Dumnezeu ii da lui Moshe porunci referitoare la modul in care trebuie construit Mishkan-ul (Tabernacolul, chivotul portativ din desert).
„Si sa Imi faca un Sanctuar si Eu voi salaslui in mijlocul lor…” – Exodul 25:8
„Sa faca o Arca din lemn de salcam, cu lungimea de doi amot si jumatate; un ama si jumatate latime; si un ama si jumatate inaltime. Sa o acoperi cu aur pur, pe dinauntru si pe dinafara sa o acoperi si sa faci o coroana de aur in jurul ei. Sa faci pentru ea inele de aur si sa le pui in cele patru colturi, doua inele pe o parte si doua pe partea cealalta. Sa faci niste tije din lemn de salcam si sa le acoperi cu aur si sa introduci tijele in inele pe marginile Arcai, [inele] cu care sa transporti Arca. Tijele vor ramane in inelele Arcai. Ele nu vor fi scoase din inele. Sa pui in Arca Tablele Legii pe care ti le voi da Eu.” – Exodul 28:10-16
Desi sumarul pericopei din aceasta saptamana este unul deosebit de… sumar, Teruma nu este deloc o pericopa „saraca”. Subiectul ei principal este unul deosebit de complex si de aceea voi incerca ca modul de abordare sa fie unul clasic, acela al explicatiilor bazate pe opiniile comentatorilor Torei cu „greutate” in domeniu. Vor fi in consecinta la „ele acasa” in acest comentariu opinii ale lui Rashi, Ibn Ezra, Sforno, Ramban, citate din Midrash si multe altele…
Iar daca Tora doreste ca din aceasta pericopa sa se desprinda mult mai multe decat simple detalii arhitectonice pentru Mishkan, voi subscrie si eu acestei linii. Cu alte cuvinte, sunt multe de invatat si va invit sa invatam impreuna…
Cu exceptia unui singur eveniment tragic, acela al venerarii Vitelului de Aur, restul Cartii Exodul este dedicat pregatirilor si constructiei propriu-zise a Mishkan-ului (Tabernacolul), „locul” pamantesc pe care evreii il fac pentru Dumnezeu. Conform opiniei comentatorilor, chiar si acel episod singular despre Vitelul de Aur nu este strain de tema construirii Mishkan-ului. Astfel, dupa cum explica Sforno, Tabernacolul a devenit necesar abia dupa ce evreii au venerat Vitelul de Aur. Pana in acel moment, datorita Revelatiei de la Sinai si Primirii Torei, evreii erau pe o treapta spirituala atat de inalta incat fiecare dintre ei putea sa „gazduiasca” Prezenta Divina (Sehina). Construirea Tabernacolului a aparut astfel ca un fel de „solutie de compromis”, abia dupa decaderea spirituala a evreilor, pentru a-L pastra pe Dumnezeu in mijlocul lor…
O alta opinie, aceea a lui Ibn Ezra, prezinta Mishkan-ul ca pe un loc mai „apropiat” in care oamenii Il puteau gasi pe Dumnezeu. Conform acestei pareri, functia principala a Tabernacolul era aceea de a asigura o comunicare mai facila intre Dumnezeu si Moshe, liderul evreilor, care pana atunci fusese nevoit sa urce pe munte de fiecare data cand dorea sa vorbeasca cu Divinitatea.
Ce a fost insa de fapt Tabernacolul? Pericopa din aceasta saptamana debuteaza o descriere amanuntita a acestui edificiu portabil, care i-a insotit pe evrei timp de 40 de ani prin peregrinarile lor in pustiu. In esenta, Tabernacolul (Mishkanul) a fost un ansamblu de obiecte cu scop ritual, fiecare reprezentand o alta parte a relatiei evreilor cu Divinitatea. Pericopa Teruma ofera insa o alta perspectiva asupra acestui ansamblu…
In versetul 25:8, Dumnezeu porunceste lui Moshe urmatoarele: „Si sa Imi faca un Sanctuar si Eu voi salaslui in mijlocul lor…” Multi comentatori remarca faptul ca Dumnezeu afirma ca va salaslui „betoham” („in mijlocul lor„) si nu in mijlocul Sanctuarului pe care evreii il construiesc!
