Semne de intrebare

[CE CERE IAACOV?]
In drumul sau spre Canaan, Iaacov adoarme si viseaza. Experienta este aproape o profetie, o promisiune divina de reinnoire a legamantului cu Avraham si Itzhak. Dumnezeu promite tara (Eretz Israel-ul) si familie numeroasa, si promite ca “nu il va parasi pana cand nu va implini toate acestea”. Iar la trezire, Iaacov jura la randul sau:

Daca va fi Domnul Dumnezeu cu mine si ma va povatui in calea aceasta in care merg eu astazi, daca imi va da paine sa mananc si haine sa ma imbrac si de ma voi intoarce sanatos la casa tatalui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu. Iar piatra asta, pe care am pus-o stalp, va fi pentru mine casa lui Dumnezeu si din toate cate imi vei da Tu mie, a zecea parte Ti-o voi da Tie.” — Geneza 28:20-22

Nu stiu ce nelamuriri aveti voi din paragraful citat, eu insa am. In primul rand, ce inseamna “paine sa mananc si haine sa imbrac”. Nu e oare evident ca scopul painii este acela de a fi mancata si scopul hainelor de a fi imbracate? Si – ca o a doua nelamurire – oare Iaacov, al treilea patriarh, cel despre care Talmudul spune ca “Dumnezeu i-a dat adevar”, isi permite sa ii puna conditii lui Dumnezeu. Si inca ce conditii! Pare o “targuiala” la piata, o afacere. Ceva de genul “daca imi vei da o multime de lucruri, daca vei avea grija de mine, atunci poate ma voi gandi sa te accept drept Dumnezeu… Oricum, Tu da-mi intai!…” Din nou intrebarea “nu cumva este un pic nedemn, meschin chiar, pentru cineva pe care istoria si credinta iudaica l-a pus in frunte, ca patriarh.

Pentru prima nelamurire, raspunsul se poate da usor. Imaginati-va o persoana care are de toate, si “paine” si “haine”, insa este retinuta la pat de o boala grava. La ce bun toata painea si toate hainele? Ceea ce Iaacov i-a cerut lui Dumnezeu au fost paine si haine, precum si posibilitatea de a le folosi. Iaacov a cerut sanatate, putere, pofta de mancare, daca vreti, intr-un cuvant VIATA pentru a putea beneficia de toate…

Al doua nelamurire imi este impartasita de multi altii, comentatori ai Torei. Explicatia (una dintre ele) se bazeaza pe sensul cuvantului “Elokim” in limba ebraica. In traducerea cea mai uzuala, “Elokim” inseamna Dumnezeu. Insa cuvantul mai are un sens, acela de “Judecator”. Iaacov era intr-adevar sigur de relatia sa cu Dumnezeu, netemandu-se in a afirma ca Acesta este “Judecatorul” lui, Cel cu drepturi nelimitate de a cumpani faptele oamenilor, de a decide recompensele si pedepsele. Iaacov Ii recunostea autoritatea lui Dumnezeu de a-l pedepsi in cazul in care gresea. Insa era totodata pregatit sa Ii nege lui Dumnezeu aceasta autoritate daca Acesta nu isi tinea promisiunea. Pentru ca nu poti judeca pe altii daca tu insuti nu esti corect…

[DE CE LUCREAZA IAACOV 20 DE ANI LA LAVAN?]
Matematic vorbind, Iaacov lucreaza la Lavan douazeci de ani pentru ca doreste o nevasta si se “alege” cu doua si cu o avere. Primii sapte ani lucreaza pentru Rahel, iar la nunta este inselat si o primeste ca sotie pe Lea, pe motivul ca “in locul acesta, nu-i obicei sa se dea cea mai tanara inaintea celei mai mari” [29.26]. Apoi, se angajeaza inca sapte ani sa munceasca la Lavan pentru a a primi de sotie pe fata pe care o iubea, pe Rahel. Si, cand, in final, lucrurile par perfecte, Iaacov este familist !!! ? Si trebuie sa aiba o situatie, niste oi, niste bani pusi deoparte. Pe care nu ii obtinuse pana atunci, in viata de celibatar… Asa ca mai munceste inca sase ani. Plata pe care si-o ia este mare parte din averea lui Lavan, care nu este foarte incantat de ideea de a-si transfera proprietatea ginerelui si face orice ii sta in putinta pentru a impiedica acest lucru.

