Pericopa Tetzave nu este simpla. Desi sumarul este foarte clar pentru multi (in sensul ca practic pericopa se ocupa cu „retetele” de fabricare a diverselor accesorii ale kohanim-ilor sau Mishkan-ului), acest sumar nu spune practic nimic despre ceea ce pericopa Tetzave transmite la o analiza mai atenta.
Simbolistica diferitelor accesorii vestimentare ale Marelui Kohen si ale kohenilor care indeplineau sacrificiul zilnic in Mishkan este deosebit de profunda si complicata si – recunoscandu-mi incapacitatea de a ma ocupa cat de cat competent de aceasta – ma voi sluji de un comentariu extras din Dvar Tora de anul trecut, pentru ca am considerat subiectul abordat atunci suficient de actual.
Dar sa incepem cu inceputul… Descriind pe rand accesoriile vestimentare ale Marelui Kohen, Tora ne spune in versetul 28.28 din pericopa Tetzave: „Vor prinde pieptarul (hosen mishpat) cu inelele sale de inelele sortului (efod) cu un fir de lana bleu, astfel incat sa ramana deasupra curelei sortului, iar pieptarul nu se va desparti de sort.”
La prima vedere, detaliile sunt absolut inutile. De ce sa nu se desparta pieptarul de sort si de ce sa existe un pieptar si un sort?!? In tratatul Zevahim, Talmudul explica faptul ca pieptarul „obtinea” iertarea divina pentru erorile judiciare iar sortul pentru incalcarea poruncii referitoare la idolatrie. Si care este legatura dintre cele doua?
Ideea pe care o sugereaza comentatorii este ca toate greselile de judecata, indiferent de motiv (greseala judiciara, necunoasterea legii sau interese materiale ilicite), sunt similare cu idolatria. O afirmatie foarte dura, nu-i asa? Sa intelegem ca judecatorii din lumea de astazi care asculta marturii si dau sentinte sunt idolatri, sunt oameni fara Dumnezeu?!? Departe de Tora o asemenea afirmatie… Ceea ce doreste insa Tora sa ne spuna este ca o persoana care judeca un caz trebuie sa fie permanent constienta de faptul ca la randul ei este judecata, de catre un Judecator mai mare.
In urma cu destul de putin timp, am avut o discutie cu cineva care condamna cu vehementa practica judiciara iudaica, cea mentionata in Tora. „Orice ai face, pedeapsa este moartea. Incalci Shabatul – moartea! Iti blestemi sau lovesti parintii – moartea! Omori pe cineva – moartea! Ai relatii sexuale interzise – moartea!”, remarca interlocutorul meu. Intr-adevar, pericopa Mishpatim, pe care am citit-o in urma cu numai doua saptamani, este plina de legi a caror incalcare atrage dupa sine moartea. In exista multe lucruri care sunt scapate din vedere…
In tratatul Sanhedrin insa, Mishna explica procedura judiciara in detaliu. Erau necesari doi martori de incredere. Marturiile lor erau comparate pana la cel mai mic detaliu. Daca un singur detaliu (cat de mic) nu coincidea, marturia era anulata. In Sanhedrin 5.2, Mishna spune chiar ca „s-a intamplat odata ca [judecatorul] Ben Zakai sa puna martorilor intrebari referitoare la coditele smochinelor [din pomul sub care fusese comisa o crima]”!!! Orice marturii indirecte (de tipul „am auzit ca…”) nu erau luate in considerare. Numele martorilor si acuzatiile erau facute publice. Orice marturie in favoarea acuzatului era luata in considerare, chiar si dupa ce o sentinta fusese promulgata. Si multe, multe alte reguli… In plus, inteleptii spun ca orice Sanhedrin care a condamnat un om la moarte in 70 de ani este numit „insetat de sange”…
Insa lucrul cel mai important din procedura judiciara iudaica era acela ca, in cazul in care un om era condamnat la moarte si condamnarea lui ramanea in cele din urma definitiva, martorii erau cei care realizau executia! Ganditi-va cata responsabilitate si cata corectitudine se cerea de la martorii care stiau ca de marturia lor depindea viata unui om, pe care ei insisi aveau sa i-o ia daca sentinta era moartea! Ganditi-va ca oamenii aceia ar fi comis intr-adevar o crima si o negare a unei porunci fundamentale a Torei („Sa nu ucizi!”) daca ar fi distorsionat adevarul catusi de putin…
Si imaginati-va cum ar arata lumea azi daca procesele ar avea loc fara reguli, fara martori si fara un grad de „responsabilitate” din partea judecatorilor. Daca acestia ar fi pur si simplu oameni de pe strada, fara habar de lege sau (si mai rau) avand interese materiale meschine, luand mita si dand sentinte dupa bunul plac. Mai mult, imaginati-va ce s-ar intampla daca Dumnezeu Insusi ne-ar judeca astfel!
Intr-o masura mai mica sau mai mare (desigur nu in cazuri de viata si moarte) avem si noi misiunea sa judecam… Pe cei de langa noi, pe prieteni, rude sau colegi de servici… Si cred (si asta ar trebui sa ne puna pe ganduri) ca nu intotdeauna suntem impartiali, corecti si perfect constienti de „judecatile” pe care le emitem, de „sentintele” pe care le dam…
In postura lui de Mare Preot, Aaron trebuia sa isi aduca aminte intotdeauna de relatia dintre corectitudinea fata de oameni si credinta in Dumnezeu si pentru aceasta purta pieptarul intotdeauna legat de sort.
Astazi exista oameni care uita sa isi lege pieptarul de sort… Se uita ca diferentele de situatie materiala, rasa sau optiune politica nu trebuie sa influenteze decizii (nici judiciare, nici de alta natura). Se uita ca „oamenii mici” au aceleasi drepturi ca si „cei mari”. Si se merge uneori si in unele cercuri pe principiul „egalitate, dar nu pentru catei”. Iar istoria (a noastra, a evreilor si a umanitatii in general) e plina de exemple de nedreptati generate de acest principiu.
Este un pricipiu foarte periculos si o mentalitate gresita! Sa ne gandim cu totii la toate nedreptatile (mari sau mici), la modul in care le aprobam sau dezaprobam (direct sau in mod tacit) si sa nu uitam un lucru de baza: in tot ceea ce facem, CINEVA ACOLO SUS NE PRIVESTE!
Shabat Shalom!
Da asa este: Intotdeauna exista cineva acolo sus care ne priveste!
Frumos articol, esenta este cheia, deosebit mesaj, si bun de meditat!
Multe binecuvantari!