In Midrash Pesikta, rabinii consemneaza un dialog dintre Dumnezeu si Moshe legat de construirea Mishkan-ului. Se povesteste ca atunci cand Dumnezeu a poruncit construirea Mishkan-ului, Mose s-a cutremurat. „Cum este oare posibil sa construim noi o casa pentru Dumnezeu, pe care cerurile si intregul pamant nu Il pot cuprinde?!?”, s-a intrebat Moshe. „Nu dupa standardele Mele”, a raspuns atunci Dumnezeu, „ci dupa standardele lor il vor construi: douazeci de scanduri la nord…” Cand Dumnezeu a poruncit sacrificiile de animale, Moshe a intrebat: „Chiar daca am avea toate animalele din lume, am putea oare sa aducem macar un singur sacrificiu asa cum ar trebui?!?” Din nou, Dumnezeu a raspuns: „Nu e cum crezi tu, aduceti ca sacrificiu o oaie dimineata…” Iar cand Dumnezeu a vorbit despre contributia pe care fiecare evreu trebuia sa o dea pentru jertfa comunitara de rascumparare, Moshe a fost din nou nedumerit: „Oare va putea vreun om sa isi rascumpere macar greselile proprii?!?” Si din nou Dumnezeu a rezolvat dilema: „Nu e atat de mult pe cat crezi, ci o jumatate de shekel, dupa shekelul sfant…”
Citand aceste povestiri, Hafetz Haim ofera o explicatie pe cat de simpla pe atat de profunda: Dumnezeu nu cere imposibilul. Fiecare om este dator sa dea atat cat poate. Nu toata lumea trebuie sa devina rabin, nu toti trebuie sa stie Talmudul pe de rost. Insa ceea ce se cere este ca atat cat putem sa facem, sa facem!
Asta este o lectie… O alta lectie pe care trebuie sa o invatam este aceea ca daca un evreu vrea sa Il gaseasca pe Dumnezeu, nu trebuie sa Il caute la sinagoga. In comentariile sale, rabinul Yaakov Menken explica faptul ca un om este adesea foarte usor influentabil de conceptul deosebit de raspandit de „Casa de Rugaciune”. Pentru multa lume astazi, totul se rezuma la a veni la sinagoga (sau, daca nu este vorba despre evrei, la biserica, moschee sau orice alt lacas de cult), a rosti cateva versete, a asista la un spectacol de Purim sau la o aprindere de lumanari de Hanuca sau a veni la Seder… Apoi mergem acasa si mai venim la urmatoarea sarbatoare. Ce se intampla intre timp? Intre timp nu suntem evrei?!? Intre timp nu trebuie sa avem o relatie cu Dumnezeu? Intre timp poruncile Torei se suspenda? NU! Daca mergeti alaturi la vecini sa cereti cu imprumut un pahar de ulei, Dumnezeu vine cu voi. Daca intrati intr-un magazin sa cumparati un pachet de servetele, Dumnezeu priveste intreaga tranzactie. Cand discutam cu prietenii sau cu colegii, ba chiar si cu sotia (sau sotul), Dumnezeu „trage si El cu urechea”. De aceea, cinstea si corectitudinea in toate aspectele vietii sunt la fel de importante ca si postul de Iom Kipur sau ca a pune tefilin in fiecare zi.
„Asta a fost odata, demult”, veti spune. Pe atunci, evreii aveau Mishkan-ul, pe atunci evreii erau toti laolalta, pe atunci religia era mult mai prezenta in viata lor… „Si sa Imi construiasca un Sanctuar si Eu voi salaslui in mijlocul lor…”, spune Dumnezeu. Ce facem oare azi, cand nu mai avem acest Sanctuar? L-am pierdut pe Dumnezeu odata cu pierderea Templului? Ei bine, pericopa Teruma are un raspuns si aici…
Dintre toate poruncile pe care Dumnezeu le da evreilor in legatura cu construirea Mishkan-ului, una singura este diferita: cea referitoare la modul in care trebuie facuta Arca Sfanta, in care urmau sa fie puse Tablele Legii. In toate celelalte porunci, Dumnezeu foloseste singularul, deoarece vorbeste cu Moshe: „tu sa contruiesti Altarul, tu sa faci Menora…” In singura exceptie de la aceasta regula, Tora spune: „Sa faca (ei, evreii) o Arca din lemn de salcam…” [Exodul 28:10]
In comentariul sau asupra Midrash-ului, Ramban explica faptul ca Dumnezeu a dorit ca tot poporul sa isi aduca o contributie la construirea Arcai, deoarece aceasta simboliza Tora. O implicatie simpla este aceea ca toti evreii trebuie sa fie la fel de atasati de Tora. O alta insa, ne obliga pe noi, cei care suntem evrei astazi: evreii de atunci au oferit daruri pentru Tabernacol si au primit in schimb o „parte” egala din Arca Sfanta, un „drept” egal de a fi aproape de Dumnezeu. Noi nu am dat atunci daruri pentru Mishkan, dar beneficiem de faptul ca Dumnezeu „salasluieste in mijlocul nostru”, asadar suntem inca datori!