Totul pare foarte clar. Si totusi, exista o intrebare: oare Iaacov, care – vedem mai tarziu, in pericopele urmatoare – este talmacitor de vise, oare Iaacov, cu o relatie atat de puternica cu Dumnezeu, oare Iaacov, al treilea dintre patriarhi si cel care va purta prin istorie numele de Israel, oare Iaacov este chiar asa de usor de inselat?!? La vremea cand primii sapte ani se scursesera si Iaacov se afla sub hupa (baldachinul nuptial) asteptandu-si mireasa, el stia deja cam ce ii poate pielea – ca sa ma exprim plastic – lui Lavan… Muncise sapte ani la “patron” si ajunsese sa-l cunoasca, cu toata avaritia si viclenia lui.

Midrash-ul spune ca inainte de nunta, Iaacov a stat de vorba cu Rahel, fata cea mica a lui Lavan, cea pe care o iubea, si a fixat cu ea o “parola”. Traditia locului era aceea ca o fata care venea la hupa pentru a se marita purta un voal pe fata, pentru a nu fi vazuta de catre invitati. Aceasta traditie a fost cea care l-a ajutat pe Lavan in planul sau de inselaciune. In locul lui Rahel, la hupa a fost trimisa Lea. Apoi tot ea l-a urmat pe Iaacov in apartamentul nuptial.

Parola pe care o fixase Iaacov cu Rahel era menita sa excluda posibilitatea unei asemenea inselatorii. Va imaginati ce urma sa se intample. Lavan o substituie pe Rahel cu Lea, aceasta ajunge la hupa, este invitata sa spuna “parola” si ea nu o stie. Iaacov ridica voalul, se constata inselaciunea, Lea este facuta de rusine, complotul lui Lavan este expus si acesta este umilit in public. Ei bine, lucrurile nu au stat chiar asa… Si asta din simplul motiv ca Lea a ajuns la hupa si a rostit “parola” corecta. Iaacov a fost convins, nunta s-a consumat si inselaciunea a fost descoperita abia a doua zi dimineata.

“Vinovata” (luati nota la ghilimele) a fost Rahel! Ea stia parola, ea i-a spus surorii ei ce trebuia sa faca. Midrash-ul povesteste ca iubirea lui Rahel pentru Iaacov era enorma. Si, cu toate acestea, Rahel si-a sacrificat sapte ani din viata, sapte ani si momentul mult asteptat care trebuia sa le urmeze – nunta cu Iaacov – din simplul motiv de A NU-SI FACE SORA SI TATAL DE RUSINE IN PUBLIC. A facut-o dintr-un altruism la care multi din noi nici nu ne-am putea gandi ca exista. Imaginati-va ca ar trebui – din motive obiective – sa planuiti un eveniment deosebit de important in viata dumneavoastra CU SAPTE ANI INAINTE. Cand acesti sapte ani se vor fi scurs, oare ce v-ar mai putea opri si determina sa mai asteptati inca sapte ani? Sunt aproape sigur ca in nici un caz “a nu face pe cineva de rusine”… Rahel a facut-o! Pentru un motiv atat de banal, de a nu isi face sora si tatal de rusine in public…

A fost o nebunie de moment? A fost un indemn pentru noi, cei care am venit dupa ea? A fost facut gestul doar “de ochii lumii”? A fost facut pentru ca Rahel a dorit sa “se dea mare” (asa cum s-ar spune intr-o exprimare mai putin intelectuala)? La toate aceste intrebari si la altele cateva, voi incerca sa raspund la rubrica “Ce putem invata pentru astazi”.

