In primul comentariu al acestui ciclu (Bereshit 5767), va propuneam sa ne oprim in acest an asupra pasajelor mai putin cunoscute din Tora. Ideea a ramas in mintea mea atunci cand am redactat majoritatea comentariilor la pericope din acest an, insa nu intotdeauna am concretizat-o. De multe ori, ideile „mari”, cele vehiculate de obicei in comentarii au avut intaietate. Insa in comentariul la pericopa Hukat din aceasta saptamana, voi „reinvia” ideea cu care am pornit la drum…
Priviti cateva secunde la rezumatul acestei pericope! Evenimente majore: moartea lui Miriam si Aaron, pedepsirea lui Moshe, revolte ale poporului, razboaie si batalii… Sapte versete „strecurate” in capitolul 21 din Numeri nu pot decat sa treaca neobservate, nu-i asa? Si totusi…
Despre aceasta se va spune in Cartea Razboaielor lui Dumnezeu: „Ceea ce a fost dat la [Marea] Trestiilor si in Valea Arnonului. Si scurgerile vailor cand s-au miscat pentru a ajunge la Ar si s-au aplecat catre Moab. Si de acolo catre fantana; acesta este fantana despre care Dumnezeu i-a spus lui Moshe: ‘Strange poporul si le voi da apa!’ Atunci a cantat Israel cantarea aceasta: ‘Ridica-te, fantana, strigati catre ea! Fantana pe care au sapat-o capeteniile; nobilii poporului au faurit-o, cu toiagul de carmuire, cu toiegele lor. Si din desert, la Matana. De la Matana la Nahaliel. Din Nahaliel la Bamot. De la Bamot la valea din Campia Moabului, in varful muntelui care priveste catre Ieshimon.’” – Numeri 21:14-20
Oare ce inseamna aceste versete? Despre ce este vorba in ele? Daca veti deschide probabil zece editii in romana ale Bibliei, veti vedea zece traduceri diferite. Si asta pentru simplul fapt ca exista multe opinii referitoare la mesajul exact al acestui paragraf. Si, cu toate ca nu voi reusi in nici un caz sa va ofer o imagine clara asupra acestui mesaj, voi incerca in cele ce urmeaza sa punctez doar cateva idei care se desprind din aceste versete si care au aplicabilitate cu siguranta chiar si in zilele noastre.
O prima idee se bazeaza pe o intrebare a Midrash-ului… Versetul 21:17 spune ca acest paragraf este o „cantare” („shira”). „Az iashir Israel et ha’shira ha’zot”, Israel a cantat cantarea aceasta. Intr-un alt pasaj al Torei, de data aceasta mult mai cunoscut, aproape aceleasi cuvinte sunt rostite: „Az iashir Moshe u’vnei Israel et ha’shira ha’zot”, Moshe si copiii lui Israel au cantat aceasta cantare. Este vorba de versetul Exodul 15:1 care da numele unuia dintre Shabaturile speciale din anul iudaic: Shabat Shira (Shabatul Cantarii [de la Mare]), de obicei in preajma sarbatorii de Tu BiShvat.
Doua cantari, aproape aceeasi formula introductiva… Insa, se intreaba Midrash-ul, de ce Moshe este mentionat in cantarea din Cartea Exodului si nu este mentionat in cantarea din pericopa noastra? De ce acum doar Israel canta?
Doua raspunsuri diferite sunt oferite… Mai intai, raspunsul pe care chiar Midrash-ul il sugereaza: in versetele din pericopa noastra nici Dumnezeu nu este mentionat! Spune Midrash-ul: „Este ca si cum un rege a fost invitat la un ospat si a raspuns: ‘Daca prietenul meu nu este invitat, nu vin nici eu.'”
Unul dintre marii rabini ai secolului trecut, rabinul Eliahu Dressler (Michtav Me’Eliahu) explica faptul ca episodul prezentat in pericopa noastra este de fapt cel in care Moshe si-a pierdut dreptul de a intra in Tara Israelului. Fantana, in aceasta interpretare, este chiar aceea pe care Moshe a creat-o din stanca, dupa ce a lovit-o in loc sa ii vorbeasca. Iar suferinta pe care Moshe a simtit-o cand a aflat ca nu va intra in Israel pentru acesta greseala a fost atat de mare incat i-a anulat momentan capacitatea de a Il preamari pe Dumnezeu. In consecinta, evreii au pierdut si ei momentan aceasta capacitate, iar Dumnezeu nu a fost mentionat deloc in Shirat Ha’Beer (Cantarea Fantanii).
