In loc de erata – cu multumiri dlui. av. Iulian Sorin si dlui. Rabin Eliezer Glanz

Din nou o restanta din pericopa de saptamana trecuta, Shelah. Mi s-a atras atentia, si pe buna dreptate, ca in comentariul la aceasta pericopa am folosit un termen impropriu pentru cei 12 evrei care au fost trimisi sa iscodeasca Tara Canaanului. Termenul folosit de mine a fost “spioni”, cel care mi s-a propus pentru corectare este “cercetasi”. Diferenta consta in aceea ca un spion este o persoana trimisa sa iscodeasca lucruri ascunse, sa investigheze si sa se infiltreze in locuri de obicei inaccesibile, pe cand un cercetas examineaza locurile fara restrictii de acces, uitandu-se la lucruri din exterior.

Desi diferenta nu pare imensa, exista in Tora o nuanta inca si mai subtila, care schimba sensul intregului episod cu trimiterea celor 12. Desi traducerea in limba romana a versetului 13.2 este “Trimite niste oameni sa iscodeasca Tara Canaanului…”, verbul utilizat in limba ebraica este LETAIER, in traducere “a vizita” (din aceeasi familie cu cuvantul “taiar” care inseamna “turist”). Bineinteles ca va veti putea intreba de ce este atat de importanta aceasta subtilitate.

Iar raspunsul este simplu: Moshe a trimis cei 12 evrei in Tara Canaanului pentru a fi turisti. Iar atunci cand un turist merge undeva, el cauta locurile frumoase, placute, partea buna a lucrurilor. Aceasta a fost intentia lui Moshe, de respectarea careia a depins intrarea imediata a poporului evreu in Israel. Din nefericire, in loc de turisti (cautand binele) sau macar cercetasi (obiectivi), cei 12 au inteles spioni (in cautare de puncte slabe), iar poporul evreu a trebuit sa petreaca inca 40 de ani in desert…

Si ne intoarcem la pericopa de saptamana aceasta, Korah…

[DUPA FAPTA – RASPLATA]
Din nou o pericopa cu numele unei persoane… Din nou este vorba despre cineva care a facut un lucru important, care a ramas in istorie pentru ceva, continuand linia lui Noach, Sara, Itro, Balak si Pinchas. De aceasta data insa, desfasurarea evenimentelor este dramatica. Pe scurt, o groaznica disputa izbucneste in randul poporului evreu. Un om pe nume Korah, impreuna cu inca 250 de adepti, pornesc o revolta impotriva lui Moshe si a lui Aharon, invocand – la prima vedere – egalitatea intre oameni si dreptul fiecaruia de se apropia direct de Dumnezeu. Iar la finalul povestirii, pamantul se deschide si ii inghite de vii pe Korah si pe toti adeptii lui.

Poveste simpla, insa problematica. In Cartea Leviticul, in pericopa Shmini aminteam despre mijlocul Torei intre cele doua cuvinte darosh – darash, cu sensul de “cautare”. Spuneam atunci ca Tora insasi este bazata pe investigatie, pe intrebari, pe “spirit iscoditor” sa-i spunem si pe nevoia omului de a intelege. Spuneam ca lucrurile trebuie investigate si ca trebuie puse intrebari.

In pericopa de saptamana aceasta, Korah ben Itzehar ben Kehat ben Levi vine la Moshe si la Aharon exact cu o intrebare: “Toata adunarea, toti sunt sfinti si Domnul este in mijlocul lor. Pentru ce va ridicati voi mai presus de adunarea Domnului?” [16.3] Aparent, o intrebare perfect valabila, de bun simt. Si atunci, problema care se pune este de ce Korah a fost pedepsit cu atata asprime? De ce pamantul s-a despicat si l-a inghitit, de ce a disparut el de pe scena istoriei intr-un mod atat de dramatic?

Vorbind despre Korah si despre cei 250 de adepti ai sai, inteleptii Talmudului spun in Pirkei Avot (Invataturile Parintilor): “Orice disputa care este in numele Cerului va avea un sfarsit bun. Iar cea care nu este in numele Cerului, nu va avea nu sfarsit bun. Si care este disputa in numele Cerului? Disputa dintre Hilel si Shamai. Si care este disputa fara vreun scop inalt? Cearta lui Korah si a cetei sale.” [Pirkei Avot cap.5, mishna 20]

Punctand esentialul, o disputa in numele Cerului este aceea nascuta din intentia de a determina adevarul, de a realiza ceva constructiv, de a progresa. Intr-o astfel de disputa, oponentii, desi se infrunta in idei, sunt practic in aceeasi tabara. Hilel si Shamai (doi mari invatati si conducatori de scoala evrei) aveau moduri diametral opuse de a privi legea si de a o intelege si pune in aplicare. In multe situatii unul spunea despre ceva ca este alb, iar celalalt ca este negru. Insa ambii doreau sa respecte cat mai fidel vointa lui Dumnezeu.

