Minunat comentariu, [cel despre pericopa Itro 5780]

De fapt, despre ideea singularitatii revelatiei ca find facuta intregului popor iesit din robia egipteana, am mai citit (nu inseamna nicidecum ca acest comentariu nu l-am citit cu interes ; dimpotriva, asa cum am spus de la inceput, m-a incantat). Dar as vrea sa va rog sa-mi permiteti ca sa ridic o cu totul alta problema, oarecum ivita “prin asociatie de idei”.

D-stra chiar precizati ca (in conformitate cu traditia mistica iudaica “toate sufletele prezente si viitoare au fost prezente la Sinai”. Deci, subliniati D-stra, “Revelatia in iudaism nu apartine unui singur om sau unui grup de oameni… ci cu totii au primit-o”. Si chiar mai subliniati: “astfel dintre religiile monoteiste iudaismul este singura care poseda aceasta notiune de democratizare a spiritualitatii”.

Dar daca posedam aceasta “notiune” de ce nu suntem consecventi?

O sa fiu sincer: obiectia nu-mi apartine. Am citit mai demult un articol semnaat de o activista evreica din SUA care milita pentru egalitatea femeilor. Stiu, cand se ridica aceasta problema, se raspunde prin a sublinia ca, totusi, in iudaism statutul femeii este la un nivel superior. O fi – dar nu chiar cum trebuie!

Uite, sa luam chestiunea concreta a minianului. : femeile nu pot face parte din Minian. Si daca vrei sa spui Kadis dupa -parinti — nu se poate pt ca nu sunt zece, Si in cazul comunitatilor mici (cum au ajuns cele din Romania) problema este generala, nu? Imi amintesc ca in acel articol activista din SUA se intreba (retoric ) ” n-au participat si femeile la revelatia Legii la Sinai? ”

Ce-i raspundeti, Stimate Rabbi?

Vă mulțumesc pentru mesaj și pentru aprecierile legate de articol și mă bucur că materialele de pe site-ul DvarTora vă sunt utile.

Legat de întrebarea / problema pe care o ridicați — vă mărturisesc cinstit că încerc să mă țin departe de politică și tot ce înseamnă activism. Este o decizie personală, care nu-mi reușește întotdeauna, însă găsesc că este calea cea mai bună pentru a nu fi ”luat de val” într-o direcție sau alta.

Cu toate acestea, vă voi oferi câteva idei (personale) pe marginea subiectului, deoarece subiectul mi se pare foarte interesant și comportă foarte multe aspecte. În orice caz, astfel de întrebări sunt infinit mai bine adresate rabinului local, al comunității, și în niciun caz nu vreau ca ideile formulate aici să fie folosite ca ghid halahic sau să se constituie altceva decât o simplă opinie personală (a mea!) pe tema dată. Și trebuie oricum menționat că o privire generală asupra unui subiect atât de vast nici nu este posibilă în doar câteva rânduri, astfel încât vă invit să luați rândurile care urmează doar ca o părere personală și nimic mai mult:

1. Noțiunea de ”democratizare a spiritualității” nu este sinonimă cu cea de ”democratizare a legii mozaice” și nici nu este absolută

Revelația a fost într-adevăr oferită tuturor: bărbați, femei, copii, vârstnici. Însă legea mozaică (halaha) nu presupune democrație 100% sau egalitate 100%. Spre exemplu:

  • Un bărbat care nu are tatăl kohen nu poate deveni kohen, indiferent de cât de mult își dorește acest lucru.
  • O femeie nu poate recita Birkat Kohanim.
  • O femeie divorțată nu se poate căsători (cel puțin conform legii) cu un kohen.

Așadar, nu doar la capitolul numărare în minian rolul sau ”drepturile” unei persoane sau categorii de persoane nu coincid perfect cu cele ale alteia. Iudaismul nu reprezintă o democrație perfectă și, de altfel, nici nu cred că așa ceva există, nici în religie și nici în viața socială sau politică.