Prima lectie a pericopei noastre este aceea a necesitatii crearii unei stari spirituale aparte pentru a putea avea o interactiune constructiva cu Dumnezeu. Talmudul vorbeste spre exemplu despre profetie (o alta interactiune aparte cu Divinitatea) spunand: „Ein ha’Shehina shore ela mitoh simha.” („Prezenta divina nu poate salaslui [asupra cuiva] decat atunci cand acea persoana este bucuroasa.”)
Iar primul exercitiu pe care vi-l propun eu astazi este chiar acesta: sa incercam, in viata fiecaruia dintre noi, sa cream aceste momente pentru relatia cu Dumnezeu! Sa le construim si sa le cautam si sa nu le lasam la voia intamplarii! „Ivdu et Hashem besimha” (Sa Il slujim pe Dumnezeu cu bucurie) – Psalm 100. Am putea pierde altfel ocazii magnifice…
O alta explicatie a absentei lui Moshe din Cantarea Fantanii ofera o idee diametral opusa si se bazeaza pe distanta in timp dintre cele doua cantari… Shirat Ha’Iam (Cantarea de la Mare) a fost cantata de catre Moshe si de catre evrei la inceputul celor patruzeci de ani in desert. Shirat Ha’Beer (Cantarea Fantanii) a fost cantata numai de catre evrei la sfarsitul celor patruzeci de ani. Moshe a avut atat de mult succes ca lider si invatator al poporului evreu incat la finalul „mandatului” sau evreii au fost capabili sa Ii cante singuri lui Dumnezeu !!
Aceasta este de fapt misiunea unui lider: aceea de a ii conduce pe oameni pana la un punct in care pot sa ia decizii si sa mearga mai departe singuri! Ca parinti, profesori, lideri de diverse organizatii, rabini sau chiar oameni pur si simplu – misiunea este aceea de a arata celor din jur drumul cel bun. Uneori trebuie sa ii luam „de mana” si sa le aratam in detaliu cum si unde si ce, insa scopul final este acela de a-i ajuta sa ajunga la un stadiu la care sa le putem spune: „Acum stii ce sa faci, unde sa faci si cum sa faci. Succes!” A ne lasa copiii sau prietenii sa isi ia zborul singuri atunci cand sunt pregatiti nu este un act de abandon, ci unul de respect si normalitate.
Si ar mai fi o lectie, a treia pentru astazi… Versetele din fragmentul pericopei noastre sunt de fapt o enumerare a minunilor divine din desert, precum si a personajelor prin care aceste minuni au prins viata: Marea Trestiilor (numele corect de altfel pentru Iam Suf, adesea tradus prin Marea Rosie) vorbeste despre miracolul despartirii apelor odata cu Exodul din Egipt. In Valea Arnonului muntii dinspre Ar s-au apropiat de cei dinspre Moab pentru a ii feri pe evrei de edomitii care se ascunsesera in pesteri pentru a-i surprinde (episodul este relatat cu lux de amanunte in Midrash Raba si comentariul lui Rashi). Fantana este cea a lui Miriam, sursa de viata si apa potabila si portabila care i-a insotit pe evrei timp de patruzeci de ani in desert. Toiagul este cel al lui Aaron, transformat in sarpe in fata Faraonului. Toiagul de carmuire este cel care a despartit apele la Exod. Matana, Nahaliel si Bamot, insemnand in ebraica „cadou”, „mostenirea lui Dumnezeu” si „inaltimi” vorbesc probabil tot despre Exod („cadoul” libertatii), despre Tora („mostenirea lui Dumnezeu”) si despre „inaltimile” din Tara Moabului pe care a murit Moshe inainte de a intra in Israel.
Minuni ne inconjoara peste tot. Trebuie doar sa privim cu atentie in jur… Si aceasta este a treia „tema pentru acasa” din aceasta pericopa: sa vedem intotdeauna minunile din jurul nostru!
Sa recapitulam aceste trei idei, intr-o alta ordine acum:
(1) Sa cautam bucuria, pentru a fi deschisi catre altii si catre Dumnezeu.
(2) Sa cautam minunile care ne inconjoara si sa le recunoastem ca atare.
(3) Sa ii educam si pe altii, asemenea lui Moshe, si sa le oferim posibilitatea de a-si lua zborul atunci cand vor fi pregatiti.
Va doresc tuturor un success deplin in toate aceste misiuni…
Shabat Shalom!
Opinii recente