Formulata in alte cuvinte, abilitatea unei dispute de a se incheia cu un sfarsit bun este de fapt motivul pentru care a fost provocata si intentiile celor doua parti implicate. Atunci cand o disputa izbucneste din dorinta ambelor parti de a se ajunge la o solutie optima, la un final bun, atunci disputa este constructiva si va atinge intr-adevar un final bun. Daca intentia este doar de a provoca o cearta, de a pierde timpul cu discutii sterile, disputa va degenera si se va termina prost.

Intrebarile pe care le-a adresat Korah erau menite sa rastoarne conducerea, nu sa o imbunatateasca. Erau menite pur si simplu sa provoace o revolta. Korah nu a fost in disputa cu Moshe, pentru ca nu erau oponenti in sensul bun al cuvantului. Korah dorea sa ii inlature pe Moshe si Aharon nu pentru ca se considera mai bun decat ei la conducere, ci doar pentru ca voia aceasta conducere. Iar motivul era egoismul, aroganta si dorinta de putere a lui si a oamenilor lui, nicidecum convingerea ca odata ajunsi la conducere, vor fi lideri mai buni.

Puteti intreba desigur de unde stim ca intr-adevar Korah era manat de egoism si aroganta si nu de intentii nobile. In primul rand, din faptul ca nici un om cu intentii onorabile nu ar fi avut ceva de spus impotriva celui care a insemnat mana lui Dumnezeu pe pamant, cea prin care au fost abatute asupra Egiptului cele 10 plagi, cea prin care a fost despartita Marea Rosie, cea care a scos apa din stanca. In al doilea rand, pentru faptul ca testul la care au fost supusi, impreuna cu Aharon, cei care doreau sa preia conducerea religioasa (testul consta in aducerea unei ketoret, o jertfa de miros placut), stiau faptul ca din toate jertfele lor una singura urma sa fie acceptata. Miza era aceea ca numai adevaratul Mare Preot ramanea in viata din acest test, iar sansele pentru un om din grupul lui Korah de a ii lua lui Aharon privilegiul divin de a oficia in Sanctuar erau de 1 la 250. Exista fara indoiala si astazi oameni care joaca la loterie, cu sanse mult mai mici, insa niciodata miza nu este VIATA! Ganditi-va doar ca sansele de a ramane in viata de la ruleta ruseasca de exemplu (unde un om pune la propria tampla pistolul cu un singur glont, dupa ce inainte a invartit butoiasul, trage si spera sa nu nimereasca exact focul ucigas), sansele de supravietuire in acest caz sunt de 5 din 6! Si mai ganditi-va ca un om care este dispus sa isi riste prostesc viata cu sanse de a muri de 99,6 % ajunge in postura de lider, sa dirijeze destinele altor oameni, ale caror vieti valoreaza in ochii sai in orice caz mai putin decat cea proprie…

Pe Korah l-a inghitit pamantul pentru ca a incercat sa se ridice, din egoism si mandrie, deasupra celui despre care Tora ne spune ca a fost cel mai modest om de pe pamant, Moshe. Si iata ca Dumnezeu a facut in asa fel ca acel care a dorit sa se inalte sa coboare, impreuna cu toata familia, in imparatia mortii. Un argument in plus ca aroganta si egoismul conduc pe om in jos, si nicidecum in sus…

Ce putem invata pentru astazi?

[UN SIMPLU GAND: BULGARELE DE ZAPADA]
Cine a vazut vreodata o avalansa, fie chiar si la televizor, isi aduce aminte probabil de acea putere enorma de distrugere, de pravalirea aceea de zapada care matura totul in cale, transformand orase in ruina, smulgand copaci din radacini si strivind stanci… Cine a vazut o revarsare de ape, cu toata furia lor, cu toate digurile rupte si animalele inecate, cu oameni plimbandu-se cu barca pe strazi, inconjurati de urmele unei catastrofe, ramane cu aceste imagini in minte… Insa sunt putini care isi dau seama ca totul porneste de multe ori de la un simplu bulgare de zapada in plus sau de la cativa stropi cazuti la locul si momentul nepotrivite. Sunt putini aceia care isi dau seama ca forta de distrugere a unei avalanse sta tocmai in bulgarii aceia de zapada, pusi unul langa altul, adunati impreuna, imprastiind panica si curmand vieti.

