In prima mea Dvar Tora ca rabin (dupa ce duminica trecuta, 10 iunie, am absolvit Yeshivat Chovevei Torah), as vrea sa va spun o poveste despre religie. Ce original, nu-i asa? Rabinul vorbind despre religie. Dar stati un pic, ca nu stiti ce vreau sa spun…

A fost odata ca niciodata un grup de evrei care au fost martori la moartea unui om care a cerut mai mult decat putea primi. O moarte violenta, rapida si subita, o moarte cum alta nu a mai existat pana atunci. Korah, fiul lui Itzehar, fiul lui Kehat, fiul lui Levi, a fost inghitit de pamant si a disparut cu totul din aceasta lume, impreuna cu toate ale sale. Mai mult, Datan, Aviram si alti 250 de adepti ai lor au pierit de asemenea, ucisi de foc divin. Iar daca a asista la toate acestea nu era suficient, alti 14.700 de oameni au fost ucisi de o molima.

Poporul evreu a privit la toate acestea cu teama si disperare. Si pentru ca toti acesti oameni au murit in apropierea Tabernacolului, a Casei lui Dumnezeu pe pamant, concluzia la care au ajuns privitorii a fost una simpla:

Fiii lui Israel i-au spus lui Moshe: “Iata ca murim, suntem pierduti cu totii! Oricine se apropie de Tabernacolul lui Dumnezeu moare. Vom muri oare cu totii?” (Numeri 17:27-28)

Este oare religia fatala? Oricine se apropie de Dumnezeu moare? Multi oameni, fie ca au fost martori la tragedii precum cea din pericopa Korah (fie, poate, la alte tragedii, chiar mai mari si mai dureroase) au ajuns din pacate sa creada ca raspunsul la aceste intrebari este “da”. Din nefericire, in decursul istoriei, multe nenorociri au avut loc din motive religioase. Fanatism, ura rasiala, declaratii de superioritate a unuia asupra altuia, intoleranta, obtuzitate in gandire si practica — in destule ipostaze aceste rele au avut la baza religia. Chiar si in zilele noastre, astfel de lucruri exista si sunt chiar mult, mult prea raspandite…

Insa ceea ce vreau sa va propun eu este un alt model… Un model pe care, daca as putea, l-as recomanda tuturor. Un model cu o finalitate uimitoare si minunata: aceea de a-i face pe oameni mai spirituali, mai in legatura cu propriul lor suflet, cu propriile ganduri si sentimente, de a-i apropia de Creatorul lor, de a ii conduce pe calea educatiei si interogatiei, de a-i ajuta sa inteleaga lumea care ii inconjoara si misiunea pe care o au in aceasta lume.

In lumea noastra, precum si in relatia cu Cel Atotputernic, exista zeci si zeci de reguli, fara indoiala… Exista legi si limite si porunci, lucruri pe care le putem obtine si lucruri care ne sunt inaccesible. Exista restrictii si cei care le incalca platesc. Exista si cei care platesc fara a fi vinovati, la fel cum exista si cei care sunt vinovati si nu platesc. Exista multe cunoscute si poate si mai multe necunoscute, multe lucruri pe care nu le intelegem si probabil nu le vom intelege niciodata. Exista intrebari la care nu primim raspuns, oricat de mult l-am cauta… Unele vorbesc despre tragedii precum cea a lui Korah. Este uneori greu ca in mijlocul tragediilor sau al restrictiilor si regulilor de tot felul sa gasim esenta, mesajul pe care il cautam.

Cred insa ca o parte din acest mesaj este indicat tot de pericopa acestei saptamani…

Dumnezeu i-a vorbit lui Moshe, spunand: “Vorbeste copiilor lui Israel si ia de la iei cate un toiag, dupa casele parintilor lor, adica douasprezece toiege din partea capeteniilor lor, dupa casele parintilor lor. Sa scrii numele fiecaruia pe toiagul sau si sa scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi; caci va fi cate un toiag de fiecare capetenie a caselor parintilor lor. Sa le pui in Cortul Intalnirii, inaintea Marturiei, unde Ma intalnesc Eu cu voi. Omul pe care il voi alege va fi acela al carui toiag va inflori […]”.