In fine, o a treia explicatie este aceea ca nici un om nu poate construi singur un loc pentru Dumnezeu. Un astfel de proiect trebuie sa fie unul comunitar!
Din nou, insa, „asta a fost atunci”… Atunci, Dumnezeu le promisese evreilor ca daca muncesc si construiesc un Sanctuar, El va veni sa „salasluiasca in mijlocul lor”. Ceea ce putem face noi astazi este sa construim, asa cum spune si cantecul, „bilvavi Mishkan evne” (un Sanctuar in inima noastra). Ce garantie avem insa ca daca astazi ii „facem loc” lui Dumnezeu in viata noastra, El va veni sa il ocupe? De unde stim cu adevarat ca El este inca „disponibil”?
Tot Tora ne raspunde… „Sa faci niste tije din lemn de salcam si sa le acoperi cu aur si sa introduci tijele in inele pe marginile Arcai, [inele] cu care sa transporti Arca. Tijele vor ramane in inelele Arcai. Ele nu vor fi scoase din inele.” O fraza aparent legata de cum trebuie exact construita Arca Sfanta… Insa comentatorii remarca modul special de constructie a acestei fraze: Tora nu porunceste „sa nu scoateti tijele din inele”, ci „tijele nu vor fi scoase din inele”! Rabinul Hirsh explica faptul ca tijele atasate permanent de inele simbolizeaza universalitatea Torei. Tora nu este limitata la un singur loc, pentru ca tijele (modul de transportare a Tablelor Legii) sunt permanent disponibile. Oriunde se afla un evreu, Tora, relatia sa cu Dumnezeu, calatoreste intotdeauna cu el!
Si mai exista o explicatie legata de Arca Sfanta, o explicatie pe care am auzit-o povestita in numele rabinului Moses Rosen (z”l). In pericopa Ekev, in Deuteronomul 10:1, Dumnezeu ii porunceste lui Moshe: „Ciopleste pentru tine doua Table de piatra la fel ca primele si urca la Mine pe munte si fa o Arca din lemn pentru tine. Si Eu voi scrie pe Table cuvintele care au fost pe primele Table pe care le-ai sfaramat si tu le vei pune in Arca”. Citand Talmud Ierushalmi, Rashi afirma ca, dupa ce Dumnezeu a scris cel de-al doilea set de Table, acestea au fost plasate in Arca Sfanta, impreuna cu primul set de Table, pe care Moshe il sparsese.
Comentand aceasta opinie a Talmudului, rabinul Rosen spunea ca Tablele sfaramate simbolizeaza astazi pe evreii rataciti, pe cei care s-au indepartat de iudaism, de traditie si de valorile evreiesti. „Pe acestia, la fel ca si pe ceilalti”, spunea rabinul Rosen, „avem datoria sa ii aducem inapoi in Arca, la radacinile, religia si traditiile de care apartin!”
Mi se pare o lectie deosebit de valoroasa… Daca sunteti mai aproape de iudaism decat un prieten evreu de-al vostru, aduceti-l si pe el (sau ea) in Arca… Sa nu credeti ca daca un evreu pare „sfaramat”, rupt de radacinile lui iudaice, nu poate reveni… Si, mai important, sa nu credeti ca sunteti voi insiva „sfaramati” si fara posibilitate de intoarcere „acasa”!…
Tijele de aur sunt permanent in inele, Dumnezeu este „in mijlocul nostru” daca Il acceptam, iar daca vrem si luptam, putem gazdui din nou asupra noastra Prezenta Divina (Shehina) si putem deveni asemenea Arcai, „acoperiti de aur pur pe dinauntru si pe dinafara”…
Shabat Shalom!
Opinii recente