2. Tradiția și integritatea procesului halahic sunt extrem de importante

Tradiția iudaică veche de mii de ani și modul în care au fost înțelese anumite concepte în decursul timpului (chiar dacă acel timp era majoritar unul guvernat de bărbați), nu poate fi ”ștearsă cu buretele” de dragul modernității sau egalității cu orice preț. Nu cred că este corect — în numele feminismului, activismului, modernității, political corectness sau a orice altceva — să dăm la o parte toate ideile care ne-au călăuzit ca popor și religie prin negura anilor.

Ideea că un minian este alcătuit din 10 bărbați are practic aceeași vârstă cu iudaismul. Ea derivă primordial din episodul spionilor trimiși de Moise în Canaan (Numeri 13:1-33), când respectivii — toți bărbați — au adus un raport negativ asupra Țării Canaanului, Tora marchează respectivul moment ca fiind unul în care ”obștea” a vorbit negativ. Astfel, noțiunea de ”obște” este asociată indisolubil cu 10 bărbați evrei adulți (doi dintre spioni neparticipând la raportul negativ). Totodată, există episodul din Geneza 18:16-33, când Avraam se roagă pentru Sodoma, unde textul menționează iar ”10 drepți în mijlocul orașului”, în ideea că aceștia reprezentau obștea. (Termenul ebraic este la masculin.)

Pornind de la aceste versete și de la modul în care au fost ele interpretate în iudaism, noțiunea de minian format din 10 bărbați a fost încetățenită în scrierile halahice și în legea mozaică și a fost utilizată ca atare de atunci și până acum. A o schimba sau a încerca să o schimbăm astăzi presupune să pierdem o parte din tradiția noastră, ceva ce — pe bună dreptate — foarte multe autorități rabinice ezită sau refuză să facă.

3. Orice schimbare ar trebui bazată pe surse de greutate egală cu cele originale

Conex cu #2 — trebuie ținut seama și de autoritatea surselor care ne permit să luăm în iudaism o decizie sau alta. Dacă ideea că un minian trebuie să aibă 10 bărbați este înrădăcinată în Tora și în modul în care, tradițional, ea a fost explicată în Mișna, Talmud și scrierile rabinice ulterioare, ce putem spune despre ideea că într-un minian ar trebui numărate și femei? Care sunt sursele pentru această idee? Sunt ele de același calibru, adică au origine divină și interpretare tradițională? (O noțiune mistică, a prezenței la Sinai a tuturor sufletelor, nu are nicidecum aceeași greutate halahică cu un verset al Torei clarificat într-un anume fel de către Talmud.)

Dincolo de dorința (agenda?) cuiva sau de tendința societății moderne de a egaliza rolurile și valorile, să nu uităm că în credința mozaică, Tora este înțeleasă ca fiind revelată de către Dumnezeu poporului evreu. Altfel spus, ea are autoritatea lui Dumnezeu. Este corect oare să facem schimbări care practic, contrazic Tora și modul în care mesajul lui Dumnezeu a fost înțeles în iudaism, doar pentru că respectiva înțelegere nu se mai ”asortează” cu valorile societății actuale? Răspunsul iudaismului la această întrebare este unul negativ.

Desigur, acest lucru nu înseamnă o închidere a dialogului și a încercării de reconciliere a surselor tradiționale cu tradiția. Însă este imperios procesul halahic să fie unul intelectual onest și religios onest și nu dictat de dorințe activiste sau de alți factori externi.

4. Înainte de orice schimbare în lege sau ritual, trebuie analizate foarte atent toate consecințele

Dacă privim atent și holistic, ideea de a schimba definiția și componența minianului nu este simplă. În primul rând se ridică problema autorității acestei schimbări (a se vedea #3). Apoi, se ridică problema aceeptării unei asemenea schimbări în lumea evreiască (comunitățile conservatoare și reformate au făcut-o, dar asta a generat multe discuții și schisme cu comunitățile ortodoxe). Și desigur, există și temerea clasică a așa numit-ului slippery slope (panta alunecoasă), adică ideea că dacă începem să schimbăm, nu ne vom mai opri sau nu vom mai avea balize clare legat de unde trebuie să ne oprim.