Moshe a vorbit copiilor lui Israel si toate capeteniile lor i-au dat cate un toiag, fiecare capetenie cate un toiag, dupa casele parintilor lor, adica douasprezece toiege. Moshe a pus toiegele fiecaruia inaintea lui Dumnezeu, in Cortul Marturiei. A doua zi, cand a intrat in Cortul Marturiei, iata ca toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, inverzise, facuse muguri, inflorise si facuse migdale. (Numeri 17:1-8)

Si aici intervine de fapt optiunea pe care o avem, fiecare dintre noi… Putem alege sa privim la reguli si restrictii si putem sa “ne luam jucariile si sa plecam” daca nu vrem sau nu suntem in stare sa le respectam. Sau putem sa vedem dincolo de ele, la uimitoarele posibilitati care ni se deschid daca venim mai aproape, daca invatam mai multe, daca punem mai multe intrebari si cautam mai multe raspunsuri. A respecta reguli si autoritate, a intelege ca nu putem obtine chiar orice dorim numai pentru ca dorim, este dificil uneori. Insa haideti sa privim la ceea ce se poate obtine! Exemplul pericopei noastre este clar: o bucata de lemn mort, un simplu toiag, infloreste, inmugureste si rodeste atunci cand se apropie de Dumnezeu. Un simbol al justitiei si poate chiar dictaturii, un obiect care adesea vorbeste despre lovituri si suferinta, revine la viata si este revigorat.

“Oricine se apropie de Tabernacolul lui Dumnezeu moare. Vom muri oare cu totii?”, il intreaba evreii pe Moshe. Religia poate fi intr-adevar distructiva si mortala atunci cand este practicata cu inversunare si fara minte sau atunci cand nu are reguli si limite. Apropierea de Dumnezeu poate conduce la tragedii daca este facuta prin pierderea contactului cu aceasta lume, prin fanatism sau dogmatism. Insa atunci cand apropierea are loc cu dragoste si dorinta de “a inmuguri” si “a inflori”, ea inseamna spiritualitate, educatie, cultura, crestere pe plan intelectual si personal, precum si posibilitati inimaginabile.

Yeshiva (scoala rabinica) pe care am absolvit-o duminica trecuta incearca sa aduca lumii acest mesaj. Un mesaj al tolerantei si non-fanatismului, al mentinerii legaturii cu Dumnezeu si al respectarii regulilor Sale combinat totodata cu un enorm respect pentru toti cei din jur, creati de asemenea be’tzelem Elokim, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Mesajul si modelul pe care vi le propun sunt unele in care toate vocile se regasesc laolalta, in care Tora si halaha (legea mozaica) se impletesc cu o profunda sensibilitate fata de lumea in care traim, fata de bucuria sau suferinta celor din jur, fata de ceea ce avem fiecare dintre noi de spus. Asemenea toiagului lui Aaron, cel ales, toate toiegele conducatorilor de triburi au fost aduse in Sfanta Sfintelor, in Tabernacol…

Avem posibilitatea sa construim acel “loc sfant” al lui Dumnezeu in mijlocul nostru, acel loc in care oricine sa fie bine venit, in care oricine sa fie acasa, in care oricine sa isi poata auzi vocea. Avem posibilitatea sa educam si sa ii motivam si pe altii sa faca la fel, posibilitatea sa oferim tuturor sansa de a inmuguri, de a inflori si de a rodi.

Pentru toti, usa catre “Cortul Intalnirii”, catre locul din inima noastra in care Il putem intalni pe Dumnezeu, catre locul in care sa ne regasim identitatea, trebuie sa fie deschis. Drumul catre ceea ce traditia, cultura, istoria sau viata iudaica au sa ne ofere trebuie sa fie accesibil tuturor, oriunde ne-am afla. Toti — tineri si varstnici, bogati sau saraci, cunoscatori sau profani, cu posibilitati emotionale, spirituale sau intelectuale mai mici sau mai mari — avem inaintea noastra, dincolo de regulile si restrictiile de care ne temem uneori atat de mult, posibilitati infinite de a creste si a inflori.

Sta numai in puterea noastra sa le exploram si exploatam si va promit tuturor sa ma dedic alaturi de voi acestei explorari!

Shabat Shalom! Hodesh Tov!

Share This