Saptamana aceasta, lovitura de gratie ii este data Faraonului Egiptului, pentru a aduce eliberarea copiilor lui Israel din sclavie. Moshe vine inaintea Faraonului (de unde si numele pericopei: “bo lifnei Paro”) si il ameninta cu venirea celei de-a zecea si celei mai cumplite dintre urgiile abatute asupra Egiptului, moartea intailor nascuti: “Asa spune Dumnezeu: aproape de miezul noptii, Eu voi trece prin Egipt […] si toti intaii-nascuti vor muri…” (Exodul 11:4)

Moshe i-a spus Faraonului ca evreii vor fi scosi din Egipt “KA’hatzot halaila” (“aproape de miezul noptii”), iar realitatea a fost ca au iesit din tara “BA’chatzi halaila” (“exact la miezul noptii”). Oare Dumnezeu nu putea specifica exact momentul in care iesirea avea sa aiba loc? Oare nu mergea ceasul bine? 🙂

In Talmud (Tratatul Brahot 4a), rabinii explica faptul ca Dumnezeu a mentionat miezul noptii exact ca moment al Exodului, iar Moshe a fost cel responsabil pentru schimbare. Moshe s-a temut ca slujitorii Faraonului sa nu greseasca in calculele lor astronomice si sa indice un alt moment drept miez al noptii. Daca asa ceva s-ar fi intamplat, a crezut Moshe, Faraonul si slujitorii sai ar fi concluzionat ca el sau Dumnezeu Insusi este un mincinos.

Haideti insa sa ne gandim un pic: Moshe a spus ca zece urgii se vor abate asupra Egiptului si iata ca toate s-au intamplat exact asa cum a spus el. Zece dezastre complet miraculoase au avut loc si au dovedit ca Moshe spune adevarul. Insa cand vine vorba despre ultima, despre urgia finala, despre cea mai groaznica dintre urgii, sfetnicii Faraonului au gresit calculele si au ajuns la ora 23:59:59 in loc de ora 0:00 si de aceea toti au concluzionat ca Moshe este un mincinos ?!?? Oare nu este asa ceva greu de crezut?

Insa chiar acesta este mesajul din pericopa noastra. In pericopa saptamanii trecute, o idee similara se regaseste: practic, Faraonul a decis, in mijlocul urgiilor egiptene, ca nici un argument logic nu il va convinge sa ii elibereze pe evrei. Este, din pacate, o parte integranta din natura umana, de a nu dori sau nu putea sa priveasca realitatea in fata. De multe ori este mai usor sa ne amagim pe noi insine, sa ne spunem ca Moshe a gresit, ca Dumnezeu nu a adus urgia exact la ora la care a promis, si deci ca este un mincinos care nu are de fapt nici un control asupra lumii…

Dovada ca scenariul prezentat mai sus este intr-adevar cel real vine abia in versetele 12:29-30 din pericopa noastra. Acolo, cand ni se spune ca Dumnezeu a trecut prin Egipt la miezul noptii, ni se spune de asemenea ca “Faraonul s-a sculat in acea noapte.” Rashi, cel mai mare comentator al Torei, ne explica faptul ca Faraonul s-a sculat din patul in care dormea.

Chiar si acest lucru pare de necrezut la prima vedere, insa este adevarat. Dupa noua urgii care lovisera tara intr-un mod infiorator, dupa ce Moshe a anuntat fiecare nenorocire si ea s-a intamplat exact asa cum fusese prevazuta, Faraonului i se spune acum ca fiul sau intai-nascut si chiar si el insusi (care era de asemenea intai-nascut) sunt in pericol de a fi ucisi in acea noapte si ce face el? Nici macar nu sta treaz in acea seara, pentru a vedea daca anuntul lui Moshe va deveni realitate. In loc sa isi faca orice griji, el merge linistit la culcare, ca in orice alta seara!!!

Asa dupa cum am spus, asta este uneori natura umana. Poate avem si noi ceva de invatat din toate acestea… Poate reusim sa intelegem mai multe, sa incercam sa ne uitam obiectiv la evenimentele din jurul nostru si sa le evitam inainte de a fi tardiv, inainte de “ceasul al douasprezecelea”.

Shabat Shalom!

Share This