* * *

In pericopa de saptamana aceasta, versetul introductiv incepe cu prezentarea lui Korah, un barbat din tribul lui Levi. Un om care nu ar fi insemnat poate nimic, un om pe care Tora probabil nici nu l-ar fi mentionat, daca o conditie nu ar fi fost indeplinita. Daca nu ar fi fost primul bulgare dintr-o avalansa… Si pentru ca asa se intampla la avalanse, in acelasi verset introductiv al pericopei, un nou strat se adauga bulgarelui nostru: Datan si Aviram, doi barbati din tribul Reuven. Urmeaza in versetul 16.2, inca 250 de adepti ai acestora, fruntasi ai obstii…

Din punct de vedere ideatic, bulgarele de debut a fost o intrebare: “Toata adunarea, toti sunt sfinti si Domnul este in mijlocul lor. Pentru ce va ridicati voi mai presus de adunarea Domnului?” [16.3] Iar avalansa si-a urmat cursul: “Nu venim!” [16.12], raspund arogant Datan si Aviram chemarii lui Moshe la masa tratativelor, incercarii de a opri ostilitatile. “N-ajunge ca ne-ai scos dintr-o tara unde curge lapte si miere ca sa ne faci sa murim in pustiu, de vrei sa mai si stapanesti peste noi?”, continua sa se mareasca bulgarele. Iar doua zile mai tarziu, strigand impotriva lui Moshe si a lui Dumnezeu, pornind de la un singur om caruia i s-au alaturat inca doi si apoi inca doua sute cincizeci, 14.700 de oameni erau morti! Acesta este bulgarele de zapada.

* * *

Desi am numai 24 de ani, am fost din nefericire martor de multe ori la bulgari de zapada de acest tip. Prind forma, se maresc, se hranesc din probleme minore carora in loc sa li se dea o solutionare, li se da doar importanta (adesea mai multa decat ar trebui), apoi incep sa striveasca oameni, sa ii ingroape pe cei care sunt in cale sau – si mai rau – sa ii “inglobeze”, capatand si mai multa putere. Am citit despre oameni devorati de invidia celor din jurul lor, am auzit de familii intregi care se urasc de moarte in corpore fara ca vreunul din “beligeranti” sa mai tina minte exact care este motivul acelei uri. Am vazut la televizor popoare ca se lupta de zeci de ani in razboaie sangeroase, oameni plangandu-si rudele moarte, destine distruse, si asta doar pentru ca odata (nimeni nu isi mai aduce probabil aminte cand si din ce motiv) un “bulgare de zapada” a fost lansat la vale.

Si ma intreb: suntem capabili oare, in viata noastra de fiecare zi, sa oprim bulgarii de zapada inainte de a fi prea tarziu? Suntem capabili sa ne dam seama ca o “avalansa” de tipul celei provocate de Korah poate fi evitata daca ne oprim si nu daca ne alaturam ei? Avem puterea de a ii convinge si pe altii sa nu se alature?

In pericopa Korah se descrie in doar doua pagini, cum o scanteie de cearta poate omori 15.000 de oameni, pur si simplu. Iar in viata noastra apar asemenea scantei de cearta si distrugere in fiecare zi. Avem optiunea de a le inteti sau de a le stinge. Avem optiunea de a turna peste ele gaz sau apa. Si este foarte important sa ne oprim, inainte de a fi prea tarziu, si sa alegem “robinetul” corect. Pentru ca un bulgare de zapada la care si noi ne-am alaturat devine din ce in ce mai greu de oprit pentru cei care il au de infruntat dupa noi. Si pentru ca, la capatul drumului, dupa toata distrugerea pe care a provocat-o, bulgarele se sparge si el. Conteaza daca suntem dintre cei care ii tin piept sau dintre cei prinsi sub daramaturi.

Conteaza, pentru ca, sfidand in ultima instanta bulgarii mai mici sau mai mari, pacea si intelegerea intre oameni sunt lucrul cel mai bun care se poate intampla pe acest pamant!

Shabat Shalom!

Share This