Vă propun să luăm drept exemplu ceea ce ați descris dvs: în comunitățile mici din România, nu sunt uneori 10 bărbați la rugăciune. Sugestia (dacă o înțeleg bine) ar fi să numărăm și femei în minian, astfel încât cvorumul de 10 să fie realizat. Însă vă întreb: ce facem dacă și după ce numărăm femeile cvorumul este tot insuficient? Numărăm în minian și copiii sub 13 ani (12 la fete), deși ei nu au obligații halahice? Numărăm în minian și persoane care nu sunt halahic evrei (ex: au doar tatăl evreu sau doar un bunic), în ideea că sufletul tatălui lor a fost la Sinai, conform tradiției mistice? Numărăm în minian și pe cineva care este complet neevreu, în ideea că toți oamenii sunt în esența creați după imaginea lui Dumnezeu? Micșorăm cvorumul minim pentru un minian la 9 sau 8? Sau poate la 4 sau 5, pentru că doar atâți au venit la sinagogă? Permitem recitarea Kadiș-ului și în absența unui minian? Astfel spus: unde ne oprim?

Argumente ca să facem schimbări (de orice fel) se vor găsi întotdeauna. Însă întrebarea rămâne: ce tip de ”iudaism” am avea și ce atașament și respect ar demonstra el față de tradiția care ne-a păstrat ca popor și credință dacă de fiecare dată când avem o problemă, o ”rezolvăm” rescriind regulile? Cum rămânem consecvenți față de tradiția noastră dacă de fiecare dată când ne confruntăm cu o problemă, creăm artificial o argumentație pseudo-halahică pentru a genera ”soluțiile” pe care ni le dorim?

5. Nu la orice întrebare religia poate răspunde ”DA”

Există numeroase alte probleme nerezolvate în iudaism, spre exemplu (fără vreo ordine anume): agunot, copii cu potențial de mamzerut, modul în care privim căsătoriile mixte și partenerii neevrei, mehița la rugăciune, includerea comunitară și rituală a persoanelor care au doar tatăl evreu, homosexualitatea, noțiunile de asimilare și laicizare și ce putem face pentru a le combate, statutul persoanelor care nu respectă Șabatul, învestirea femeilor în poziții rabinice, problemele legate de ghiur și de ce li se cere celor care vor să treacă la iudaism, recunoașterea convertirilor oficiate de comunități conservatoare sau reformate, anumite probleme legate de kașrut și lista poate continua încă foarte mult…

Toate aceste probleme există și sunt reale. Ele afectează oameni și comunități. La unele din aceste probleme, religia mozaică a răspuns afirmativ. La altele, a răspuns negativ. La unele, ”juriul” încă deliberează.

După cum ați remarcat și dvs., iudaismul consideră femeile pe un plan spiritual superior bărbaților și acest lucru nu de ieri sau astăzi, ci din cele mai vechi timpuri, de pe vremea când femeile nu beneficiau, în societatea civilă, nici de 1% din drepturile de care beneficiază astăzi. Dar acest lucru nu înseamnă că putem pretinde (realist vorbind) sau că vom obține vreodată perfecțiune și egalitate deplină.

Putem continua să căutăm soluții, însă ar trebui să înțelegem că nu la absolut orice se poate oferi răspunsul DA, indiferent cât de mult ni l-am dori. Procesul de căutare trebuie făcut de persoane competente și calificate și care nu au o agendă prestabilită. Altfel, există riscul de a compromite iremediabil integritatea procesului halahic și de a ajunge să ne redefinim într-atât valorile religioase încât vom fi incapabili să le mai recunoaștem…

6. Comunitățile conservatoare și reformate au adresat problema în trecut

Există comunități care au făcut exact ceea ce discutăm aici: unele comunități conservatoare + comunitățile reformate și reconstrucționiste au decis să accepte femeile în minian. În cazul conservatorilor, decizia a fost luată prin vot prin anii 1970, pentru ca abia vreo 30 de ani mai târziu (dacă nu mă înșel pe la începtul anilor 2000) ea să fie susținută și reconfirmată printr-o responsa rabinică. Rămân desigur de analizat numeroase aspecte ale acestui proces:

  1. În ce măsură votul este soluția în deciziile halahice, atunci când el nu se bazează pe interpretări diferite ale unor surse universal recunoscute, ci mai curând pe dorințele votanților.
  2. În ce măsură autoritatea acelei responsa, motivele și modul pentru care a fost ea formulată, precum și argumentele prezentate în ea sunt valide sau nu.
  3. În ce măsură una din premizele de bază ale acelei responsa — anume că femeile au ales în mod colectiv să fie parte din obște și din cvorumul de rugăciune — este un fapt real, universal și incontestabil.
  4. În ce măsură hotărârea în sine de a număra femeile în minian a fost benefică sau nu pentru comunitățile în care a fost aplicată și pentru iudaism în ansamblul său.

… și probabil multe alte întrebări. Și la fiecare, probabil că fiecare persoană își va da propriul răspuns…

Ceea ce doresc eu să subliniez este că astfel de schimbări nu sunt simple și au întotdeauna consecințe. Unele pozitive, altele negative.

* * *

În ce mă privește, poziția mea este clară: nu cred că avem dreptul moral sau legal să ne sacrificăm tradiția și să (ne facem că) uităm Sursa din care ea provine, doar pentru a o face să se alinieze cu orice preț cu valorile moderne.

Susțin procesul de democratizare a societății. Susțin noțiunea de egalitate în drepturi, fie ele între femei și bărbați, fie între minorități etnice sau religioase etc. Susțin implicarea femeilor în religie, în ritual și în procesul decizional religios, până la maximul permis în granițele legii mozaice (halaha). Mi se pare imperios ca autoritățile civile și rabinice să conlucreze pentru a crea un cadru social și religios în care orice persoană să se poată regăsi și identifica în societatea de azi și în instituțiile religioase pe care le creăm și frecventăm. Totodată însă, realizez că nu întotdeauna vom putea atinge perfecționea, probabil tocmai pentru că suntem oameni și orice întreprindere umană este, prin definiție, imperfectă.

În decursul anilor, au existat în iudaism numeroase schimbări, multe din ele extrem de pozitive. Însă atunci când ele au fost făcute, a existat un proces, un discurs halahic și o perioadă de teste. A existat totodată și o înțelegere a faptului că uneori acest proces poate dura mult. Suntem obișnuiți azi să apăsăm pe buton și să obținem ce ne dorim. Însă religia și legea lui Dumnezeu nu sunt gadget-uri moderne și nu funcționează pe principiul ”apăsăm și obținem”. Procesul decizional religios și halahic este adesea lung și anevoios, uneori depășind durata de viață a unei persoane. Fie înțelegem acest lucru, fie vom fi etern dezamăgiți pe această temă…

Iar legat strict de chestiunea ridicată, o înțeleg și mă identific cu ea și cu cei afectați de existența ei. Nu mă bucură câtuși de puțin că în comunitățile mici unii oameni sunt confruntați adesea cu imposibilitatea de a spune Kadiș din cauza absenței minianului. Dar nu cred că soluția este aceea de a face o mițva încălcându-ne propria lege și tradiție. Nu ar fi corect și nici benefic. Avem o datorie de integritate și consecvență nu doar față de valorile sociale (clasice sau moderne), nu doar față de propriile dorințe și idealuri, nu doar față de respectul datorat înaintașilor pentru care spunem Kadiș, ci și față de credința noastră, religia noastră și modul în care ea a funcționat, inclusiv în decizii halahice, de la momentul în care am primit legământul cu Dumnezeu și până astăzi.

Sper că o soluție halahică universală va fi găsită, atât la această problemă cât și la toate celelalte cu care ne confruntăm. Până atunci însă, susțin ideea de a funcționa în cadrul dat, cel care ne-a menținut identitatea personală și națională prin negura vremurilor.

Și sper desigur că răspunsul meu se va dovedi util, în ciuda faptului că subiectul este, fără îndoială, departe de a fi epuizat…

Share This