Ce putem invata pentru astazi?

[CE CERE IAACOV?]
De multe ori am fost pus in situatia de a mi se spune, de catre unii si altii (inclusiv persoane apropiate) sa fiu atent cu cutare situatie, pentru ca “Oare ce va zice lumea?” De fiecare data resping varianta de a-mi trai viata si de a lua decizii intr-un anumit sens, pentru ca “asa zice lumea”. De fiecare data ii neg lumii aceasta autoritate, de a-mi dicta idei, atitudini, optiuni, pentru ca “asa spune ea”… Imi spun de fiecare data ca nu imi traiesc viata cu lumea, ci cu cei care sunt parte din familia mea si pe care ii aleg eu, respectiv sotie si prieteni. Ati putea sa spuneti ca este un mod gresit de a pune problema. In fond traiesc in societate, care judeca pe oricine si orice cu optica pe care o are, care “pune la zid” sau ridica statui, in functie de evenimente, perioade istorice, in functie de multe multe altele…

Cu cateva pericope in urma, Noach a avut de a face cu o societate care a trebuit distrusa in ultima instanta pentru rautatea ei. Avraham a trait in societatea idolatra in care tatal sau Terah s-a nascut si a murit. Nici unul, nici altul, nu au urmat calea pe care le-o dicta societatea. Si – ca “premiu”, sau poate pedeapsa pentru asta – au ramas in istorie. In pericopa Vaietze, Iaacov ii pune conditii lui Dumnezeu. Ii spune ca Il va accepta ca Dumnezeu, ca il va accepta ca Judecator, numai daca El este corect, daca isi respecta promisiunea.

Cum se leaga toate astea? Simplu! Motivul pentru care eu nu accept de la “lume” mai mult decat sfaturi este acela ca “lumea” aceasta isi are lipsurile ei, problemele ei, neajunsurile si greselile proprii… Acele lucruri de care, de fapt, ar trebui sa se ocupe!…

Oamenii au tendinta sa judece, sa “isi dea cu parerea”. Nu e rau. Este una din caile spre progres. Insa de multe ori oamenii vad – asa cum spune si proverbul romanesc – “paiul din ochiul altuia, nu barna din ochiul propriu. Iaacov vorbeste cu Dumnezeu si emite aceeasi idee. El spune: “Doamne, sa am iertare, ai dreptul sa ma judeci doar daca Tu insuti iti respecti promisiunile!”

Pare o erezie. Pare un santaj. Astazi, o astfel de atitudine ar fi cu siguranta o erezie si un santaj. Insa ganditi-va la miza de atunci a jocului. Era atunci vorba de credinta in Dumnezeu, de “ceva” care incepuse cu doar cateva generatii in urma – monoteismul. Azi, a nu crede in Dumnezeu sau a-L nega pentru ca “nu am castigat la loto”, de exemplu ar fi absurd. Atunci, Iaacov nu cerea practic decat o dovada ca “pretentiile” lui Dumnezeu (de a respecta poruncile si de a duce o viata onesta, ca evrei si ca oameni) nu erau o mascarada. Iaacov a vrut sa ii cunoasca esenta lui Dumnezeu inainte de a-I accepta judecata.

In ziua de azi suntem tentati de multe ori sa ascultam pe cei din jur numai si numai pentru ca “asa zice lumea”. Fara sa analizam de unde vin opiniile si sfaturile. Fara sa vedem ca adesea aceste opinii si sfaturi sunt produsul unor “apropiati” (luati nota la ghilimele!) care ei insisi nu sunt “kosher”. Sunt oameni care ne spun ca este gresit sa facem un anume lucru in timp ce ei fac greseli de mii de ori mai mari. Este exact povestea cu: “«Tutunul dauneaza grav sanatatii, fiule!», spuse tatal stingand tigara in chiuveta.” Fara comentarii. Doar atat: atentie de unde vin sfaturile!

