvinte – suntem datori sa ii invatam acest cantec si pe ceilalti, pe cei cu care venim in legatura. Suntem datori fata de noi si copiii nostri (uneori inca nenascuti), sa continuam sa cantam, sa fredonam si sa recitam, suntem datori fata de propria noastra identitate iudaica. Atunci poate, cantand cu glas tare impreuna, vom auzi si melodia lui Moshe si a lui Israel, Cantarea de la Mare sau Cantarea CEA Mare, cea mai mare dintre cantari, aceea a supravietuirii iudaismului, a religiei mozaice si poporului evreu.
„Ashira la’Hashem gi gao gaa
sus ve’rochvo rama ba’iam…
Ze Eli ve’anvehu
Elohai avi v’aromemenu…”
„Voi canta lui Dumnezeu caci Si-a aratat slava,
In mare a inecat pe cal si calaret.
Acesta este Dumnezeul meu si pe El Il voi proslavi
Dumnezeul parintelui meu si pe El Il voi preamari.”
Shabat Shalom!
Opinii recente