Emil Cioran in cartea sa „Schimbarea la fata a Romaniei” scrie: „Daca un singur moment in evolutia lor evreii erau lipsiti de furia mesianica, dispareau pe loc. Prezenta lor milenara trebuia sa-i faca o evidenta inevitabila; si nu au reusit a intilni mai mult decit refuzul. Lumea nu i-a acceptat niciodata si nici nu-i va accepta. Ei sunt condamnati a nu se realiza niciodata in planul istoric, desi istoria este aspiratia cea mai pasionata. Daca totusi vor reusi sa se implineasca vreodata, atunci nu ne putem gindi decit la un moment final de istorie. Numai solutia apocaliptica este o iesiere pentru ei. Neam esentialmente profetic, in profetie se va salva. Isi va proiecta in continuu, la cine stie ce capat de soarta, paradisul terestru, pe care-l va ajunge pe ruinele lui proprii…” Ce parere aveti fata de aceasta gindire a lui Emil Cioran?

Asa dupa cum am mentionat si anterior, interpretarea citatelor scoase din context nu este benefica si in general o evit. In plus, opera lui Emil Cioran nu imi este cunoscuta, asa ca nu ma pot pronunta in cunostinta de cauza in legatura cu gandirea acestuia.

Totusi, comentand asupra citatului pe care mi l-ati indicat, sunt nevoit sa contrazic ideile propuse. In primul rand, afirmatia legata de „furia mesianica” si de sugestia ca numai aceasta a contribuit la existenta in zilele noastre a poporului evreu, este, in opinia mea, eronata. Desigur, conceptia mesianica si speranta in vremuri mai bune a ajutat (asa cum este si normal) la mentinerea unei atitudini pozitive si la trasarea unei conduite nationale, atunci cand multe din celelalte puncte de sprijin de care are nevoie un popor pentru a supravietui (o tara a sa, o limba comuna, etc.) disparusera. Cu toate acestea, sa nu uitam ca relatia evreilor cu lumea inconjuratoare si cu istoria este mult mai complexa si nu poate fi redusa in nici un caz la „furia mesianica”. Aceasta relatie include norme sociale si comportamentale, traditii si cultura, care nu au decat eventual o legatura minimala (desi ma indoiesc chiar si de aceasta) cu mesianismul.

In plus, sa nu uitam un concept iudaic relativ modern, insa care a fost inspirat din evenimente si idei cu radacini istorice mult mai adanci: sionismul. Fiind eminamente o incercare de a lua in propriile maini soarta nationala si denuntand chiar ideile mesianice (conform carora numai Dumnezeu putea readuce poporul evreu in Israel), evreii ca natiune au revenit in tara lor, au recreat-o din temelii, au aparat-o si au facut-o sa infloreasca. Multi dintre adeptii si promotorii sionismului, care s-au identificat profund cu iudaismul, cultura iudaica si cu destinul poporului evreu, au respins ideile mesianice care vorbeau despre reintoarcerea evreilor in Israel numai odata cu inceperea Erei Mesianice. Odata cu trecerea timpului, renasterea Statului Israel Modern a fost recunoscut ca o realitate nationala, culturala si religioasa de necontestat. Statul Israel Modern si o rugaciune pentru bunastarea acestuia (recitata in fiecare Shabat) au fost introduse si in ritualul sinagogal. In aceasta rugaciune, Statul Israel, o creatie umana, (desigur, cred eu, cu ajutorul lui Dumnezeu) este numit „reshit tzemihat gheulateinu” („inceputul infloririi mantuirii noastre”).

A doua critica majora pe care vreau sa o aduc ideilor din citatul oferit este aceea legata de momentul pe care Emil Cioran il sugereaza pentru „implinirea” (dupa cum o numeste) a poporului evreu. Personal, eu nu consider poporul evreu „ne-implinit” la ora actuala. Desigur, este intotdeauna loc de mai bine si probleme exista chiar si in cele mai de succes comunitati evreiesti, insa nu cred ca numeroasele realizari ale evreilor, trecute sau prezente, trebuie trecute sub tacere. Ma refer aici la uriasa contributie a evreilor la cultura lumii, la sistemul legislativ iudaic, care – impreuna cu cel roman – a dat nastere legislatiei moderne a multor state ale lumii, ma refer la faptul ca doua alte mari religii ale lumii (crestinismul si religia islamica) isi au radacinile in iudaism si in textele sfinte pe care acesta le-a prezentat lumii, si exemplele ar putea continua… Si ma intreb cu mirare in ce masura toate aceste realizari si, le-as numi eu, impliniri nu sunt parte din soarta poporului evreu, contrazicand astfel ideea ca aceasta soarta poate fi implinita doar „la final de istorie” si „pe ruinele proprii”…

Share This
Sari la conținut