INTREBARE:
Am o mica nelamurire in legatura cu pericopa Vaieira si sper ca ma veti ajuta sa inteleg de ce in Bereishit 18 versetul 12 Sara spune “si domnul meu este batran” iar in versetul 13 Hashem il intreaba pe Avraham de ce a ras Sara spunand ca “si eu sunt batrana”. In tratatul talmudic Bava Metzia, rabinii ne spun: “Mare este pacea, pentru ca Insusi Atotputernicul, binecuvantat fie El, a schimbat faptele de dragul ei.”

RASPUNS:
Intr-adevar, versetele 18:12-13 o prezinta pe Sara indoindu-se de promisiunea divina ca va avea un copil: “Sara a ras in sinea ei zicand: Acum, cand am imbatranit sa mai am placeri? Si domnul meu [barbatul] este batran.” In versetul imediat urmator, atunci cand Dumnezeu ii relateaza lui Avraham cuvintele Sarei, El “omite” ultima parte, in care Sara realiza faptul ca Avraham este batran: “Dumnezeu a spus lui Avraham: Pentru ce a ras Sara, spunand: ‘Cu adevarat sa mai pot avea copil eu, care sunt batrana’?”

Explicatia pe care o ofera Talmudul (Bava Metzia 87a) este ca “mare este pacea, pentru ca Insusi Dumnezeu a schimbat faptele de dragul ei”. In iudaism exista un concept deosebit de important, care se numeste “shalom bait” (pace in casa). Este practic un concept care se refera la relatiile bune intre soti, intre parinti si copii sau, mai general, intre persoane care locuiesc impreuna. In acest context este facuta afirmatia din Talmud! Dumnezeu a considerat ca afirmatia sotiei sale despre el (“domnul meu este batran”) era potential o insulta sau putea fi considerata o lipsa de respect din partea Sarei… In consecinta, Dumnezeu a ales sa “minta prin omisiune” si sa modifice faptele, prezentandu-i lui Avraham o imagine in care Sara se indoia ca va avea un copil numai pentru faptul ca ea (si nu si Avraham) era batrana. De aceea afirma Talmudul ca pacea, intre sot si sotie in acest caz, este “mare”, pentru ca Insusi Dumnezeu, a carui pecete este adevarul, alege cateodata sa nu ofere adevarul complet pentru a incuraja intelegerea intre oameni…

De altfel, acest concept in care pacea si buna intelegere in familie este suficienta pentru a justifica in anumite cazuri minciuna nu este unic in traditia iudaica. Referitor la un alt personaj biblic, Aharon, fratele lui Moshe, se spune ca incerca sa ii faca pe oameni sa se impace unul cu celalalt mergand la fiecare si spunandu-le ca inamicul, celalalt, doreste sa faca pace. Aceasta atitudine impaciuitoare este incurajata si de catre tratatul Pirkei Avot (Invataturile Parintilor), in care ni se spune: “Fii dintre discipolii lui Aharon, iubeste pacea, alearga dupa pace, iubeste-i pe oameni si apropie-i de Invatatura.”

Nu există etichete pentru acest articol.
Share This