[CINE VARSA SANGELE CUIVA, SA-I FIE VARSAT SANGELE!]
Este porunca in Tora. Englezii i-au spus Legea Talionului. “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc… Talmudul spune ca a face pe cineva de rusine in public este ca si cum i-ai varsa sangele. Se face chiar o analogie cu crima, prin faptul ca omul care este facut de rusine in public se albeste sau inroseste la fata, sangele fiind astfel “varsat” in corpul lui.

Rahel a asteptat 14 ani pentru a se casatori cu alesul inimii sale, numai pentru a nu-si face familia de rusine in public. A preferat sa astepte, sa isi sacrifice ani – cei mai frumosi – din viata pentru a evita “varsarea de sange”. Iar plata pentru acest gest nobil a fost una dintre cele mai ciudate: Rahel nu a fost inmormantata in Pestera Machpela, unde sunt inmormantati toti patriarhii si sotiile lor, ci pe drumul spre Beit Lechem, pe unde evreii au fost fortati sa marsaluiasca peste ani si ani pe drumul spre Babilon, spre exil. O plata foarte usor interpretabila – la o prima vedere – drept pedeapsa…

O mie de ani mai tarziu, un idol a fost pus in Templul din Ierusalim si Dumnezeu a dorit sa distruga Templu pentru totdeauna. Midrashul spune ca sufletele stramosilor au venit in fata Creatorului pentru a se ruga ca poporul evreu sa nu fie condamnat la un exil vesnic. Si au oferit in ruga aceasta toate meritele lor. Avraham I-a adus aminte lui Dumnezeu ca el a adus in lume monoteismul. Itzhak a incercat sa-L induplece cu faptul ca s-a lasat adus ca sacrificiu pe Muntele Moria. Iaacov, Moshe si multi altii au adus alte argumente. Nici unul din acestea nu a fost suficient.

Rahel, la mormantul careia evreii s-au rugat pe drumul lor spre exil, a spus inaintea lui Dumnezeu: “Doamne, am asteptat sapte ani pentru a ma marita cu Iaacov, cel pe care il iubeam atat de mult. Si dupa toti acesti ani, cand momentul mult asteptat a venit, i-am dat parola surorii mele, pentru ca ea sa nu fie facuta de rusine in public. Nu am fost geloasa, nu am strigat. Am admis, in propria mea casa, un competitor. Si daca eu am putut sa fac asta, si daca eu am putut sa dau ani din viata mea, cu atat mai mult poti Tu, care esti fara margini in mila Ta!” Se spune ca Dumnezeu a revenit asupra deciziei si a raspuns: “Nu plange pentru exil, Rahel, pentru ca Eu ii voi intoarce pe evrei in patria lor, de dragul tau si al gestului tau!” [Ieremiahu 31]

Ceea ce mostenim de la parinti si bunici nu este numai zestre genetica. Sunt si mentalitati, sunt si defecte, sunt si calitati. Si MODESTIA si GRIJA FATA DE ALTII sunt doar doua dintre acestea. E greu de multe ori sa ne punem pe noi insine pe locul doi. E greu sa ne uitam la altii pentru care un gest mic din partea noastra inseamna mult. E greu sa renuntam la lucruri pe care le-am dorit pentru un altul care are nevoie disperata de ele. Si e inca si mai greu sa ne facem din asta un mod de a trai!

Puterea pe care am primit-o de la stramosi, puterea lui Rahel, puterea atator generatii de Oameni (cu “O” mare), puterea unor alti Oameni – fortati sa traiasca in conditii pe care noi, astazi, nici nu le putem intelege – care dadeau o ultima bucata de paine unui prieten sau necunoscut, coleg de getto sau lagar, puterea unor Oameni care – in vremuri de pace – isi dau din timpul si banii lor pentru cel de langa ei, fie el sarac, orb, copil orfan, puterea asta o avem!

SI SUNTEM DATORI – IN FATA CELOR CARE NE-AU DAT-O – SA O FOLOSIM!

Shabat Shalom!

Share This